JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

SNAGOV. CULORILE TOAMNEI 2013

In weekendul recent incheiat a avut loc la Snagov a treia editie a Cupei TotalSpinning APC21, organizata (ireprosabil, ca intotdeauna) de catre Asociatia Pescar Club 21, adica de catre oamenii care asigura arbitrajul si corectitudinea etapelor din campionatul national. Pentru anul acesta, organizatorii au optat pentru un concurs cu doua manse, prima dedicata stiucii, iar cea de-a doua, bibanului. Salaii si somnii punctau in ambele manse.

Din nefericire, nu am avut cum sa ajungem sa ne antrenam la Snagov, fiind prima editie a concursului la care ne-am prezentat fara a reusi sa pescuim pe sectoare in antrenamente. Ultima data pescuisem la Snagov pe data de 12 Mai. Am intrat vineri cateva ore pe zona din afara ariei de concurs, insa ulterior am inteles ca aceasta experienta mai mult ne-a incurcat; cele doua zone ale lacului avand foarte putine caracteristici comune – cel putin din punct de vedere al pescuitului la stiuca.


Am fost extrem de surprinsi de cantitatea mare de stiuci care s-au prins in prima mansa. Dupa jumatatea mansei, am ajuns pe zona unde vazusem ca erau grupate mai multe barci, iar primul lucru pe care l-am auzit (de la Cristi Rizea) a fost ca Vlad Dumitrescu are punctate deja 22 de stiuci. Eu aveam 4. Am inteles ca pentru a putea spera la un loc onorabil in mansa imi trebuie foarte multe capturi in cele trei ore ramase. Am reusit in final sa punctez cu 19 si am ocupat – la balotaj – locul al treilea. Eugen a prins destul de constant pe toata durata mansei si cu 13 stiuci a ocupat – tot la balotaj – locul 5 dupa prima zi. Vlad a terminat cu 38 de stiuci. Cred ca e un record all-time al competitiilor de stiuca desfasurate in Romania.


Am prins toate cele 19 stiuci la un spinnerbait cu agrafa armat cu shaduri de diverse forme si culori. Initial am fost surprins si de procentajul destul de ridicat de stiuci de peste 40cm (eu am avut 6 din 19). Am observat ulterior ca la ceilalti concurenti, acest procentaj era mult mai mic, ceea ce ma face sa cred ca spinnerbaitul a facut diferenta din acest punct de vedere, intrucat multi dintre concurenti au pescuit la naluci soft.


A doua zi urma mansa de biban. A fost extrem de complicat ca dupa o mansa cu stiuci, cand incepusem sa intelegem ce am facut bine si ce ar trebui sa schimbam in a doua zi, a trebuit sa uitam complet de esocide si sa ne gandim numai la biban. Din acest punct de vedere este probabil cea mai interesanta experienta pe care am trait-o la un concurs. Mi-as dori ca astfel de evenimente sa se repete, pentru ca ele testeaza foarte bine versatilitatea si capacitatea de adaptare a unui pescar.


Am sperat ca situatia din anii precedenti, cu carduri de bibani adunate pe platouri sa nu se repete. Si am avut noroc. Am ocupat locurile 1 si 3 in mansa de biban, cu 36, respectiv 21 de capturi, reusind sa castigam cate doua locuri si in clasamentul general.


Am urcat din nou impreuna pe podium, in premiera la un concurs pe Snagov, ocupand in final locurile 1 si 3, despartiti pe podium de castigatorul primelor doua editii, Lucian Constantin – Gyorg. Captura concursului – o stiuca de 55cm – a fost adusa in jgheab de catre “favoritul local”, Ion Viorel.


Cu siguranta Snagovul merita mai mult de un concurs pe an. Pentru ca este in mod cert cel mai frumos lac de ses din Romania si pentru ca prezenta noastra mai consistenta pe apa poate reduce braconajul, in special prin constientizarea de catre localnici a potentialului urias al acestui lac, a faptului ca sacii de peste de consum le aduc mult mai putine castiguri decat pestii vii. Nu as folosi sintagma “turism de pescuit”, dar cu siguranta ea ar putea fi folosita intr-un viitor nu foarte indepartat. O prima (insuficienta, dar esentiala) conditie este ca macar noi, pescarii de competitie, sa lasam pestii acolo unde ii gasim. In apa!

PS. Calitatea unora dintre poze este foarte slaba. Ne cerem scuze, insa Misu Sofonea este un presedinte si un talisman excelent, dar un fotograf execrabil.