Brosteni- o localitate din sud-vestul judetului Suceava, despre care tot romanul a auzit inca din scoala primara, din scrierile lui Ion Creanga, care in primul capitol al celebrelor Amintiri din Copilarie ne povesteste despre caprele Irinucai si despre casa acesteia de la Brosteni, avariata de un bolovan rostogolit la vale.

Ceva mai tarziu, in perioada interbelica, Brosteniul devine celebru datorita podului peste Bistrita care lega valea raului Neagra de soseaua de pe valea Bistritei. Pentru o vreme destul de indelungata, a fost podul de beton cu cea mai mare deschidere din tara – 75m. Podul a fost distrus de un bombardament in timpul celui de-al doilea razboi mondial iar astazi in locul lui exista un pot obisnuit, cu balustrada metalica si multe gropi (la fel ca majoritatea podurilor din tara).

In povestea noastra, Brosteniul este locul unde raul Neagra- unul dintre cele mai celebre rauri de pastrav din Moldova- se varsa in Bistrita. Locul unde drumul de asfalt este inlocuit de un drum care candva a fost pietruit si unde – macar o data pe vara – parasim drumul national care duce la Vatra Dornei pentru a incerca sa prindem cativa pistruiati.

Nici in aceasta vara nu am facut rabat de la acest obicei si am vizitat Neagra de doua ori pe parcursul concediului petrecut in Moldova. Am regasit raul cu un debit mult mai mare decat anul trecut si cu pastravi mult mai greu de localizat. La prima iesire am prins destul de bine, in special pastravi intre 22 si 26cm, dar si cativa pesti sub dimensiunea limita de 20cm (mult mai putini decat anul trecut).

Cea de-a doua partida a fost mult mai dificila. Cu o zi inainte plouase prima data dupa aproape o luna, iar forestierii erau si ei foarte activi, astfel incat am pescuit intr-o apa foarte tulbure, in care pestii puteau cu greu sa ne repereze nalucile.

Am prins cativa pastravi – majoritatea mici, dar spre finalul zilei Eugen a reusit sa prinda un superb pastrav indigen de 42cm. Este cel mai mare pastrav pe care l-am vazut vreodata pe Neagra. Exista si povesti cu pastravi mai mari, dar eu le stiu doar din auzite.

Cea mai mare drama pe care sunt nevoite sa o accepte majoritatea raurilor de munte de la noi sunt defrisarile care parca nu se mai termina. Odata cu acestea vin utilajele care sunt spalate de cele mai multe ori direct in apele raurilor, aluviunile care le modifica albiile si le tulbura apele sau rumegusul si toate celelalte resturi vegetale care sunt cu greu tolerate de catre pastravi.

Mai pe scurt, vin niste baieti cu TAF-uri, tractoare si camioane pe care nu-i intereseaza absolut deloc soarta pastravilor din raul prin care ei trag bustenii de pe versanti. Sau ii intereseaza doar in masura in care pot sa-i braconeze. Din nefericire, nici Neagra nu face exceptie de la aceste triste obiceiuri.

Profitand de faptul ca s-a desfasurat destul de aproape de locul in care ne aflam, la sfarsitul vacantei am participat – in premiera – la o etapa a CNS mal organizat de catre LRS. Chiar daca la prima vedere sistemul pare unul destul de neatractiv, cu pastravi  populati chiar inaintea concursului, incantarea aproape unanima pe care o manifestau toti cei care au participat la astfel de competitii ne-a starnit curiozitatea si dorinta de a vedea de la fata locului cum se desfasoara un eveniment de acest fel.

Spre norocul nostru am nimerit la cel mai reusit concurs de spinning de pe mal organizat pana acum in Romania (potrivit spuselor celorlalti participanti). La aceasta reusita, un aport covarsitor l-a avut dl. Viorel Mitric, proprietarul crescatoriei de unde au fost achizitionati pastravii pentru populare, devenit ulterior partenerul si sponsorul principal al concursului.

Din punct de vedere al emotiilor, este probabil competitia de spinning cea mai intensa, evenimentele desfasurandu-se intr-o viteza foarte mare.  Faptul ca te afli in permanent contact cu ceilalti concurenti cu care – vrei nu vrei – trebuie sa-ti imparti trairile incarca cu adrenalina competitiile de spinning de pe mal; si cu toate ca au destul de putina legatura cu pescuitul pastravului salbatic de rau, cu siguranta vom reveni la anul la acest gen de concursuri.

La inceputul lunii august a avut loc la Belis etapa din acest an a CNS-LRS dedicata cleanului si pastravului. De fapt doar cleanului, pentru ca, din cate stiu, anul acesta nu s-a prins nici un pastrav, in ciuda pronosticurilor optimiste ale clujenilor. Spre deosebire de etapele din anii trecuti,conducerea ligii a incercat la etapa din acest an o reteta noua pentru etapa de la Belis, cu motoare termice si sectoare mult mai mari decat la toate concursurile anterioare. Initial am fost mai mult decat sceptic in fata aceste decizii, dar rezultatele mi-au infirmat toate temerile, in ciuda faptului ca in antrenamentele din ziua de vineri am observat ca pestii nu erau foarte motivati in hranire.

Am alternat la Belis doua stiluri de pescuit, in functie de modul de hranire si de gradul de activitate al clenilor. La inceputul manselor am pescuit rapid, la suprafata, unde am alternat un vobler Strike Pro baby pro si o rotativa Berti Clasic nr.1 cu corp de alama.

Dupa primele ore, cand pestii erau speriati, am optat pentru un pescuit mai static, cu naluci de adancime, unde am folosit doua voblere Jackall Timon (Panicra si Mitts), un vobler StrikePro Cranky Deep, un vobler hand-made sinking Dawn (a caror productie a trecut de la Paul Sas la Laurentiu Macauan, un pescar clujean la fel de pasionat de pastravi, muste, cleni si voblere) si o rotativa Berti Axat nr.1 cu corp de plumb. Am avut 4 lansete in barca, dar cea cu care am prins majoritatea pestilor a fost un Cormoran ULF de 1,80m echipata cu mulineta Daiwa Luvias 1003 si fir Stroft GTM de 0,14mm.

In mod paradoxal – in contextul sectoarelor mult mai mari decat la concursurile precedente – am acoperit o suprafata de apa mult mai mica decat in anii trecuti, incurajat de faptul ca pestii erau mult mai putin deranjati de densitatea de barci ale concurentilor. Dupa toate probabilitatile, in aceasta varianta nimeni nu mai poate contesta prezenta cleanului in calendarul competitional, o medie de capturi absolut decenta ajungand in jgheaburile de masurare si in a doua mansa a concursului. Din punctul meu de vedere, o singura problema ar mai fi trebuit rezolvata, o sectorizare mai atenta, cu sectoare de suprafete mai apropiate – evitandu-se astfel diferenta mare de medie a capturilor atat in prima cat si in cea de-a doua mansa.

Am castigat pe apa concursul de la Belis. L-am pierdut mai apoi “la masa verde” in urma deciziei CTDA de excludere a lui Sabin Buzatu si de anulare a rezultatelor lui, pentru a-l recastiga, in cele din urma, tot “la masa verde” dupa decizia Comisiei de Apel a LRS care l-a repus pe Sabin in drepturi. Astfel de balbe ale comisiilor ligii m-au facut sa sustin intotdeauna ca judecarea unor sportivi de catre alti sportivi (si automat adversari ai sportivului in culpa) nu va putea fi niciodata una obiectiva. Am sugerat in nenumarate randuri trecerea tuturor problemelor de acest gen catre corpul de arbitrii. Pana atunci, nu cred ca deciziile comisiilor LRS – oricare ar fi ele- vor putea fi acceptate de catre toata lumea ca fiind cele regulamentare.

In acest context, nu pot sa nu-mi aduc aminte de un banc pe care mi l-a spus Nucu Buculei la Rogojesti in 2007, tot cu ocazia unei sedinte CTDA (cei prezenti probabil isi aduc aminte de cazul Gerula vs. Adelin): Doi evrei aflati in conflict de ceva vreme, vin la sinagoga pentru a li se face dreptate. Dupa ce-l asculta pe primul, Rabinul zice: “Ai dreptate, fiule!”. Cel de-al doilea isi spune si el varianta… “Si tu ai dreptate,fiule!” ii spune si lui Rabinul. Un al treilea personaj, aflat de fata, spune: “Dar, Rabi, n-au cum sa aiba amandoi dreptate, pentru ca povestile lor se bat cap in cap!”… “Ai dreptate, fiule!”

Nefiind cel mai in masura sa judec daca decizia finala a Comisiei de Apel este cea justa sau nu, imi va ramane in memorie ca acestea sunt nalucile care m-au ajutat, la Belis, sa obtin un nou loc pe podium; ca e vorba de locul 1 sau 3, pana la urma nici nu mai conteaza. Urmeaza Valea Argovei… BRRRR… pregatiti-va pentru o doza de hazard.

Ca in fiecare an, am incercat sa ocolim zilele caniculare pe care le “ofera” capitala in lunile de vara retragandu-ne pentru cateva saptamani in mijlocul naturii, pe malul lacului Bicaz. Din cauza operatiei pe care a suferit-o Eugen in luna iunie, anul acesta am evitat pescuitul din barca, multumindu-ne in majoritatea zilelor cu cateva ore de pescuit de pe mal, de cele mai multe ori seara.

Am incercat sa profitam intr-un fel de aceasta situatie, facand doua excursii pe Neagra, unde nu mai fusesem de 7-8 ani. Am regasit raul pe care cu multi ani in urma am prins primii lipani si unde visele noastre cu pastravi isi gaseau implinirea intr-o perioada in care majoritatea raurilor de munte din tara erau fie inchise complet pentru pescarul de rand, fie braconate intr-un mod brutal.

Scapata – cel putin pentru moment – de perspectiva tevilor si micro-centralelor, Neagra ne-a oferit, in cele doua iesiri, doua partide de pescuit total diferite.

In prima zi am prins impreuna  peste 50 de pastravi intre 15 si 25 cm. Eugen a reusit sa pacaleasca si un fantanel de cca 20cm, specie de pastrav din ce in ce mai rara pe apele naturale din tara noastra.

Neavand la noi echipamentele de musca, am pescuit exclusiv la rotative, iar pastravii atacau incontinuu – poate si datorita faptului ca a fost una dintre foarte putinele zile cu vreme inchisa din aceasta vara. O alta conjunctura favorabila a fost faptul ca muncitorii forestieri erau aproape complet inactivi.

Am revenit peste o saptamana, insa datele problemei au fost cu totul altele. O zi extrem de calda si senina, forestieri pusi serios pe treaba, tractoare si taf-uri care trageau busteni prin albia raului – in mod implicit, apa tulbure si pastravi mult mai greu de gasit si de convins. Am reusit totusi sa prindem 20-25 de pastravi, de dimensiuni similare cu cei de la prima partida.

Desi am incercat cu multa incredere si rabdare si momeli soft, toate capturile au venit tot la rotativele cu care prinsesem in prima partida.

Eu am pescuit aproape exclusiv cu Axat Micro 2, iar Eugen a folosit in marea majoritate a timpuli Clasic nr.2. Am alternat rotative nickelate si galbene, dar nu am remarcat o preferinta accentuata a pestilor pentru vreuna din aceste variante, decat pentru scurte perioade de timp.

Lasand la o parte efortul la care ne-am supus masina – cred ca este cel mai stricat drum pe care am condus vreodata – desi am mers la pescuit in foarte multe zone de munte din tara – doua zile in compania pistruiatilor cu adevarat indigeni nu puteau fi decat minunate. Beneficiind in continuare de prezenta unuia dintre cei mai pasionati oameni din domeniu pe care i-am cunoscut in Romania, dl Filaret Cimpoiesu, Neagra iti poate oferi clipe superbe, in ciuda faptului ca pastravii de rau de la noi ating foarte rar dimensiunile celor pe care ii poti prinde in apele dinspre vestul sau nordul continentului.

Am reusit sa trec astfel cu mai putine regrete peste ratarea excursiei din tarile nordice de anul acesta. Prietenii nostri Marin si Stefan ne-au informat insa ca Taifun-urile si-au facut datoria si in aceasta vara, inclusiv cele colorate, pe care ni le-au comandat special pentru “indigenii” suedezi. Si ca sa fie mai convingatori, ne-au trimis si cateva poze.

Situat la poalele masivului Ciucas, lacul Maneciu este o alternativa accesibila pentru pescarii din Bucuresti cand vine vorba de o partida de pescuit de cateva ore. Pana in urma cu doua zile, singurele informatii pe care le aveam despre acest lac erau vechi de mai bine de 20 de ani, cand in apele lui inotau cleni record la adapostul deciziei regimului de a interzice pescuitul sportiv. Am admirat de multe ori peisajul si am facut poze “din mersul masinii”, visand la momentul in care voi avea ocazia sa-mi testez nalucile in lacul de pe Teleajen.

Am inceput ziua pescuind de pe mal, intrucat informatiile privind administratorul lacului erau destul de neclare. Deplasarea pe maluri este greoaie pe multe zone, din cauza nenumaratelor paduri uscate (care in mod normal sunt scufundate, la o cota normala a apei).

Clenii de Maneciu au raspuns rapid, la rotative Axat de cupru, intarindu-mi ideea ca in zilele insorite si cu apa limpede, cuprul poate face diferenta. Am incercat si alte culori, dar fara niciun succes.

Dupa pranz, incertitudinile legate de pescuitul din barca ne-au fost risipite de catre un reprezentant al AVPS “Penes Curcanul”, asociatie care are in administrare lacul. Accesul cu barca este dificil, cu atat mai mult cu cat si acest lac este destul de scazut, iar drumurile care ajung la apa sunt inexistente. Dupa jumatate de ora de carat bagaje, barci, baterii si scule, cele cateva ore de pescuit au constituit un adevarat “premiu”.

Am prins, pescuind doi dintr-o barca, peste 40 de cleni de dimensiuni medii si mici (intre 15 si 35 de cm), dar frumusetea acestui stil de pescuit si a peisajelor te face sa uiti de lipsa capturilor capitale. Odata cu starnirea vantului si valurilor si cu tulburarea apei, rotativele nickelate au fost cele mai eficiente. Am prins la Axat, la Clasic si la o rotativa noua, aflata in teste (cu paleta french).

Fara a ramane in calendarul personal ca o partida de exceptie, ziua petrecuta la Maneciu a fost una deosebit de agreabila. Pescuitul la clean ramane unul dintre cele mai tehnice stiluri de pescuit cu naluci pe care-l avem la dispozitie in Romania. Nu stiu daca este un peste potrivit pentru competitiile de spinning, dar cu siguranta cleanul este unul dintre cei mai spectaculosi parteneri pentru un pescuit “de placere” cu naluci.