Ca in fiecare din ultimii patru ani, sfarsitul perioadei de prohibitie aduce cu el o  etapa de campionat national in Delta Dunarii. Anul acesta, pentru cele doua etape din Delta, AG a LRS a hotarat sa ofere participantilor doua zile de antrenament oficial, exact asa cum se intampa si la Campionatele Mondiale organizate de FIPS-CIPS.

Temerile privind o eventuala presiune prea mare au fost spulberate de numarul mare de stiuci masurate de arbitri in cele doua zile de concurs. “Naturalul” ofera in continuare surprize placute, in ciuda zvonurilor ca sectorul de concurs e colmatat de vegetatie in proportie de 80% sau ca pestii raspund extrem de greu.

In conditiile in care barcile au inceput sa plece catre locurile de pescuit la ora 6.30, noi am pus in barca a -10-a stiuca punctabila la ora 8:18 in prima mansa si la 8:16 in cea de-a doua. Adica dupa aproximativ o ora de pescuit efectiv.

Daca punem la socoteala si ca cea mai mare stiuca, adusa la masuratoare de echipa Ciprian Danilov – Ciprian Hrisca, si prinsa- spre satisfactia noastra- la o oscilanta BERTI Doli nr.1, a avut 86cm, putem intelege cu adevarat forta uriasa de regenerare a Deltei si a pestilor care o populeaza.

In prima mansa noi am prins undeva in jur de 30 de stiuci punctabile, dar din pacate nu am reusit sa ne clasam decat pe locul 14, suma lungimilor celor mai mari 10 stuci fiind 497cm.

In a doua mansa, desi am pus in barca ceva mai putine stiuci punctabile – cred ca aproximativ 20, am reusit o clasare mult mai buna, locul 6, cu 517cm, cu toate ca am pescuit cu o ora si ceva mai putin, deoarece – la fel ca multi alti concurenti – am preferat sa admiram furtuna din finalul mansei de pe terasa camerei noastre de la  Egreta resort.

Majoritatea stiucilor le-am prins la oscilante, in special la LINX, ES si LUCKY RT, dar am avut rezultate bune si la spinnerbait.

 Desi cu 20 de puncte mansa nu speram la o clasare foarte buna, nivelul foarte ridicat la care sunt majoritatea echipelor din campionat a facut posibile rasturnari foarte spectaculoase ale clasamentului, ducandu-ne, in final pe cea de-a treia treapta a podiumului de etapa.

Clasamentele extrem de stranse aduc cu ele si nenumarate calcule post-concurs privind o eventuala captura intr-una sau alta dintre manse. Ca sa nu ne lasam nici noi mai prejos… o stiuca ceva mai imbracata in prima mansa ne-ar fi saltat de pe ultima pe prima treapta a podiumului.

Cred ca am avut aceasta stiuca in lanseta pentru cateva secunde, dar din pacate nu am reusit s-o aduc la barca…

Absolut remarcabil nivelul premiilor oferite de catre organizatori cu ajutorul sponsorilor. Multumim si din acest colt de pagina pentru premiul extrem de substantial oferit de American Nautics, Navtron, Herakles, Cormoran Resort si Ciucas.

Urmeaza etapa de la Bicaz, speram cu pesti mai multi si mai uniform raspanditi pe suprafata lacului decat la etapa de anul trecut. Fir intins tuturor!

A trecut aproape o saptamana de la afisarea rezultatelor finale ale CM de la Konakovo, Rusia si totusi starea de euforie persista. O sa incerc sa profit de acest fapt pentru a asterne si in acest colt de pagina cateva randuri pe care cu siguranta le voi reciti cu mare placere peste ani pentru a retrai o farama din ceea ce am simtit la Konakovo. Cateva cuvinte despre….

…RUSIA – este, evident, o tara frumoasa. Zona in care am fost noi semana ca aspect cu Suedia. Din pacate, rusii au fost preocupati mai mult de alte lucruri decat de propria dezvoltare iar acest lucru este inca vizibil. Ne-a frapat faptul ca in fiecare localitate inca exista o statuie a lui Lenin. 

…LOCATIE – Konakovo River Club este cea mai frumoasa locatie in care s-a organizat un concurs din cele la care am participat. Un campus in care s-au investit foart multi bani, dar si conditiile sunt pe masura. Patronul locatiei este pasionat de arta, lucru vizibil inclusiv in toalete.

…ORGANIZARE– de departe cea mai buna organizare de la toate campionatele mondiale la care am participat. Stewarzii vorbeau toti engleza si erau dotati cu camere de luat vederi.

…RUSI – Ne-au obstructionat prin tot ce au putut: cu ghizi care au fost pe post de spioni si nu au avut decat rolul de conducatori de barci, cu barcile pe care ni le-au promis inca din primavara si pe care nu ni le-au mai dat, cu barcile fara motor electric pe care au incercat sa ni le bage pe gat la concurs. Ne-au scos din concurs doua dintre zonele cele mai productive din antrenamentele de la inceputul lunii august, ne-au interzis carligele de trailer pe spinnerbait… Chiar si locurile din avion pareau sa fie impotriva noastra… numai ca noi avem alte superstitii atunci cand vine vorba de pescuit. Asta cu 13 n-a tinut.

…LACUL IVANKOVO – un lac urias, foarte bine ales, pe masura acestui eveniment. Cel mai mult am fost impresionat de faptul ca era foarte curat. Nu am vazut nici un pet, nici un gunoi. Pestii insa plecau acasa indiferent de dimensiune. Am vazut salai de 20-25 de cm pusi in sacosa fara nici un fel de retinere. Am inteles acest lucru din prima seara, cand Petre a primit la cina un file provenit de la un salau de max. 25cm, intr-un cor de rasete condus de Robert.

…NALUCI SI TEHNICI – am pescuit cu linguri oscilante si spinnerbait. N-o sa intru in detalii, pentru ca vor urma mai multe articole pe tema asta. In doua vorbe, important era sa tii naluca foarte aproape de substrat. Desi pescuiam in apa mica, stiucile nu se ridicau sa atace.

…ECHIPA- a fost, cu siguranta, punctul nostru forte. Faptul ca a fost al doilea CM in aceeasi formula a reprezentat un avantaj foarte mare pentru noi.

…PETRE – a ales sa puna interesul echipei mai presus de ambitiile lui personale. Din punct de vedere emotional, pentru mine a fost o decizie delicata. Castigasem impreuna campionatul national care ne trimisese in Rusia, dar i-am inteleles si i-am respectat decizia. Sper sa fie un exemplu de altruism pentru echipele viitoare.

…CRISTI – a fost coechiperul meu la acest concurs, cu care am impartit in barca, timp de 4 zile, toate frustrarile si bucuriile. Ne-am inteles foarte bine, desi nu mai pescuisem niciodata impreuna si a avut un rol destul de greu de indeplinit: in mod obisnuit, in competitii eu am in barca mai mult decat un coechipier: am un frate. La concursul asta, Cristi a fost fratele meu din barca.

…ROBERT & ANDREI – doi pescari extraordinari, una dintre cele mai complete echipe din campionatul nostru intern. Am fost coechipieri pentru al doilea an consecutiv si am fost legati si motivati de foarte multe lucruri. Am spus-o si in 2016, dupa Irlanda: ne-am inteles cu ei mai bine decat cu oricare alta echipa cu care am format lotul Romaniei in trecut. Am impartit totul: truse, echipamente, naluci, informatii, mancare (inclusiv bananele inghetate ale lui Andrei), sfaturi, experiente, lacrimi de tristete anul trecut si de fericire anul acesta. Prin separarea lor, spinningul romanesc pierde o echipa minunata, dar sper sa castige altele doua.

…GYORG – un capitan extrem de dedicat si pasionat care a tratat cu maxima seriozitate rolul pe care l-a avut. M-a impresionat faptul ca niciodata nu si-a pierdut increderea, chiar si in momentele cele mai dificile a continuat sa ne incurajeze si sa spere in victorie; a coordonat o strategie prin care ne-am derutat adversarii in zilele de antrenament oficial, pastrand ascunsa tactica de concurs; a stiut sa tina cont de dorintele si superstitiile fiecaruia dintre noi, pastrand o atmosfera buna pe toata perioada petrecuta in Rusia. Si nu in ultimul rand a avut un noroc fabulos la tragerea la sorti a barcilor…

…RARES – si-a asumat integral roluri extrem de importante: organiator, manager, casier si reporter. Totul a functionat ireprosabil, desi peste foarte putin timp are de organizat evenimente mult mai importante pentru el. Desi in general a evitat sa se implice in partea tehnica, a avut si aici un rol important:  in noaptea dintre manse a urmarit filmarile din cele doua barci, iar duminica dimineata mi-a dat cateva sfaturi care alaturi de cele primite de la Robert si Andrei, ne-au fost utile in mansa a doua.

…DAVID – ne-a sustinut atat material cat si moral. Printre altele, multumita lui,  anul asta am avut cele mai bune echipamente pe care echipa le-a avut vreodata. Pe langa faptul ca a fost unul din sponsorii principali ai lotului de anul acesta, s-a deplasat alaturi de noi in Rusia, unde ne-a asigurat sprijinul moral si entertainment-ul.

…IULICA – cel mai fidel suport si suporter al echipei de spinning din barca. Este al doilea an consecutiv cand pe timpul si banii lui se deplaseaza impreuna cu noi si ne ajuta cu tot ce este nevoie pe parcursul deplasarii, este fotograf si cameraman. Si el a impartit cu noi atat tristetea de dupa Irlanda cat si bucuria din Rusia de anul acesta.

… IRINA SI SERGIU– sunt singurii cetateni rusi care au fost 100% onesti cu noi. De fapt sunt doi romani originari din Moldova de dincolo de Prut care lucreaza la Konakovo River Club si care ne-au ajutat enorm cu tot ce au putut. Desi nu este pescar, din prima zi de antrenamente, inainte sa ne suim in barci, Sergiu ne-a zis ca la ultimele concursuri stiuca a fost pestele predominant.

…MOMENTUL DE LA BARCI – a fost cel mai emotionant moment din Rusia. A fost momentul in care ne-am reunit toti dupa mansa a doua. Ne-am imbratisat si ne-am pupat, am ras si am plans, nu mai exista nimeni si nimic in jurul nostru. Stiam sigur ca avem medalii, dar nu le stiam inca stralucirea. As fi vrut ca drumul de la barci si pana la cabana sa nu se mai termine niciodata.

…IMNUL NATIONAL – cand vorbesti despre asta la modul general nu simti adevarata dimensiune a momentului intonarii imnului pentru echipa clasata pe cea mai inalta treapta a podiumului. Este o senzatie care nu poate fi povestita. Va doresc tuturor sa o simtiti macar o data in viata. De cand am participat la primul CM am visat la momentul cand “Desteapta-te romane!” va fi intonat la final.

…SPONSORI – Pescuitul este un sport dependent intr-o mare masura de sponsori. Multumim tuturor sponsorilor echipei nationale care au facut posibila participarea noastra in cele mai bune conditii la acest CM: Neumarkt, Himalaya.ro, Liga Romana de Spinning, Digi, Relax Spinning, Rapture, Herakles si Buff. In egala masura, le multumim si sponsorilor nostri din campionatul intern, Arrow International si Daiwa, pentru ca fara ajutorul lor, cu siguranta noi n-am fi putut fi acolo.

…VIITOR – In incheiere, dar in primul rand, va multumim tuturor celor care ne-ati sustinut si ne-ati tinut pumnii stransi de acasa, tuturor celor care ne-ati asteptat la aeroport; emotia acelor momente imi da convingerea ca astfel de performante se vor repeta in viitorul apropiat!

Recent s-a incheiat editia 2016 a CNS Neumarkt. Pentru noi, una cu noroc. Am reusit sa devenim si in echipa campioni nationali, dupa ce reusisem si la individual aceasta performanta – Eugen de trei ori – in 2006, 2013 si 2014, iar eu o singura data, in 2008.

Dupa ce in ultimii ani am reusit mereu sa ne clasam intre primele locuri ale CNS Neumarkt, cel mai greu pentru noi e sa reusim sa mai gasim motivatia necesara unei astfel de performante. O sa incerc sa fac o foarte scurta trecere in revista a celor 6 concursuri LRS 2016, cu scopul principal de a evita “informarile” facute de diversi zvonaci cu privire la orele noastre de antrenamente, care pot avea “darul” de a indeparta eventuali noi participanti la etapele LRS. In 2015, de exemplu, am aflat ca am stat cateva zile intregi pe Snagov inaintea etapei de acolo. In realitate fusesem doar doua zile, iar in cea de-a doua dintre aceste doua zile vantul ne-a trimis la mal inainte de pranz. O zi si jumatate au fost si singurele noastre partide de pescuit pe Snagov in 2015, cu exceptia zilelor de antrenament oficial si concurs.

CUPA LIGII. Sarulesti -aprilie 2016. Primul concurs organizat de LRS in 2016 a fost Cupa Ligii de la Sarulesti. Am facut 4 antrenamente de cate o zi cu rezultate amestecate. Ne-am dat seama ca n-o sa fie o problema sa prindem 5 pesti pe mansa, dar salaii mari erau greu de gasit. Am reusit totusi in prima mansa sa aducem in barca doi pesti remarcabili – de 67 si 79cm(captura concursului), cu ajutorul carora am ramas pe primul loc si dupa doua din cele trei manse, chiar daca ziua a doua a fost una destul de slaba pentru noi.

In ziua a treia ne-am revenit putin, suficient cat sa reusim sa ne clasam la final pe locul al treilea. A fost primul podium pentru noi la Cupa Ligii si de asemenea, prima clasare pe podium la Sarulesti.

ETAPA 1. Delta Dunarii – iunie 2016. Am incercat sa facem un antrenament in weekendul anterior concursului. Fiind primul weekend dupa prohibitie, densitatea de barci cu participanti la etapa era destul de mare si aproape toti se plangeau ca au avut rezultate slabe sau foarte slabe, astfel incat n-am avut rabdare sa pescuim decat vreo 3-4 ore pe zona de concurs. Am prins o singura stiuca pe lacul Isac, la spinnerbait. In antrenamentul oficial am incercat sa acoperim o suprafata cat mai mare de apa, dar n-am reusit sa prindem nici un peste punctabil.

Singurul ghiol in care nu incercasem era Chiril-ul. In prima mansa am luat decizia inspirata sa mergem direct pe Chiril, incurajati si de Ionut, care prinsese acolo o stiuca in ziua antrenamentului oficial, dar si descurajati de propriile rezultate de pe toate celelelte ghioluri. Am reusit sa punctam in prima mansa cu 4 bibani si doua stiuci, iar in cea de-a doua cu 2 bibani si 4 stiuci, toate stiucile in ultima ora de concurs. Foarte putini pesti, dar suficienti ca sa ne situeze la final pe ultima treapta a podiumului.

ETAPA 2. Bicaz – iulie 2016. Pentru etapa de la Bicaz ne-am antrenat in ultima saptamana in care era permis acest lucru timp de o zi intreaga (marti) si inca vreo 6 ore impartite in doua zile (luni si miercuri). La concurs am mizat in special pe clean si am reusit sa atingem limita de 20 de cleni in fiecare mansa.

In mansa a doua am prins si doi pesti remarcabili – 42 si 45 de centimetri. Cred ca sunt mai mult de 10ani de cand am mai reusit sa prindem pe Bicaz, in aceeasi zi, doi cleni de aceasta dimensiune. Am terminat concursul pe locul 2.

ETAPA 3. Belis – august 2016. La Belis n-am fost deloc la antrenamente. Am intrat in antrenamentul oficial cu gandul de a incerca sa acoperim o suprafata cat mai mare din zona de concurs. Ne-am plimbat foarte mult, am pescuit destul de putin. Pesti am prins foarte putini, trasaturi – de asemenea- razlete. In concurs am reusit sa punctam cu 5 cleni in prima mansa si cu 7 in cea de-a doua. A fost un concurs in care in general s-a prins foarte slab. Nici o echipa nu a reusit sa atinga baremul de 20 de pesti in nici una dintre manse; de fapt, ca sa fiu mai exact, nici o echipa nu a reusit sa prinda 20 de pesti adunati din cele doua manse. A fost acel gen de concurs in care unul sau doi pesti in plus pe mansa te urcau 5-10 locuri in clasamentul etapei. Din pacate n-am avut inspiratia necesara sa prindem acei cativa pesti si am terminat concursul doar pe locul 11. Cea mai slaba clasare a noastra in 2016, care nu a intrat in calculul clasamentului final.

ETAPA 4. Valea Argovei – septembrie 2016. Pentru etapa de pe Vale am facut doua antrenamente. La primul am pescuit doua zile din barca cu Alex T, Eugen fiind plecat la mare. Daca imi aduc bine aminte, in doua zile am prins in doi oameni trei pesti punctabili: un salau si doi bibani. Plus niste bibani mici, niste strapi si o stiuca. Cel de-al doilea antrenament a fost de o singura zi si am fost impreuna cu Eugen. Atunci am reusit sa prindem trei salai si cativa bibani punctabili. In antrenamentul oficial am insistat destul de putin pe locuri, incercand sa verificam cat mai multe, dar oricum, am avut foarte putine trasaturi. Am fost convins ca o sa fie un concurs cu putine capturi.

Daca cineva imi spunea ca o sa fie echipe care o sa puncteze cu 40 de pesti in cele doua manse ii ziceam ca e nebun. Si totusi, au fost 5 echipe care au reusit sa-si prinda toti pestii. Noi am fost una dintre ele. In prima mansa 13salai si 7bibani, in cea de-a doua 20 de salai, dupa ce in prima jumatate a mansei punctasem déjà un salau si 19 bibani. La final, locul 5.

ETAPA 5. Snagov – noiembrie 2016. Pentru Snagov n-am avut timp decat pentru o zi de antrenament cu o saptamana inainte de concurs. Atat acea zi cat si antrenamentul oficial cred ca au fost cele mai slabe partide de pescuit ale noastre din ultimii 5 ani pe Snagov.

Desi ne-am dat seama ca stiucile o sa conteze foarte mult in concurs, am decis sa mizam in special pe biban. Am prins 15 in prima mansa si 12 in a doua. Suficienti cat sa prindem ultima treapta a podiumului de etapa si prima pozitie in clasamentul final 2016.

Lipsa timpului liber pentru pescuit este o realitate pentru marea majoritate a pescarilor din Romania, insa pescuitul de competitie amator – asa cum este cel de la noi – nu implica atat de multe zile de stat pe apa cum ar putea avea unii impresia.. Trairile din timpul unui concurs de pescuit merita insa orice efort pentru a putea participa, indiferent daca ai sau nu timp de antrenamente.

In weekendul recent incheiat a avut loc in Delta Dunarii, pe “natural”, zona Uzlina-Isac, cupa Herakles, prima etapa a CNS Spinning LRS 2016. Dupa o lunga asteptare, pescarii de spinning din Romania si-au incrucisat din nou lansetele in incercarea unei clasari cat mai bune in etapa de debut. De remarcat faptul ca acesta etapa a fost concursul organizat de LRS cu cea mai numeroasa participare – 56 de echipe de cate doi pescari fiind prezente la fluierul de start al arbitrilor.

Spre deosebire de etapa din Delta de anul trecut, cand majoritatea echipelor au reusit sa-si atinga tinta de 10 stiuci pe mansa, anul acesta pestii punctabili au fost mult mai putini, in ciuda faptului ca au punctat si bibanii de peste 25cm.

Pentru noi, antrenamentele au fost aproape dezastruoase, o singura stiuculita prinsa in jumatate de zi de pescuit cu o saptamana inainte de concurs si nici un peste punctabil in vinerea antrenamentului official. Dintr-un motiv aproape prostesc am ales sa pescuim in prima mansa pe lacul Chiril. Ne-am spus ca daca pe restul lacurilor am incercat in antrenamentele oficiale si nu am prins nimic, mai rau de atat nu are cum sa fie… Si a fost o decizie mai mult decat inspirata. Dupa trei ore din prima mansa punctasem déjà cu trei bibani si doua stiuculite. Pana la finalul mansei nu am reusit sa mai aducem in barca decat un singur biban de 25cm. Acesti sase pesti ne-au urcat totusi la finalul zilei pe locul 4.

Ca un fapt inedit, doi dintre cei sase bibani punctabili au atacat la spinnerbait mare, cu skirt, pentru stiuca, iar cele doua stiuci au fost pacalite de un micro-spinnerbait de biban, pescuit cu echipament light, fara struna, motiv pentru care si drillurile au fost cu ceva peripetii si s-au incheiat cu doua mincioage pline de iarba urcate in barca.

In masa a doua am plecat printre primii – tot catre Chiril. In primele 5 ore ale mansei nu am reusit sa punctam decat cu doi bibani, dar din fericire pentru noi, am reusit sa gasim “reteta” pentru stiuci (un pescuit foarte rapid, la oscilante – eu la Linx argintat, Eugen la Semiluna galbena) cand mai aveam trei ore. Am reusit ca pana la finalul mansei sa punem in minciog 9 stiuci, dintre care 4 au depasit “bariera” de 40cm. Au fost suficiente pentru a ne ajuta ca la finalul concursului sa ocupam ultima treapta a podiumului.

In prima mansa am prins toti pestii punctabili la spinnerbait, doi bibani la spinnerbait cu skirt, iar restul de doi bibani si doua stiuci la micro-spinnerbait cu agrafa armat cu microjig si grub mic. In cea de-a doua mansa, un biban a preferat acelasi tip de micro-spinnerbait, un biban si o stiuca i-am prins la oscilanta Linx nr.2 argintat, iar trei stiuci la oscilanta Semiluna galbena.

In mansa a doua am avut si un mic incident, cu un Gopro avariat, motiv pentru care a trebuit sa pescuim destul de mult timp amandoi de pe platforma din spate. Fimele rezultate sunt destul de inestetice, nu sunt nici foarte artistice, dar reprezinta dovada ca ne prindem pestii in mod cinstit, daca exista cineva care se indoia de asta. Cel putin din acest punct de vedere, introducera obligatorie a filmarilor este o decizie foarte inspirata a AG a LRS.

Per total, cred ca a fost un concurs reusit. Daca in ceea ce priveste organizarea ne asteptam ca ea sa fie impecabila, baietii de la Esox fiind adevarati specialisti in domeniu, in ceea ce priveste numarul de capturi, situatia ne-a depasit cu mult asteptarile. Desi vineri seara am pronosticat ca maxim 10 echipe vor reusi sa prinda pesti punctabili, in cele din urma 41 de echipe din cele 56 au reusit sa puncteze cel putin un peste.

In ceea ce priveste numarul de capturi, parerile sunt impartite: unii considera ca asa arata un concurs reusit, in care pestii sunt foarte greu de adus in barca, iar altii sustin ca ar fi fost foarte bine daca bibanul ar fi punctat de la 20cm. In sistemul actual de punctare, in care fiecare peste puncteaza cu patratul lungimii sale, reducerea limitei minime la 20cm pentru biban nu ar fi influentat clasamentul aproape deloc. Personal, cred ca atat unii cat si ceilalti au partea lor de dreptate. Cert este – asa cum am mai spus in repetate randuri – ca indiferent de sistemul de punctare, de speciile punctabile sau de dimensiuni minime, INTOTDEAUNA vor iesi castigatori cei care prind peste.

Urmeaza doua etape de clean-biban, la Bicaz si Belis-Fantanele, probabil singurele locatii din tara in care se pot organiza concursuri in perioadele caniculare. Speram sa fie doua etape cu mai multi pesti pe fisele tuturor concurentilor. Dar in special pe ale noastre! 🙂

In copilarie era ziua internationala a muncii; cu defilari, parade si mitinguri regizate in cinstea conducatorului iubit… “Rade iarasi primavara/ Peste campuri peste plai/ Veselia umple tara/ C-a venit intai de mai”, iar in adolescenta, in primul cincinal al anilor ‘90 a fost deschiderea sezonului estival pe litoralul romanesc. De-abia in 1996 am cunoscut adevarata semnificatie a datei de intai mai: deschiderea sezonului de pescuit la pastrav. Parca nici nu-mi vine sa cred ca au trecut de-atunci 20 de ani…

Am pastrat traditia si anul acesta, cu o saptamana intarziere cauzata de suprapunerea Pastelui Ortodox cu data de 1 mai. In weekendul recent incheiat am facut o excursie de 3 zile la munte pentru a incerca sa pacalim vigilenta pistruiatilor. Startul a fost greoi… la inceputul saptamanii trecute am dat cateva zeci de telefoane pentru  a ne procura premise… si am reusit cu greu prin amabilitatea lui Tavi Voinea, si el un pasionat pescar de pastrav din Sibiu, care insa nu a avut prea multe cuvinte de incurajare.

Din pacate, gestionarea defectuoasa a resursei piscicole din apele Romsilva a lasat urme destul de adanci… daca in urma cu 10-15 ani reuseam sa prindem intr-o zi mai multi  pastravi de om, anul acesta am reusit sa pacalim doar cativa in cinci oameni in trei zile. Atunci – la inceputul anilor 2000, ne imaginam ca mai rau nu se poate, dar din pacate istoria ne-a demonstrat contrariul.

Sunt mai convins ca oricand ca singura varianta viabila si durabila pentru lacurile si raurile de munte este concesionarea lor si gestionarea fondului piscicol de catre asociatii de pescari. Asa cum se intampla astazi pe Tarnava Mare, dupa modelul mai tuturor tarilor invecinate.

Am pescuit pe mai multe lacuri de munte din judetele Sibiu, Alba si Valcea. Cel mai mare soc l-am avut la Oasa, unde un calugar care trecea cu barca pe langa noi ne-a spus (citez din memorie): “…sa stiti ca nu e peste aici. Puteti sa incercati, nu vreau sa va descurajez, dar eu n-am mai vazut un peste de ani de zile! Nu vedeti ca nici broaste sau boisteni nu mai sunt, au curentat tot!…”.

Realitatea este ca padurarii, cabanierii de la Cabana Oasa si calugarii de la Manastirea Oasa au toti diverse variante de povestiri in care pastravii sunt, fara exceptie, victime. Ale plaselor, ale curentului electric, ale nepasarii sau pur si simplu ale unei epoci pe care se straduiesc s-o depaseasca.

Performerul detasat al excursiei a fost prietenul nostru, craioveanul Marius Ticu care a reusit sa scoata pentru fotografie un superb exemplar de pastrav indigen pe care noi l-am apreciat undeva intre 4 si 5kg. Spre satisfactia noastra, taifun-ul a fost din nou “vinovat” pentru aceasta minunata captura. Performanta lui este cu atat mai laudabila cu cat – desi indeplinea toate conditiile legale sa sacrifice acest peste – a preferat sa-i redea libertatea imediat dupa fotografiere.

“Catch & release” autentic, asa as numi gestul lui Marius. Aviz “sportivilor” care au inceput sa umple internetul cu filme cu eliberari de pesti in locatii in care se pescuieste exclusiv in regim “catch & release”. Imi doresc sa-i vad pe toti acesti pescari dovedindu-si sportivitatea pe ape publice, nu in lacuri si incinte unde proprietarii ii obliga sa elibereze pestii prinsi.

Chiar daca din punct de vedere al numarului de capturi nu a fost o excursie foarte reusita, bucuria de a petrece cateva zile in natura a fost uriasa. Parca atunci cand in fata ti se asterne o panorama de vis, cu crestele muntilor inca inzapezite si respiri aerul proaspat cu miros de brad treci mai usor peste faptul ca pestii nu iti perturba linistea decat foarte rar.

Vom reveni la munte cat de curand si ori de cate ori vom avea cateva zile libere. Cu siguranta la un moment dat si pestii ne vor rasplati devotamentul. Cu promisiunea ferma ca se vor intoarce – ca intotdeauna – in apa.

Weekendul trecut a debutat editia 2015 a CNS Spinning LRS. Au trecut deja 9 ani de la reformarea spinningului de competitie de la noi. Anul 2015 a adus un nou format, care a fost considerat cel mai potrivit pentru conditiile social-economice din Romania. Au existat si voci impotriva noului sistem pe echipe de cate doi in barca, dar- paradoxal – ele au venit in special de la pescari care au absentat cu desavarsire in ultimii ani de pe pistele de concurs ale LRS fiind in schimb prezenti la nenumarate concursuri pe echipe din afara campionatului national Neumarkt.

Sezonul a inceput cu o etapa de stiuca, in Delta Dunarii, pe “natural”. O decizie riscanta a AG a LRS, dar pe care toata lumea a inteles ca trebuie sa ne-o asumam impreuna. Momentan, “naturalul” este singura solutie pentru a putea pescuit pe o suprafata atat de mare din barcile proprii pregatite special pentru pescuit la rapitori. Suprafata uriasa de apa a necesitat si masuri speciale, barcile fiind monitorizate GPS pentru a atentiona la eventuala apropiere dintre doua barci sau la eventualele “evadari” din sector. Reusita deplina a acestui concurs cred ca va schimba mult perceptia despre concursurile de stiuca din Delta. Meritul principal apartine clubului PeApa.ro, precum si presedintelui si vicepresedintelui LRS, Marian Morcovescu si Rares Boeriu, dar un rol determinant in desfasurarea acestei etape l-a avut si resortul Egreta, locul unde atat pescarii cat si barcile lor au putut beneficia de cele mai bune conditii.

Si pentru noi acest nou format in echipe de doi pescari cu punctare a celor mai mari pesti este o provocare. In cei noua ani de campionate individuale in care au punctat toate capturile ne-am descurcat foarte bine, adunand impreuna 4 titluri nationale, un loc 2 si 3 locuri 3, precum si 9 etape castigate si alte 10 prezente pe podium (de patru ori locul 2 si de sase ori locul al treilea). Aceste cifre nu ofera  insa certitudinea ca ne vom descurca la fel de bine si in echipa.

Etapa de pe natural a fost unul dintre cele mai frumoase concursuri la care am participat, probabil in special datorita suprafatei uriase de apa pe care s-a desfasurat. Pe e alta parte, aceasta suprafata a fost avantajul major al pescarilor care pescuisera mai mult in zona respectiva din Delta Dunarii, intrucat o singura zi de antrenament oficial a fost insuficienta pentru a o putea “acoperi”. Pentru noi a fost destul de dificil, intrucat mai pescuisem o singura data pe lacurile aflate in sector. Ne-am petrecut ziua de antrenamente mai mult pentru explorarea sectorului si mai putin pescuind. Rezultatele de vineri, precum si experienta anterioara din toamna anului 2013 ne-au facut ca in concurs sa mizam exclusiv pe doua dintre lacurile principale aflate in zona de concurs: Isac si Chiril.

Daca in prima mansa s-a dovedit a fi o decizie inspirata, terminand pe locul al doilea dupa echipa Fane Bondrea – Bogdan Cheta, in mansa a doua nu am mai avut la fel de multa sansa, majoritatea echipelor aflate in topul zilei alegand zone mai retrase si mai putin pescuite. A fost locul 13 in mansa a doua, iar per total a iesit locul 6, un rezultat multumitor din perspectiva faptului ca nu cunosteam foarte bine zona de concurs, dar oarecum dezamagitor prin prisma rezultatului din prima mansa.

Am pescuit cu lansete de spinning Daiwa Steez Fle-X-lite echipate cu mulinete Daiwa Certate si de baitcasting Steez Flogger cu mulinete Daiwa Zillion TWS. Am folosit in special linguri si spinnerbait, iar duminica am avut cateva capturi si la rotative Axat Gigant si voblere Cormoran BellyDog si SavageGear 4Play. Parerea aproape unanima a fost ca nu nalucile au facut diferenta in prima etapa a CNS2015, ci localizarea; inspiratia de a alege pentru a doua mansa zone mai linistite sau cu apa ceva mai tulbure.

Am avut in intentie sa filmam intreaga desfasurare a manselor, dar o mica problema tehnica ne-a impiedicat sa facem acest lucru. Iar in timpul unui concurs nu iti poti permite sa pierzi timp incercand sa vezi care e problema din cauza careia s-au oprit aparatele de filmat. Am surprins totusi pe film mai multe driluri, dintre care si cel cu una dintre cele mai mari stiuci ale noastre din prima zi – 61cm, prinsa de Eugen la spinnerbait. (A mai fost una de 62, tot in prima zi, la Linx nr.2 silver).

Urmeaza etapele de clean si biban… in ordine Belis, Bicaz, Snagov. Dar pana atunci va asteptam cu drag la Bibanmania3, un concurs amical ai carui co-organizatori suntem, la Bicaz, in perioada 17-19 iulie 2015.

Delta Dunarii este in mod cert unul dintre cele mai ofertante locuri din Romania atunci cand vine vorba despre pescuitul la rapitori. Din pacate, pescarii care au apucat sa guste miracolul Deltei de acum 30 de ani au asistat neputinciosi in perioada post-decembrista la degradarea constanta a populatiei piscicole precum si a imaginii de ansamblu, canalele pline de nuferi si de pasari fiind doar o amintire in conditiile actuale ale traficului cu ambarcatiuni de mare viteza.

Cu toate acestea si nefiind niste maniaci ai Deltei, ne dedicam totusi in fiecare an (de obicei toamna) cateva zile de concediu pescuitului la rapitori in canalele si ghiolurile acesteia. Nu ne-am abatut nici in 2013 de la acest obicei si ne-am petrecut saptamana trecuta pescuind exclusiv “pe natural” in zona Uzlina, cu scopul principal de a testa doua combo-uri Excel de la Daiwa si de a realiza un film despre ele.

Am inceput si am incheiat aceasta vacanta cu cele doua concursuri pe echipe, in sistem “best5” desfasurate la Uzlina si organizate de catre PVTV si PeApa, respectiv Bigfish. La primul am facut echipa impreuna si ne-am clasat pe locul 6, iar la ce de-al doilea am pescuit in echipe diferite, iar rezultatele au fost mai slabe. Dar nu despre cele doua competitii mi-am propus sa vorbesc in acest mini-articol.

Gazda noastra pentru perioada dintre cele doua concursuri a fost resortul Egreta, cu siguranta unul dintre cele mai confortabile si primitoare locuri in care iti poti petrece un concediu in Delta Dunarii.

Am pescuit in special dupa stiuca, incercand mai multe ghioluri… Uzlina, Isac, Onofrei, Militarova, Chiril sau Gorgostel. Surprinzator, in aproape toate aceste lacuri am avut capturi destul de numeroase, dar dimensiunile acestora nu au fost impresionante.

Foarte multe “stiuci” de anul acesta si de anul trecut iti redau speranta ca populatia piscicola a Deltei ar putea avea o revenire in forta cu eforturi minime din partea autoritatilor. Din pacate, ghizii nostri ne-au povestit despre saci de astfel de marlite care pleaca din Delta dupa ce gusta din nalucile “pescarilor sportivi”.

Lasand la o parte aspectul legal (sau mai degraba ilegal) al acestui trist obicei (referitor la cantitatea maxima de peste pe care un pescar are voie sa o retina intr-o zi de pescuit sau la dimensiunea minima la care poate fi retinuta o stiuca), mi-ar placea sa cred ca macar din punct de vedere moral lucrurile vor incepe sa se indrepte in viitorul apropiat. Asta ca sa nu mai pomenesc de faptul ca efectiv nu pot sa inteleg ce beneficii gastronomice iti poate aduce o “stiuca” de 25-30cm.

Am pescuit asadar patru zile la stiuca “pe natural”. Apa foarte rece a inhibat intr-o oarecare masura instinctele de rapitor ale stiucilor, astfel incat nalucile de reactie nu au avut efectul obisnuit. Desi m-am declarat in nenumarate randuri in ultimii ani un fan infocat al pescuitului la spinnerbait, aceasta naluca nu era cea mai eficienta pentru conditiile de temperatura de sfarsit de noiembrie.

Am obtinut cele mai bune rezultate la linguri oscilante si la naluci soft. Cele mai mari stiuci au avut aprox 3,5 respectiv 3kg si au fost capturate pe lacul Isac, ambele la oscilanta: una la un Linx nr.2, cealalta la o lingura noua, un tzack aflat inca in teste.

Pe langa cele doua, au mai fost si destul de multe capturi intre 1 si 2 kg. Cu alte cuvinte, am avut parte de niste partide de pescuit foarte placute, dar fara capturi impresionante.

Am eliberat absolut toate stiucile prinse, spre mirarea altor pescari, aflati in Delta cu scopul declarat de a “colecta” cateva kilograme de icre de stiuca.

In ciuda faptului ca exista tot felul de povesti cu curent electric, carbid sau alte metode barbare de pescuit, eu unul raman la convingerea ca – cel putin in ceea ce priveste stiuca din Delta Dunarii– si pescuitul sportiv este un rau semnificativ si cu atat mai regretabil cu cat este produs exact de cei de la care ai avea pretentia sa inteleaga ca pestii sunt partenerii pescarilor doar atata vreme cat sunt vii.

Asa cum mi-am propus inca din ultima zi a concediului de anul trecut, in a doua jumatate a lunii iunie m-am prezentat pentru cateva zile la intalnirea – care tinde sa devina obisnuinta – cu pastravii norvegieni.

Echipa Norvegia 2011 a fost formata din Misu, Alex, Bogdan, subsemnatul, prietenii nostri stabiliti in Suedia Stefan si Marin, precum si unul dintre ginerii acestuia din urma, Andreas.

Am inceput saptamana dedicata pistruiatilor pe partea suedeza, in imediata vecinatate a granitei cu Norvegia – unde pastravii si lipanii ne-au intampinat de la primele lanseuri.

Chiar la primul lanseu, Misu a capturat si recordul echipei venite din Romania, un pastrav indigen de cca 1,3kg.

In cele cinci zile petrecute in Norvegia am pescuit pe mai multe lacuri, rezultatele nelasandu-se asteptate pe niciunul dintre ele.

Am remarcat – pe lacurile unde pescuisem si vara trecuta – talia mai mare cu cca. 200 de grame a pastravilor (in general, fiecare dintre aceste lacuri are o generatie predominanta).

Fantaneii locali (arctic char) au raspuns si ei avansurilor noastre, dar intr-un numar mai mic decat in 2010.

Spre deosebire de anul trecut, cand insectele nu erau inca iesite (excursia s-a desfasurat exact in aceeasi perioada ca in 2010), acum am avut mult de furca cu miliardele de tantari infometati.

Din acest motiv, fantaneii nu mai atacau pe substrat, ci aproape de suprafata, la o adancime de max. 2,5-3 metri.

Astfel, desi nalucile folosite au fost aceleasi – oscilante mici si grele – in special modelele austria si taifun – stilul de pescuit a fost unul mult mai dinamic, cu recuperari rapide, accelerari si jerk-uiri ale oscilantelor urmate de scurte pauze in care de cele mai multe ori surveneau atacurile.

La fel ca si in 2010, am avut in permanenta senzatia ca poti sa prinzi exact atatia pastravi cati iti doresti. Marin a avut si doua capturi remarcabile, un pastrav de cca 1,5kg, precum si unul mai mare, de 2,5 – 3 kg (care din pacate lipseste din colectia de fotografii, fiind capturat chiar in ziua in care noi plecam catre casa).

Cu biletele de avion Bucuresti – Stockholm si retur cumparate din luna martie, cu masina inchiriata si cu costuri mai mult decat rezonabile pentru cazare, barci si permisele de pescuit, o astfel de vacanta nu depaseste din punct de vedere financiar una similara petrecuta in Delta Dunarii. Este si acesta un motiv pentru care ma voi intoarce la pistruiatii norvegieni ori de cate ori voi avea ocazia.

Profitand de pauza competitionala, ne-am facut timp pentru cateva ore de pescuit la avat, un peste pe care l-am neglijat constant in ultimii ani, in ciuda faptului ca este unul dintre cei mai aprigi luptatori dintre rapitorii autohtoni, fiind un partener ideal pentru o partida de spinning. Desi perioada considerata cea mai optima pentru pescuitul avatului (septembrie-inceput de octombrie) era deja istorie, ne-am petrecut doua jumatati de zi pe malurile Dunarii, in cautarea “lupului pestilor”.

In ciuda numerosilor dusmani mai mult sau mai putin naturali, Dunarea se incapataneaza sa tina peste. Am regasit marele fluviu dupa cativa ani parca mai sarac in capturi capitale, dar inca plin de activitate.

Ceea ce m-a frapat cel mai tare a fost dificultatea cu care pescarul roman poate accesa anumite zone de pe malul fluviului. Santuri uriase facute cu ajutorul tractoarelor… gurile rele spun ca sunt facute special pentru a face imposibil accesul masinilor in zone din care “baietii destepti” ai Dunarii cara lemne din padurile pe care le “raresc” in mod constant. In ciuda faptului ca am beneficiat de o masina extrem de puternica, au fost momente in care numai troliul a mai putut sa ne scoata din incurcatura. Pentru cei dornici de astfel de aventuri este imposibil sa reuseasca fara o masina 4×4 echipata si tunata corespunzator – asa cum este masina prietenului nostru Adi Neacsu – AUTO MC LAUD, un Nissan Navara preparat special pentru astfel de escapade.

Cel mai mare avat din cele doua mini-partide de pescuit l-a prins Eugen la un HELIC de 14 grame. Capturile cele mai numeroase – dar de dimensiuni mai modeste-  le-am avut la oscilante TAIFUN si AUSTRIA argintate.

Dunarea este capricioasa, iar o cunoastere in amanunt a locurilor – esentiala pentru reusita unei partide de pescuit – cere timp mult. Ne-am propus sa incercam sa redescoperim Dunarea si sa acordam mai multa atentie in viitor acestei ape, care in conditii normale ar trebui sa reprezinte alegerea numarul unu pentru orice pescar din Romania.

Considerate de unii fade si neinspirate, botezate peiorativ “table” sau “tinichele”, oscilantele raman pentru multi pescari de la noi prima optiune pentru rapitor. De ce? Pentru ca nu trebuie sa fii cel mai priceput ca sa prinzi cu ele.
Universalitatea lor este data de faptul ca permit pescarilor permanente inovatii. Cu aceeasi oscilanta se poate pescui diferit de la un pescar la altul sau in lanseuri consecutive. Daca in timp ce cauti pastravul intre ape, la 7-8 metri adancime, jucand lingura lent pe verticala, observi o “muscareala” la suprafata, la lanseul urmator modifici complet metoda de pescuit, incercand sa atragi atentia pestelui din suprafata.
De multe ori, la pescuit- schimbarea rapida, adaptarea imediata la situatia noua, oportunismul- sunt vitale, iar oscilanta ajuta pescarul sa rezolve aceste probleme. Oscilantele sunt naluci metalice cu trei particularitati constructive: forma, grosime si curbura. Combinate, aceste particularitati determina evolutia oscilantei, generand o suma de straluciri si de vibratii care vor fi influentate major de ritmul de recuperare. Rezultatul va fi mimarea unui peste bolnav, panicat, cu miscari haotice.

1. RECUPERAREA CONTINUA

Este metoda cea mai simplă de pescuit cu lingura oscilantă, dar care poate avea rezultate în orice fel de apă şi la toate speciile de peşti răpitori. Un mare avantaj al oscilantelor este acela că pot evolua la orice adâncime. În funcţie de adâncimea la care dorim să evolueze năluca, începem recuperarea mai repede sau mai târziu, raportat la momentul în care aceasta atinge apa.

Recuperarea se face continuu, uniform, până când năluca ajunge la mal. Viteza de recuperare trebuie să fie aleasă în funcţie de oscilantă, mai mare sau mai mică, pentru ca aceasta să aibă o mişcare de oscilaţie stânga-dreapta şi pentru a evita efectul de rotire. Pentru a găsi viteza optimă de recuperare, se fac 2-3 lanseuri în scurt, la vedere. Pentru rezultate cât mai bune şi pentru a acoperi cât mai bine toate ‘straturile’ apei, la lanseuri consecutive, în acelaşi loc, se recomandă recuperarea oscilantei la adâncimi diferite.

2. RECUPERAREA “JUCATA” – INTRE APE

Este metoda cea mai folosită la pescuitul ştiucii şi a păstrăvului de lac. Într-un lanseu, oscilanta străbate pe verticală mai multe straturi, explorează mai multe adâncimi, de aceea este poate şi cea mai eficientă. După lanseu, lingura este lăsată să coboare până la adâncimea dorită de pescar, apoi este ridicată scurt (jucată) din vârful lansetei în 2-3 trepte, recuperată continuu 1-2 ture, după care este oprită şi aşteptată iar să coboare. Acest ciclu cădere–ridicare–joc-recuperare se reia până la următorul lanseu.

În funcţie de gradul de activitate al răpitorului, ritmul imprimat nălucii este mai lent sau mai rapid. În acest stil de pescuit, atacul are loc de cele mai multe ori în momentul de repaus (pe cădere) al oscilantei şi de aceea recomand pescarului să urmărească în permanenţă firul, deoarece, dacă atacul este discret, nu este simţit de pescar în lansetă, fiind perceput doar ca o uşoară tresărire a firului. Pentru ca înţepătura ce urmează să fie eficientă, lanseta trebuie să fie orientată cu vârful înspre direcţia lanseului pe tot timpul recuperării.

3. RECUPERAREA IN SUPRAFATA

Recuperarea începe imediat, în momentul în care oscilanta atinge suprafaţa apei. Este o recuperare rapidă, efectuată cu vârful lansetei sus, cu zvâcniri scurte din încheietura mâinii, care să imprime lingurii o mişcare ostentativă cât mai zgomotoasă în stratul superficial, asemănătoare pescuitului cu voblere de tip topwater. Această metodă are ca ţintă răpitorii aflaţi în căutarea prăzii la suprafaţa apei. Este recomandată la pescuitul ştiucii în ape mici, pline de vegetaţie, la avat, vara, când urmăreşte şi atacă bancurile de obleţi din suprafaţă, la clean şi păstrăv de lac, în perioadele liniştite când putem localiza muscărerile din suprafaţă.

Momentul atacului este trăit la intensitate maximă de pescar, deoarece este la vedere şi, din această cauză, de cele mai multe ori avem tendinţa de a înţepa înainte ca răpitorul să apuce năluca. Pentru a menţine oscilanta pe suprafaţă, este nevoie de recuperări rapide. Oricât de mare ar fi viteza de recuperare, peştii răpitori se pot mişca şi mai repede, deci există în permanenţă timp pentru atac.

4. RECUPERAREA STIL “JIGGING”

Metoda de pescuit este asemănătoare cu pescuitul cu momeli soft. După lanseu se aşteaptă ca oscilanta să ajungă pe fundul apei. Se începe apoi o recuperare în dinţi de fierăstrău, cu mişcări de ridicare a oscilantei de pe substrat, alternate cu perioade de aşteptare şi recuperare a buclei de fir, pentru a permite oscilantei să ajungă înapoi pe fund.

Atacul survine ori în momentul ridicării şi este perceput ca o îngreunare a oscilantei, ori în scurtele momente de cădere, imediat după ce lingura atinge substratul, şi este vizibil – de multe ori foarte slab – pe fir. Pentru ştiucă este o metodă practicată în perioadele reci – de aici şi atacurile de multe ori foarte fine – în ape adânci şi care vizează adeseori capturi capitale. Altfel, este un stil ce se adresează bibanului şi şalăului, peşti ce vânează preponderent în apropierea substratului.