Motive obiective mai mult sau mai putin depentente de propria-mi vointa m-au impiedicat in ultimii ani sa ajung in Suedia sau Norvegia in cautarea minunatelor partide de pescuit pe care aceste tari ti le pot oferi, indiferent daca este vorba de stiuci, pastravi, lipani sau bibani uriasi.

M-am delectat insa in aceasta vara cu mai multe fotografii cu stiuci de peste un metru primite de la cativa prieteni care au reusit sa ajunga lunile trecute in Laponia suedeza in cautarea stiucilor record.

Toate stiucile din fotografii au fost capturate la spinnerbait Berti si au ajuns inapoi in apa. Poate in anii viitori alti turisti romani vor avea sansa sa le intalneasca.

Desi suedezii – in special cei din nord- nu iubesc prea mult stiucile si isi doresc foarte mult sa le starpeasca pentru a proteja astfel populatiile indigene de pastravi, astfel de recorduri sunt foarte frecvente in Laponia.

Sper ca in 2016 sa am ocazia de a petrece macar cateva zile in compania stiucilor si pastravilor din nordul continentului. Ceea ce va doresc sincer si dvs!

In final, dar nu in ultimul rand – de fapt probabil ca s-ar fi cuvenit sa incep cu asta – am primit de la prietenul Dan Cismas de la Totalfishing o poza cu un superb pastrav indigen de 3,4kg capturat pe un lac de baraj din Romania la o oscilanta taifun argintata de 8grame.

N-am mai primit de cativa ani poze cu asemenea exemplare capturate in tara noastra, iar performanta lui este cu atat mai notabila cu cat a fost realizata la prima partida de pescuit la pastrav pe lac. La mai mare!

de Cristi Albu

Despre spinnerbait am mai scris si in trecut, aici  si aici . Este naluca ce mi-a adus cele mai mari satisfactii de cand stilul meu preferat de pescuit a devenit spinningul. Am prins cu ea multa stiuca, biban si recent salau.

Am avut oportunitatea sa particip la ceea ce cred ca este cel mai grandios concurs de pescuit la rapitori din Europa, World Predator Classic. Chiar daca este numai la a doua editie, prin amploarea evenimentului cred ca se ridica peste toate care se intampla acum in Europa. Sunt 3 concursuri separate – barca, streetfishing, caiac – numarul participantilor sarind de 150.

Festivitatea de deschidere, parada barcilor, a steagurilor si alte activitati adiacente dau culoare acestui eveniment. Concursul dedicat barcilor a fost el in sine unul complex, in fiecare din cele 3 zile echipele urmand a puncta cu o stiuca, 3 bibani si 3 salai.

Pista de concurs a reprezentat-o gura de varsare a raului Rin in Marea Nordului, si se intindea pe mai bine de 40 de kilometri lungime. Structura acesteia avea de toate, de la gropi cu adancimi de peste 30 de metri, la plaje intinse, insule, porturi sau arii cu vegetatie. Acestea din urma au reprezentat si zonele pe care noi le-am cautat cu precadere.

Tema pe care i-am dat-o ghidului antamat pentru doua zile a fost clara: apa curata cu adancime maxima de 4-5 metri, zone acoperite de vegetatie, unde apa curgea lin. Am identificat in jumatatea de zi de antrenament in care ne-am aflat pe apa – restul perioadei a fost imposibil sa iesim din cauza ploii si/sau a valurilor – cateva zone cu astfel de caracteristici si am insistat in concurs in stilul in care eram obisnuiti de acasa.

 Daca am in fata o apa de aproximativ 2 metri, plante submerse presarate cu insule curate, unde iarba lipseste, nu stau pe ganduri si neaparat incerc un spinnerbait. Pot spune, cu siguranta, ca de-a lungul anilor, de departe, cele mai eficiente spinnerbaituri din trusa mea au fost cele de la Berti, in variantele lor de 7 si 11 grame, in combinatie de palete Colorado si Willow Leaf. La fel a fost si pe taram olandez.

In prima mansa am punctat cu un biban de 36 de centimetri, intr-un golf format langa digurile ce margineau intrarea intr-un port. Apa de 1,5 metri, curata, plante cu frunze, atac sec si primul peste olandez pe spinnerbait.

A doua zi am inceput pe aproximativ acelasi tip de apa, ceva mai adanca, 2,5 metri, de data aceasta lasand spinnerbaitul sa patrunda ceva mai mult in coloana de apa. Rapid, prima surpriza a aparut, sub forma unui … salau, pe care l-am scapat din cauza ca nu l-am intepat suficient de tare. Era primul salau care imi atacase naluca in toti anii astia, de cand folosesc spinnerbaitul, si efectiv ma luase prin surprindere. Supararea a trecut repede pentru ca la nici 3 lanseuri departare am punctat cu primul biban al zilei, unul de 34 de centimetri. Aveam deja o certitudine in ceea ce priveste naluca: Spinnerbait Berti Shallow Killer de 11 grame, in culoare Firetiger, combinatie palete Colorado-Willow Leaf, carlig de trailer suplimentar.

Ceea ce a urmat a fost deja rutina pentru ca ma bazam pe naluca mea castigatoare. In ziua respectiva au urmat 2 stiuci, de 85 si 92 de centimetri si un biban de 33, dar cu genul acesta de pesti eram deja obisnuit.

Ca atacul salaului din prima zi nu a fost intamplator, aveam sa aflu in ultima zi de concurs atunci cand pe locul unde avusesem deunazi o stiuca mare am prins un salau de 60 de centimetri, astfel ca targetul meu, acela de a prinde toate cele 3 specii din concurs fusese atins. Satisfactia a fost insa si mai mare pentru ca pe langa cei 5 pesti anteriori am reusit sa mai punctez cu inca un biban de 42 de centimetri, care a reprezentat recordul meu la aceasta specie si toate la aceeasi naluca.

Probabil ca nu pare mare lucru, sa prinzi 6 pesti in 3 zile de concurs, insa avand in vedere ca nu cunosteam pista, nu cunosteam comportamentul pestelui si stilul de pescuit adaptat locului eu zic totusi ca nu a fost atat de rau.

Raman insa cu amintiri multe, unele frumoase, altele mai putin placute si cu o certitudine: Berti Shallow Killer, un spinnerbait ce mi-a adus 6 pesti la World Predator Classic 2015.

La fel ca in fiecare din ultimii cativa ani, perioada de iarna cade ca un blestem asupra pescarilor de spinning care – vrand-nevrand- trebuie sa gaseasca solutii alternative de petrecere a timpului liber. Eu stau mai mult la calculator, si chiar daca nu sunt un utilizator impatimit de facebook, pe la mijlocul lunii decembrie mi-a atras atentia o poza cu o stiuca impresionanta a lui Liviu Biruta, cu atat mai mult cu cat era capturata pe lacul Mihailesti, probabil unul dintre cele mai pescuite lacuri din proximitatea capitalei, cel putin in ultimii vreo doi ani. Like!

Zilele trecute am observat ca autorul capturii mentionase intre timp si naluca prinzatoare… Spinnerbait Bertilure, lucru care m-a bucurat foarte tare. Spinnerbaitul se dovedeste inca o data o optiune inspirata atunci cand vine vorba de stiuci record, captura lui Liviu completand un sir foarte lung de astfel de reusite, unele dintre ele reprezentand inca recorduri personale ale pescarilor care le-au capturat.

Am intalnit de cateva ori in ultimii ani – in mod paradoxal, chiar la unii pescari cu pretentii- pareri cum ca spinnerbaitul ar fi o naluca potrivita pentru capturi multiple dar neinsemnate din punctual de vedere al dimensiunilor. Realitatea insa vrea sa-i contrazica o data in plus prin captura lui Liviu.

Capturarea unui rapitor record este in primul rand o chestiune de inspiratie si de sansa. Evident, daca pescuiesti intr-o apa in care densitatea de astfel de exemplare este mai mare, probabilitatea ca norocul sa-ti surada este mai mare. Pe langa noroc mai ai nevoie si de o tehnica buna de pescuit, de un echipament potrivit cu care sa reusesti sa aduci in barca o astfel de stiuca in cazul in care iti ataca naluca, si – poate mai mult decat orice – de o experienta indelungata pentru a putea pescui in locul in care un astfel de trofeu sta la panda, fara sa-l sperii, cu atat mai mult atunci cand pescuiesti in apa mica si intr-un lac unde presiunea pescarilor este foarte mare, cum este lacul Mihailesti.
Felicitari Liviu si la mai mare!

de Florin Negreţu

E.Hemingway a  scris un roman celebru : “Pentru cine bat clopotele” care avea in motto aceasta expresie, ca intrebare  şi, după o scurtă argumentare,  răspunsul la ea.

Acolo,  un tânăr îşi cauta sensul  vieţii, chiar până la aspectul ultim, pe meleaguri străine într-o ţara, Spania, răvăşită de razboiul civil şi de  multiple  trădari. În alt secol  şi pe alte coordonate, ce par  mai normale , căutându-mă pe mine ca pescar,  am ajuns la mii de kilometri  departe de ţara mea (?) întoarsă  pe dos şi practic  învinsă în  razboiul pervers al zilelor noastre; cel colonial şi al asasinatului economic. Care a distrus “acasa” şi biotopul, lăsând pescarilor alternativele incintelor populate şi scumpe şi a apelor libere de orice, mai ales de peşte. De pastrav sălbatic, practic nici nu poate fi vorba.

Pentru o scurtă, dar adevarată  şi consistentă  vacanţa, am fost adoptat de partea masculina  a familiei româno -suedeze (adică români emigraţi şi integraţi in Suedia) a lui Marin Roteliuc. De care auzisem şi citisem în articolele lui Petre şi cu care, prin recomandarea lui şi a lui Mihai Sofonea, vorbisem. Tot pentru  o excursie la pastrăvii norvegieni din regiunea Gjefsjo, pe care Marin o bate de vreo două decenii. El şi baietii lui, Daniel şi Sorin, sunt nişte oameni şi jumătate, ceea ce a fost minunat, mai ales în ţară străină, pe munte pustiu, pe lac sub vânt  în barcă  cu motor defect şi la cabană cu autogospodărire. Dar şi nişte pescari de asemenea, ceea ce, pe malul apei, pune anumite probleme de menţinut  în divizia ‘open”. Am  plecat  de acasă, crezând ca scap de concurenţă şi am dat peste bunicul si tăticii ei. Ei folosesc şi echipament adecvat. Nu e sau nu mai e de actualitate ce scria Petre in primul articol despre  Marin, că ar da cu vergi puternice  si lungi  si cu rotative mari. El si  fiii săi dau  cu vergi din 2 bucăţi,  potrivite pentru lanseuri lungi dar şi pentru mers prin pădure, de calitate,  (cu acţiune medie sau de varf, ce păreau chiar blacktorizate, potrivite pentru  smucelile si gura tare ale păstrăvului), cu aţă sau fire aţoase şi rezistente, mulinete medii-uşoare  iar, ca năluci, cu cele care  PRIND. Dacă trebuie rotative, rotative să fie. Şi  cum trebuie să fie şi grele (să ajungă  unde trebuie) şi portante (majoritatea lacurilor nu sunt adânci), uneori sunt ŞI  mari. Oscilante, inclusiv Berti, am vazut mai des  in trusa decât în agrafă, dar singura dată când am putut ţine isonul, eu unul am dat cu Taifun de 8 grame, tabla de 2mm. Vreo doua zile am pierdut mult timp încurcând, tăind, potrivind;  pe nici unul din ei nu l-am vazut, în trei zile,  sa facă  aşa ceva. Echipamentul , cu sau  fără  nume, era fiabil si oamenii îşi puteau vedea de mers şi de pescuit (în ordinea timpului consumat). Cu varga frânta şi năluca montată, se puteau bate 3-4-5 km până  la noul loc de pescuit, aşa fel  încât să  profiţi la maxim de fereastra de timp si de vreme .

La Gjefsjo, in Norvegia,  e o mică fermă. O familie. Mi-am amintit de vremurile ante ’89, de pe Măgureni, Sărulesti,  Milotina  sau Naipu, când, în pacea inserarii, se auzea vreun latrat, vreo voce infundata neştiind de unde vine, sau muget indepărtat tot de acolo; sau de dincolo. Iar  în  dimineaţa ceţoasa vreun cocoş întârziat se dadea cocos dupa răsăritul soarelui. Nicolae (Culiţă) Sicrieru, pictorul, pe care nu ştiu câţi din cei ce  citesc aceste rânduri l-au apucat, imi zicea atunci : <<ascultă “satul romanesc”>>. La Gjefsjo, acum dupa decenii,  seara si dimineaţa am auzit zgomote din acestea,  vreun behait sau vreun cocoşit, la mii de km de casa, într-o ţară dăruită cu totul altfel de Dumnezeu, dar care a ştiut să işi păstreze normalitatea prin generaţii. Nu ca la noi, unde in cursul a 20 de ani, totul s-a  distrus  văzând cu ochii. Ferma aceea de langa ape cu peşte lasa amprenta în eter cât lasă  un sat românesc de langa foste ape cu peşte. Care ape atrag pescari, adică oameni în cautatea armoniei şi a rezonanţei cu natura, acolo unde le pot gasi. Le-am scris şi gazdezlor în cartea de oaspeti ce scriu si aici; nu  era ‘in the middle of nowhere” era “in the middle of somewhere”.

Cu Marin si cu baieţii lui cei mari, unul la stat si amândoi  la sfat, am bătut o mică parte apele deja cunoscute de antemergatorii mei români, scritori si cititori ai acestui site. Lacul principal, Gjefsjo (dezamăgitor), lacurile alpine şi pâraiele dintre ele. In fine, eu, în plus, am bătut şi o bucătică de mlaştină, dar Marin mi-a explicat că, dacă l-aş fi ascultat, rămâneam mai curat, mai uscat. In lacul principal, după cum spuneam, am avut , cu totii, rezultate mult sub aşteptări; nici un păstrăv fântânel nici un “indigen”, doar ceva lipani.  Am prins mai mult sau mai puţin bine în Lacul Gâstii, Lacul Liniştit , Pârâul Vietii, si cateva “altu’ lac”, nu mă întrebaţi ce cum şi care. Acestea se aflau, şi se mai află, pentru cine le mai cauta, si, mai ales, pentru cine le găseşte,  la distanţe de 3-4 ore de mers între ele, ascunse sau vizibile  între multe culmi domoale,  “belţi”  moarte, mlaştini perfide, unele in pantă (!), nesfârşite pajisti alpine pline de afine, păduri mai rare sau mai –suparator de -dese, stânci mai mici sau mai mari, mai rotunjite sau mai colţuroase, ceva “lăsături” de reni, ursi sau, poate, “alien-i” (nu m-aş mira, n-ar avea cine sa îi deranjeze). Am gasit şi ceva coarne de ren, cu cele mai frumoase Marin a  pus o fotografie pe “un site de socializare”.

Lacurile au fost superbe. Pescuitul nu mi s-a părut usor,  nici densitatea de peşti mare, dar asta  a  fost conform aşteptărilor şi deci OK. Ape  sunt mai mult decât vezi cu ochii. Ai timp, dacă te lasă natura, iţi permite conditia fizică, şi ai superghid, să cauţi lacul pe munte, pestele in lac (dacă nu a pierit peste iarnă), năluca în trusă, stilul în memorie sau în vecini. Şi, dacă rezolvi problema (sau o rezolvă altul pentru tine),  să prinzi şi PĂSTRĂVI. Cu o teribilă variaţie morfologică, funcţie de apele  în care traiesc. Efort sănătos şi facand cam ce ştii, dar învaţând de fiecare dată ceva nou. Fără  presiunea vreunui patron înafara  de cel Suprem, a vreunui paznic, altul decât propria conştiinţă, şi in compania  unor parteneri care sunt tovarăşi, nu concurenţi. Pe lângă păstrăvi (cu o carne foarte densa), şi combinata româna (pită, slană, ceapă, fasole) sau nordică suedeză (pâine nedospita ,cârnat, chiftea, cafea,  ciocolata alba-brrr.., sau , mai degrabă, prrr…) am completat menu-ul la “autoservire “ cu afine, “mure” portocalii (din cele specifice Scandinaviei, ce au vitamine cat o portocala),  hribi de mesteacăn. Atmosfera a fost  armonioasă, de consfătuire şi apoi de decizie. Dimineaţă, prânz şi seară. Pentru care ar trebui sa le MULŢUMESC continuu, dar o fac o data si BINE, ei fiind oameni ai faptelor, nu ai vorbelor.

“Catching a fish it’s a bonus” zicea Rex Hunt, poate de la el, poate citând pe altcineva. Asa  a fost şi la noi, şi  la mine. Şi, cu toţii, am avut parte de un superbonus la sosirea la Gjefsjo, când Christian ne-a dus cu barca în noapte, peste lacul mare. Am văzut Aurora Boreală. Da, iniţial am crezut ca îmi fac reclamă turistică  la un nor mai special, dar după cum atârna perdea şi cum a dispărut, norii rămânând, am fost convins. Deşi ar fi trebuit să fiu convins de la început, pentru că oamenii Nordului nu vorbesc în plus sau pe lângă.

Aşa că,  drag pescar ce (re)vii in “zonă”,  nu intreba pentru cine cântă vântul în “Norwegian wood” şi pe platourile Alpilor Scandinavi,  sau bate “Taifunul” în lac. Pentru cine cresc  afinele în pajişti, hribii in pădure, sau se uită renii precauţi  la intruşi. Pentru TINE o fac. E reconfortant  să ajungi acolo, măcar cu sufletul, dacă nu si cu pasul. Vreme buna, fir întins, inimă şi lumina bune!

Am primit zilele trecute un telefon de la prietenul nostru Bogdan Sandu (alias “Doctorila”), care ne solicita 50 de spinnertailuri pentru refacerea truselor.

La fel ca majoritatea nalucilor, spinnertailurile au fost concepute peste ocean pentru bass, sunt dedicate pescuitul in perioadele reci in lacuri de acumulare cu ape adanci si au capatat in timp o diversitate foarte mare a formelor si greutatilor. Ele si-au gasit utilitatea si la noi, iar pescarii le apreciaza in special cand vine vorba de pescuitul avatului, dar modelele mai mici dau rezultate foarte bune si la clean sau biban.

Am aflat cu aceasta ocazie ca Doctorila este un fan infocat al acestui tip de naluci, cu care a prins de-a lugul timpului- pe langa avati- si crapi, salai si mrene. Mrenele au fost partenerele lui de pescuit intr-o partida recenta, care i-a adus mai multe capturi insemnate, dintre care cea mai mare a avut 5kg.

Abia atunci cand vezi astfel de pesti fotografiati in Romania, intelegi ce capacitate extraordinara de regenerare are resursa piscicola si speri ca in timp nu foarte indelungat, fotografiile cu astfel de trofee nu vor mai fi exceptii care confirma starea generala a pescuitului de la noi. Felicitari Doctorila! Asteptam si alte poze cu capturi!

Prima etapa a Diviziei Open a CNS a avut loc weekendul trecut la Uzlina. Pentru noi aceasta etapa a insemnat satisfactia faptului ca cea mai mare stiuca a concursului a fost prinsa cu un spinnerbait BERTI. L-am rugat pe Mircea Teodorescu de la Aqua Fishing Club, autorul acestei performante si castigatorul premiului oferit de LRS pentru cel mai mare peste din concurs sa ne spuna povestea acestei capturi in cateva cuvinte:

Totul a inceput in urma cu 2 ani, cand intr-o discutie cu Petre German (unul dintre producatorii nalucilor BERTI), cautand solutii pentru o naluca special dedicata stiucii, mi s-a recomandat spinnerbait-ul. Am achizitionat atunci spinnerbaituri din doua gramaje 11grame si 14grame. Acestea aveau diverse forme ale paletelor si bineinteles diverse culori .

Dupa mai multe incercari efectuate anul trecut la Periprava, am ajuns la concluzia ca un spinnerbait rosu cu gri de 11 grame, care avea paleta finala in forma de frunza, dar cea initiala in forma rotunda, este cea mai potrivita.(Atunci cu acest spinnerbait iesisem locul 1 in prima mansa, iar la final ma clasam pe locul 6 in urma lui Mihai Sofonea care bineinteles folosea acelasi tip de naluca.)
Anul acesta in prima etapa din divizia Open a LRS de la Cormoran-Uzlina, am pescuit exclusiv cu acest spinnerbait, avand foarte mare incredere in el, dupa evolutia de anul trecut .

A fost clar o naluca selectiva care se adresa pestilor de talie mare. Dovada o face faptul ca media capturilor mele a fost de 66 de cm, una din cele mai bune. In poza se poate vedea in spatele meu in stanga exact tipul de zona in care a fost prinsa cea mai mare stiuca din concurs, o zona in care trestiile erau iesite din apa putin, si erau foarte rare.

Atacul a survenit la o distanta de aproximativ 5 m de barca eu fiind in acel moment neancorat, lasat liber in bataia vantului. Drillul a durat peste 20 de minute. Exemplarul avea exact 99,8cm fiind omologat conform regulamentelor LRS pe fisa de arbitraj ca fiind de 99cm.
In poza de mai jos se poate vedea un alt exemplar deosebit prins in aceeasi zi, zi in care eu personal am avut cele mai mari satisfactii in pescuitul stiucii. “Mititica” asta are doar 80 de cm .

Stiuca de 99,8cm este in acest moment recordul meu personal la stiuca, record pe care mi-as dori sa il pot depasi in curand… tot cu un spinnerbait marca BERTI.

de Bogdan Curelea

Prima partida din 2013 mi-a adus satisfactia capturarii unui exemplar de stiuca ce a cantarit 11 lbs.

Locatia  – Chiroiu4 Green Lake – este deja consacrata in randul pescarilor de stiuca din Bucuresti si nu numai, la fel cum sunt celebrele spinnerbait-uri cu skirt de la Berti, care de fiecare data isi dovedesc eficienta in fata acestui pradator.

De aceasta data “vinovatul” a fost spinnerbait-ul de 11 grame cu doua palete si skirt white-chartreuse.

Ca de obicei, pestele a fost fotografiat si eliberat in conditii de siguranta cu speranta ca intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat ne vom reintalni. Fir intins!

In timp ce noi ne uitam pe fereastra si asteptam cu sufletul la gura vesti despre subtierea stratului de gheata, care parca nu vrea sa mai scada sub 50cm. pe lacurile din jurul Bucurestiului, prietenul meu Marin Roteliuc are parte de partide reusite la stiuca sau pastrav. Unde? In Suedia, o tara cu o temperatura medie a lunilor de iarna sub cea din Romania, si cu un nivel mai crescut al precipitatiilor pentru aceasta perioada. Asta teoretic. Sper ca 2012 va ramane exceptia care confirma regula.

Am primit in ultima perioada mai multe poze cu pesti de la Marin, dintre care mi-a atras atentia una cu un pastrav capturat cu o lingura “de stiuca”, si anume Crazy nr.2. Acum cativa ani, la prima excursie in Norvegia, una dintre gazdele noastre a fost foarte interesata de lingurile mari, inclusiv de modelele Gigant, spunandu-ne ca sunt foarte bune iarna la pastrav. L-am privit destul de circumspect, dar acum mi s-au confirmat spusele lui. Teoria cu raportul dintre resursele de energie puse la bataie de un rapitor pentru hranire in perioada de iarna si dimensiunea pestelui-prada imi pare mai reala decat oricand.

Incepand din toamna anului 2001 am un jurnal al partidelor de pescuit. E drept, nu e foarte complet, dar suficient cat sa observ ca pana anul acesta nu a existat niciun an in care sa nu ies nici macar o data la pescuit pana pe 3 martie. Sper ca aceasta situatie nu va mai dura mult si ca pana atunci prietenii mei stabiliti in Suedia ma vor delecta si cu alte fotografii cu capturi. L-am rugat pe Marin sa-mi trimita si cateva poze cu locatia, ca sa nu uit de tot cum arata o apa dezghetata. Apropos, am pescuit acolo la stiuca, biban si vaduvita in 2010 si nici prin cap nu mi-a trecut ca ar fi posibil sa prind si un pastrav.

de BOGDAN CURELEA

La inceputul lunii septembrie, profitand de pauza competitionala, am decis sa parasim Bucurestiul pentru cateva zile de pescuit in peisajul unic al Deltei Dunarii. Ca de obicei, destinatia vizata este orasul Sulina, oras ce tinde sa devina o a doua casa pentru noi.

Pe langa Anca, partenerul meu de incredere cand vine vorba de Sulina, ni s-a alaturat si Bogdan Doncea (Cox), care, ca si noi, pescuieste de foarte multi ani in aceasta locatie.

Inca dinaintea plecarii stabiliseram ca vom acorda atentie sporita pescuitului la avat, dar nu ne-am imaginat niciodata ca vom pescui exclusiv la aceasta specie.

Motivul a fost foarte simplu – drill-urile cu avati de peste doua kilograme in curentul Dunarii sunt  oportunitati cu care nu te poti intalni in fiecare zi.

Spre deosebire de anii precedenti, cand in unele zile am pescuit in doua sau trei locuri cu rezultate relativ asemanatoare – avati in jurul unui kilogram – de aceasta data am insistat la iesirea in Marea Neagra, locul din care aveam cele mai mari sanse sa capturam pesti de talie mare.

O a doua deosebire, care pana la urma s-a dovedit a fi decisiva, a fosta cota Dunarii, una foarte scazuta pentru aceasta perioada a anului, fapt ce ne-a facilitat prezentarea nalucilor de dimensiuni si greutati mai mari in proximitatea substratului, cu riscuri mai mici de agatare.

In aceasta categorie intra si spinnertail-urile (helic nr.3 – 17g., nr.4 – 21g. sau fishelic nr.4 – 17g.), naluci ce s-au dovedit a fi irezistibile in randul avatilor.

Anca a fost singura dintre noi ce a pescuit exclusiv la acest tip de naluca, reusind sa aduca la barca si sa elibereze circa 20 de avati cu greutati cuprinse intre 1.5 si 2.5 kg.

Eu si Cox am preferat sa alternam spinertails-urile cu voblere fara barbeta de tip vibratil si voblere ce evolueaza in pelicula, iar rezultatele au fost asemanatoare.

Cel mai mare avat al meu a cantarit 3.9 kg si a fost capturat la un helic nr.4 – 21g. – culoare alb – rosu fluo.

Cele 4 zile dedicate pescuitului la avat ne-au adus, pe langa capturi numeroase, si satisfactia faptului ca am fost singurii pescari cu rezultate dintre cei care s-au aventurat la varsarea bratului Sulina in Marea Neagra in cautarea avatilor cei mari.

Cu siguranta diferenta s-a facut la echipament si in primul rand la capitolul naluci, un rol important avandu-l spinnertail-urile.