JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

Pentru cine cântă Norwegian wood

de Florin Negreţu

E.Hemingway a  scris un roman celebru : “Pentru cine bat clopotele” care avea in motto aceasta expresie, ca intrebare  şi, după o scurtă argumentare,  răspunsul la ea.

Acolo,  un tânăr îşi cauta sensul  vieţii, chiar până la aspectul ultim, pe meleaguri străine într-o ţara, Spania, răvăşită de razboiul civil şi de  multiple  trădari. În alt secol  şi pe alte coordonate, ce par  mai normale , căutându-mă pe mine ca pescar,  am ajuns la mii de kilometri  departe de ţara mea (?) întoarsă  pe dos şi practic  învinsă în  razboiul pervers al zilelor noastre; cel colonial şi al asasinatului economic. Care a distrus “acasa” şi biotopul, lăsând pescarilor alternativele incintelor populate şi scumpe şi a apelor libere de orice, mai ales de peşte. De pastrav sălbatic, practic nici nu poate fi vorba.

Pentru o scurtă, dar adevarată  şi consistentă  vacanţa, am fost adoptat de partea masculina  a familiei româno -suedeze (adică români emigraţi şi integraţi in Suedia) a lui Marin Roteliuc. De care auzisem şi citisem în articolele lui Petre şi cu care, prin recomandarea lui şi a lui Mihai Sofonea, vorbisem. Tot pentru  o excursie la pastrăvii norvegieni din regiunea Gjefsjo, pe care Marin o bate de vreo două decenii. El şi baietii lui, Daniel şi Sorin, sunt nişte oameni şi jumătate, ceea ce a fost minunat, mai ales în ţară străină, pe munte pustiu, pe lac sub vânt  în barcă  cu motor defect şi la cabană cu autogospodărire. Dar şi nişte pescari de asemenea, ceea ce, pe malul apei, pune anumite probleme de menţinut  în divizia ‘open”. Am  plecat  de acasă, crezând ca scap de concurenţă şi am dat peste bunicul si tăticii ei. Ei folosesc şi echipament adecvat. Nu e sau nu mai e de actualitate ce scria Petre in primul articol despre  Marin, că ar da cu vergi puternice  si lungi  si cu rotative mari. El si  fiii săi dau  cu vergi din 2 bucăţi,  potrivite pentru lanseuri lungi dar şi pentru mers prin pădure, de calitate,  (cu acţiune medie sau de varf, ce păreau chiar blacktorizate, potrivite pentru  smucelile si gura tare ale păstrăvului), cu aţă sau fire aţoase şi rezistente, mulinete medii-uşoare  iar, ca năluci, cu cele care  PRIND. Dacă trebuie rotative, rotative să fie. Şi  cum trebuie să fie şi grele (să ajungă  unde trebuie) şi portante (majoritatea lacurilor nu sunt adânci), uneori sunt ŞI  mari. Oscilante, inclusiv Berti, am vazut mai des  in trusa decât în agrafă, dar singura dată când am putut ţine isonul, eu unul am dat cu Taifun de 8 grame, tabla de 2mm. Vreo doua zile am pierdut mult timp încurcând, tăind, potrivind;  pe nici unul din ei nu l-am vazut, în trei zile,  sa facă  aşa ceva. Echipamentul , cu sau  fără  nume, era fiabil si oamenii îşi puteau vedea de mers şi de pescuit (în ordinea timpului consumat). Cu varga frânta şi năluca montată, se puteau bate 3-4-5 km până  la noul loc de pescuit, aşa fel  încât să  profiţi la maxim de fereastra de timp si de vreme .

La Gjefsjo, in Norvegia,  e o mică fermă. O familie. Mi-am amintit de vremurile ante ’89, de pe Măgureni, Sărulesti,  Milotina  sau Naipu, când, în pacea inserarii, se auzea vreun latrat, vreo voce infundata neştiind de unde vine, sau muget indepărtat tot de acolo; sau de dincolo. Iar  în  dimineaţa ceţoasa vreun cocoş întârziat se dadea cocos dupa răsăritul soarelui. Nicolae (Culiţă) Sicrieru, pictorul, pe care nu ştiu câţi din cei ce  citesc aceste rânduri l-au apucat, imi zicea atunci : <<ascultă “satul romanesc”>>. La Gjefsjo, acum dupa decenii,  seara si dimineaţa am auzit zgomote din acestea,  vreun behait sau vreun cocoşit, la mii de km de casa, într-o ţară dăruită cu totul altfel de Dumnezeu, dar care a ştiut să işi păstreze normalitatea prin generaţii. Nu ca la noi, unde in cursul a 20 de ani, totul s-a  distrus  văzând cu ochii. Ferma aceea de langa ape cu peşte lasa amprenta în eter cât lasă  un sat românesc de langa foste ape cu peşte. Care ape atrag pescari, adică oameni în cautatea armoniei şi a rezonanţei cu natura, acolo unde le pot gasi. Le-am scris şi gazdezlor în cartea de oaspeti ce scriu si aici; nu  era ‘in the middle of nowhere” era “in the middle of somewhere”.

Cu Marin si cu baieţii lui cei mari, unul la stat si amândoi  la sfat, am bătut o mică parte apele deja cunoscute de antemergatorii mei români, scritori si cititori ai acestui site. Lacul principal, Gjefsjo (dezamăgitor), lacurile alpine şi pâraiele dintre ele. In fine, eu, în plus, am bătut şi o bucătică de mlaştină, dar Marin mi-a explicat că, dacă l-aş fi ascultat, rămâneam mai curat, mai uscat. In lacul principal, după cum spuneam, am avut , cu totii, rezultate mult sub aşteptări; nici un păstrăv fântânel nici un “indigen”, doar ceva lipani.  Am prins mai mult sau mai puţin bine în Lacul Gâstii, Lacul Liniştit , Pârâul Vietii, si cateva “altu’ lac”, nu mă întrebaţi ce cum şi care. Acestea se aflau, şi se mai află, pentru cine le mai cauta, si, mai ales, pentru cine le găseşte,  la distanţe de 3-4 ore de mers între ele, ascunse sau vizibile  între multe culmi domoale,  “belţi”  moarte, mlaştini perfide, unele in pantă (!), nesfârşite pajisti alpine pline de afine, păduri mai rare sau mai –suparator de -dese, stânci mai mici sau mai mari, mai rotunjite sau mai colţuroase, ceva “lăsături” de reni, ursi sau, poate, “alien-i” (nu m-aş mira, n-ar avea cine sa îi deranjeze). Am gasit şi ceva coarne de ren, cu cele mai frumoase Marin a  pus o fotografie pe “un site de socializare”.

Lacurile au fost superbe. Pescuitul nu mi s-a părut usor,  nici densitatea de peşti mare, dar asta  a  fost conform aşteptărilor şi deci OK. Ape  sunt mai mult decât vezi cu ochii. Ai timp, dacă te lasă natura, iţi permite conditia fizică, şi ai superghid, să cauţi lacul pe munte, pestele in lac (dacă nu a pierit peste iarnă), năluca în trusă, stilul în memorie sau în vecini. Şi, dacă rezolvi problema (sau o rezolvă altul pentru tine),  să prinzi şi PĂSTRĂVI. Cu o teribilă variaţie morfologică, funcţie de apele  în care traiesc. Efort sănătos şi facand cam ce ştii, dar învaţând de fiecare dată ceva nou. Fără  presiunea vreunui patron înafara  de cel Suprem, a vreunui paznic, altul decât propria conştiinţă, şi in compania  unor parteneri care sunt tovarăşi, nu concurenţi. Pe lângă păstrăvi (cu o carne foarte densa), şi combinata româna (pită, slană, ceapă, fasole) sau nordică suedeză (pâine nedospita ,cârnat, chiftea, cafea,  ciocolata alba-brrr.., sau , mai degrabă, prrr…) am completat menu-ul la “autoservire “ cu afine, “mure” portocalii (din cele specifice Scandinaviei, ce au vitamine cat o portocala),  hribi de mesteacăn. Atmosfera a fost  armonioasă, de consfătuire şi apoi de decizie. Dimineaţă, prânz şi seară. Pentru care ar trebui sa le MULŢUMESC continuu, dar o fac o data si BINE, ei fiind oameni ai faptelor, nu ai vorbelor.

“Catching a fish it’s a bonus” zicea Rex Hunt, poate de la el, poate citând pe altcineva. Asa  a fost şi la noi, şi  la mine. Şi, cu toţii, am avut parte de un superbonus la sosirea la Gjefsjo, când Christian ne-a dus cu barca în noapte, peste lacul mare. Am văzut Aurora Boreală. Da, iniţial am crezut ca îmi fac reclamă turistică  la un nor mai special, dar după cum atârna perdea şi cum a dispărut, norii rămânând, am fost convins. Deşi ar fi trebuit să fiu convins de la început, pentru că oamenii Nordului nu vorbesc în plus sau pe lângă.

Aşa că,  drag pescar ce (re)vii in “zonă”,  nu intreba pentru cine cântă vântul în “Norwegian wood” şi pe platourile Alpilor Scandinavi,  sau bate “Taifunul” în lac. Pentru cine cresc  afinele în pajişti, hribii in pădure, sau se uită renii precauţi  la intruşi. Pentru TINE o fac. E reconfortant  să ajungi acolo, măcar cu sufletul, dacă nu si cu pasul. Vreme buna, fir întins, inimă şi lumina bune!

 

Sunt 10 comentarii la acest articol

iubitoare de natura says:
09/26/2013

Descrierea ta este superba, incat sa ma faca sa-mi doresc sa vad macar macar odata frumusetile naturii cu care tu ai reusit sa ne incanti povestindu-ne. Linistea, salbaticia locurilor, simplitatea oamenilor sunt lucruri pe care toti ni le dorim dar nu le mai avem demult. Tu ai reusit prin expunere, prin tot articolul tau, sa ne introduci si pe noi putin in aceasta poveste!

Malin says:
09/30/2013

Florin, esti condamnat sa pleci in fiecare an sa descoperi si sa redescoperi Romania pierduta. Si ca orice explorator, esti obligat sa te intorci pentru a povesti.

Florin Negretu says:
09/30/2013

Mersi de urare, Malin. Intr-una din pildele crestine se zice ca Dumnezeu ii da fiecaruia crucea pe care o poate duce. Asta -de brad- imi cam place, marturisesc… Respect pt.cei ce ii pot duce si pe altii in unda tractoare, nu numai pe ei insisi, si doar cu justificarea povestirii.

cornel says:
09/30/2013

Cornel says:
09/30/2013

Seamana cu “Tara de dincolo de negura” in secolul XXI. Oricum felicitari pentru naratiune, eu cred ca ti-ai gresit calea: trebuia sa te faci scriitor. Dinspre partea pescuitului cred ca e loc de mai bine!!!

Florin Negretu says:
10/01/2013

corect,mersi,Cornel, pescuitul e pasiune si la pasiune nu e nevoie sa te si pricepi.Desi ar fi mai indicat..dar ai dreptate, tocmai d’aia ma duc acolo, ca acolo cred eu ca e locul de mai bine…iar scriitor sunt chiar daca scriu 3 randuri pe an; toti suntem scriitori, pescari, oameni…atata pot, atat scriu..ca si la pescuit…atat pot, atat pescuiesc…idea e sa comunicam, pt a putea fiecare, beneficiind de experienta prietenilor, sa pescuim, scriem ,FACEM sau CUMPARAM NALUCI BUNE, facem BLOG-uri interesante, toate ,pe cat posibil, mai frumoase si mai luminoase, pe Arges in jos, pe un mal frumos..nah c-am scris

Sorin says:
10/03/2013

Acest JURNAL DE PESCAR, pe care-l iscalesti, este literatura pura! Impresiile tale norvegiene sunt amprentate nu numai de Hemingway si, asta, pentru ca ele imi evoca lumea pescarilor si-a vanatorilor maret ilustrata de Bogza, Hogas, Voiculescu si , mai ales, Sadoveanu. ROMANIAN WOOD se regaseste in NORWEGIAN WOOD, si, de aici, marea ta iubire pentru natura, pentru oamenii ce fac parte integranta a ei, pentru tot ce-i frumos, armonios si maiestuos oriunde pe aceasta planeta de care in ultima vreme nu mai tinem seama. Bravo, Florine! Ma alaturi lui MALIN si-ti cer obligativitatea de a ne povesti in continuare tot ceea ce vezi prin ochii tai pentru a-i deschide pe ai nostri asupra armoniei lumii in care vietuim, pentru a invata prin tine cum sa o pretuim si mai ales s-o protejam. Multumesc !

Cris Constantinescu says:
11/27/2013

Ca intodeauna, Florin nu se desminte. Pescuitul nu este un sport … fishing is life, the rest is just detail.
Thank you, Florin.

Adina says:
02/06/2014

Legatura dintre un roman atat de reusit al lui Hemingway si perspectiva pescarului intr-o tara nordica aduce cu sine in acest articol esenta pura a comuniunii dintre om si natura. Mi s-a parut interesanta si originala ideea cu *in the middle of somewhere* pentru ca in general ochiul omului nu e format sa surprinda frumusetea intrinseca a vietii printre frunze de copaci si plute care se misca in bataia undelor.. Si cu atat mai mult cand *sensul vietii* este descoperit alaturi de alti oameni care sunt in cautarea aceluiasi lucru. Este o experienta inedita si revelatoare pusa sub lupa de facut momeli a unui pescar iscusit care chiar m-a impresionat in mod placut.
Keep up the good work!

Florin Negretu says:
02/13/2014

Mersi, Ada. Vezi ca aici nu esti la debate, nu cumva sa postezi si comentariul “Opozitiei”.

Dan Petra says:
01/08/2017

Frumos, trist, adevarat. Felicitari Florine(sau, mai degraba, Nastratine, ca esti tu mai bun pescar decat te dai, am vazut eu stiuca aia…)

Adauga un comentariu