JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

AFRICA DE SUD

Au trecut aproape trei saptamani de la intoarcerea din Africa de Sud unde am participat, alaturi de Eugen, Adi si Andrei, Cosmin si Silviu, Rares, Robert si David la editia 2019 a Campionatului Mondial de pescuit la rapitori cu naluci din barca. Am intentionat sa scriu un mic articol despre acest eveniment cat mai curand dupa sosirea in Romania pentru ca amintirile sa nu se estompeze, iar in acest sens am adaugat cateva randuri in fiecare zi, in masura timpului pe care l-am avut la dispozitie.

DRUMUL. Ca orice alta destinatie de pescuit care necesita 12 ore de zbor, o excursie in Africa de Sud merita incercata doar in conditiile in care ai la dispozitie macar o saptamana strict pentru pescuit. Daca vrei sa mergi pentru trei-patru zile, drumul este mult prea obositor si cred ca un lac din Europa este mult mai potrivit pentru o astfel de iesire.

AFRICA DE SUD. Este o tara cu o situatie sociala extrem de complicata. Nu o sa intru acum in detalii, dar daca va faceti planuri pentru o excursie in acest colt de lume, informati-va bine inainte care sunt conditiile pe care trebuie sa le indepliniti pentru a fi in siguranta. Trebuie sa mentionez faptul ca, respectand indicatiile primite de la ghizi, noi nu ne-am simtit amenintati nici macar pentru o secunda de-a lungul celor doua saptamani petrecute acolo.

Din punct de vedere al pescuitului, Africa de Sud este o destinatie care merita atentie, mai ales daca vorbim despre bass. Daca apreciezi pescuitul la aceasta specie, ai la dispozitie foarte multe lacuri cu o populatie decenta numeric si cu numeroase capturi record.

Din pacate, braconajul cu plase monofilament este in plina expansiune, iar pe unul dintre lacurile pe care am pescuit, De Hoop, am vazut sute de resturi din astfel de plase incurcate in copacii din apa.

ANTRENAMENTELE NEOFICIALE. Am pescuit 5 zile pe patru lacuri de baraj diferite: cate o zi pe lacurile Middelburg, Witbank si De Hoop si ultimele doua zile pe Arabi. Am prins foarte multi pesti, in special bass.

Trebuie mentionat faptul ca toti cei patru ghizi erau pescari exclusiv de bass, si oricat de mult si-ar fi dorit sa ne poata ajuta cu sfaturi despre celelalte specii punctabile de pe Loskop, chiar nu se pricepeau la asta.

Chiar daca au avut toata bunavointa, au dat telefoane, au intrebat in stanga si in dreapta, din pacate pentru noi nu am reusit sa aflam de la ei mare lucru. Derularea evenimentelor avea sa ne demonstreze ca mai rau ne-am incurcat incercand sa punem in practica sfaturile privind pescuitul pe Loskop primite de la ei.

SAFARI. Dupa cele cinci zile de pescuit, am avut o zi cu program liber, pe care am decis de comun acord sa ne-o petrecem la safari. Intr-o acceptiune mai moderna, safari inseamna o plimbare cu masina in cautarea animalelor dispuse sa fie fotografiate. Aceasta plimbare are loc intr-o ferma de cateva mii de hectare in care animalele sunt lasate exact ca in salbaticie nefiind hranite sau protejate. In scurta noastra plimbare chiar am avut ocazia sa vedem o zebra care fusese vanata cu o seara inainte de o haita de sacali. Una peste alta a fost o experienta interesanta, in care am avut ocazia sa vedem si sa fotografiem o parte din animalele specifice continentului african.

Pe drumul de intoarcere catre resortul de pe malul lacului Loskop, unde eram cazati, am facut o oprire de vreo ora la un magazin de pescuit din Witbank, de unde am plecat cu cateva sacose de produse de care aveam mai multa sau mai putina nevoie. 🙂

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE. Un eveniment de asemenea amploare trebuia sa aiba si o festivitate de deschidere pe masura. Din pacate, programul anuntat de organizatori nu a putut fi respectat si ne-am pierdut o zi intreaga pentru a putea fi prezenti.

ANTRENAMENTELE OFICIALE. In conditiile in care nu stiam mai nimic despre lac si despre speciile la care urma sa pescuim in concurs, am incercat sa acoperim o suprafata cat mai mare de apa si sa pescuim cat mai divers in cele doua zile de antrenamente oficiale. Toate datele si sfaturile pe care le-am avut la dispozitie ne-au canalizat catre patru din cele sapte specii: Bass, Somn African si cele doua specii de Tilapia – Blue Kurper si Red brest Kurper. Despre celelalte trei specii primisem asigurari ca nu o sa fie decisive in clasamentul competitiei.

Dupa rezultatele aproape dezastruoase din antrenamentele oficiale, am cazut de acord cu toti ceilalti colegi de delegatie ca evitarea “gherlei” cu ambele echipe este un obiectiv suficient de indraznet pentru prima mansa.

MANSA 1. Tragerea la sorti a barcilor ne-a adus pentru prima mansa una din barcile de rezerva. Barca nr.18, care ne fusese initial alocata, era singura din concurs care nu avea motor electric cu comanda la picior. Barca din care am pescuit era decenta, dar extrem de mica si in consecinta cam instabila. Am pescuit totusi ok, cu exceptia momentelor in care stewardul nostru se ridica si el in picioare ca sa se dezmorteasca. Cateva informatii destul de vagi ne-au facut sa incepem pescuitul in prima mansa in una dintre cele doua cozi ale lacului, pe apa de 5-10m, schimband nalucile foarte des. Am prins vreo 10 exemplare de Papermouth , din pacate toti sub limita de 30cm. Dupa cum ne-a spus Thinus, stewardul nostru din prima mansa, limita de 30cm era una extrem de ridicata pentru aceasta specie.

Rezultatele i-au confirmat spusele, fiind punctat un singur exemplar in tot concursul. Eugen a reusit sa aduca in barca singurul peste punctabil, un Makrel de 29cm la o oscilanta Austria nr.2. Din pacate, desi am pescuit aproape doua ore pe zona respectiva, capturile punctabile au refuzat sa mai colaboreze cu noi. Am pierdut apoi mare parte din timpul mansei pescuind la drop-shot in cautarea bass-ului. Din pacate n-am adus in barca decat bassi nepunctabili; erau zone unde puteai prinde foarte multi, dar din pacate niciunul nu atingea dimensiunea limita de 30cm. Cand mai era o ora ne-am intors pe zona unde prinsesem singurul peste punctabil dimineata, dar exact cand faceam primele laseuri am primit un telefon de la Andrei care ne-a schimbat strategia pentru timpul ramas, din pacate fara rezultate in fisa de capturi.

PAUZA. Rezultatele modeste din prima mansa ne-au pus in imposibilitatea de a ne contura o strategie clara pentru ziua a doua. Parerile erau impartite intre bass si makirel. Noi am hotarat ca in mansa a doua sa mergem pe varianta Makriel fiind convinsi ca este singura varianta care ne poate ajuta sa rasturnam ce mai putea fi rasturnat in clasament, fiind sustinuti si de Robert, care fusese steward intr-una din barcile echipei gazda.

MANSA 2. Desi ar fi trebuit sa plecam in prima grupa in ziua a doua, o balba a organizatorilor ne-a trimis tot in grupa a doua, la fel ca in prima mansa. Tot raul spre bine. Din prima grupa, mai mult de jumatate dintre barci au plecat catre coada in care si noi aveam de gand sa incepem mansa, astfel incat am hotarat sa atacam cealalta coada principala a lacului. Am inceput pescuitul la limita sectorului. In prima ora am avut un singur atac la un crankbait de clean, am intepat un Blue Kurper imens, de peste doua kilograme, pe care din pacate l-am pierdut langa barca. Am continuat cu incredere, incercand sa observam cu coada ochiului ce se intampla cu barcile care pescuiau in proximitatea noastra. La distanta de cateva sute de metri, doua barci stateau aproape nemiscate de peste o ora, de la inceputul mansei, iar Eugen a insistat sa mergem sa vedem la ce pescuiesc. A fost decizia care a schimbat rezultatele noastre in aceasta mansa. Ajunsi pe zona respectiva, am vazut ca erau cele doua barci de cehi, care prindeau makriel aproape la fiecare lanseu. Am pierdut cca 15-20 de minute ca sa reusim sa intelegem cum trebuie pescuit si sa gasim naluca potrivita. Ne-am ancorat pe apa de 15m si am incercat fara succes pilkere, naluci soft (microshaduri si gruburi) si oscilante. In cele din urma, Eugen a incercat un fishelic de 17g, dupa care capturile au venit puhoi. Dupa primii trei pesti am incercat sa-l sun pe Andrei, dar nu avea semnal. In disperare de cauza am sunat la Rares, iar ca sa va faceti o idée despre frecventa capturilor, in acest timp Eugen prinsese inca trei pesti. Exact cand am inchis telefonul o barca de cameramani a venit in zona, ocazie cu care am auzit ca cehii aveau peste 40 de pesti in fiecare dintre cele doua barci. A urmat o adevarata cursa de urmarire, iar rezultatele finale ale mansei au adus echipele Romaniei pe primele doua pozitii in clasament (cu 90, respectiv 87 de pesti), devansand de putin cele doua echipe de cehi (cu 86, respectiv 84 de pesti).

Pe scurt, cardul de Makriel era unul extrem de numeros, intinzandu-se probabil pe cateva zeci sau chiar sute de metri patrati. O frecventa mare a capturilor depindea practic de doua aspecte: unul in care sansa juca un rol important, privind pozitionarea bancului cat mai aproape de barca ta, astfel incat sa poti pride pesti cu lanseuri cat mai scurte, si unul ce tinea de alegerea corecta a nalucii. Makrielul este un peste care se hraneste in special in apropierea substratului si este aproape orb, bazandu-se exclusiv pe ceea ce simte cu mustatile si linia laterala, astfel incat o greutate potrivita a nalucii pentru a scurta timpul in care aceasta se scufunda la 15m, o evolutie buna pe cadere si o vibratie puternica erau ingredientele pe care noi le-am gasit ca fiind esentiale pentru a putea face diferenta. Mai presus de toate acestea, cred ca eliminarea timpilor morti a fost punctul forte al echipelor Romaniei, cu toate ca acest lucru nu era foarte usor de realizat: pe de o parte din cauza faptului ca la campionatul mondial toti pestii trebuie scosi cu minciogul, inclusiv cei nepunctabili (in afara de pestii punctabili, noi am mai prins si vreo 30-40 de pesti sub dimensiunea minima de 25cm), iar pe de alta parte, makrielul este un peste a carui intepatura este extrem de periculoasa, astfel incat stewarzii nostri nu ne-au permis sa-i atingem direct cu mainile.

La cca 15-20 de minute dupa ce noi am inceput sa prindem, au ajuns in zona si cele doua barci de unguri, care chiar daca nu au contat la lupta pentru primele locuri in mansa, au prins suficienti pesti (cca 20-30 cu fiecare barca) incat sa se claseze foarte bine. Am punctat acest lucru pentru a sublinia faptul ca o scurgere de informatii accidentala (banuiesc ca ori de la capitanul ceh, ori de la cameramanul care filmase 10 minute in zona, ori de la unul din stewarzii din barcile noastre sau ale cehilor) te poate priva la finalul competitiei de o medalie. Am aflat ulterior ca ungurii nu aveau nici un peste prins in nici una dintre cele doua barci in momentul in care cand au inceput sa pescuiasca langa noi.

REZULTATE. Dupa locul 9 in prima mansa, am avut “de doi bani” sperante pentru o clasare pe podiumul acestei editii de CM. Punand cap la cap informatiile pe care le aveam, am dedus ca Andrei si Adi vor avea bronz individual iar pe natiuni vom fi – pentru a cata oara?!- doar pe locul 4. Rezultatele oficiale ne-au confirmat calculele.

ULTIMA ZI. In ultima zi din Africa de Sud am revenit pentru o partida de cateva ore de pescuit la bass pe lacul Witbank. Ploile din mansa a doua de pe Loskop ne-au tinut companie si in aceasta ultima zi de pescuit.

In ciuda oboselii care se acumulase, a ploii si a vantului pe alocuri foarte puternic, am avut parte de cateva ore de pescuit extrem de agreabile, cu foarte multe capturi.

CONCLUZII. Campionatul national pare sa fie inca o selectie serioasa in vederea participarii la competitiile externe. Romania se lupta aproape an de an la locurile fruntase ale Campionatelor Mondiale organizate de FIPSed.  In mansa a doua a concursului de anul acesta am avut ocazia sa ne testam priceperea la pescuit viteza si cred ca anii in care am pescuit in acest fel in campionatul national au fost decisivi in rezultatul obtinut de cele doua echipaje ale Romaniei. Raman la parerea – si am spus acest lucru dupa fiecare editie de CM la care am participat- ca regulamentul intern trebuie adus cat se poate de aproape de regulamentul  dupa care se desfasoara Campionatul Mondial. Sunt mai convins decat oricand ca o astfel de abordare ar creste sansele la medalii ale echipei nationale, din oricine ar fi ea formata. Este un moment oportun sa intelegem ca promovarea unui regulament in care sansele personale de a accede in echipa nationala sunt prioritare reprezinta o optiune gresita si care pe termen lung ne poate indeparta de medaliile Campionatelor Mondiale. Hai Romania!

In incheiere, dar in primul rand, vreau sa le multumesc si pe aceasta cale sponsorilor care au facut posibila deplasarea in Africa de Sud: Himalaya, Mammut, Relax, Stilcon, Digi, Marele Pescar, Givadi, Decathlon, AGVPS si LRS, precum si sponsorilor nostri din campionatul intern, fara ajutorul carora ne-ar fi fost mult mai greu sa ne calificam in echipa nationala: Arrow International, Daiwa si Garmin.

 

EXTREMADURA TOAMNA

DACA E IUNIE, E DELTA DUNARII!

Ca in fiecare din ultimii patru ani, sfarsitul perioadei de prohibitie aduce cu el o  etapa de campionat national in Delta Dunarii. Anul acesta, pentru cele doua etape din Delta, AG a LRS a hotarat sa ofere participantilor doua zile de antrenament oficial, exact asa cum se intampa si la Campionatele Mondiale organizate de FIPS-CIPS.

Temerile privind o eventuala presiune prea mare au fost spulberate de numarul mare de stiuci masurate de arbitri in cele doua zile de concurs. “Naturalul” ofera in continuare surprize placute, in ciuda zvonurilor ca sectorul de concurs e colmatat de vegetatie in proportie de 80% sau ca pestii raspund extrem de greu.

In conditiile in care barcile au inceput sa plece catre locurile de pescuit la ora 6.30, noi am pus in barca a -10-a stiuca punctabila la ora 8:18 in prima mansa si la 8:16 in cea de-a doua. Adica dupa aproximativ o ora de pescuit efectiv.

Daca punem la socoteala si ca cea mai mare stiuca, adusa la masuratoare de echipa Ciprian Danilov – Ciprian Hrisca, si prinsa- spre satisfactia noastra- la o oscilanta BERTI Doli nr.1, a avut 86cm, putem intelege cu adevarat forta uriasa de regenerare a Deltei si a pestilor care o populeaza.

In prima mansa noi am prins undeva in jur de 30 de stiuci punctabile, dar din pacate nu am reusit sa ne clasam decat pe locul 14, suma lungimilor celor mai mari 10 stuci fiind 497cm.

In a doua mansa, desi am pus in barca ceva mai putine stiuci punctabile – cred ca aproximativ 20, am reusit o clasare mult mai buna, locul 6, cu 517cm, cu toate ca am pescuit cu o ora si ceva mai putin, deoarece – la fel ca multi alti concurenti – am preferat sa admiram furtuna din finalul mansei de pe terasa camerei noastre de la  Egreta resort.

Majoritatea stiucilor le-am prins la oscilante, in special la LINX, ES si LUCKY RT, dar am avut rezultate bune si la spinnerbait.

 Desi cu 20 de puncte mansa nu speram la o clasare foarte buna, nivelul foarte ridicat la care sunt majoritatea echipelor din campionat a facut posibile rasturnari foarte spectaculoase ale clasamentului, ducandu-ne, in final pe cea de-a treia treapta a podiumului de etapa.

Clasamentele extrem de stranse aduc cu ele si nenumarate calcule post-concurs privind o eventuala captura intr-una sau alta dintre manse. Ca sa nu ne lasam nici noi mai prejos… o stiuca ceva mai imbracata in prima mansa ne-ar fi saltat de pe ultima pe prima treapta a podiumului.

Cred ca am avut aceasta stiuca in lanseta pentru cateva secunde, dar din pacate nu am reusit s-o aduc la barca…

 

Absolut remarcabil nivelul premiilor oferite de catre organizatori cu ajutorul sponsorilor. Multumim si din acest colt de pagina pentru premiul extrem de substantial oferit de American Nautics, Navtron, Herakles, Cormoran Resort si Ciucas.

Urmeaza etapa de la Bicaz, speram cu pesti mai multi si mai uniform raspanditi pe suprafata lacului decat la etapa de anul trecut. Fir intins tuturor!

GARCIA SOLA

Extremadura este una dintre cele 17 comunitati autonome ale Spaniei. Situata in partea de vest a tarii, la granita cu Portugalia, Extremadura este una dintre cele mai cunoscute zone de pescuit la bass din Europa, in special pentru pescarii veniti din afara granitelor Spaniei.

Na-am programat o scurta vacanta pe lacul Cijara inca din luna ianuarie, dar vestile din saptamanile dinaintea plecarii spre Spania nu erau tocmai incurajatoare. Lacul era in crestere puternica, dublandu-si volumul (de la 35% la 70% din volumul total)  in mai putin de 4 saptamani.  Apa era foarte tulbure, iar pestii bulversati si foarte putin activi.

Am pescuit in primele doua zile pa Cijara, cu rezultate modeste si fara sa reusim sa gasim niste  naluci care sa faca diferenta intr-un mod vadit. Cei cativa pesti de persoana din aceste prime doua zile s-au prins la topwater, crankbait, jerkbait, spinnerbait, chatterbait, skirt-jiguri si naluci soft. Practic nu am reusit sa tragem nici o concluzie.

Ideea mutarii barcilor pe Garcia Sola i-a apartinut lui Nicu si a fost fundamentata si pe informatiile pe care acesta le avea de la alti pescari spanioli. Am avut sansa ca ghizii nostri sa fie suficient de binevoitori si flexibili astfel incat sa nu se impotriveasca deciziei noastre, care s-a dovedit a fi una extrem de inspirata, de la o medie de 2-3 pesti de persoana pe zi  la Cijara, ajungand in ultimele trei zile de pescuit la o medie de peste 10 pe Garcia Sola.

Chiar daca este un lac cu o suprafata de aproape doua ori mai mica decat Cijara, nici Garcia Sola nu este de neglijat; avand o suprafata cu 10% mai mare decat lacul Izvorul Muntelui, cel mai mare lac interior din Romania. Din punct de vedere al configuratiei malurilor, Garcia Sola este, de asemenea, extrem de ofertant: zonele de maluri stancoase si abrupte alterneaza cu pajistile cu pante line si cu zone cu paduri inundate.

Din pacate, am fost dezamagit sa aflu de la colegii mei ca au vazut doua grupuri de pescari care indesau bassii capturati in rucsaci. Si – nu vreau sa ascund acest lucru- cu atat mai dezamagit cu cat unul dintre aceste grupuri era format din pescari care comunicau intre ei in limba romana. Din pacate, in loc sa se adapteze la obiceiurile tarilor care ii gazduiesc temporar sau definitiv, pescarii romani au luat cu ei obiceiurile de acasa si se incapataneaza sa nu intelega ca bogatia piscicola a apelor din tarile lor adoptive se datoreaza unui cu totul alt tip de comportament fata de pesti si pescuit sportiv. Trist…

In incheiere va invit sa parcurgeti o galerie foto cu o parte din capturile noastre de la Cijara si Garcia Sola, dar nu inainte de a va prezenta o fotografie foarte explicita primita de la Razvan, in care puteti observa pozitia in care trebuie fotografiat un bass pentru a nu-i provoca trauma majore si ireversibile.

 

A DOUA VARA

In luna aprilie, cand ne-am rezervat biletele pentru o saptamana de pescuit la bass pe Cijara la inceputul lui Octombrie nu am avut nici cea mai mica idĂ©e ca vom pescui la 30-35 de grade Celsius. Am consultat si accuweather.com inainte de plecare si am vazut ca maximele pentru perioada pe care urma s-o petrecem la Cijara  erau undeva intre 30 si 35 de grade. Si totusi nu m-am putut abtine sa nu ingramadesc in bagaj o geaca, doua hanorace, pantaloni de trening… Mi-au prins bine doar la intoarcere; cand am aterizat pe Otopeni, in Bucuresti erau 8 grade.

Tot raul spre bine, caldura excesiva pentru aceasta perioada a facut ca pestii sa fie extrem de activi. Daca in primavara am avut o reteta destul de clara pentru o eficienta maxima, de data aceasta am avut capturi la toate tipurile de naluci pe care le-am incercat: topwatere, dynamic jiguri – chatterbait, spinnerbait, naluci soft, skirt-jiguri, crankbaituri si jerkbaituri. 

Am prins in doi oameni, in patru zile, aproape 100 de bassi si vreo 20 de stiuci.

Chiar daca am avut ceva emotii din cauza faptului ca doar cu 8 zile inainte se incheiase Soner Euro Cup, un concurs cu 140 de barci, acestea s-au dovedit a fi – din fericire – neintemeiate. Am prins inclusiv pesti care mai fusesera prinsi de curand. Spre deosebire de primavara, pestii erau mult mai slabi, avand greutatea cu cca 25% mai mica. Cel mai mare bass din barca noastra– 2280g – l-am prins in prima zi la un soft worm cu offset-jig de 4g.

Recordman-ul excursiei a fost Adi, care in ultimele doua zile de pescuit a prins sase bassi de peste 2kg, dintre care cel mai mare de 2320g.

La revedere, Cijara! ¡Hasta pronto! Ne revedem la primavara!

ATENTIE! Pescuitul la bass creeaza dependenta!

AUR DE LA MAMA RUSIA

A trecut aproape o saptamana de la afisarea rezultatelor finale ale CM de la Konakovo, Rusia si totusi starea de euforie persista. O sa incerc sa profit de acest fapt pentru a asterne si in acest colt de pagina cateva randuri pe care cu siguranta le voi reciti cu mare placere peste ani pentru a retrai o farama din ceea ce am simtit la Konakovo. Cateva cuvinte despre….

…RUSIA – este, evident, o tara frumoasa. Zona in care am fost noi semana ca aspect cu Suedia. Din pacate, rusii au fost preocupati mai mult de alte lucruri decat de propria dezvoltare iar acest lucru este inca vizibil. Ne-a frapat faptul ca in fiecare localitate inca exista o statuie a lui Lenin. 

…LOCATIE – Konakovo River Club este cea mai frumoasa locatie in care s-a organizat un concurs din cele la care am participat. Un campus in care s-au investit foart multi bani, dar si conditiile sunt pe masura. Patronul locatiei este pasionat de arta, lucru vizibil inclusiv in toalete.

…ORGANIZARE– de departe cea mai buna organizare de la toate campionatele mondiale la care am participat. Stewarzii vorbeau toti engleza si erau dotati cu camere de luat vederi.

…RUSI – Ne-au obstructionat prin tot ce au putut: cu ghizi care au fost pe post de spioni si nu au avut decat rolul de conducatori de barci, cu barcile pe care ni le-au promis inca din primavara si pe care nu ni le-au mai dat, cu barcile fara motor electric pe care au incercat sa ni le bage pe gat la concurs. Ne-au scos din concurs doua dintre zonele cele mai productive din antrenamentele de la inceputul lunii august, ne-au interzis carligele de trailer pe spinnerbait… Chiar si locurile din avion pareau sa fie impotriva noastra… numai ca noi avem alte superstitii atunci cand vine vorba de pescuit. Asta cu 13 n-a tinut.

…LACUL IVANKOVO – un lac urias, foarte bine ales, pe masura acestui eveniment. Cel mai mult am fost impresionat de faptul ca era foarte curat. Nu am vazut nici un pet, nici un gunoi. Pestii insa plecau acasa indiferent de dimensiune. Am vazut salai de 20-25 de cm pusi in sacosa fara nici un fel de retinere. Am inteles acest lucru din prima seara, cand Petre a primit la cina un file provenit de la un salau de max. 25cm, intr-un cor de rasete condus de Robert.

…NALUCI SI TEHNICI – am pescuit cu linguri oscilante si spinnerbait. N-o sa intru in detalii, pentru ca vor urma mai multe articole pe tema asta. In doua vorbe, important era sa tii naluca foarte aproape de substrat. Desi pescuiam in apa mica, stiucile nu se ridicau sa atace.

…ECHIPA- a fost, cu siguranta, punctul nostru forte. Faptul ca a fost al doilea CM in aceeasi formula a reprezentat un avantaj foarte mare pentru noi.

…PETRE – a ales sa puna interesul echipei mai presus de ambitiile lui personale. Din punct de vedere emotional, pentru mine a fost o decizie delicata. Castigasem impreuna campionatul national care ne trimisese in Rusia, dar i-am inteleles si i-am respectat decizia. Sper sa fie un exemplu de altruism pentru echipele viitoare.

…CRISTI – a fost coechiperul meu la acest concurs, cu care am impartit in barca, timp de 4 zile, toate frustrarile si bucuriile. Ne-am inteles foarte bine, desi nu mai pescuisem niciodata impreuna si a avut un rol destul de greu de indeplinit: in mod obisnuit, in competitii eu am in barca mai mult decat un coechipier: am un frate. La concursul asta, Cristi a fost fratele meu din barca.

…ROBERT & ANDREI – doi pescari extraordinari, una dintre cele mai complete echipe din campionatul nostru intern. Am fost coechipieri pentru al doilea an consecutiv si am fost legati si motivati de foarte multe lucruri. Am spus-o si in 2016, dupa Irlanda: ne-am inteles cu ei mai bine decat cu oricare alta echipa cu care am format lotul Romaniei in trecut. Am impartit totul: truse, echipamente, naluci, informatii, mancare (inclusiv bananele inghetate ale lui Andrei), sfaturi, experiente, lacrimi de tristete anul trecut si de fericire anul acesta. Prin separarea lor, spinningul romanesc pierde o echipa minunata, dar sper sa castige altele doua.

…GYORG – un capitan extrem de dedicat si pasionat care a tratat cu maxima seriozitate rolul pe care l-a avut. M-a impresionat faptul ca niciodata nu si-a pierdut increderea, chiar si in momentele cele mai dificile a continuat sa ne incurajeze si sa spere in victorie; a coordonat o strategie prin care ne-am derutat adversarii in zilele de antrenament oficial, pastrand ascunsa tactica de concurs; a stiut sa tina cont de dorintele si superstitiile fiecaruia dintre noi, pastrand o atmosfera buna pe toata perioada petrecuta in Rusia. Si nu in ultimul rand a avut un noroc fabulos la tragerea la sorti a barcilor…

…RARES – si-a asumat integral roluri extrem de importante: organiator, manager, casier si reporter. Totul a functionat ireprosabil, desi peste foarte putin timp are de organizat evenimente mult mai importante pentru el. Desi in general a evitat sa se implice in partea tehnica, a avut si aici un rol important:  in noaptea dintre manse a urmarit filmarile din cele doua barci, iar duminica dimineata mi-a dat cateva sfaturi care alaturi de cele primite de la Robert si Andrei, ne-au fost utile in mansa a doua.

…DAVID – ne-a sustinut atat material cat si moral. Printre altele, multumita lui,  anul asta am avut cele mai bune echipamente pe care echipa le-a avut vreodata. Pe langa faptul ca a fost unul din sponsorii principali ai lotului de anul acesta, s-a deplasat alaturi de noi in Rusia, unde ne-a asigurat sprijinul moral si entertainment-ul.

…IULICA – cel mai fidel suport si suporter al echipei de spinning din barca. Este al doilea an consecutiv cand pe timpul si banii lui se deplaseaza impreuna cu noi si ne ajuta cu tot ce este nevoie pe parcursul deplasarii, este fotograf si cameraman. Si el a impartit cu noi atat tristetea de dupa Irlanda cat si bucuria din Rusia de anul acesta.

… IRINA SI SERGIU– sunt singurii cetateni rusi care au fost 100% onesti cu noi. De fapt sunt doi romani originari din Moldova de dincolo de Prut care lucreaza la Konakovo River Club si care ne-au ajutat enorm cu tot ce au putut. Desi nu este pescar, din prima zi de antrenamente, inainte sa ne suim in barci, Sergiu ne-a zis ca la ultimele concursuri stiuca a fost pestele predominant.

…MOMENTUL DE LA BARCI – a fost cel mai emotionant moment din Rusia. A fost momentul in care ne-am reunit toti dupa mansa a doua. Ne-am imbratisat si ne-am pupat, am ras si am plans, nu mai exista nimeni si nimic in jurul nostru. Stiam sigur ca avem medalii, dar nu le stiam inca stralucirea. As fi vrut ca drumul de la barci si pana la cabana sa nu se mai termine niciodata.

…IMNUL NATIONAL – cand vorbesti despre asta la modul general nu simti adevarata dimensiune a momentului intonarii imnului pentru echipa clasata pe cea mai inalta treapta a podiumului. Este o senzatie care nu poate fi povestita. Va doresc tuturor sa o simtiti macar o data in viata. De cand am participat la primul CM am visat la momentul cand “Desteapta-te romane!” va fi intonat la final.

…SPONSORI – Pescuitul este un sport dependent intr-o mare masura de sponsori. Multumim tuturor sponsorilor echipei nationale care au facut posibila participarea noastra in cele mai bune conditii la acest CM: Neumarkt, Himalaya.ro, Liga Romana de Spinning, Digi, Relax Spinning, Rapture, Herakles si Buff. In egala masura, le multumim si sponsorilor nostri din campionatul intern, Arrow International si Daiwa, pentru ca fara ajutorul lor, cu siguranta noi n-am fi putut fi acolo.

…VIITOR – In incheiere, dar in primul rand, va multumim tuturor celor care ne-ati sustinut si ne-ati tinut pumnii stransi de acasa, tuturor celor care ne-ati asteptat la aeroport; emotia acelor momente imi da convingerea ca astfel de performante se vor repeta in viitorul apropiat!

 

CIJARA

In ciuda faptului ca este extrem de intens pescuit, Lacul Cijara este unul dintre cele mai apreciate lacuri din Europa de catre pescarii de bass de pe continent, fie ca este vorba de spanioli, italieni, francezi, portughezi sau alte natii atinse tangential de patima pescuitului acestui minunat peste, printre care- mai nou – si romanii.

Aveam in plan excursia la Cijara din 2012- cand am pescuit la bass pe Mequinenza, dar din pacate nu am reusit s-o punem in practica pana in primavara aceasta.

Am planuit totul intre Craciun si Revelion, la initiativa lui Florin Ciortan- care in cele din urma a preferat sa ramana acasa- iar in ianuarie ne-am rezervat bilete de avion, barci, cazare.

Echipa, formata initial din 4 pescari – David, Stefan, Eugen si subsemnatul, si-a dublat componenta pe parcursul lunilor februarie si martie. Bogdan si Liviu in prima faza, iar apoi Adi si George au completat grupul. Un grup in mijlocul caruia m-am simtit minunat, si sper ca toti participantii la aceasta expeditie s-au simtit asemenea mie.

Pescuitul la bass este la fel de imprevizibil ca si pestele in sine; cand pleci intr-o excursie de pescuit la bass, trebuie sa iei cu tine tot ce incape in bagaj. Experientele anterioare te ajuta, dar nu trebuie sa te lasi influentat de ele pentru prea mult timp.

Cei care nu au incercat niciodata sa prinda bass trebuie sa stie ca principala conditie sa poti sa aduci pesti in fata aparatului foto este capacitatea de adaptare la conditiile specifice zonei in care pescuiesti, perioadei din an si conditiilor meteo.

Noi am inceput destul de timid. In prima zi am adus in barca 6 bassi. In a doua zi am urcat stacheta la 7, iar in a treia la 13. Ultima zi a fost foarte ciudata. Pana la ora 17 am prins numai 7 pesti, aproape toti foarte mici, dar in ultimele 90 de minute de pescuit am adus in barca inca 17 bassi. Au fost cele mai spectaculoase 90 de minute din relativ scurta noastra experienta de pescuit la bass.

Ar mai fi de mentionat ca am reusit in fiecare zi sa aducem in barca cel putin un peste de peste 2kg. In total 5 pesti au depasit aceasta bariera: 2320, 2280, 2240, 2130 si 2040 grame. Pe langa acestia, am mai avut 7 pesti intre 1,900 si 2 kg.

Evident, am avut cantar la noi; daca n-am fi avut probabil ca am fi spus ca am prins in 4 zile 12 pesti de 2kg; e destul de greu ca in conditiile in care esti incarcat de adrenalina sa faci diferenta intre un peste de 1900g si unul de 2200g.

Pestii i-am prins pescuind la naluci soft (cei mai multi la Daiwa D-Fin) montate pe offset-jiguri, la spinnerbait si la dynamic chatter-jig. Ceilalti membrii ai excursiei au avut cateva capturi si la topwatere. Au fost si cateva stiuci, nu foarte mari. Recordul de cca 4-5kg i-a apartinut lui Adi si a fost prins – spre satisfactia noastra- la un dynamic chatter-jig.

Am avut in drill si o mreana destul de “imbracata”, dar din pacate am scapat-o langa barca, nereusind in nici un chip s-o controlez in apropierea braului de vegetatie.

Dupa fiecare excursie de pescuit la bass am repetat obsesiv indemnul de a nu rata nici o ocazie pe care o aveti de a pescui la acest superb rapitor. Noi, spre exemplu, ne-am intors acasa duminica seara, iar marti aveam deja facute rezervarile pentru toamna. Cijara rules!

START 2016

In weekendul recent incheiat a avut loc in Delta Dunarii, pe “natural”, zona Uzlina-Isac, cupa Herakles, prima etapa a CNS Spinning LRS 2016. Dupa o lunga asteptare, pescarii de spinning din Romania si-au incrucisat din nou lansetele in incercarea unei clasari cat mai bune in etapa de debut. De remarcat faptul ca acesta etapa a fost concursul organizat de LRS cu cea mai numeroasa participare – 56 de echipe de cate doi pescari fiind prezente la fluierul de start al arbitrilor.

Spre deosebire de etapa din Delta de anul trecut, cand majoritatea echipelor au reusit sa-si atinga tinta de 10 stiuci pe mansa, anul acesta pestii punctabili au fost mult mai putini, in ciuda faptului ca au punctat si bibanii de peste 25cm.

Pentru noi, antrenamentele au fost aproape dezastruoase, o singura stiuculita prinsa in jumatate de zi de pescuit cu o saptamana inainte de concurs si nici un peste punctabil in vinerea antrenamentului official. Dintr-un motiv aproape prostesc am ales sa pescuim in prima mansa pe lacul Chiril. Ne-am spus ca daca pe restul lacurilor am incercat in antrenamentele oficiale si nu am prins nimic, mai rau de atat nu are cum sa fie… Si a fost o decizie mai mult decat inspirata. Dupa trei ore din prima mansa punctasem déjà cu trei bibani si doua stiuculite. Pana la finalul mansei nu am reusit sa mai aducem in barca decat un singur biban de 25cm. Acesti sase pesti ne-au urcat totusi la finalul zilei pe locul 4.

Ca un fapt inedit, doi dintre cei sase bibani punctabili au atacat la spinnerbait mare, cu skirt, pentru stiuca, iar cele doua stiuci au fost pacalite de un micro-spinnerbait de biban, pescuit cu echipament light, fara struna, motiv pentru care si drillurile au fost cu ceva peripetii si s-au incheiat cu doua mincioage pline de iarba urcate in barca.

In masa a doua am plecat printre primii – tot catre Chiril. In primele 5 ore ale mansei nu am reusit sa punctam decat cu doi bibani, dar din fericire pentru noi, am reusit sa gasim “reteta” pentru stiuci (un pescuit foarte rapid, la oscilante – eu la Linx argintat, Eugen la Semiluna galbena) cand mai aveam trei ore. Am reusit ca pana la finalul mansei sa punem in minciog 9 stiuci, dintre care 4 au depasit “bariera” de 40cm. Au fost suficiente pentru a ne ajuta ca la finalul concursului sa ocupam ultima treapta a podiumului.

In prima mansa am prins toti pestii punctabili la spinnerbait, doi bibani la spinnerbait cu skirt, iar restul de doi bibani si doua stiuci la micro-spinnerbait cu agrafa armat cu microjig si grub mic. In cea de-a doua mansa, un biban a preferat acelasi tip de micro-spinnerbait, un biban si o stiuca i-am prins la oscilanta Linx nr.2 argintat, iar trei stiuci la oscilanta Semiluna galbena.

In mansa a doua am avut si un mic incident, cu un Gopro avariat, motiv pentru care a trebuit sa pescuim destul de mult timp amandoi de pe platforma din spate. Fimele rezultate sunt destul de inestetice, nu sunt nici foarte artistice, dar reprezinta dovada ca ne prindem pestii in mod cinstit, daca exista cineva care se indoia de asta. Cel putin din acest punct de vedere, introducera obligatorie a filmarilor este o decizie foarte inspirata a AG a LRS.

Per total, cred ca a fost un concurs reusit. Daca in ceea ce priveste organizarea ne asteptam ca ea sa fie impecabila, baietii de la Esox fiind adevarati specialisti in domeniu, in ceea ce priveste numarul de capturi, situatia ne-a depasit cu mult asteptarile. Desi vineri seara am pronosticat ca maxim 10 echipe vor reusi sa prinda pesti punctabili, in cele din urma 41 de echipe din cele 56 au reusit sa puncteze cel putin un peste.

In ceea ce priveste numarul de capturi, parerile sunt impartite: unii considera ca asa arata un concurs reusit, in care pestii sunt foarte greu de adus in barca, iar altii sustin ca ar fi fost foarte bine daca bibanul ar fi punctat de la 20cm. In sistemul actual de punctare, in care fiecare peste puncteaza cu patratul lungimii sale, reducerea limitei minime la 20cm pentru biban nu ar fi influentat clasamentul aproape deloc. Personal, cred ca atat unii cat si ceilalti au partea lor de dreptate. Cert este – asa cum am mai spus in repetate randuri – ca indiferent de sistemul de punctare, de speciile punctabile sau de dimensiuni minime, INTOTDEAUNA vor iesi castigatori cei care prind peste.

Urmeaza doua etape de clean-biban, la Bicaz si Belis-Fantanele, probabil singurele locatii din tara in care se pot organiza concursuri in perioadele caniculare. Speram sa fie doua etape cu mai multi pesti pe fisele tuturor concurentilor. Dar in special pe ale noastre! 🙂

DELEGYHAZA BASS-TRIP

Planuim acest basstrip la Delegyhaza de cateva luni bune impreuna cu Cristi, care a fost pionul principal in organizarea excursiei, cu Soni, gazda noastra ospitaliera, cu Stefan si George, “virusati” de pescuitul la acest peste minunat, la fel ca si noi.

Se implinesc anul acesta opt ani de la primul contact cu bassii din Italia cu ocazia CM de Bass de pe Lago di Garda. Ne-am adus aminte in numeroase momente si ne-am amuzat de cat de naivi eram atunci in ceea ce priveste bass-ul. Aveam ceva cunostinte teoretice, din filmele de pe internet, iar la primele lanseuri de pe Fiume Brenta ne asteptam ca bassii sa ne sara singuri in barca. Cu timpul am inteles ca tocmai in asta consta principala calitate a pescuitului la bass… in dificultatea cu care il poti captura, mai ales in unele perioade.

De atunci, nu am ratat nici un prilej de a ne reintalni cu acesti rapitori. Pentru mine a fost a cincea excursie in Ungaria in cautarea bass-ului si a doua la Delegyhaza. La prima excursie, in iunie 2013, am avut parte de o  vreme foarte calda, iar pestii erau extrem de activi, atacand furibund naluci cu reactivitate foarte mare; am prins atunci foarte multi bassi, toti la spinnerbait.

Din pacate, anul acesta am avut parte de o racire destul de accentuata a vremii chiar in perioada petrecuta la Delegyhaza. Am alternat doua stiluri diferite de pescuit: un pescuit in viteza, la naluci reactive, in special la spinnerbait si dynamic-jig cand soarele incepea sa aiba ceva forta si un pescuit mai static, la naluci soft in monturi texas sau cu carlige offset/swimbait lestate in orele in care vremea era mai rece. Capturile – peste 20 de pesti prinsi in doi pescari in doua zile si jumatate de pescuit – au fost impartite in mod egal intre aceste doua tipuri de abordare. Multi pesti au depasit bariera de 40cm, iar cei mai mari au avut 45 si 47 de cm.

Bass-ul a fost introdus in balastierele de la Delegyhaza in 1992 pentru a diminua populatia de somn pitic ce facea ravagii printre celelalte specii de pesti prezente. In cativa ani, somnul pitic a disparut cu desavarsire, iar bass-ul convietuieste cu crapii, carasii, amurii, stiucile, bibanii si somnii de acolo.

Si ca in toate tarile in care exista acest peste, au aparut si magazinele de scule de pescuit dedicate lui aproape in totalitate. In dupa-amiaza celei de-a doua zile petrecute in Ungaria, am facut o scurta plimbare pana in Budapesta, pentru a vizita magazinul wobblerek.com. Un magazin aflat pe malul Dunarii, gandit exclusiv pentru pescarii de rapitor, in care am admirat o diversitate foarte mare de naluci high-end, majoritatea dedicate pescuitului la bass.

Ca si la precedentele excursii in Ungaria, am remarcat faptul ca vecinii nostri maghiari sunt mai evoluati decat noi in ceea ce priveste respectul fata de natura, ape si pesti. Chiar daca Soni ne-a povestit ca au si ei probleme cu pescarii, care “fura” bassi (in Ungaria este interzisa cu desavarsire retinerea acestor pesti), diferenta fata de ce se intampla in Romania este inca una foarte mare. Daca pun la socoteala si faptul ca pretul pentru  trei zile de pescuit, casa, masa si barca a fost de cca 800 de lei pentru doi pescari, ma gandesc ca excursii de genul acesta ar trebui facute mai des. In incheiere, va invit sa parcurgeti o galerie foto cu cele mai reusite fotografii cu capturile noastre de la Delegyhaza.

FACLIA 2015 – IN CAUTAREA LACULUI PIERDUT

Faclia 4-5 octombrie 2003. Dupa cativa ani in care competitiile de spinning la stiuca din sudul tarii luasera o pauza totala, primul weekend al lunii octombrie 2003 a programat Cupa Arrow, un concurs ce avea sa reuneasca la start  zeci de pescari de spinning din toata tara. N-as putea spune cu exactitate cati participanti au fost, dar cred ca vreo 70. Locatia: un lac din apropierea orasului Medgidia, care va ramane necunoscut pentru toti concurentii pana la data desfasurarii concursului. In realitate lucrurile n-au stat deloc asa, dar nu asta este subiectul acestui articol.

Cupa Arrow din 2003 a reprezentat pentru mine debutul in competitiile de spinning, astfel incat imi voi aminti cu placere toata viata de acest concurs.

In urmatoarele trei toamne – 2003, 2004 si 2005, ne-am petrecut  nenumarate weekenduri in cautarea stiucilor capitale de la Faclia. Si nu erau putine. Nu cred c-a existat macar o zi de pescuit la Faclia in care cel putin unul dintre noi sa nu reuseasca sa prinda o stiuca de fotografie.  Weekend de weekend se doborau recorduri, se castigau pariuri sau macar se scapau in drill stiuci de poveste.

Era rezultatul pasiunii unui om care a incercat sa faca din Faclia un colt de Delta, un loc in care pescarii de stiuca sa poata sa prinda si sa elibereze stiuci pe care le vazusera pana atunci numai in poze.

Omul sfinteste locul, iar dl Corneliu Balan sfintise prin pasiunea lui salba de lacuri de la Faclia. Intr-o perioada in care administratorii si patronii de balti din sudul tarii nu stiau cum sa faca sa scape de stiucile din lacurile lor, dl. Balan reusise sa faca din Faclia o balta de vis pentru orice pescar de stiuca din Romania.

Din pacate, in anii care au urmat, noii administrator ai lacurilor de la Faclia au modificat in mod brutal ecosistemul, in special prin obturarea canalelor de trecere dintre lacuri si japsele adiacente. Aceste interventii completate de permisiunea acordata pescarilor sportivi de a retine stiucile capturate au facut ca acestea sa devina din ce in ce mai rare.

Ultimele vizite la Faclia le-am facut in toamna anului 2009, cand am putut observa ca bibanul devenise specia de rapitor dominanta. Chiar daca am avut doua partide minunate de pescuit la biban, presarate si cu cateva marlite, am considerat in anii urmatori ca drumul este prea lung pentru pescuit la biban.

Faclia noiembrie 2015. Existau in ultima vreme ceva zvonuri cum ca Faclia ar fi redevenit un loc binecuvantat pentru pescarii de rapitori. Am facut asadar o excursie in acest weekend pentru a revedea unul dintre locurile noastre preferate.

Noii administratori au pus la punct foarte bine infrastructura, drumul foarte bun pana langa barcile care te asteapta uscate si curate, firma de paza la poarta… totul pare rupt dintr-un film occidental. Din pacate pentru pescarii de spinning am remarcat preferinta lor pentru pescuitul la crap, totul este pregatit perfect pentru pescarii care prefera drilurile cu crapi in dauna unui pescuit dinamic in cautarea rapitorilor.

Am pescuit 4 oameni din doua barci, dar din pacate rezultatele au fost mult sub asteptari… 4 bibani si o singura stiuculita.”Performerul” zilei a fost Ionut.

Am pescuit cu naluci mari, in cautarea stiucilor, dar nu am reusit sa le ademenim sub nici un chip. In cazul in care mai erau acolo, probabil ca isi schimbau dintii… sau parul, sau naravul. Nu am stiut niciodata daca legenda cu schimbatul dintilor in aceasta perioada are vreun sambure de adevar in ea; dar incet-incet o sa ma prefac macar ca incep sa o cred.

Noi am reusit sa aducem in barca doar 4 bibani; e adevarat, destul de “imbracati”. Era si greu sa prindem altfel de bibani la nalucile cu care pescuiam.

Nu stiu daca rezultatele slabe din weekend sunt un motiv suficient de puternic pentru a crede ca rapitorii sunt atat de firav reprezentati la Faclia. Probabil vom mai face o incercare, poate in aceasta iarna, poate la primavara. Macar in amintirea minunatelor partide de pescuit din trecut, Faclia merita putina insistenta.