JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

Recorduri de pretutindeni

Motive obiective mai mult sau mai putin depentente de propria-mi vointa m-au impiedicat in ultimii ani sa ajung in Suedia sau Norvegia in cautarea minunatelor partide de pescuit pe care aceste tari ti le pot oferi, indiferent daca este vorba de stiuci, pastravi, lipani sau bibani uriasi.

M-am delectat insa in aceasta vara cu mai multe fotografii cu stiuci de peste un metru primite de la cativa prieteni care au reusit sa ajunga lunile trecute in Laponia suedeza in cautarea stiucilor record.

Toate stiucile din fotografii au fost capturate la spinnerbait Berti si au ajuns inapoi in apa. Poate in anii viitori alti turisti romani vor avea sansa sa le intalneasca.

Desi suedezii – in special cei din nord- nu iubesc prea mult stiucile si isi doresc foarte mult sa le starpeasca pentru a proteja astfel populatiile indigene de pastravi, astfel de recorduri sunt foarte frecvente in Laponia.

Sper ca in 2016 sa am ocazia de a petrece macar cateva zile in compania stiucilor si pastravilor din nordul continentului. Ceea ce va doresc sincer si dvs!

In final, dar nu in ultimul rand – de fapt probabil ca s-ar fi cuvenit sa incep cu asta – am primit de la prietenul Dan Cismas de la Totalfishing o poza cu un superb pastrav indigen de 3,4kg capturat pe un lac de baraj din Romania la o oscilanta taifun argintata de 8grame.

N-am mai primit de cativa ani poze cu asemenea exemplare capturate in tara noastra, iar performanta lui este cu atat mai notabila cu cat a fost realizata la prima partida de pescuit la pastrav pe lac. La mai mare!

Pentru cine cântă Norwegian wood

de Florin Negreţu

E.Hemingway a  scris un roman celebru : “Pentru cine bat clopotele” care avea in motto aceasta expresie, ca intrebare  şi, după o scurtă argumentare,  răspunsul la ea.

Acolo,  un tânăr îşi cauta sensul  vieţii, chiar până la aspectul ultim, pe meleaguri străine într-o ţara, Spania, răvăşită de razboiul civil şi de  multiple  trădari. În alt secol  şi pe alte coordonate, ce par  mai normale , căutându-mă pe mine ca pescar,  am ajuns la mii de kilometri  departe de ţara mea (?) întoarsă  pe dos şi practic  învinsă în  razboiul pervers al zilelor noastre; cel colonial şi al asasinatului economic. Care a distrus “acasa” şi biotopul, lăsând pescarilor alternativele incintelor populate şi scumpe şi a apelor libere de orice, mai ales de peşte. De pastrav sălbatic, practic nici nu poate fi vorba.

Pentru o scurtă, dar adevarată  şi consistentă  vacanţa, am fost adoptat de partea masculina  a familiei româno -suedeze (adică români emigraţi şi integraţi in Suedia) a lui Marin Roteliuc. De care auzisem şi citisem în articolele lui Petre şi cu care, prin recomandarea lui şi a lui Mihai Sofonea, vorbisem. Tot pentru  o excursie la pastrăvii norvegieni din regiunea Gjefsjo, pe care Marin o bate de vreo două decenii. El şi baietii lui, Daniel şi Sorin, sunt nişte oameni şi jumătate, ceea ce a fost minunat, mai ales în ţară străină, pe munte pustiu, pe lac sub vânt  în barcă  cu motor defect şi la cabană cu autogospodărire. Dar şi nişte pescari de asemenea, ceea ce, pe malul apei, pune anumite probleme de menţinut  în divizia ‘open”. Am  plecat  de acasă, crezând ca scap de concurenţă şi am dat peste bunicul si tăticii ei. Ei folosesc şi echipament adecvat. Nu e sau nu mai e de actualitate ce scria Petre in primul articol despre  Marin, că ar da cu vergi puternice  si lungi  si cu rotative mari. El si  fiii săi dau  cu vergi din 2 bucăţi,  potrivite pentru lanseuri lungi dar şi pentru mers prin pădure, de calitate,  (cu acţiune medie sau de varf, ce păreau chiar blacktorizate, potrivite pentru  smucelile si gura tare ale păstrăvului), cu aţă sau fire aţoase şi rezistente, mulinete medii-uşoare  iar, ca năluci, cu cele care  PRIND. Dacă trebuie rotative, rotative să fie. Şi  cum trebuie să fie şi grele (să ajungă  unde trebuie) şi portante (majoritatea lacurilor nu sunt adânci), uneori sunt ŞI  mari. Oscilante, inclusiv Berti, am vazut mai des  in trusa decât în agrafă, dar singura dată când am putut ţine isonul, eu unul am dat cu Taifun de 8 grame, tabla de 2mm. Vreo doua zile am pierdut mult timp încurcând, tăind, potrivind;  pe nici unul din ei nu l-am vazut, în trei zile,  sa facă  aşa ceva. Echipamentul , cu sau  fără  nume, era fiabil si oamenii îşi puteau vedea de mers şi de pescuit (în ordinea timpului consumat). Cu varga frânta şi năluca montată, se puteau bate 3-4-5 km până  la noul loc de pescuit, aşa fel  încât să  profiţi la maxim de fereastra de timp si de vreme .

La Gjefsjo, in Norvegia,  e o mică fermă. O familie. Mi-am amintit de vremurile ante ’89, de pe Măgureni, Sărulesti,  Milotina  sau Naipu, când, în pacea inserarii, se auzea vreun latrat, vreo voce infundata neştiind de unde vine, sau muget indepărtat tot de acolo; sau de dincolo. Iar  în  dimineaţa ceţoasa vreun cocoş întârziat se dadea cocos dupa răsăritul soarelui. Nicolae (Culiţă) Sicrieru, pictorul, pe care nu ştiu câţi din cei ce  citesc aceste rânduri l-au apucat, imi zicea atunci : <<ascultă “satul romanesc”>>. La Gjefsjo, acum dupa decenii,  seara si dimineaţa am auzit zgomote din acestea,  vreun behait sau vreun cocoşit, la mii de km de casa, într-o ţară dăruită cu totul altfel de Dumnezeu, dar care a ştiut să işi păstreze normalitatea prin generaţii. Nu ca la noi, unde in cursul a 20 de ani, totul s-a  distrus  văzând cu ochii. Ferma aceea de langa ape cu peşte lasa amprenta în eter cât lasă  un sat românesc de langa foste ape cu peşte. Care ape atrag pescari, adică oameni în cautatea armoniei şi a rezonanţei cu natura, acolo unde le pot gasi. Le-am scris şi gazdezlor în cartea de oaspeti ce scriu si aici; nu  era ‘in the middle of nowhere” era “in the middle of somewhere”.

Cu Marin si cu baieţii lui cei mari, unul la stat si amândoi  la sfat, am bătut o mică parte apele deja cunoscute de antemergatorii mei români, scritori si cititori ai acestui site. Lacul principal, Gjefsjo (dezamăgitor), lacurile alpine şi pâraiele dintre ele. In fine, eu, în plus, am bătut şi o bucătică de mlaştină, dar Marin mi-a explicat că, dacă l-aş fi ascultat, rămâneam mai curat, mai uscat. In lacul principal, după cum spuneam, am avut , cu totii, rezultate mult sub aşteptări; nici un păstrăv fântânel nici un “indigen”, doar ceva lipani.  Am prins mai mult sau mai puţin bine în Lacul Gâstii, Lacul Liniştit , Pârâul Vietii, si cateva “altu’ lac”, nu mă întrebaţi ce cum şi care. Acestea se aflau, şi se mai află, pentru cine le mai cauta, si, mai ales, pentru cine le găseşte,  la distanţe de 3-4 ore de mers între ele, ascunse sau vizibile  între multe culmi domoale,  “belţi”  moarte, mlaştini perfide, unele in pantă (!), nesfârşite pajisti alpine pline de afine, păduri mai rare sau mai –suparator de -dese, stânci mai mici sau mai mari, mai rotunjite sau mai colţuroase, ceva “lăsături” de reni, ursi sau, poate, “alien-i” (nu m-aş mira, n-ar avea cine sa îi deranjeze). Am gasit şi ceva coarne de ren, cu cele mai frumoase Marin a  pus o fotografie pe “un site de socializare”.

Lacurile au fost superbe. Pescuitul nu mi s-a părut usor,  nici densitatea de peşti mare, dar asta  a  fost conform aşteptărilor şi deci OK. Ape  sunt mai mult decât vezi cu ochii. Ai timp, dacă te lasă natura, iţi permite conditia fizică, şi ai superghid, să cauţi lacul pe munte, pestele in lac (dacă nu a pierit peste iarnă), năluca în trusă, stilul în memorie sau în vecini. Şi, dacă rezolvi problema (sau o rezolvă altul pentru tine),  să prinzi şi PĂSTRĂVI. Cu o teribilă variaţie morfologică, funcţie de apele  în care traiesc. Efort sănătos şi facand cam ce ştii, dar învaţând de fiecare dată ceva nou. Fără  presiunea vreunui patron înafara  de cel Suprem, a vreunui paznic, altul decât propria conştiinţă, şi in compania  unor parteneri care sunt tovarăşi, nu concurenţi. Pe lângă păstrăvi (cu o carne foarte densa), şi combinata româna (pită, slană, ceapă, fasole) sau nordică suedeză (pâine nedospita ,cârnat, chiftea, cafea,  ciocolata alba-brrr.., sau , mai degrabă, prrr…) am completat menu-ul la “autoservire “ cu afine, “mure” portocalii (din cele specifice Scandinaviei, ce au vitamine cat o portocala),  hribi de mesteacăn. Atmosfera a fost  armonioasă, de consfătuire şi apoi de decizie. Dimineaţă, prânz şi seară. Pentru care ar trebui sa le MULŢUMESC continuu, dar o fac o data si BINE, ei fiind oameni ai faptelor, nu ai vorbelor.

“Catching a fish it’s a bonus” zicea Rex Hunt, poate de la el, poate citând pe altcineva. Asa  a fost şi la noi, şi  la mine. Şi, cu toţii, am avut parte de un superbonus la sosirea la Gjefsjo, când Christian ne-a dus cu barca în noapte, peste lacul mare. Am văzut Aurora Boreală. Da, iniţial am crezut ca îmi fac reclamă turistică  la un nor mai special, dar după cum atârna perdea şi cum a dispărut, norii rămânând, am fost convins. Deşi ar fi trebuit să fiu convins de la început, pentru că oamenii Nordului nu vorbesc în plus sau pe lângă.

Aşa că,  drag pescar ce (re)vii in “zonă”,  nu intreba pentru cine cântă vântul în “Norwegian wood” şi pe platourile Alpilor Scandinavi,  sau bate “Taifunul” în lac. Pentru cine cresc  afinele în pajişti, hribii in pădure, sau se uită renii precauţi  la intruşi. Pentru TINE o fac. E reconfortant  să ajungi acolo, măcar cu sufletul, dacă nu si cu pasul. Vreme buna, fir întins, inimă şi lumina bune!

 

IARNA NU-I CA VARA

Am primit zilele trecute cateva poze cu doi pastravi capturati in Suedia de catre prietenul meu Marin Roteliuc. “Arma” lui norocoasa a fost de aceasta data o oscilanta Banana nr.2 bicolora.

Uitandu-ma cu atentie la poze am recunoscut zona in care pastravii fusesera capturati. De fapt cred ca am recunoscut exact locul. L-am intrebat pe Marin daca m-am orientat bine, iar el mi-a confirmat.

Este un fel de “canal” secundar  prin care apa curge intre doua lacuri. Pe bratul principal exista o cascada pe care pestii care vor sa ajunga in lacul din amonte o pot evita doar migrand prin acest loc.

Ceea ce este mai putin obisnuit este ca pescuind in vara lui 2010 pe aceeasi zona cu naluci mici – oscilante si rotative, tocmai pentru ca Marin ne spusese ca el a prins pastrav acolo – am prins bibani si stiuci.

Am revenit in vara lui 2011 pentru o partida de cca o ora in seara in care aterizasem in Suedia. Exact in acelasi loc si tot la rotativa  am prins o vaduvita. Imi amintesc chiar ca tineam vaduvita in apa asteptand ca Alex sau Bogdan sa ajunga langa mine sa-mi faca niste poze cand o stiuca de peste un metru a incercat sa mi-o “fure”.

Am reusit in ultima clipa sa o salvez de “furia” dintoasei si sa o eliberez in conditii optime dupa o scurta sedinta foto.

I-am multumit lui Marin pentru poze si am remarcat faptul ca in Suedia este inca zapada foarte mare in timp ce la noi sezonul de pescuit la rapitori este in plina desfasurare. Reversul medaliei – in Romania numai o situatie absolut intamplatoare te poate aduce in fata unui fapt asemanator… sa prinzi pastravi, stiuci, bibani sau vaduvite in acelasi loc.

Poate este si acesta unul dintre motivele pentru care pescarii romani sunt din ce in ce mai atrasi de turismul de pescuit  in tarile din nordul continentului.

INCEPUT DE SEZON… IN SUEDIA

In timp ce noi ne uitam pe fereastra si asteptam cu sufletul la gura vesti despre subtierea stratului de gheata, care parca nu vrea sa mai scada sub 50cm. pe lacurile din jurul Bucurestiului, prietenul meu Marin Roteliuc are parte de partide reusite la stiuca sau pastrav. Unde? In Suedia, o tara cu o temperatura medie a lunilor de iarna sub cea din Romania, si cu un nivel mai crescut al precipitatiilor pentru aceasta perioada. Asta teoretic. Sper ca 2012 va ramane exceptia care confirma regula.

mr01

Am primit in ultima perioada mai multe poze cu pesti de la Marin, dintre care mi-a atras atentia una cu un pastrav capturat cu o lingura “de stiuca”, si anume Crazy nr.2. Acum cativa ani, la prima excursie in Norvegia, una dintre gazdele noastre a fost foarte interesata de lingurile mari, inclusiv de modelele Gigant, spunandu-ne ca sunt foarte bune iarna la pastrav. L-am privit destul de circumspect, dar acum mi s-au confirmat spusele lui. Teoria cu raportul dintre resursele de energie puse la bataie de un rapitor pentru hranire in perioada de iarna si dimensiunea pestelui-prada imi pare mai reala decat oricand.

mr02

Incepand din toamna anului 2001 am un jurnal al partidelor de pescuit. E drept, nu e foarte complet, dar suficient cat sa observ ca pana anul acesta nu a existat niciun an in care sa nu ies nici macar o data la pescuit pana pe 3 martie. Sper ca aceasta situatie nu va mai dura mult si ca pana atunci prietenii mei stabiliti in Suedia ma vor delecta si cu alte fotografii cu capturi. L-am rugat pe Marin sa-mi trimita si cateva poze cu locatia, ca sa nu uit de tot cum arata o apa dezghetata. Apropos, am pescuit acolo la stiuca, biban si vaduvita in 2010 si nici prin cap nu mi-a trecut ca ar fi posibil sa prind si un pastrav.

mr03

DUPA PASTRAVI LA EI ACASA

Asa cum mi-am propus inca din ultima zi a concediului de anul trecut, in a doua jumatate a lunii iunie m-am prezentat pentru cateva zile la intalnirea – care tinde sa devina obisnuinta – cu pastravii norvegieni.

DSCN0931_panorama

Echipa Norvegia 2011 a fost formata din Misu, Alex, Bogdan, subsemnatul, prietenii nostri stabiliti in Suedia Stefan si Marin, precum si unul dintre ginerii acestuia din urma, Andreas.

IMG_1184

Am inceput saptamana dedicata pistruiatilor pe partea suedeza, in imediata vecinatate a granitei cu Norvegia – unde pastravii si lipanii ne-au intampinat de la primele lanseuri.

IMG_1169

Chiar la primul lanseu, Misu a capturat si recordul echipei venite din Romania, un pastrav indigen de cca 1,3kg.

IMG_1134

In cele cinci zile petrecute in Norvegia am pescuit pe mai multe lacuri, rezultatele nelasandu-se asteptate pe niciunul dintre ele.

IMG_6892

Am remarcat – pe lacurile unde pescuisem si vara trecuta – talia mai mare cu cca. 200 de grame a pastravilor (in general, fiecare dintre aceste lacuri are o generatie predominanta).

IMG_1160

Fantaneii locali (arctic char) au raspuns si ei avansurilor noastre, dar intr-un numar mai mic decat in 2010.

IMG_1241

Spre deosebire de anul trecut, cand insectele nu erau inca iesite (excursia s-a desfasurat exact in aceeasi perioada ca in 2010), acum am avut mult de furca cu miliardele de tantari infometati.

IMG_6785

Din acest motiv, fantaneii nu mai atacau pe substrat, ci aproape de suprafata, la o adancime de max. 2,5-3 metri.

IMG_6643

Astfel, desi nalucile folosite au fost aceleasi – oscilante mici si grele – in special modelele austria si taifun – stilul de pescuit a fost unul mult mai dinamic, cu recuperari rapide, accelerari si jerk-uiri ale oscilantelor urmate de scurte pauze in care de cele mai multe ori surveneau atacurile.

IMG_6688

La fel ca si in 2010, am avut in permanenta senzatia ca poti sa prinzi exact atatia pastravi cati iti doresti. Marin a avut si doua capturi remarcabile, un pastrav de cca 1,5kg, precum si unul mai mare, de 2,5 – 3 kg (care din pacate lipseste din colectia de fotografii, fiind capturat chiar in ziua in care noi plecam catre casa).

IMG_6609

Cu biletele de avion Bucuresti – Stockholm si retur cumparate din luna martie, cu masina inchiriata si cu costuri mai mult decat rezonabile pentru cazare, barci si permisele de pescuit, o astfel de vacanta nu depaseste din punct de vedere financiar una similara petrecuta in Delta Dunarii. Este si acesta un motiv pentru care ma voi intoarce la pistruiatii norvegieni ori de cate ori voi avea ocazia.

IMG_1335

IN CAUTARE DE SUEDEZE

In 2007, cand mi-am petrecut prima vacanta la pescuit in Suedia, am fost avertizat de catre cativa prieteni care se aflau pentru a patra vara consecutiv acolo ca pescuitul in aceasta tara creaza dependenta. Dependenta de pescuit in ape curate, fara PET-uri, fara manele, fara gratare sau lansete insirate pe sute de metri  de mal de catre acelasi “pescar”. Am zambit atunci, gandindu-ma ca acestia exagereaza, si ca frecventele lor vacante la pescuit in Suedia sunt incurajate de alte argumente decat cele pescaresti. In urmatorii trei ani, cu ocazia a inca doua vacante petrecute acolo, am avut ocazia sa inteleg ce cauta un pescar roman in nordul extrem al continentului.

taifun
Suedezii nu iubesc pestii prea tare. Pe parcursul vacantelor petrecute in Suedia nu am vazut pescari care sa elibereze pesti sau care sa incurajeze in vreun fel practicarea pescuitului in maniera “catch and release”. Mai mult decat atat, anul trecut am vazut cum pescarii suedezi aruncau stiucile pe mal, pentru a incerca sa-si protejeze lipanii, pastravii si somonii. Motivul pentru care Suedia are atat de mult peste este insa foarte simplu; in comparatie cu Romania, Suedia are de 28 de ori mai multa apa (referindu-ne strict la rauri si lacuri cu apa dulce) si de 2,5 ori mai putini locuitori. Cu siguranta, pestele se simte mult mai bine in aceste conditii. Costurile unei vacante de doua saptamani la pescuit in Suedia se apropie de 1000 de euro, comparabile cu preturile din orice locatie privata din Romania unde sa ai si sansa de a prinde ceva peste. In aceste conditii, am convingerea ca in urmatorii ani numerul pescarilor romani dispusi sa-si petreaca vacantele in tarile nordice va creste exponential.

misu

Prima locatie aleasa pentru aceasta vara a fost lacul Mälaren, din apropiere de Stockholm. Este unul dintre cele mai mari lacuri din Suedia, iar pestele tinta era stiuca. Realitatea este ca am aflat ca acest lac adaposteste salai capitali in ziua in care am ajuns la destinatie. Gazda noastra a fost Stefan, un roman care a ales calea exilului in urma cu mai bine de 20 de ani. In cele doua seri petrecute la Hammarby, i-am ascultat ore in sir povestirile despre emigrare si despre dificultatile integrarii intr-o societate noua.  In prima seara am pescuit de pe mal, pe un canal ce se varsa in lac, insa capturile au fost nesemnificative din punct de vedere al dimensiunilor. Am reusit totusi sa pacalim cateva stiuci si cativa salai si bibani. Ziua a doua a vacantei noastre a coincis cu lansarea la apa a noii ambarcatiuni de pescuit a lui Stefan: o barca Terhi, cu care am reusit sa acoperim o portiune destul de mare de lac, iar capturile nu s-au mai lasat asteptate. Recordmanul zilei a fost Vali, atat ca numar de capturi cat si ca dimensiuni, el reusind sa aduca la barca cele mai mari doua stiuci ale echipei, apreciate intre 4 si 5 kilograme. Ceea ce m-a surprins pe Mälaren a fost numarul foarte mare de plase, acest lac fiind pescuit industrial foarte intens. A fost pentru prima data cand Suedia mi-a oferit o astfel de priveliste.

petre1

De la Hammarby, dupa doua ore de mers cu masina, am ajuns in cea de-a doua destinatie a vacantei noastre, raul Dalalven, cu ale lui numeroase meandre, brate moarte si baraje. A fost cea mai spectaculoasa locatie de stiuca din aceasta vacanta. Din pacate, gazda noastra, Marin,  fusese de curand victima unor amatori de motoare termice, astfel incat nu am avut la dispozitie decat o barca cu vasle, care, in conditiile curentului destul de puternic din zona in care am pescuit ne-a impus o strategie prin care unul dintre noi vaslea, iar celalalt pescuia. Cu toate acestea, rezultatele iesirilor pe apa au fost foarte bune; zeci de stiuci in fiecare zi, cu greutati cuprinse in general intre 1 si 3 kg, dar si cu cateva capturi, dintre care cea mai mare, de 6kg, pe care am prins-o la un PISCOT nr.2, argintat.

biban

O alta specie foarte prezenta in apele raului era bibanul, numeroase exemplare de peste 30 de centimetri ajungand in ancorele nalucilor noastre. Tot aici, Vali a capturat si o vaduvita de peste doua kilograme, drill-ul fiind absolut spectaculos in conditiile unui curent foarte puternic cauzat de uzinarea puternica din acea dimineata. Am remarcat faptul ca cel mai prielnic moment al zilei – in special in ceea ce priveste stiucile mari – era seara, exact inainte de apusul soarelui.

alex

Ultimele doua zile ale vacantei noastre le-am petrecut pe o locatie unde in urma cu trei ani am reusit cele mai importante capturi – campingul Lappland Pro Natur de la Gavsele. Este singura loc din Suedia in care am pescuit unde pestii sunt respecatati, existand reguli stricte inclusiv in ceea ce priveste eliberarea stiucilor mari. Un ghid francez este cel care e reusit sa convinga localnicii de importanta pescuitului sportiv in atragerea turistilor in zona. Conditiile – atat de cazare cat si de pescuit – sunt impecabile. Barci si motoare foarte bine intretinute stau la dispozitia turistilor. Am pescuit doua zile si am avut nenumarate capturi, dintre care si o stiuca de 103cm, pe care am “pacalit-o” cu o oscilanta VERSUS. Si aici bibanii mari sunt foarte frecventi, salvand orele din zi in care stiucile nu se hranesc. Am prins si cateva vaduvite, dar de dimensiuni mai mici decat cea capturata de Vali pe Dalalven. Desi am pescuit la Gavsele exact in aceeasi perioada ca si in urma cu trei ani, am remarcat diferente enorma de dezvoltare a vegetatiei. Si in Suedia, iarna s-a intins mai mult decat in alti ani, natura fiind mult intarziata. Dealtfel, ghidul nostru ne-a dezvaluit ca am avut norocul de a pescui in primele doua zile insorite ale anului.

vaduvite

Pescuitul  stiucilor suedeze nu difera foarte mult de ceea ce stim noi din Delta, este un pescuit in ape putin adanci, cu vegetatie, diferenta majora constand in substratul pietros. In rest, tehnicile de pescuit sunt cam aceleasi: lanseuri cat mai precise la “buza” vegetatiei sau printre nuferi, si un joc al nalucilor cat mai diversificat. Am avut rezultate la oscilante, voblere si spinnerbaiti cu skirt. S-a intamplat ca atunci cand incercam sa gasim pastravii pe zonele cu curenti mai puternici, cu oscilante mici sau rotative sa avem atacuri de stiuci. Cea mai mare stiuca pe care am avut-o in drill in aceasdta vacanta a atacat un TAIFUN argintat de numai 5cm., insa dupa cateva minute a taiat firul monofilament cu care incercam sa prind pastravi si lipani. In zonele cu vegetatie foarte deasa, voblerele de suprafata ale lui Misu au adus la barca cele mai multe stiuci. Capturile mai importante insa au venit la oscilante pe zone cu apa de 1,5-2m, atacand dintre nuferi. Pe rauri, cele mai mute atacuri le-am avut pe zonele cu curenti mai slabi, in jurul insulelor sau in golfuri si japse.

petre2

Dupa trei vacante in patru ani, in care am avut privilegiul sa pescuiesc pe numeroase si variate locatii, dupa sute de stiuci, bibani, lipani si pastravi capturati, dupa ce am avut ocazia sa inteleg ospitalitatea rece a nordicilor, pot spune cu mana pe inima ca, intr-adevar, Suedia este o locatie de vis pentru pescari. Chiar daca recordurile sunt greu de capturat si acolo, chiar daca uneori tantarii iti dau peste cap socotelile, o vacanta nordica iti incarca bateriile parca mai mult si mai repede decat una petrecuta “acasa”. In plin scandal provocat de logouri si identitati copiate de pe internet, “gradina carpatina” nu poate oferi unui pescar – din pacate- captrurile si conditiile pe care le intalnesti in tarile din nordul continentului.

“LACUL PASTRAVILOR”

“Lacul pastravilor”. Asa a fost botezat de catre suedezii care au inceput sa populeze Laponia in urma cu cca. 300 de ani, iar denumirea nu este deloc intamplatoare. Omul care pazeste astazi lacul – spre rusinea mea nu i-am retinut numele – incearca sa-l pastreze neatins de catre pescari sau alte specii de pesti.

lac03

Aflandu-ne pentru o saptamana in Suedia, cu ocazia Cupei Mondiale de pescuit la stiuca de la Olsträsket, am avut sansa unica – impreuna cu Malin, si acompaniati de Florin, reprezentantul PVTV – de a fi a doua echipa de pescari care urma sa pescuiasca in apele acestui lac in 2009.

lac04

Pastravii care traiesc in acest mini-paradis acvatic sunt exclusiv pastravi salbatici, lacul nefiind vreodata populat. Alaturi de pastravii indigeni (Salmo trutta fario), singura specie prezenta in lac este “Arctic char” (Salvelinul alpinus), ruda apropiata cu pastravul fantanel de la noi, dar Bjorn, ghidul nostru, ne-a avertizat de la intrarea pe apa ca sansele de a captura unul sunt extrem de reduse in perioada de vara.  Cu siguranta suedezii iubesc natura mai mult decat romanii, dar chiar si in aceste conditii, ghidul nostru ne-a rugat sa un divulgam numele lacului sau pozitia lui. Nici nu o sa ne fie greu sa ne tinem de promisiune, pentru ca nu ne-a interesat sa retinem numele oficial al lacului ; pentru noi va ramane « lacul pastravilor ».

lac05

Inainte de a ne urca in barca, am primit si acceptul de a pastra cativa pistruiati pentru consum dar am refuzat, spunandu-i ca nu ne place sa omoram pastravi. Consider ca in conditiile date, ar fi fost o adevarata crima. Nu va ascund faptul ca ghidul nostru a fost puternic si placut impresionat de refuzul nostru categoric.

lac01

Am pescuit dintr-o barca mica, extrem de instabila, in care orice miscare mai brusca aducea cu ea un potential risc de rasturnare. Evident, n-am avut prea multa rabdare, cum am pus barca pe apa am lansat oscilanta intre plantele de la mal… si am vazut un “V”, caracteristic atacurilor de stiuca in vegetatie. Atac puternic, intepatura scurta, o lumanare… si l-am pierdut. Lansez din nou, in alta directie… las oscilanta sa se scufunde un metru, o joc  de doua ori din varful lansetei si din nou un atac puternic… de data aceasta primul pastrav poposeste in barca pentru cateva poze. Dupa numai doua lanseuri inteleg ca pescuim intr-un alt fel de lac… si ma intreb cum ar fi aratat apele daca omul nu ar fi descoperit pescuitul.  Raspunsul nu o sa-l aflu niciodata, insa cred cu tarie, mai mult decat oricand, in gestionarea responsabila a resursei acvatice. Probabil ca pescarii sportivi nu sunt determinanti, la nivel macro,  din punct de vedere al numarului de pesti sacrificati, dar cu siguranta ei trebuie sa dea tonul unui alt tip de comportament fata de partenerii nostrii de la capatul firelor. Pescuind pe un lac aproape “virgin” intelegi acest lucru mai bine decat oriunde.

Partida de pescuit a durat foarte putin, cred ca aproximativ o ora – o ora si un sfert. Am avut atacuri la mai mult de 50% din lanseuri. Cam jumatate din ele le-am concretizat. Pastravii erau extrem de sanatosi si vigurosi, dar dimensiunile lor nu erau impresionante, undeva intre 25 si 35 de centimetri. Am pescuit exclusiv cu oscilante mici si grele – Taifun si Austria, de alama, de cupru si argintate. Nu am remarcat vreo preferinta a pestilor pentru un model sau o culoare anume, desi ghidul nostru de recomandase naluci mai inchise la culoare (cupru si alama). Malin a incercat cateva minute la voblere, dar din cauza lanseurilor prea scurte, nu a reusit sa prinda nici un peste, revenind la oscilante, care ii permiteau lanseuri mai lungi, absolut necesare, mai ales la pastrav, si in special pe un lac unde se pescuieste atat de rar. Tehnica era asemenatoare cu pescuitul pastravului in lacurile noastre montane, dar adaptata unei ape adanci de numai 2-3 metri. Am pescuit in special in zona malurilor, unde vegetatia acvatica era foarte deasa. Din acest punct de vedere, pescuitul a semanat mai mult a pescuit de stiuca. Lanseu lung, oscilanta se scufunda 1-1,5 metri, dupa care o recuperam intre ape cu jocuri scurte si rapide din varful lansetei, iar atacurile erau foarte puternice. Semnalul sonor al ghidului nostru ne-a gasit pe amandoi in drill cu cate un pastrav… si parerea de rau ca se termina ne-a invadat instantaneu… probabil ca nu vom mai avea sansa sa pescuim vreodata pe un astfel de lac… nici un imi dau seama cate mai exista in lume in locuri cat de cat accesibile- probabil nu prea multe.

lac02

Pe mal, ghidul nostru ne-a asteptat cu un castron de fructe de padure si cu un ceai cald. Pe langa afine, zmeura si merisoare, am mai gustat si o specie inexistenta in Romania, ceva asemanator ca forma cu zmeura si cu murele, dar de culoare portocalie; insa gustul nu m-a impresionat in mod deosebit.

lac06

Am mai stat la povesti inca vreo doua ore, timp in care Bjorn ne-a povestit istoria lacului in care tocmai pescuisem, iar la final ne-a facut o poza pentru albumul paznicului lacului. Toti pescarii care pescuiesc in acest lac ajung personaje in aceasta « carte de onoare ».

Faptul ca ghidul nostru s-a aratat oarecum mirat de numarul mare de capturi ma face sa cred ca am avut si noroc de o zi de exceptie, dar, cu siguranta, am pescuit intr-un loc unic. Mi-ar face placere sa revin candva acolo, nu neaparat pentru a pescui, deranjand astfel pastravii, ci doar pentru a vedea cum au mai evoluat si ce mai fac locuitorii din “Lacul Pastravilor”.