JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

DELEGYHAZA BASS-TRIP

Planuim acest basstrip la Delegyhaza de cateva luni bune impreuna cu Cristi, care a fost pionul principal in organizarea excursiei, cu Soni, gazda noastra ospitaliera, cu Stefan si George, “virusati” de pescuitul la acest peste minunat, la fel ca si noi.

Se implinesc anul acesta opt ani de la primul contact cu bassii din Italia cu ocazia CM de Bass de pe Lago di Garda. Ne-am adus aminte in numeroase momente si ne-am amuzat de cat de naivi eram atunci in ceea ce priveste bass-ul. Aveam ceva cunostinte teoretice, din filmele de pe internet, iar la primele lanseuri de pe Fiume Brenta ne asteptam ca bassii sa ne sara singuri in barca. Cu timpul am inteles ca tocmai in asta consta principala calitate a pescuitului la bass… in dificultatea cu care il poti captura, mai ales in unele perioade.

De atunci, nu am ratat nici un prilej de a ne reintalni cu acesti rapitori. Pentru mine a fost a cincea excursie in Ungaria in cautarea bass-ului si a doua la Delegyhaza. La prima excursie, in iunie 2013, am avut parte de o  vreme foarte calda, iar pestii erau extrem de activi, atacand furibund naluci cu reactivitate foarte mare; am prins atunci foarte multi bassi, toti la spinnerbait.

Din pacate, anul acesta am avut parte de o racire destul de accentuata a vremii chiar in perioada petrecuta la Delegyhaza. Am alternat doua stiluri diferite de pescuit: un pescuit in viteza, la naluci reactive, in special la spinnerbait si dynamic-jig cand soarele incepea sa aiba ceva forta si un pescuit mai static, la naluci soft in monturi texas sau cu carlige offset/swimbait lestate in orele in care vremea era mai rece. Capturile – peste 20 de pesti prinsi in doi pescari in doua zile si jumatate de pescuit – au fost impartite in mod egal intre aceste doua tipuri de abordare. Multi pesti au depasit bariera de 40cm, iar cei mai mari au avut 45 si 47 de cm.

Bass-ul a fost introdus in balastierele de la Delegyhaza in 1992 pentru a diminua populatia de somn pitic ce facea ravagii printre celelalte specii de pesti prezente. In cativa ani, somnul pitic a disparut cu desavarsire, iar bass-ul convietuieste cu crapii, carasii, amurii, stiucile, bibanii si somnii de acolo.

Si ca in toate tarile in care exista acest peste, au aparut si magazinele de scule de pescuit dedicate lui aproape in totalitate. In dupa-amiaza celei de-a doua zile petrecute in Ungaria, am facut o scurta plimbare pana in Budapesta, pentru a vizita magazinul wobblerek.com. Un magazin aflat pe malul Dunarii, gandit exclusiv pentru pescarii de rapitor, in care am admirat o diversitate foarte mare de naluci high-end, majoritatea dedicate pescuitului la bass.

Ca si la precedentele excursii in Ungaria, am remarcat faptul ca vecinii nostri maghiari sunt mai evoluati decat noi in ceea ce priveste respectul fata de natura, ape si pesti. Chiar daca Soni ne-a povestit ca au si ei probleme cu pescarii, care “fura” bassi (in Ungaria este interzisa cu desavarsire retinerea acestor pesti), diferenta fata de ce se intampla in Romania este inca una foarte mare. Daca pun la socoteala si faptul ca pretul pentru  trei zile de pescuit, casa, masa si barca a fost de cca 800 de lei pentru doi pescari, ma gandesc ca excursii de genul acesta ar trebui facute mai des. In incheiere, va invit sa parcurgeti o galerie foto cu cele mai reusite fotografii cu capturile noastre de la Delegyhaza.

PASTRAVI DE MAI

In copilarie era ziua internationala a muncii; cu defilari, parade si mitinguri regizate in cinstea conducatorului iubit… “Rade iarasi primavara/ Peste campuri peste plai/ Veselia umple tara/ C-a venit intai de mai”, iar in adolescenta, in primul cincinal al anilor ‘90 a fost deschiderea sezonului estival pe litoralul romanesc. De-abia in 1996 am cunoscut adevarata semnificatie a datei de intai mai: deschiderea sezonului de pescuit la pastrav. Parca nici nu-mi vine sa cred ca au trecut de-atunci 20 de ani…

Am pastrat traditia si anul acesta, cu o saptamana intarziere cauzata de suprapunerea Pastelui Ortodox cu data de 1 mai. In weekendul recent incheiat am facut o excursie de 3 zile la munte pentru a incerca sa pacalim vigilenta pistruiatilor. Startul a fost greoi… la inceputul saptamanii trecute am dat cateva zeci de telefoane pentru  a ne procura premise… si am reusit cu greu prin amabilitatea lui Tavi Voinea, si el un pasionat pescar de pastrav din Sibiu, care insa nu a avut prea multe cuvinte de incurajare.

Din pacate, gestionarea defectuoasa a resursei piscicole din apele Romsilva a lasat urme destul de adanci… daca in urma cu 10-15 ani reuseam sa prindem intr-o zi mai multi  pastravi de om, anul acesta am reusit sa pacalim doar cativa in cinci oameni in trei zile. Atunci – la inceputul anilor 2000, ne imaginam ca mai rau nu se poate, dar din pacate istoria ne-a demonstrat contrariul.

Sunt mai convins ca oricand ca singura varianta viabila si durabila pentru lacurile si raurile de munte este concesionarea lor si gestionarea fondului piscicol de catre asociatii de pescari. Asa cum se intampla astazi pe Tarnava Mare, dupa modelul mai tuturor tarilor invecinate.

Am pescuit pe mai multe lacuri de munte din judetele Sibiu, Alba si Valcea. Cel mai mare soc l-am avut la Oasa, unde un calugar care trecea cu barca pe langa noi ne-a spus (citez din memorie): “…sa stiti ca nu e peste aici. Puteti sa incercati, nu vreau sa va descurajez, dar eu n-am mai vazut un peste de ani de zile! Nu vedeti ca nici broaste sau boisteni nu mai sunt, au curentat tot!…”.

Realitatea este ca padurarii, cabanierii de la Cabana Oasa si calugarii de la Manastirea Oasa au toti diverse variante de povestiri in care pastravii sunt, fara exceptie, victime. Ale plaselor, ale curentului electric, ale nepasarii sau pur si simplu ale unei epoci pe care se straduiesc s-o depaseasca.

Performerul detasat al excursiei a fost prietenul nostru, craioveanul Marius Ticu care a reusit sa scoata pentru fotografie un superb exemplar de pastrav indigen pe care noi l-am apreciat undeva intre 4 si 5kg. Spre satisfactia noastra, taifun-ul a fost din nou “vinovat” pentru aceasta minunata captura. Performanta lui este cu atat mai laudabila cu cat – desi indeplinea toate conditiile legale sa sacrifice acest peste – a preferat sa-i redea libertatea imediat dupa fotografiere.

“Catch & release” autentic, asa as numi gestul lui Marius. Aviz “sportivilor” care au inceput sa umple internetul cu filme cu eliberari de pesti in locatii in care se pescuieste exclusiv in regim “catch & release”. Imi doresc sa-i vad pe toti acesti pescari dovedindu-si sportivitatea pe ape publice, nu in lacuri si incinte unde proprietarii ii obliga sa elibereze pestii prinsi.

Chiar daca din punct de vedere al numarului de capturi nu a fost o excursie foarte reusita, bucuria de a petrece cateva zile in natura a fost uriasa. Parca atunci cand in fata ti se asterne o panorama de vis, cu crestele muntilor inca inzapezite si respiri aerul proaspat cu miros de brad treci mai usor peste faptul ca pestii nu iti perturba linistea decat foarte rar.

Vom reveni la munte cat de curand si ori de cate ori vom avea cateva zile libere. Cu siguranta la un moment dat si pestii ne vor rasplati devotamentul. Cu promisiunea ferma ca se vor intoarce – ca intotdeauna – in apa.