Profitand de pauza competitionala, ne-am facut timp pentru cateva ore de pescuit la avat, un peste pe care l-am neglijat constant in ultimii ani, in ciuda faptului ca este unul dintre cei mai aprigi luptatori dintre rapitorii autohtoni, fiind un partener ideal pentru o partida de spinning. Desi perioada considerata cea mai optima pentru pescuitul avatului (septembrie-inceput de octombrie) era deja istorie, ne-am petrecut doua jumatati de zi pe malurile Dunarii, in cautarea “lupului pestilor”.

In ciuda numerosilor dusmani mai mult sau mai putin naturali, Dunarea se incapataneaza sa tina peste. Am regasit marele fluviu dupa cativa ani parca mai sarac in capturi capitale, dar inca plin de activitate.

Ceea ce m-a frapat cel mai tare a fost dificultatea cu care pescarul roman poate accesa anumite zone de pe malul fluviului. Santuri uriase facute cu ajutorul tractoarelor… gurile rele spun ca sunt facute special pentru a face imposibil accesul masinilor in zone din care “baietii destepti” ai Dunarii cara lemne din padurile pe care le “raresc” in mod constant. In ciuda faptului ca am beneficiat de o masina extrem de puternica, au fost momente in care numai troliul a mai putut sa ne scoata din incurcatura. Pentru cei dornici de astfel de aventuri este imposibil sa reuseasca fara o masina 4×4 echipata si tunata corespunzator – asa cum este masina prietenului nostru Adi Neacsu – AUTO MC LAUD, un Nissan Navara preparat special pentru astfel de escapade.

Cel mai mare avat din cele doua mini-partide de pescuit l-a prins Eugen la un HELIC de 14 grame. Capturile cele mai numeroase – dar de dimensiuni mai modeste-  le-am avut la oscilante TAIFUN si AUSTRIA argintate.

Dunarea este capricioasa, iar o cunoastere in amanunt a locurilor – esentiala pentru reusita unei partide de pescuit – cere timp mult. Ne-am propus sa incercam sa redescoperim Dunarea si sa acordam mai multa atentie in viitor acestei ape, care in conditii normale ar trebui sa reprezinte alegerea numarul unu pentru orice pescar din Romania.