JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

AFRICA DE SUD

Au trecut aproape trei saptamani de la intoarcerea din Africa de Sud unde am participat, alaturi de Eugen, Adi si Andrei, Cosmin si Silviu, Rares, Robert si David la editia 2019 a Campionatului Mondial de pescuit la rapitori cu naluci din barca. Am intentionat sa scriu un mic articol despre acest eveniment cat mai curand dupa sosirea in Romania pentru ca amintirile sa nu se estompeze, iar in acest sens am adaugat cateva randuri in fiecare zi, in masura timpului pe care l-am avut la dispozitie.

DRUMUL. Ca orice alta destinatie de pescuit care necesita 12 ore de zbor, o excursie in Africa de Sud merita incercata doar in conditiile in care ai la dispozitie macar o saptamana strict pentru pescuit. Daca vrei sa mergi pentru trei-patru zile, drumul este mult prea obositor si cred ca un lac din Europa este mult mai potrivit pentru o astfel de iesire.

AFRICA DE SUD. Este o tara cu o situatie sociala extrem de complicata. Nu o sa intru acum in detalii, dar daca va faceti planuri pentru o excursie in acest colt de lume, informati-va bine inainte care sunt conditiile pe care trebuie sa le indepliniti pentru a fi in siguranta. Trebuie sa mentionez faptul ca, respectand indicatiile primite de la ghizi, noi nu ne-am simtit amenintati nici macar pentru o secunda de-a lungul celor doua saptamani petrecute acolo.

Din punct de vedere al pescuitului, Africa de Sud este o destinatie care merita atentie, mai ales daca vorbim despre bass. Daca apreciezi pescuitul la aceasta specie, ai la dispozitie foarte multe lacuri cu o populatie decenta numeric si cu numeroase capturi record.

Din pacate, braconajul cu plase monofilament este in plina expansiune, iar pe unul dintre lacurile pe care am pescuit, De Hoop, am vazut sute de resturi din astfel de plase incurcate in copacii din apa.

ANTRENAMENTELE NEOFICIALE. Am pescuit 5 zile pe patru lacuri de baraj diferite: cate o zi pe lacurile Middelburg, Witbank si De Hoop si ultimele doua zile pe Arabi. Am prins foarte multi pesti, in special bass.

Trebuie mentionat faptul ca toti cei patru ghizi erau pescari exclusiv de bass, si oricat de mult si-ar fi dorit sa ne poata ajuta cu sfaturi despre celelalte specii punctabile de pe Loskop, chiar nu se pricepeau la asta.

Chiar daca au avut toata bunavointa, au dat telefoane, au intrebat in stanga si in dreapta, din pacate pentru noi nu am reusit sa aflam de la ei mare lucru. Derularea evenimentelor avea sa ne demonstreze ca mai rau ne-am incurcat incercand sa punem in practica sfaturile privind pescuitul pe Loskop primite de la ei.

SAFARI. Dupa cele cinci zile de pescuit, am avut o zi cu program liber, pe care am decis de comun acord sa ne-o petrecem la safari. Intr-o acceptiune mai moderna, safari inseamna o plimbare cu masina in cautarea animalelor dispuse sa fie fotografiate. Aceasta plimbare are loc intr-o ferma de cateva mii de hectare in care animalele sunt lasate exact ca in salbaticie nefiind hranite sau protejate. In scurta noastra plimbare chiar am avut ocazia sa vedem o zebra care fusese vanata cu o seara inainte de o haita de sacali. Una peste alta a fost o experienta interesanta, in care am avut ocazia sa vedem si sa fotografiem o parte din animalele specifice continentului african.

Pe drumul de intoarcere catre resortul de pe malul lacului Loskop, unde eram cazati, am facut o oprire de vreo ora la un magazin de pescuit din Witbank, de unde am plecat cu cateva sacose de produse de care aveam mai multa sau mai putina nevoie. 🙂

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE. Un eveniment de asemenea amploare trebuia sa aiba si o festivitate de deschidere pe masura. Din pacate, programul anuntat de organizatori nu a putut fi respectat si ne-am pierdut o zi intreaga pentru a putea fi prezenti.

ANTRENAMENTELE OFICIALE. In conditiile in care nu stiam mai nimic despre lac si despre speciile la care urma sa pescuim in concurs, am incercat sa acoperim o suprafata cat mai mare de apa si sa pescuim cat mai divers in cele doua zile de antrenamente oficiale. Toate datele si sfaturile pe care le-am avut la dispozitie ne-au canalizat catre patru din cele sapte specii: Bass, Somn African si cele doua specii de Tilapia – Blue Kurper si Red brest Kurper. Despre celelalte trei specii primisem asigurari ca nu o sa fie decisive in clasamentul competitiei.

Dupa rezultatele aproape dezastruoase din antrenamentele oficiale, am cazut de acord cu toti ceilalti colegi de delegatie ca evitarea “gherlei” cu ambele echipe este un obiectiv suficient de indraznet pentru prima mansa.

MANSA 1. Tragerea la sorti a barcilor ne-a adus pentru prima mansa una din barcile de rezerva. Barca nr.18, care ne fusese initial alocata, era singura din concurs care nu avea motor electric cu comanda la picior. Barca din care am pescuit era decenta, dar extrem de mica si in consecinta cam instabila. Am pescuit totusi ok, cu exceptia momentelor in care stewardul nostru se ridica si el in picioare ca sa se dezmorteasca. Cateva informatii destul de vagi ne-au facut sa incepem pescuitul in prima mansa in una dintre cele doua cozi ale lacului, pe apa de 5-10m, schimband nalucile foarte des. Am prins vreo 10 exemplare de Papermouth , din pacate toti sub limita de 30cm. Dupa cum ne-a spus Thinus, stewardul nostru din prima mansa, limita de 30cm era una extrem de ridicata pentru aceasta specie.

Rezultatele i-au confirmat spusele, fiind punctat un singur exemplar in tot concursul. Eugen a reusit sa aduca in barca singurul peste punctabil, un Makrel de 29cm la o oscilanta Austria nr.2. Din pacate, desi am pescuit aproape doua ore pe zona respectiva, capturile punctabile au refuzat sa mai colaboreze cu noi. Am pierdut apoi mare parte din timpul mansei pescuind la drop-shot in cautarea bass-ului. Din pacate n-am adus in barca decat bassi nepunctabili; erau zone unde puteai prinde foarte multi, dar din pacate niciunul nu atingea dimensiunea limita de 30cm. Cand mai era o ora ne-am intors pe zona unde prinsesem singurul peste punctabil dimineata, dar exact cand faceam primele laseuri am primit un telefon de la Andrei care ne-a schimbat strategia pentru timpul ramas, din pacate fara rezultate in fisa de capturi.

PAUZA. Rezultatele modeste din prima mansa ne-au pus in imposibilitatea de a ne contura o strategie clara pentru ziua a doua. Parerile erau impartite intre bass si makirel. Noi am hotarat ca in mansa a doua sa mergem pe varianta Makriel fiind convinsi ca este singura varianta care ne poate ajuta sa rasturnam ce mai putea fi rasturnat in clasament, fiind sustinuti si de Robert, care fusese steward intr-una din barcile echipei gazda.

MANSA 2. Desi ar fi trebuit sa plecam in prima grupa in ziua a doua, o balba a organizatorilor ne-a trimis tot in grupa a doua, la fel ca in prima mansa. Tot raul spre bine. Din prima grupa, mai mult de jumatate dintre barci au plecat catre coada in care si noi aveam de gand sa incepem mansa, astfel incat am hotarat sa atacam cealalta coada principala a lacului. Am inceput pescuitul la limita sectorului. In prima ora am avut un singur atac la un crankbait de clean, am intepat un Blue Kurper imens, de peste doua kilograme, pe care din pacate l-am pierdut langa barca. Am continuat cu incredere, incercand sa observam cu coada ochiului ce se intampla cu barcile care pescuiau in proximitatea noastra. La distanta de cateva sute de metri, doua barci stateau aproape nemiscate de peste o ora, de la inceputul mansei, iar Eugen a insistat sa mergem sa vedem la ce pescuiesc. A fost decizia care a schimbat rezultatele noastre in aceasta mansa. Ajunsi pe zona respectiva, am vazut ca erau cele doua barci de cehi, care prindeau makriel aproape la fiecare lanseu. Am pierdut cca 15-20 de minute ca sa reusim sa intelegem cum trebuie pescuit si sa gasim naluca potrivita. Ne-am ancorat pe apa de 15m si am incercat fara succes pilkere, naluci soft (microshaduri si gruburi) si oscilante. In cele din urma, Eugen a incercat un fishelic de 17g, dupa care capturile au venit puhoi. Dupa primii trei pesti am incercat sa-l sun pe Andrei, dar nu avea semnal. In disperare de cauza am sunat la Rares, iar ca sa va faceti o idée despre frecventa capturilor, in acest timp Eugen prinsese inca trei pesti. Exact cand am inchis telefonul o barca de cameramani a venit in zona, ocazie cu care am auzit ca cehii aveau peste 40 de pesti in fiecare dintre cele doua barci. A urmat o adevarata cursa de urmarire, iar rezultatele finale ale mansei au adus echipele Romaniei pe primele doua pozitii in clasament (cu 90, respectiv 87 de pesti), devansand de putin cele doua echipe de cehi (cu 86, respectiv 84 de pesti).

Pe scurt, cardul de Makriel era unul extrem de numeros, intinzandu-se probabil pe cateva zeci sau chiar sute de metri patrati. O frecventa mare a capturilor depindea practic de doua aspecte: unul in care sansa juca un rol important, privind pozitionarea bancului cat mai aproape de barca ta, astfel incat sa poti pride pesti cu lanseuri cat mai scurte, si unul ce tinea de alegerea corecta a nalucii. Makrielul este un peste care se hraneste in special in apropierea substratului si este aproape orb, bazandu-se exclusiv pe ceea ce simte cu mustatile si linia laterala, astfel incat o greutate potrivita a nalucii pentru a scurta timpul in care aceasta se scufunda la 15m, o evolutie buna pe cadere si o vibratie puternica erau ingredientele pe care noi le-am gasit ca fiind esentiale pentru a putea face diferenta. Mai presus de toate acestea, cred ca eliminarea timpilor morti a fost punctul forte al echipelor Romaniei, cu toate ca acest lucru nu era foarte usor de realizat: pe de o parte din cauza faptului ca la campionatul mondial toti pestii trebuie scosi cu minciogul, inclusiv cei nepunctabili (in afara de pestii punctabili, noi am mai prins si vreo 30-40 de pesti sub dimensiunea minima de 25cm), iar pe de alta parte, makrielul este un peste a carui intepatura este extrem de periculoasa, astfel incat stewarzii nostri nu ne-au permis sa-i atingem direct cu mainile.

La cca 15-20 de minute dupa ce noi am inceput sa prindem, au ajuns in zona si cele doua barci de unguri, care chiar daca nu au contat la lupta pentru primele locuri in mansa, au prins suficienti pesti (cca 20-30 cu fiecare barca) incat sa se claseze foarte bine. Am punctat acest lucru pentru a sublinia faptul ca o scurgere de informatii accidentala (banuiesc ca ori de la capitanul ceh, ori de la cameramanul care filmase 10 minute in zona, ori de la unul din stewarzii din barcile noastre sau ale cehilor) te poate priva la finalul competitiei de o medalie. Am aflat ulterior ca ungurii nu aveau nici un peste prins in nici una dintre cele doua barci in momentul in care cand au inceput sa pescuiasca langa noi.

REZULTATE. Dupa locul 9 in prima mansa, am avut “de doi bani” sperante pentru o clasare pe podiumul acestei editii de CM. Punand cap la cap informatiile pe care le aveam, am dedus ca Andrei si Adi vor avea bronz individual iar pe natiuni vom fi – pentru a cata oara?!- doar pe locul 4. Rezultatele oficiale ne-au confirmat calculele.

ULTIMA ZI. In ultima zi din Africa de Sud am revenit pentru o partida de cateva ore de pescuit la bass pe lacul Witbank. Ploile din mansa a doua de pe Loskop ne-au tinut companie si in aceasta ultima zi de pescuit.

In ciuda oboselii care se acumulase, a ploii si a vantului pe alocuri foarte puternic, am avut parte de cateva ore de pescuit extrem de agreabile, cu foarte multe capturi.

CONCLUZII. Campionatul national pare sa fie inca o selectie serioasa in vederea participarii la competitiile externe. Romania se lupta aproape an de an la locurile fruntase ale Campionatelor Mondiale organizate de FIPSed.  In mansa a doua a concursului de anul acesta am avut ocazia sa ne testam priceperea la pescuit viteza si cred ca anii in care am pescuit in acest fel in campionatul national au fost decisivi in rezultatul obtinut de cele doua echipaje ale Romaniei. Raman la parerea – si am spus acest lucru dupa fiecare editie de CM la care am participat- ca regulamentul intern trebuie adus cat se poate de aproape de regulamentul  dupa care se desfasoara Campionatul Mondial. Sunt mai convins decat oricand ca o astfel de abordare ar creste sansele la medalii ale echipei nationale, din oricine ar fi ea formata. Este un moment oportun sa intelegem ca promovarea unui regulament in care sansele personale de a accede in echipa nationala sunt prioritare reprezinta o optiune gresita si care pe termen lung ne poate indeparta de medaliile Campionatelor Mondiale. Hai Romania!

In incheiere, dar in primul rand, vreau sa le multumesc si pe aceasta cale sponsorilor care au facut posibila deplasarea in Africa de Sud: Himalaya, Mammut, Relax, Stilcon, Digi, Marele Pescar, Givadi, Decathlon, AGVPS si LRS, precum si sponsorilor nostri din campionatul intern, fara ajutorul carora ne-ar fi fost mult mai greu sa ne calificam in echipa nationala: Arrow International, Daiwa si Garmin.

 

GATUN… nici un lac nu e departe !

Inceputul de an mi-a oferit sansa de a petrece o vacanta minunata de doua saptamani in Panama si Costa Rica. Inainte de plecare mi-am achizitionat o pereche de pantofi sport SCARPA de la magazinul HIMALAYA, iar in contextul dat m-a amuzat sloganul celor de la Scarpa (in fapt un proverb italian) scris pe cutia in care erau ambalati: Nessun luogo e lontano (Nici un loc nu e departe). Am parafrazat si am adaptat acest proverb pentru titlul scurtei mele povestiri pescaresti.

                      

Am rezervat biletele de avion in luna septembrie (imi aduc aminte foarte bine… in pauza dintre mansele etapei de campionat de la Snagov), dupa care am inceput sa caut pe internet o varianta de a merge si la pescuit doua-trei  zile intr-una dintre cele doua tari pe care urma sa le vizitez.

Dupa o saptamana de citit review-uri am decis sa merg pe mana lui Gerardo Duran – Gatun Sport Fishing Lodge. Parea singura varianta serioasa pentru pescuit la rapitori cu naluci. In Costa Rica pescuitul inseamna aproape exclusiv salt-water, iar in Panama majoritatea organizatorilor de expeditii de pescuit ofereau detalii in special despre pescuitul cu live-bait.

Primele lanseuri din 2019 le-am facut in apa sarata, de pe un ponton din Red Frog Marina, pe o zona cu mangrove a insulei Bastimentos, o insula panameza din Caraibe.

Am pescuit mai putin de o ora si am prins doi Snapper (Pargo in zootoponimia locala), un peste mi-a taiat firul si am mai avut si doua-trei atacuri ratate. Am pescuit cu oscilante Taifun si rotative.

In Costa Rica nu am avut unde sa-mi inmoi nalucile, delectandu-ma cu plimbari prin parcurile naturale, plaja, baie, zip-line si “inchiderea” barurilor din localitatile in care ne-am petrecut serile (Cahuita, Puerto Viejo si Monteverde). As fi avut doar posibilitatea unei partide pe ocean la trena, dar nu m-a atras aceasta varianta.

Am parasit – nu fara parere de rau – grupul de prieteni alaturi de care imi petrecusem primele 10 zile de vacanta, iar dupa o zi si jumatate de autobuze, San-Jose si avioane am fost preluat de catre Gerardo de pe aeroportul din Panama City. Dupa inca aproape doua ore de drum in care am reusit sa comunicam mai mult decat decent intr-o combinatie ciudata de engleza si spaniola am ajuns in Chorrera, Pueblo Nuevo, satucul in care am locuit ultimele patru nopti ale vacantei.

In aceeasi perioada cu mine, la Gatun Sport Fishing Lodge a fost si o pereche simpatica de elvetieni, cu care mi-am impartit diminetile si serile, cafeaua, apa, berea, mancarea si povestile mai mult sau mai putin pescaresti.

Am pescuit trei zile, cate 11 ore pe zi aproape fara pauza. Ghizii mei mi-au spus ca niciodata un client de-ai  lor nu a mai pescuit in acest ritm.

Am prins foarte multi pesti, din patru specii. In ultima zi am vazut si un tarpon atacand in suprafata.

Tilapia. M-a mirat putin faptul ca unul dintre pestii pe care i-am prins nu a putut fi recunoscut nici de catre ghizi. In cele din urma am cazut cu totii de acord ca este un tip de tilapia. L-am prins pescuind “la vedere” cu un taifun argintat de 8g.

Snook. Am prins in total sase, cate doi in fiecare zi, toti la un Lucky Craft Pointer 78sp. Pare o specie destul de bine reprezentata in lacul Gatun, dar se prinde mai greu in pescuitul “din mana”. Cand vor sa prinda snook, localnicii pescuiesc la trena.

Cel mai mare pe care l-am prins eu a avut 3kg. Mauros (partea masculina a cuplului elvetian) a prins in ultima zi unul de cca. 5kg la trena.

Oscar. Este un peste (Astronotus Ocellatus) cunoscut de catre pasionatii de acvaristica din Romania. Am prins doi, cate unul in prima si a treia zi, primul la Pointer, al doilea la Taifun.

Pesti extrem de puternici, care in ciuda dimensiunii lor destul de reduse (cei pe care i-am prins eu am inteles ca erau cam de dimensiunea maxima a speciei) ofera drilluri foarte interesante.

Peacock bass. De departe cea mai bine reprezentata specie de rapitori din lacul Gatun. A fost specia pentru care mi-am dorit in mod special sa pescuiesc in Panama.

Stiam din auzite / vazute prin filme ca peacock-ul este un bass ce ofera drilluri memorabile. Pe langa aceasta calitate, si pescuitul la Peacock Bass este extraordinar, tehnica lanseului fiind esentiala, iar atacurile survenind de cele mai multe ori la vedere.

Am prins foarte multi (cred ca o medie de 30/zi), majoritatea mici. Cele mai bune rezultate le-am avut la Pointer si Taifun.

Am prins cativa si la topwatere, spinnerbait si la o naluca ciudata pe care mi-a oferit-o Gerardo, un fel de rattling cu aripioare.

Am prins si doi Peacock de peste 2kg, ambii la Pointer.

La ultimul lanseu al vacantei am scos la poza si unul de cca 1,5kg la Taifun, in timp ce incercam – in imediata apropiere a pontonului de la care plecam dimineata – sa capturam un DogFish, specie care din pacate nu a vrut sa coopereze cu noi.

Gatun Sport Fishing Lodge este o varianta ideala pentru o scurta iesire la pescuit pe lacul Gatun. Daca ajungeti in Panama, incercati sa alocati o zi – doua – trei si pescuitului pe lacul Gatun. Credeti-ma, merita! Pesti extrem de luptatori, pescuit foarte tehnic la marginea junglei, lanseuri foarte precise pe sub copaci. Asta ca sa nu va povestesc despre adrenalina din momentul in care un crocodil iti urmareste top-waterul.

Gerardo, Rollo si Miguel sunt trei pescari foarte dedicati, alaturi de care veti putea pune in album amintiri extraordinare.

Eu am pescuit in barca cu Gerardo si am avut multe de invatat de la el despre pescuitul la Peacock Bass. Sper ca si el de la mine.

In zilele in care am pescuit impreuna, Gerardo a prins in premiera pesti la spinnerbait si oscilanta.

Sper sa am ocazia sa ma intorc in Panama in anii care vin… iar daca acest lucru se va intampla, cu siguranta voi aloca macar doua-trei zile pescutului pe lacul Gatun.

EXTREMADURA TOAMNA

GARCIA SOLA

Extremadura este una dintre cele 17 comunitati autonome ale Spaniei. Situata in partea de vest a tarii, la granita cu Portugalia, Extremadura este una dintre cele mai cunoscute zone de pescuit la bass din Europa, in special pentru pescarii veniti din afara granitelor Spaniei.

Na-am programat o scurta vacanta pe lacul Cijara inca din luna ianuarie, dar vestile din saptamanile dinaintea plecarii spre Spania nu erau tocmai incurajatoare. Lacul era in crestere puternica, dublandu-si volumul (de la 35% la 70% din volumul total)  in mai putin de 4 saptamani.  Apa era foarte tulbure, iar pestii bulversati si foarte putin activi.

Am pescuit in primele doua zile pa Cijara, cu rezultate modeste si fara sa reusim sa gasim niste  naluci care sa faca diferenta intr-un mod vadit. Cei cativa pesti de persoana din aceste prime doua zile s-au prins la topwater, crankbait, jerkbait, spinnerbait, chatterbait, skirt-jiguri si naluci soft. Practic nu am reusit sa tragem nici o concluzie.

Ideea mutarii barcilor pe Garcia Sola i-a apartinut lui Nicu si a fost fundamentata si pe informatiile pe care acesta le avea de la alti pescari spanioli. Am avut sansa ca ghizii nostri sa fie suficient de binevoitori si flexibili astfel incat sa nu se impotriveasca deciziei noastre, care s-a dovedit a fi una extrem de inspirata, de la o medie de 2-3 pesti de persoana pe zi  la Cijara, ajungand in ultimele trei zile de pescuit la o medie de peste 10 pe Garcia Sola.

Chiar daca este un lac cu o suprafata de aproape doua ori mai mica decat Cijara, nici Garcia Sola nu este de neglijat; avand o suprafata cu 10% mai mare decat lacul Izvorul Muntelui, cel mai mare lac interior din Romania. Din punct de vedere al configuratiei malurilor, Garcia Sola este, de asemenea, extrem de ofertant: zonele de maluri stancoase si abrupte alterneaza cu pajistile cu pante line si cu zone cu paduri inundate.

Din pacate, am fost dezamagit sa aflu de la colegii mei ca au vazut doua grupuri de pescari care indesau bassii capturati in rucsaci. Si – nu vreau sa ascund acest lucru- cu atat mai dezamagit cu cat unul dintre aceste grupuri era format din pescari care comunicau intre ei in limba romana. Din pacate, in loc sa se adapteze la obiceiurile tarilor care ii gazduiesc temporar sau definitiv, pescarii romani au luat cu ei obiceiurile de acasa si se incapataneaza sa nu intelega ca bogatia piscicola a apelor din tarile lor adoptive se datoreaza unui cu totul alt tip de comportament fata de pesti si pescuit sportiv. Trist…

In incheiere va invit sa parcurgeti o galerie foto cu o parte din capturile noastre de la Cijara si Garcia Sola, dar nu inainte de a va prezenta o fotografie foarte explicita primita de la Razvan, in care puteti observa pozitia in care trebuie fotografiat un bass pentru a nu-i provoca trauma majore si ireversibile.

 

A DOUA VARA

In luna aprilie, cand ne-am rezervat biletele pentru o saptamana de pescuit la bass pe Cijara la inceputul lui Octombrie nu am avut nici cea mai mica idée ca vom pescui la 30-35 de grade Celsius. Am consultat si accuweather.com inainte de plecare si am vazut ca maximele pentru perioada pe care urma s-o petrecem la Cijara  erau undeva intre 30 si 35 de grade. Si totusi nu m-am putut abtine sa nu ingramadesc in bagaj o geaca, doua hanorace, pantaloni de trening… Mi-au prins bine doar la intoarcere; cand am aterizat pe Otopeni, in Bucuresti erau 8 grade.

Tot raul spre bine, caldura excesiva pentru aceasta perioada a facut ca pestii sa fie extrem de activi. Daca in primavara am avut o reteta destul de clara pentru o eficienta maxima, de data aceasta am avut capturi la toate tipurile de naluci pe care le-am incercat: topwatere, dynamic jiguri – chatterbait, spinnerbait, naluci soft, skirt-jiguri, crankbaituri si jerkbaituri. 

Am prins in doi oameni, in patru zile, aproape 100 de bassi si vreo 20 de stiuci.

Chiar daca am avut ceva emotii din cauza faptului ca doar cu 8 zile inainte se incheiase Soner Euro Cup, un concurs cu 140 de barci, acestea s-au dovedit a fi – din fericire – neintemeiate. Am prins inclusiv pesti care mai fusesera prinsi de curand. Spre deosebire de primavara, pestii erau mult mai slabi, avand greutatea cu cca 25% mai mica. Cel mai mare bass din barca noastra– 2280g – l-am prins in prima zi la un soft worm cu offset-jig de 4g.

Recordman-ul excursiei a fost Adi, care in ultimele doua zile de pescuit a prins sase bassi de peste 2kg, dintre care cel mai mare de 2320g.

La revedere, Cijara! ¡Hasta pronto! Ne revedem la primavara!

ATENTIE! Pescuitul la bass creeaza dependenta!

CIJARA

In ciuda faptului ca este extrem de intens pescuit, Lacul Cijara este unul dintre cele mai apreciate lacuri din Europa de catre pescarii de bass de pe continent, fie ca este vorba de spanioli, italieni, francezi, portughezi sau alte natii atinse tangential de patima pescuitului acestui minunat peste, printre care- mai nou – si romanii.

Aveam in plan excursia la Cijara din 2012- cand am pescuit la bass pe Mequinenza, dar din pacate nu am reusit s-o punem in practica pana in primavara aceasta.

Am planuit totul intre Craciun si Revelion, la initiativa lui Florin Ciortan- care in cele din urma a preferat sa ramana acasa- iar in ianuarie ne-am rezervat bilete de avion, barci, cazare.

Echipa, formata initial din 4 pescari – David, Stefan, Eugen si subsemnatul, si-a dublat componenta pe parcursul lunilor februarie si martie. Bogdan si Liviu in prima faza, iar apoi Adi si George au completat grupul. Un grup in mijlocul caruia m-am simtit minunat, si sper ca toti participantii la aceasta expeditie s-au simtit asemenea mie.

Pescuitul la bass este la fel de imprevizibil ca si pestele in sine; cand pleci intr-o excursie de pescuit la bass, trebuie sa iei cu tine tot ce incape in bagaj. Experientele anterioare te ajuta, dar nu trebuie sa te lasi influentat de ele pentru prea mult timp.

Cei care nu au incercat niciodata sa prinda bass trebuie sa stie ca principala conditie sa poti sa aduci pesti in fata aparatului foto este capacitatea de adaptare la conditiile specifice zonei in care pescuiesti, perioadei din an si conditiilor meteo.

Noi am inceput destul de timid. In prima zi am adus in barca 6 bassi. In a doua zi am urcat stacheta la 7, iar in a treia la 13. Ultima zi a fost foarte ciudata. Pana la ora 17 am prins numai 7 pesti, aproape toti foarte mici, dar in ultimele 90 de minute de pescuit am adus in barca inca 17 bassi. Au fost cele mai spectaculoase 90 de minute din relativ scurta noastra experienta de pescuit la bass.

Ar mai fi de mentionat ca am reusit in fiecare zi sa aducem in barca cel putin un peste de peste 2kg. In total 5 pesti au depasit aceasta bariera: 2320, 2280, 2240, 2130 si 2040 grame. Pe langa acestia, am mai avut 7 pesti intre 1,900 si 2 kg.

Evident, am avut cantar la noi; daca n-am fi avut probabil ca am fi spus ca am prins in 4 zile 12 pesti de 2kg; e destul de greu ca in conditiile in care esti incarcat de adrenalina sa faci diferenta intre un peste de 1900g si unul de 2200g.

Pestii i-am prins pescuind la naluci soft (cei mai multi la Daiwa D-Fin) montate pe offset-jiguri, la spinnerbait si la dynamic chatter-jig. Ceilalti membrii ai excursiei au avut cateva capturi si la topwatere. Au fost si cateva stiuci, nu foarte mari. Recordul de cca 4-5kg i-a apartinut lui Adi si a fost prins – spre satisfactia noastra- la un dynamic chatter-jig.

Am avut in drill si o mreana destul de “imbracata”, dar din pacate am scapat-o langa barca, nereusind in nici un chip s-o controlez in apropierea braului de vegetatie.

Dupa fiecare excursie de pescuit la bass am repetat obsesiv indemnul de a nu rata nici o ocazie pe care o aveti de a pescui la acest superb rapitor. Noi, spre exemplu, ne-am intors acasa duminica seara, iar marti aveam deja facute rezervarile pentru toamna. Cijara rules!

DELEGYHAZA BASS-TRIP

Planuim acest basstrip la Delegyhaza de cateva luni bune impreuna cu Cristi, care a fost pionul principal in organizarea excursiei, cu Soni, gazda noastra ospitaliera, cu Stefan si George, “virusati” de pescuitul la acest peste minunat, la fel ca si noi.

Se implinesc anul acesta opt ani de la primul contact cu bassii din Italia cu ocazia CM de Bass de pe Lago di Garda. Ne-am adus aminte in numeroase momente si ne-am amuzat de cat de naivi eram atunci in ceea ce priveste bass-ul. Aveam ceva cunostinte teoretice, din filmele de pe internet, iar la primele lanseuri de pe Fiume Brenta ne asteptam ca bassii sa ne sara singuri in barca. Cu timpul am inteles ca tocmai in asta consta principala calitate a pescuitului la bass… in dificultatea cu care il poti captura, mai ales in unele perioade.

De atunci, nu am ratat nici un prilej de a ne reintalni cu acesti rapitori. Pentru mine a fost a cincea excursie in Ungaria in cautarea bass-ului si a doua la Delegyhaza. La prima excursie, in iunie 2013, am avut parte de o  vreme foarte calda, iar pestii erau extrem de activi, atacand furibund naluci cu reactivitate foarte mare; am prins atunci foarte multi bassi, toti la spinnerbait.

Din pacate, anul acesta am avut parte de o racire destul de accentuata a vremii chiar in perioada petrecuta la Delegyhaza. Am alternat doua stiluri diferite de pescuit: un pescuit in viteza, la naluci reactive, in special la spinnerbait si dynamic-jig cand soarele incepea sa aiba ceva forta si un pescuit mai static, la naluci soft in monturi texas sau cu carlige offset/swimbait lestate in orele in care vremea era mai rece. Capturile – peste 20 de pesti prinsi in doi pescari in doua zile si jumatate de pescuit – au fost impartite in mod egal intre aceste doua tipuri de abordare. Multi pesti au depasit bariera de 40cm, iar cei mai mari au avut 45 si 47 de cm.

Bass-ul a fost introdus in balastierele de la Delegyhaza in 1992 pentru a diminua populatia de somn pitic ce facea ravagii printre celelalte specii de pesti prezente. In cativa ani, somnul pitic a disparut cu desavarsire, iar bass-ul convietuieste cu crapii, carasii, amurii, stiucile, bibanii si somnii de acolo.

Si ca in toate tarile in care exista acest peste, au aparut si magazinele de scule de pescuit dedicate lui aproape in totalitate. In dupa-amiaza celei de-a doua zile petrecute in Ungaria, am facut o scurta plimbare pana in Budapesta, pentru a vizita magazinul wobblerek.com. Un magazin aflat pe malul Dunarii, gandit exclusiv pentru pescarii de rapitor, in care am admirat o diversitate foarte mare de naluci high-end, majoritatea dedicate pescuitului la bass.

Ca si la precedentele excursii in Ungaria, am remarcat faptul ca vecinii nostri maghiari sunt mai evoluati decat noi in ceea ce priveste respectul fata de natura, ape si pesti. Chiar daca Soni ne-a povestit ca au si ei probleme cu pescarii, care “fura” bassi (in Ungaria este interzisa cu desavarsire retinerea acestor pesti), diferenta fata de ce se intampla in Romania este inca una foarte mare. Daca pun la socoteala si faptul ca pretul pentru  trei zile de pescuit, casa, masa si barca a fost de cca 800 de lei pentru doi pescari, ma gandesc ca excursii de genul acesta ar trebui facute mai des. In incheiere, va invit sa parcurgeti o galerie foto cu cele mai reusite fotografii cu capturile noastre de la Delegyhaza.

FINAL DE AN CU GURA MARE

2015 a ajuns la final. Pentru oamenii normali, sfarsitul anului este perioada in care se relaxeaza in sanul familiei la o cana cu vin, cateva sarmale si o felie de cozonac. Pentru posesorii de lansete si naluci, temperaturile neobisnuit de mari ale acestui sfarsit de an au reprezentat un imbold pentru o ultima iesire in natura, in cautarea rapitorilor. In timp ce in Bucuresti apareau totusi primii fulgi de zapada, la invitatia lui Andrei Sava, am facut (Bogdan Doncea Cox, Adi Spiac,  Andrei Sava si subsemnatul) o excursie de doua zile la Bokod in incercarea de a vedea pentru ultima data in acest an cum arata un bass.

Mai pescuisem la Bokod in 2010 si 2011, dar prietenii nostri din Arad- Timisoara au aflat de la niste pescari maghiari ca termocentrala care-si varsa apele din procesul de racire in lac, asigurand astfel o temperatura mai crescuta a apei cel putin in zona canalului de varsare urmeaza sa fie inchisa de la 1 ianuarie 2016. Era practic ultima sansa de a pescui iarna la Bokod cu sanse mari de a captura bass, peste care in conditii normale de temperatura este foarte putin activ in aceasta perioada.

Am avut placuta surpriza ca la fata locului sa ne intalnim si cu Kicsi Sandor care pescuia si el impreuna cu alt prieten caruia – spre rusinea mea – nu i-am retinut numele. Kicsi Sandor este un pescar roman stabilit in Ungaria, foarte pasionat de pescuitul bass-ului, care a devenit in ultimii ani un fel de ghid al romanilor care doresc sa-si incerce norocul in tara vecina in capturarea acestui minunat peste. Acum  doi ani, el a fost cel care ne-a inlesnit excusia la Delegyhaza, despre care am scris la vremea respectiva cateva randuri.  Atunci nu am avut ocazia sa-l cunosc, el fiind retinut de probleme de serviciu, dar am avut aceasta placere acum, la Bokod.

 

Excursia a inceput destul de prost. Am ajuns la punctul de eliberare a permiselor, dar eu si Cox, neavand permisul unguresc pe 2015 (corespondentul permisului ANPA de la noi), nu am putut sa platim nici permisele pentru Bokod. Fiind final de an, permisele pe 2015 nu mai puteau fi eliberate. Totusi, casierul – impresionat de faptul ca venim de la o distanta atat de mare – ne-a sugerat faptul ca Adi si Andrei ar avea voie sa pescuiasca fiecare cu cate doua lansete, deci daca pescuim grupati am putea avea un sfert de alibi in fata controlorilor de premise. Care de fiecare data in excursiile noastre anterioare veneau de cateva ori pe zi. Acum – din fericire pentru noi– nu au fost deloc activi.

In prima zi, capturile s-au lasat mult asteptate. Baietii au avut cateva trasaturi anemice in prima parte a zilei, ramase nefinalizate. Spre seara, Adi a reusit sa scoata la poza primul bass. Jumatate de ora mai tarziu am avut si eu primul atac – exact in acelasi loc, dar nu am reusit decat sa-l drilez un metru si sa-l provoc sa faca o lumanare in urma careia naluca mea a ramas agatata in stalpul de lemn al unui ponton.

Ziua a doua a avut un inceput asemenator. Andrei a reusit si el sa “puncteze” un bass care ii atacase naluca si in ziua precedenta. Se apropia pranzul si nu reuseam deloc sa gasim reteta. Experientele anterioare sunt esentiale in aceste momente. Adi a participat acum doi ani, impreuna cu Eddy Peruzzo, la un concurs de bass pe Canale Brian, in Italia. A incercat la Bokod metoda prin care prinsese bass in acel concurs. Pescuit in stuf. A avut o captura si un atac ratat in doar cateva minute. Dupa care a venit la noi si ne-a sfatuit sa renuntam la pontoane si sa pescuim spre stuf.

Pentru mine au urmat cateva ore in care am avut mai multe atacuri. Am reusit sa scot la poza 5 bassi si un biban si am mai scapat langa ponton o stiuca si un bass. Partenerii mei au avut si ei atacuri, unele finalizate, altele nu. Adi a reusit sa scoata din stufuri si un bass mai imbracat, care cred ca batea spre 2kg. Am treminat astfel cu succes o excursie care la un moment dat parea compromisa din punct de vedere al capturilor.

Tehnica era una foarte simpla: lansai montura cat mai aproape de stuf acolo unde stuful era foarte des sau chiar in stuf daca stuful era mai rar, dupa care o miscai foarte incet incercand sa o tii lipita de radacinile stufului  cat mai mult timp.

Atacurile erau extrem de fine, aproape imperceptibile. Eu am folosit exclusiv creaturi soft in montura texas cu bullet de 3,5g, dar baietii au avut ceva atacuri si la lake-fork.

Tara vecina ofera in continuare conditii de pescuit mult mai bune decat Romania. Este rezultatul faptului ca acolo legile sunt respectate in mult mai mare masura. Iar pe cei care se vor grabi sa ma injure, ii intreb cati dintre cunoscutii lor pescari respecta dimensiunile minime la care pestii pot fi retinuti sau acest paragraf din ordinul MADR privind pescuitul sportiv:

“Art. 59. – Urmatoarele fapte constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 600 lei la 1.000 lei si cu retinerea si suspendarea pe o perioada de 90 de zile a permisului sau autorizatiei, dupa caz:

 d) retinerea de catre o singura persoana care practica pescuitul recreativ/sportiv a mai mult de 10 bucati/exemplare/zi, in total, din speciile de pastrav, lipan si coregon in apele de munte sau a mai mult de 5 kg de peste/zi din zona colinara si de ses, cu exceptia cazului in care s-a pescuit un singur exemplar a carui greutate depaseste 5 kg”.

La final- dar in primul rand- va doresc tuturor sa aveti un 2016 minunat, cu cat mai mult timp petrecut pe apa si cat mai multe capturi!!!

EFTTEX, VIA DELEGYHAZA

Prima incercare de a ajunge la Delegyhaza am facut-o in toamna trecuta. Cunostintele care ne invitasera acolo si urmau sa se ocupe de obtinerea permiselor ne-au “cancelat” cu doar cateva zile inainte. Am luat legatura cu Erno, si el un pasionat al pescuitului la rapitor care locuieste in Budapesta. Am aflat ca permisele sunt destul de greu de obtinut la inceput de Noiembrie si ca oricum nu este o perioada grozava pentru pescuitul la bass. A doua incercare esuata a fost la inceputul lunii mai, cand Vlad s-a razgandit cu cateva zile inainte de “decolare”. Acum imi dau seama ca tot raul a fost spre bine, intrucat lacul este unul destul de mic, iar 4 barci cu cate doi pescari care sa se afle pe apa concomitent ar fi fost cam multe.


A treia oara a fost cu noroc. Impreuna cu Malin, Vlad si Sorin am pescuit timp de doua zile pe ceea ce pescarii maghiari numesc “unul dintre cele mai bune lacuri de Black Bass din Ungaria”. Din punct de vedere al pescuitului povestea este destul de scurta… la al doilea lanseu am prins un bass de  cca 800 de grame la spinnerbait, ceea ce m-a facut sa nu mai renunt la aceasta naluca pana la finalul excursiei.

Unul cate unul, si partenerii mei de pescuit au trecut la spinnerbait intrucat era in mod evident cea mai eficienta naluca in aceasta perioada. Am prins o medie de cca 10 pesti de om, din trei generatii: cei mai mici in jur de 400-500gr, cei mai mari undeva pe la 1.5kg, iar generatia de mijloc- majoritara – era reprezentata de exemplarele de 700-800grame. Toate aceste greutati au fost estimate, neavand  la noi niciun cantar. E posibil sa fi gresit putin la evaluare, dar in niciun caz in mod semnificativ.


Lacul de la Delegyhaza este  format intr-o veche exploatare de nisip din lunca Dunarii, dar suficient de departe de aceasta incat sa nu-i afecteze ecosistemele. In paranteza fie spus, chiar vorbeam cu Malin ca nu am vazut nicaieri in lume balastiere facute direct in albia raurilor, asa cum se intampla la noi.

La inceputul anilor 2000 lacul a fost invadat de o specie care a inceput sa faca ravagii si in Romania: somnul pitic. Numeroasele exemplare de stiuca si salau gasite inecate cu pesti din aceasta specie invaziva, precum si diminuarea drastica a populatiei de pesti pasnici din cauza ca somnul pitic este un mare consumator de icre, i-au determinat pe administratorii lacului de la Delegyhaza sa incerce diverse variante  pentru a scapa de aceast musafir nepoftit.

Dupa mai multe incercari esuate, acestia au decis sa incerce si varianta Black Bass. Bass-ul este unul dintre singurii dusmani naturali ai somnului pitic, iar la Delegyhaza  a fost varianta castigatoare, intrucat astazi nu mai exista aceasta specie, iar ulterior acest lac a devenit o afacere, pescarii maghiari – si mai nou si cei romani- luand cu asalt bass-ii proaspat acomodati in fostele balastiere.

O zi de pescuit la Delegyhaza te costa in jur de 100 de lei, cu cazare si trei mese incluse. Daca mai adaugam transportul de la Bucuresti, rezulta undeva pe la 6-700 de lei pentru trei zile de pescuit. Adica aproximativ ca la Valea Argovei. Noi am pescuit doar doua zile, deoarece in cea de-a treia am facut o scurta excursie la Viena, intrucat acolo se desfasura Efttex-ul, cel mai mare targ de scule de pescuit din Europa.

Recunosc, am fost putin dezamagit… in primul rand de aspectul saracacios al standurilor, foarte putini expozanti acordand atentie design-ului – in al doilea rand pentru ca multe companii nu venisera sa-si prezinte noutatile, ci doar pentru stabilirea unor legaturi de afaceri, iar in cel de-al treilea – dar nu in ultimul rand- de atmosfera de acolo: principala grija a expozantilor fiind de a nu le fi copiate produsele. S-a creat o adevarata psihoza pe aceasta tema, iar evenimentul se desfasoara intr-un climat de secretomanie si suspiciuni. Exista standuri in care nu pot intra decat reprezentantii media. La standul Shimano, de exemplu, nici macar acestia nu aveau acces, decat cu programare facuta anterior prin email. Iar bomboana de pe tort… la unul din expozantii chinezi, alaturi de juvelnice, erau expuse plase si “parasute”.

Atmosfera de efttex seamana foarte mult cu cea de la TIB-urile de dinainte de ’89. Daca ar trebui sa aleg astazi intre o noua vizita la efttex si o zi in plus de pescuit la Delegyhaza, mai mult ca sigur as alege a doua varianta.

GENERATION BLACK

Generation Black este programul Daiwa Cormoran 2012 pentru Europa si cuprinde 5 lansete super specializate pentru diferite tehnici de pescuit la rapitor. Este pentru prima data cand Daiwa concepe un astfel de program la nivel european, similar celor din SUA sau Japonia.


Din aceasta serie, Crazy Cranker este lanseta destinata pescuitului cu naluci reactive: crankbait, spinnerbait, rotative, cicade… etc. Lanseta are o lungime de 2.01, ideala pentru pescuitul din barca, suficient de lunga pentru lanseuri optime si totodata un control bun al pestelui in drill.

Puterea de lansare este de 15-40g, adresandu-se pescuitului medium si medium-heavy. Actiunea lansetei este semiparabolica, specifica lansetelor destinate pescuitului cu naluci reactive; ea permite ca rapitorul sa inhaleze bine naluca in timpul atacului, rezultand astfel capturi mai bine agatate.

Blank-ul este construit dintr-un material nou, GLATECH – un compozit care imbina clasicele fibre de sticla si grafit. Aceasta imbinare a avut ca scop obtinerea de lansete cu flexibilitate si rezistenta mare la solicitari specifice fibrei de stica si senzitivitatea si greutatea redusa a fibrei de grafit. Acest material este folosit si la fabricarea mai multor lansete din seriile de pe piata americana. Inelele sunt Fuji Alconite, mandrina ergonomica cu acces direct pe blank, iar manerul splitat este realizat din Eva Premium. Greutatea totala a lansetei este de 180 de grame. Crazy Cranker este o lanseta care are ca destinatie in special pescuitul stiucii, avatului sau bass-ului.


Twichin’ Stick face parte de asemenea din programul Generation black. Este o lanseta destinata – asa cum ii spune si numele – pescuitului cu voblere de twiching. Lanseta are o lungime de 1,98m, 8 inele fuji alconite, maner splitat din Eva Premium si mandrina ergonomica pentru o priza impecabila. Este o lanseta rapida cu actiune e varf, dar cu o rezerva foarte mare de forta, iar puterea de lansare este de 7-28g.


Pe langa pescuitul in forta, cu naluci de twiching, m-am inteles excelent cu aceasta lanseta atat cu naluci cu reactivitate mai mare, crankbait sau spinnerbait, dar si la jigging cu greutati de 7-14 grame. Avand o actiune rapida, o greutate extrem de redusa – numai 130 de grame si o senzitivitate ridicata, iti poti da seama de la primul contact ca este o lanseta excelenta pentru pescuitul la salau din barca. Paradoxal, desi programul Generation Black a fost gandit in mod exclusiv cu lansete focusate pe anumite stiluri de pescuit, Twichin’ Stick este excelenta  atat la pescuitul stiucii cu naluci te tip hard cat si la pescuitul salaului cu jiguri.


Unul din punctele forte ale programului Generation Black este design-ul: blank-urile si matisajele mate de culoare neagra, fiind “asortate” exclusiv cu accesorii de aceeasi culoare. Designerii de la Daiwa s-au conformat principiului conform caruia ca sa ajunga sa prinda pesti, o lanseta trebuie sa convinga mai intai un pescar.


La achizitionarea oricarei lansete din gama Generation Black, pescarul primeste si o husa de neopren. Aceaste huse sunt special concepute astfel incat sa “gazduiasca” lansetele echipate cu mulinete. Sunt huse foarte utile, in care pescarii pot pastra lanseta de rezerva atat pe durata partidei de pescuit cat si in timpul transportului, protejand-o de lovituri si zgarieturi.