Filaret Cimpoiesu a fost tehnicianul care s-a ocupat de soarta pastravilor de pe Neagra in ultimii ani. De la primul contact pe care l-am avut cu acest rau, in urma cu 15-20 de ani, am remarcat in Filaret un pescar pasionat, dedicat deopotriva gestionarii durabile a resursei acvatice din raul pe care-l avea in grija.

Din pacate, Filaret s-a stins in iarna trecuta, lasand in urma un rau minunat, probabil unul dintre cele mai bine ingrijite rauri de munte din tara- dar si regretele celor care l-au cunoscut si un post inca liber la Ocolul Silvic Brosteni. “Nimeni nu poate sa-l inlocuiasca pe Filaret!” ne-a spus doamna care ne-a eliberat permisele de pescuit.

Am incercat sa gasim o parte buna in faptul ca pe Bicaz nu aveam voie sa pescuim saptamana aceasta si am facut o scurta excursie pe Neagra. Am aflat din start ca anul acesta nu se pescuieste decat pe Neagra Inferioara (mai jos de confluenta cu Negrisoara), intrucat s-au facut populari.

Nu mai pescuisem pe aceasta zona de foarte multi ani. Fiind zona cea mai pescuita, in general o evitam, in ciuda faptului ca in trecut am avut capturi importante.

Am gasit raul cu un debit foarte crescut si o apa cam tulbure pentru gustul nostru, dar acceptabila pentru pescuit cu rotative.

Nici nu apucasem sa facem primele lanseuri si am inceput o lupta grea cu “stolurile” de tauni si tantari. Nu stiu ce s-a intamplat anul asta, dar sunt mai multi ca oricand. Am remarcat acest fapt si in Delta, cand masina ne-a fost invadata de zeci de tauni in cateva clipe de neatentie.

Am pescuit exact 6 ore, intre 10.00 si 16.00 si am prins, in doi pescari, circa 30 de pastraviori. Cei mai mari nu au depasit 17-18 cm, iar majoritatea aveau undeva intre 10 si 15cm.

Am folosit aproape exclusiv rotative mici, dar din cauza debitului foarte mare era greu sa gasesti locuri in care sa lansezi. Practic in fiecare loc in care apa statea putin, aveai cel putin un atac.

Din pacate, pastravii cei mari nu ne-au bagat deloc in seama. Poate a fost o zi proasta, poate nivelul crescut si turbiditatea apei, poate ca n-am gasit noi reteta castigatoare sau poate a fost din cauza furtunii care a inceput la ora 16. Sau poate ca pur si simpul pastravii cei mari s-au dus odata cu protectorul lor.

Ne-am bucurat totusi ca sunt multi pesti mici, ca doamna de la permise spusese adevarul: Neagra si Negrisoara au fost populate de curand. Neagra pare sa aiba viitor; iar daca se va gasi un technician pasionat, acest viitor poate sa fie pe masura trecutului si renumelui acestui rau minunat.

Brosteni- o localitate din sud-vestul judetului Suceava, despre care tot romanul a auzit inca din scoala primara, din scrierile lui Ion Creanga, care in primul capitol al celebrelor Amintiri din Copilarie ne povesteste despre caprele Irinucai si despre casa acesteia de la Brosteni, avariata de un bolovan rostogolit la vale.

Ceva mai tarziu, in perioada interbelica, Brosteniul devine celebru datorita podului peste Bistrita care lega valea raului Neagra de soseaua de pe valea Bistritei. Pentru o vreme destul de indelungata, a fost podul de beton cu cea mai mare deschidere din tara – 75m. Podul a fost distrus de un bombardament in timpul celui de-al doilea razboi mondial iar astazi in locul lui exista un pot obisnuit, cu balustrada metalica si multe gropi (la fel ca majoritatea podurilor din tara).

In povestea noastra, Brosteniul este locul unde raul Neagra- unul dintre cele mai celebre rauri de pastrav din Moldova- se varsa in Bistrita. Locul unde drumul de asfalt este inlocuit de un drum care candva a fost pietruit si unde – macar o data pe vara – parasim drumul national care duce la Vatra Dornei pentru a incerca sa prindem cativa pistruiati.

Nici in aceasta vara nu am facut rabat de la acest obicei si am vizitat Neagra de doua ori pe parcursul concediului petrecut in Moldova. Am regasit raul cu un debit mult mai mare decat anul trecut si cu pastravi mult mai greu de localizat. La prima iesire am prins destul de bine, in special pastravi intre 22 si 26cm, dar si cativa pesti sub dimensiunea limita de 20cm (mult mai putini decat anul trecut).

Cea de-a doua partida a fost mult mai dificila. Cu o zi inainte plouase prima data dupa aproape o luna, iar forestierii erau si ei foarte activi, astfel incat am pescuit intr-o apa foarte tulbure, in care pestii puteau cu greu sa ne repereze nalucile.

Am prins cativa pastravi – majoritatea mici, dar spre finalul zilei Eugen a reusit sa prinda un superb pastrav indigen de 42cm. Este cel mai mare pastrav pe care l-am vazut vreodata pe Neagra. Exista si povesti cu pastravi mai mari, dar eu le stiu doar din auzite.

Cea mai mare drama pe care sunt nevoite sa o accepte majoritatea raurilor de munte de la noi sunt defrisarile care parca nu se mai termina. Odata cu acestea vin utilajele care sunt spalate de cele mai multe ori direct in apele raurilor, aluviunile care le modifica albiile si le tulbura apele sau rumegusul si toate celelalte resturi vegetale care sunt cu greu tolerate de catre pastravi.

Mai pe scurt, vin niste baieti cu TAF-uri, tractoare si camioane pe care nu-i intereseaza absolut deloc soarta pastravilor din raul prin care ei trag bustenii de pe versanti. Sau ii intereseaza doar in masura in care pot sa-i braconeze. Din nefericire, nici Neagra nu face exceptie de la aceste triste obiceiuri.

Profitand de faptul ca s-a desfasurat destul de aproape de locul in care ne aflam, la sfarsitul vacantei am participat – in premiera – la o etapa a CNS mal organizat de catre LRS. Chiar daca la prima vedere sistemul pare unul destul de neatractiv, cu pastravi  populati chiar inaintea concursului, incantarea aproape unanima pe care o manifestau toti cei care au participat la astfel de competitii ne-a starnit curiozitatea si dorinta de a vedea de la fata locului cum se desfasoara un eveniment de acest fel.

Spre norocul nostru am nimerit la cel mai reusit concurs de spinning de pe mal organizat pana acum in Romania (potrivit spuselor celorlalti participanti). La aceasta reusita, un aport covarsitor l-a avut dl. Viorel Mitric, proprietarul crescatoriei de unde au fost achizitionati pastravii pentru populare, devenit ulterior partenerul si sponsorul principal al concursului.

Din punct de vedere al emotiilor, este probabil competitia de spinning cea mai intensa, evenimentele desfasurandu-se intr-o viteza foarte mare.  Faptul ca te afli in permanent contact cu ceilalti concurenti cu care – vrei nu vrei – trebuie sa-ti imparti trairile incarca cu adrenalina competitiile de spinning de pe mal; si cu toate ca au destul de putina legatura cu pescuitul pastravului salbatic de rau, cu siguranta vom reveni la anul la acest gen de concursuri.

Ca in fiecare an, am incercat sa ocolim zilele caniculare pe care le “ofera” capitala in lunile de vara retragandu-ne pentru cateva saptamani in mijlocul naturii, pe malul lacului Bicaz. Din cauza operatiei pe care a suferit-o Eugen in luna iunie, anul acesta am evitat pescuitul din barca, multumindu-ne in majoritatea zilelor cu cateva ore de pescuit de pe mal, de cele mai multe ori seara.

Am incercat sa profitam intr-un fel de aceasta situatie, facand doua excursii pe Neagra, unde nu mai fusesem de 7-8 ani. Am regasit raul pe care cu multi ani in urma am prins primii lipani si unde visele noastre cu pastravi isi gaseau implinirea intr-o perioada in care majoritatea raurilor de munte din tara erau fie inchise complet pentru pescarul de rand, fie braconate intr-un mod brutal.

Scapata – cel putin pentru moment – de perspectiva tevilor si micro-centralelor, Neagra ne-a oferit, in cele doua iesiri, doua partide de pescuit total diferite.

In prima zi am prins impreuna  peste 50 de pastravi intre 15 si 25 cm. Eugen a reusit sa pacaleasca si un fantanel de cca 20cm, specie de pastrav din ce in ce mai rara pe apele naturale din tara noastra.

Neavand la noi echipamentele de musca, am pescuit exclusiv la rotative, iar pastravii atacau incontinuu – poate si datorita faptului ca a fost una dintre foarte putinele zile cu vreme inchisa din aceasta vara. O alta conjunctura favorabila a fost faptul ca muncitorii forestieri erau aproape complet inactivi.

Am revenit peste o saptamana, insa datele problemei au fost cu totul altele. O zi extrem de calda si senina, forestieri pusi serios pe treaba, tractoare si taf-uri care trageau busteni prin albia raului – in mod implicit, apa tulbure si pastravi mult mai greu de gasit si de convins. Am reusit totusi sa prindem 20-25 de pastravi, de dimensiuni similare cu cei de la prima partida.

Desi am incercat cu multa incredere si rabdare si momeli soft, toate capturile au venit tot la rotativele cu care prinsesem in prima partida.

Eu am pescuit aproape exclusiv cu Axat Micro 2, iar Eugen a folosit in marea majoritate a timpuli Clasic nr.2. Am alternat rotative nickelate si galbene, dar nu am remarcat o preferinta accentuata a pestilor pentru vreuna din aceste variante, decat pentru scurte perioade de timp.

Lasand la o parte efortul la care ne-am supus masina – cred ca este cel mai stricat drum pe care am condus vreodata – desi am mers la pescuit in foarte multe zone de munte din tara – doua zile in compania pistruiatilor cu adevarat indigeni nu puteau fi decat minunate. Beneficiind in continuare de prezenta unuia dintre cei mai pasionati oameni din domeniu pe care i-am cunoscut in Romania, dl Filaret Cimpoiesu, Neagra iti poate oferi clipe superbe, in ciuda faptului ca pastravii de rau de la noi ating foarte rar dimensiunile celor pe care ii poti prinde in apele dinspre vestul sau nordul continentului.

Am reusit sa trec astfel cu mai putine regrete peste ratarea excursiei din tarile nordice de anul acesta. Prietenii nostri Marin si Stefan ne-au informat insa ca Taifun-urile si-au facut datoria si in aceasta vara, inclusiv cele colorate, pe care ni le-au comandat special pentru “indigenii” suedezi. Si ca sa fie mai convingatori, ne-au trimis si cateva poze.