C R A C I U N    F E R I C I T   ! ! !

Anul 2013 sa fie exact asa cum vi-l doriti!

L A     M U L T I     A N I   ! ! !

Distantele si costurile mari care ne despart de regele rapitorilor de apa dulce fac din teorie o preocupare importanta a pescarului rezident in Romania care a cazut in patima pescuitului la bass. Si cum de acesta “maladie” te contaminezi de cele mai multe ori de la primul contact, ai la indemana spre studiu revistele si filmele dedicate bass-ului, precum si nenumaratele siteuri si forumuri de profil, pentru a putea spera ca data viitoare vei prinde mai multi si mai mari.

Am avut sansa ca in luna noiembrie sa ajungem pentru a doua oara in acest an la Caspe, unul dintre cele mai importante lacuri din Spania. Fiind pusi in tema de racirea foarte puternica a vremii, am apelat la cunostintele teoretice si la putinele informatii la care aveam acces in alegerea truselor de naluci. Informatiile pe care le aveam ne spuneau ca in ultima perioada bassii atacasera la spinnerbaituri si crankbaituri.  Astfel, prima cutie pe care am dat-o de-o parte cand mi-am facut bagajul a fost cea cu topwatere.

Am ajuns la fata locului si am constatat cu oarecare frustrare ca pentru a putea pescui pe zonele unde se prinde bass trebuia sa mergem cu barca cca 4-5 ore pe zi. Ne ramaneau asadar cam 5 ore in care sa incercam sa facem ceva poze cu pesti. Mai mult decat atat, evident ca pierdeam exact perioadele care teoretic sunt cele mai bune pentru pescuit… dimineata si seara.

In primele zile am insistat cu spinnerbaituri si crankbaituri, dar bassii nu au vrut sub nici un chip sa colaboreze. Am prins cativa bibani, dintre care unul – prins de Eugen la un fluke de 5inch nelestat- este cel mai mare biban pe care l-am vazut vreodata (avea undeva intre 50 si 55cm). Dar totusi nu pentru bibani – chiar si din astia foarte mari- venisem noi la Caspe.

Dupa doua zile de pescuit am luat legatura cu Cristi Melinte in speranta ca ne va putea da un sfat coerent, chiar daca se afla la Londra de multa vreme.

Am primit o informatie pe care eu aproape ca am catalogat-o drept gluma: incercati la topwatere!… Evident, a doua zi am facut turul magazinelor de pescuit din zona si ne-am “inarmat”.  Din pacate, orele in care noi pescuiam erau exact orele de pranz, cand vantul facea foarte greu pescuitul cu astfel de naluci de suprafata.

De-abia in ziua a patra am reusit sa prind primul bass… insa unul foarte mic. In 2010, in aceeasi perioada a anului, am prins multi bassi in Portugalia pescuind la Taifun. Asa am reusit si la Caspe sa atrag in cele din urma primul exemplar.

In ziua a cincea, imediat dupa pranz, vantul s-a linistit aproape complet si ne-a dat ocazia sa incercam mai insistent la topwatere. Am avut doua prezentari in circa doua ore de pescuit, dar ambii pesti au refuzat momeala in ultima clipa. Cand mai aveam foarte putin timp de pescuit, un al treilea bass caruia am reusit sa-I starnim curiozitatea cu Lucky Craft Gunfish a atacat hotarat si am reusit sa prind primul bass serios al excursiei – care din pacate avea sa ramana si ultimul.

Pentru ultima zi ne pregatisem cum am stiut mai bine pentru a continua pescuitul la topwater… fire mono, lansetele cele mai potrivite… acumulatorii de la aparatele foto incarcati la maxim…. Din pacate, o ceata extrem de deasa care s-a risipit dupa orele pranzului a facut imposibila deplasarea pe apa.

Astfel incat atacul  din ziua precedenta imi va bantui visele pana la primavara. Pescuiam pe o zona cu panta destul de lina, cu mal pietros dar fara stanci mari. La un metru si ceva de mal era un copac mic scufundat. Am lansat intre copac si mal… restul e poveste. BASS ON!

PS. Cand am ajuns acasa, am gasit in cutia postala numarul din decembrie a celei mai celebre reviste de pescuit la bass din lume: BASSMASTER. La pagina  16, un mic articol cu nalucile de vreme rece… prima pe lista la naluci nerecomandate: TOPWATER BAIT. Probabil si din acest motiv pescuitul este atat de frumos.