In urma cu ceva timp am primit din partea lui Andy propunerea de a participa la Lapland Pike, o competitie reinventata dupa aproape 10 ani (cu diferenta ca atunci se numea Lapland Fishing Festival), la ale carei editii din 2007 si 2009 am participat impreuna cu mai multi pescari romani, inclusiv componentii echipelor nationale de spinning din anii respectivi.

Am declinat invitatia,  preferand sa ne petrecem cateva zile de vacanta si pescuit de relaxare pe lacul Bicaz, in ideea ca avand zilele de concediu din aceasta vara drastic numarate, e mai convenabil sa nu pierdem o parte dintre ele prin aeroporturi, avioane si masini. Cu atat mai mult cu cat in trecut competitia era una fara miza, organizata pe genunchi, cu barci improprii pentru pescuit, pe piste foarte mici… etc, etc, etc…

Poate –si speram sincer acest lucru in eventualitatea unor viitoare participari – intre timp organizatorii suedezi au reusit sa transforme cu adevarat acel festival intr-o competitie de pescuit. Pana atunci, asa cum spuneam, am preferat peisajul de la Bicaz…

Am revenit la Bicaz la doua saptamani dupa etapa de campionat desfasurata in luna iulie si am gasit lacul mult mai curat, pe de o parte datorita autoritatilor care au desfasurat doua campanii de curatenie in zona de la baraj si in coada principala, la Poiana Largului, pe de alta parte datorita faptului ca lacul scazuse cca un metru si gunoaiele fusesera impinse pe maluri de vant si valuri. Speram ca in urmatorii ani natura sa-si gaseasca suficienti parteneri de lupta impotriva gunoaielor, astfel incat peste nu foarte mult timp Bicazul sa scape de aceasta plaga oribila.

Lupta nu este una usoara, si o sa va dau un singur exemplu, care din pacate se repeta la Bicaz in fiecare zi: o gasca de tineri – baieti si fete intre 20 si 30-35 de ani vin la Ceahlau, fac plaja, baie, pescuiesc, se distreaza… Spre seara fac focul si dau drumul la un gratar… a doua zi gasesti vatra de la gratar plina cu sacose cu pet-uri, tavite de mici, cutii de bere, farfurii de unica folosinta, cutia de la cort… etc.

Din pacate, oamenii care isi petrec zile de vacanta in locuri izolate din tara nu au inteles ca sacosele cu gunoaiele pe care le produc trebuie puse in masina si duse intr-un oras, pentru ca la Ceahlau – sau in alt loc similar sau chiar mai putin locuit- nimeni nu o sa le stranga dupa ei si, mai devreme sau mai tarziu, ele o sa ajunga in apa sau intr-o rapa din padure unde nu ar avea ce sa caute.

Dar sa revenim la pescuit… Dintre toate lacurile pe care pescuim in mod frecvent, Bicazul este lacul care a suferit cele mai multe modificari dpdv al populatiei piscicole in ultimele decenii.

CLEANUL. In anii ’80 si la inceputul anilor ’90, cleanul era partenerul favorit pentru pescuitul cu naluci si de departe cea mai bine reprezentata specie din lac pe care o aveau in vedere pescarii de spinning – foarte putini la acea vreme. Foarte rar te mai intalneai cu cate un PASTRAV, dar in perioada de vara, in care noi pescuiam si pescuim si acum la Bicaz, foarte rar inseamna unul sau doi pastravi pe sezon.

BIBANUL. Am prins primii bibani in vara anului 1989. Imi aduc aminte de parca a fost ieri… am prins patru bibani in acea vara, doi de cca 25cm si doi foarte mici, de 5-6cm. Prin ’86 sau ’87 AJVPS Neamt facuse o populare masiva cu caras. Imi aduc aminte ca lacul era plin ochi cu carasei de 5cm. Probabil ca printre ei au fost si bibani, care s-au acomodat foarte bine, si care pe la jumatatea anilor ’90 au devenit specia predominanta de rapitori din lacul Bicaz.

Au fost veri in care nu reuseam sa mai prindeam mai mult de cativa cleni; in schimb bibanii invadasera lacul. Primele semne de revenire le-am simtit dupa anul 2000. In 2004, la finalul verii, am avut o partida in care am prins vreo 60 de cleni, majoritatea micuti, de cca 20cm, in cateva ore. A doua zi la fel… A fost semnul evident… cleanul revenise puternic. Bibani am inceput sa prindem din ce in ce mai putini in zona malurilor, in schimb se prindeau din ce in ce mai multi pe apa adanca, pe platouri, praguri sau agataturi.

SALAUL. Primii salai i-am prins in vara lui 2015 si aveau toti intre 30 si 40cm. Intre timp, salaul s-a dezvoltat foarte puternic. Anul acesta am prins doi salai de 55cm si mai multi intre 40 si 50cm. Cei mici, de 20-30cm sunt foarte frecventi. Am avut zile in care, pescuind exclusiv la voblere in zona malurilor (adica nu un pescuit clasic de salau), am prins peste 20 de salai.

Daca lucrurile vor merge in aceeasi directie, in urmatorii ani e foarte posibil ca salaul sa devina specia principala de rapitori de la Bicaz. Cleanul in schimb pare intr-un regres puternic. In majoriatea partidelor (in general pescuim 5-6 ore pe zi) am prins maxim 10-15 cleni in doi oameni. Bibanii sunt din nou intr-un numar impresionant. Exista o generatie foarte numeroasa de bibani intre 18 si 23-24cm. S-a intamplat de mai multe ori sa prindem doi bibani la un vobler la acelasi lanseu. Daca pescarii nu-i vor decima, foarte probabil in cativa ani Bicazul va avea o populatie substantiala de bibani record.

Fiind foarte crescut, lacul Bicaz a oferit in aceasta vara oportunitatea unui pescuit de calitate in zona malurilor, unde poti exersa tehnici si lanseuri care nu iti sunt la indemana intr-un an cu apa scazuta. Asadar, am incercat sa profitam de aceasta situatie de fapt si am pescuit aproape exclusiv la voblere si rotative in proximitatea malurilor, incarcend sa atacam in primul rand zone din lac pe care le cunoastem mai putin.

Din nefericire, in ultimii ani am avut din ce in ce mai putin timp pentru vacantele de la Bicaz, si in consecinta, pentru pescuit pe lacul Izvorul Muntelui- Bicaz. In anii 90 am avut veri cu 80-100 de partide de pescuit pe acest lac, in conditiile in care pescuiam din singura barca (pneumatica la vremea aceea) aflata pe lac. Am ajuns la doar 12 zile de pescuit anul acesta, printre zeci de barci, barcute si salupe, dar in pofida acestui fapt, Bicazul ramane pentru noi un loc binecuvantat, in care orice zi de relaxare si pescuit inseamna un castig enorm…

Din pacate, bucuria celor cateva zile de vacanta din vara aceasta ne-a fost puternic umbrita de accidentul care a indoliat spinningul romanesc in urma caruia colegul nostru Laurentiu Andronic, presedintele clubului Aquamania, si-a pierdut viata in mod tragic. Campion national in 2010, vicecampion national in 2007 si Vicecampion mondial atat la echipe individual cat si pe natiuni in Italia in 2011, Laurentiu este fara indoiala una dintre figurile emblematice ale spinningului romanesc din ultimii ani. Ii dorim fir intins acolo unde este acum! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Daca cineva mi-ar fi aratat cu 30 de ani in urma o fotografie din vara anului 2018 cu lacul (la acea vreme un adevarat colt de paradis) invadat de pet-uri, pungi, papuci, tuburi de spray sau de diverse tipuri de silicoane si adezivi, cutii de sampon, sapun, smantana, iaurt, sticle de bauturi alcoolice sau racoritoare… etc, etc, etc… as fi crezut in mod sigur ca e o imagine trucata. 

Din pacate asa arata lacul de la Bicaz dupa 30 de ani de nepasare a autoritatilor si ONG-urilor si de lipsa de educatie a riveranilor, turistilor si pescarilor.

Cam in aceste coordonate s-a pescuit anul acesta la Bicaz, un lac prins – din cate am inteles dintr-un reportaj de la TV- intre doua institutii (Hidroelectrica si Apele Romane) care incearca sa-si paseze una alteia responsabilitatea curateniei pe luciul de apa dintre munti.

Noi, Liga Romana de Spinning, am incercat, cu puterile noastre limitate, sa aratam ca este nevoie doar de putina bunavointa pentru ca Bicazul sa poata sa redevina ceea ce este el de fapt: un lac minunat.

Dar sa revenim la pescuit… in perioada 13-15 iulie s-a desfasurat la Bicaz etapa a treia a CNS Ciucas 2018. O etapa dedicata cleanului si bibanului sau – cu alte cuvinte- cam singura etapa de anul acesta in care concurentii chiar au de ales intre cele doua specii punctabile. La restul etapelor, in care punteaza stiuca sau salaul, bibanul are mai mult un rol de Cenusareasa.

Am pescuit 6 zile in ultima saptamana dedicata antrenamentelor neoficiale. Lacul era inca in crestere foarte puternica, in cele 6 zile nivelul lui crescand cu peste un metru.

Rezultatele antrenamentelor au fost, evident, influentate de aceaste puternice fluctuatii zilnice. Am pescuit in special la clean, dar si cu scurte reprize dedicate bibanului.

Dupa 6 zile de pescuit am tras concluzia ca un mix optim intre cele doua specii punctabile va fi varianta castigatoare a etapei Bicaz 2018. Ramanea de vazut cine va reusi sa-si optimizeze cel mai bine timpul si reprizele de pescuit dedicate fiecareia dintre cele doua specii.

In saptamana in care pescuitul a fost interzis pentru participantii la concurs, nivelul lacului a ramas relativ constant, ceea ce a facut ca in antrenamentele oficiale sa remarcam totusi o usoara crestere a apetitului in special la cleni.

Am hotarat sa mizam in concurs pe clean, cu speranta ca printre cele cateva zeci sau chiar sute de bibanei pe care o sa-i prindem in fiecare dintre cele doua manse sa fie si cativa mai “imbracati”.

Am reusit sa punem in livewell cate 7 cleni in fiecare dintre cele doua manse, cei mai mari de 34cm, cate unul in fiecare zi.

Din pacate bibanii nu ne-au ajutat prea mult, in prima mansa punctand, pe langa cei sapte cleni, cu trei bibani de 21cm, iar in mansa a doua cu doi bibani de 22cm si unul de 24cm.

Am pescuit cu o varietate foarte mare de voblere si rotative. Am prins pestii atat la voblere -care coboara mai putin – Cormoran Baby Shad si StrikePro Baby Pro  sau voblere deep diving – Berti Ultras DD Crank, Jackall Chubby, Daiwa Rolling Crank si Daiwa Spike cat si la rotative Berti Axat.

Am avut si scurte perioade in care am incercat bibanii cu gume, dar in concurs nu am avut sansa sa ademenim nici unul de dimensiuni considerabile, desi in antrenamente reusiseram sa aducem in barca mai multi bibani de peste 30cm.

Cu doua clasari onorabile, locul 7 in prima zi si locul 5 in cea de-a doua, ne-am clasat in final pe locul 4 din cele 45 de echipe prezente la Bicaz. O clasare frustranta in conditii obisnuite, a fost totusi pentru noi una foarte buna in lupta pentru locurile care asigura prezenta in lotul national de anul viitor.

Am urcat pe locul 2 in clasamentul general, insa mai avem de trecut doua hopuri, Snagov si Delta Dunarii – varianta de toamna. Primul dintre ele la Snagov, in primul weekend al lunii septembrie, teoretic o perioada nu foarte grozava pentru un concurs pe aceasta pista. Vom vedea…

Inceputul lunii iulie ne-a gasit la Bicaz, pentru participarea la doua concursuri: Bibanmania 4 si etapa a doua a CNS-LRS Newmarkt 2016. In primul dintre aceste doua concursuri au punctat exclusiv bibanii – cei mai mari 5 pe mansa, iar in cel de-al doilea bibanul si cleanul – cei mai mari 20 de pesti din cele doua specii pe mansa.

Bibanmania este un proiect din care am facut parte la primele trei editii. Anul acesta, in special din lipsa de timp, am preferat sa fim parte a acestui concurs strict in calitate de participanti. Din pacate pentru noi, nu am reusit sa gasim bibanii cei mari in cele trei zile (una de antrenament official si doua de concurs propriu-zis), astfel incat la finalul concursului ne-am clasat pe locul 8, cel mai slab din istoria participarilor noastre la Bibanmania.

Etapa de la LRS a insemnat un concurs in care ambitiile erau mult mai mari, echipe mai multe si mai puternice si, in consecinta, mult mai solicitant. Desi pana acum concursurile de la Bicaz au fost dedicate exclusiv bibanului, anul acesta toate echipele au ales sa pescuiasca in special dupa clean. Recunosc, personal am fost surprins de acest fapt, intrucat o buna parte dintre participanti au destul de putina experienta in pescuitul la aceasta specie dificila. Sunt 100% convins ca daca si-ar fi evaluat corect capacitatea si sansele, foarte multe din cele 31 de echipe prezente la etapa de la Bicaz ar fi putut obtine rezultate mult mai bune antrenandu-se la biban si pescuind si in concurs tot dupa biban.

In prima mansa am pescuit destul de mult pe zonele pe care avusesem atacuri in vinerea antrenamentului oficial. Am reusit sa prindem foarte repede 20 de pesti punctabili, dupa care am insistat pe o zona in care avusesem capturi mai insemnate ca dimensiuni. Am reusit pana la finalul mansei sa mai inlocuim din pestii mici, dar nu intr-o masura esentiala, astfel incat am ocupat la finalul zilei doar locul 4.

In mansa a doua am pescuit mult mai static si am reusit sa strangem primii 20 de pesti punctabili mult mai tarziu. Am adus in barca si doua capturi notabile – 41 si 45cm – care ne-au ajutat sa castigam aceasta a doua mansa si sa urcam astfel pe a doua treapta a podiumului acestei etape si sa intram si in posesia premiului pentru cel mai mare peste din concurs.

Nalucile cele mai productive pentru noi in acesta etapa au fost voblerele StrikePro CrankyDeep si Daiwa Silvercreek si rotativele Berti Axat nr.1. Sunt -in fapt- nalucile cu care pescuim cel mai frecvent atunci cand specia tinta este cleanul.

Nu pot sa nu remarc faptul ca ambele concursuri au fost castigate de echipa din carea facut parte Robert Boanta. La Bibanmania impreuna cu Stefan Stoica, iar la etapa CNS-LRS impreuna cu coechipierul sau traditional, Andrei Sava. Se pare ca Robert a devenit un adevarat specialist la Bicaz, avand si in trecut rezultate remarcabile pe aceasta pista.

Urmeaza o noua etapa de clean-biban, la Belis, unde anul trecut nici o echipa nu a reusit sa adune in live-well 20 de pesti in ambele manse. Deci, probabil, un concurs mult mai greu si mai solicitant decat etapa recent desfasurata la Bicaz. Fire intinse tuturor participantilor!

Filaret Cimpoiesu a fost tehnicianul care s-a ocupat de soarta pastravilor de pe Neagra in ultimii ani. De la primul contact pe care l-am avut cu acest rau, in urma cu 15-20 de ani, am remarcat in Filaret un pescar pasionat, dedicat deopotriva gestionarii durabile a resursei acvatice din raul pe care-l avea in grija.

Din pacate, Filaret s-a stins in iarna trecuta, lasand in urma un rau minunat, probabil unul dintre cele mai bine ingrijite rauri de munte din tara- dar si regretele celor care l-au cunoscut si un post inca liber la Ocolul Silvic Brosteni. “Nimeni nu poate sa-l inlocuiasca pe Filaret!” ne-a spus doamna care ne-a eliberat permisele de pescuit.

Am incercat sa gasim o parte buna in faptul ca pe Bicaz nu aveam voie sa pescuim saptamana aceasta si am facut o scurta excursie pe Neagra. Am aflat din start ca anul acesta nu se pescuieste decat pe Neagra Inferioara (mai jos de confluenta cu Negrisoara), intrucat s-au facut populari.

Nu mai pescuisem pe aceasta zona de foarte multi ani. Fiind zona cea mai pescuita, in general o evitam, in ciuda faptului ca in trecut am avut capturi importante.

Am gasit raul cu un debit foarte crescut si o apa cam tulbure pentru gustul nostru, dar acceptabila pentru pescuit cu rotative.

Nici nu apucasem sa facem primele lanseuri si am inceput o lupta grea cu “stolurile” de tauni si tantari. Nu stiu ce s-a intamplat anul asta, dar sunt mai multi ca oricand. Am remarcat acest fapt si in Delta, cand masina ne-a fost invadata de zeci de tauni in cateva clipe de neatentie.

Am pescuit exact 6 ore, intre 10.00 si 16.00 si am prins, in doi pescari, circa 30 de pastraviori. Cei mai mari nu au depasit 17-18 cm, iar majoritatea aveau undeva intre 10 si 15cm.

Am folosit aproape exclusiv rotative mici, dar din cauza debitului foarte mare era greu sa gasesti locuri in care sa lansezi. Practic in fiecare loc in care apa statea putin, aveai cel putin un atac.

Din pacate, pastravii cei mari nu ne-au bagat deloc in seama. Poate a fost o zi proasta, poate nivelul crescut si turbiditatea apei, poate ca n-am gasit noi reteta castigatoare sau poate a fost din cauza furtunii care a inceput la ora 16. Sau poate ca pur si simpul pastravii cei mari s-au dus odata cu protectorul lor.

Ne-am bucurat totusi ca sunt multi pesti mici, ca doamna de la permise spusese adevarul: Neagra si Negrisoara au fost populate de curand. Neagra pare sa aiba viitor; iar daca se va gasi un technician pasionat, acest viitor poate sa fie pe masura trecutului si renumelui acestui rau minunat.

Brosteni- o localitate din sud-vestul judetului Suceava, despre care tot romanul a auzit inca din scoala primara, din scrierile lui Ion Creanga, care in primul capitol al celebrelor Amintiri din Copilarie ne povesteste despre caprele Irinucai si despre casa acesteia de la Brosteni, avariata de un bolovan rostogolit la vale.

Ceva mai tarziu, in perioada interbelica, Brosteniul devine celebru datorita podului peste Bistrita care lega valea raului Neagra de soseaua de pe valea Bistritei. Pentru o vreme destul de indelungata, a fost podul de beton cu cea mai mare deschidere din tara – 75m. Podul a fost distrus de un bombardament in timpul celui de-al doilea razboi mondial iar astazi in locul lui exista un pot obisnuit, cu balustrada metalica si multe gropi (la fel ca majoritatea podurilor din tara).

In povestea noastra, Brosteniul este locul unde raul Neagra- unul dintre cele mai celebre rauri de pastrav din Moldova- se varsa in Bistrita. Locul unde drumul de asfalt este inlocuit de un drum care candva a fost pietruit si unde – macar o data pe vara – parasim drumul national care duce la Vatra Dornei pentru a incerca sa prindem cativa pistruiati.

Nici in aceasta vara nu am facut rabat de la acest obicei si am vizitat Neagra de doua ori pe parcursul concediului petrecut in Moldova. Am regasit raul cu un debit mult mai mare decat anul trecut si cu pastravi mult mai greu de localizat. La prima iesire am prins destul de bine, in special pastravi intre 22 si 26cm, dar si cativa pesti sub dimensiunea limita de 20cm (mult mai putini decat anul trecut).

Cea de-a doua partida a fost mult mai dificila. Cu o zi inainte plouase prima data dupa aproape o luna, iar forestierii erau si ei foarte activi, astfel incat am pescuit intr-o apa foarte tulbure, in care pestii puteau cu greu sa ne repereze nalucile.

Am prins cativa pastravi – majoritatea mici, dar spre finalul zilei Eugen a reusit sa prinda un superb pastrav indigen de 42cm. Este cel mai mare pastrav pe care l-am vazut vreodata pe Neagra. Exista si povesti cu pastravi mai mari, dar eu le stiu doar din auzite.

Cea mai mare drama pe care sunt nevoite sa o accepte majoritatea raurilor de munte de la noi sunt defrisarile care parca nu se mai termina. Odata cu acestea vin utilajele care sunt spalate de cele mai multe ori direct in apele raurilor, aluviunile care le modifica albiile si le tulbura apele sau rumegusul si toate celelalte resturi vegetale care sunt cu greu tolerate de catre pastravi.

Mai pe scurt, vin niste baieti cu TAF-uri, tractoare si camioane pe care nu-i intereseaza absolut deloc soarta pastravilor din raul prin care ei trag bustenii de pe versanti. Sau ii intereseaza doar in masura in care pot sa-i braconeze. Din nefericire, nici Neagra nu face exceptie de la aceste triste obiceiuri.

Profitand de faptul ca s-a desfasurat destul de aproape de locul in care ne aflam, la sfarsitul vacantei am participat – in premiera – la o etapa a CNS mal organizat de catre LRS. Chiar daca la prima vedere sistemul pare unul destul de neatractiv, cu pastravi  populati chiar inaintea concursului, incantarea aproape unanima pe care o manifestau toti cei care au participat la astfel de competitii ne-a starnit curiozitatea si dorinta de a vedea de la fata locului cum se desfasoara un eveniment de acest fel.

Spre norocul nostru am nimerit la cel mai reusit concurs de spinning de pe mal organizat pana acum in Romania (potrivit spuselor celorlalti participanti). La aceasta reusita, un aport covarsitor l-a avut dl. Viorel Mitric, proprietarul crescatoriei de unde au fost achizitionati pastravii pentru populare, devenit ulterior partenerul si sponsorul principal al concursului.

Din punct de vedere al emotiilor, este probabil competitia de spinning cea mai intensa, evenimentele desfasurandu-se intr-o viteza foarte mare.  Faptul ca te afli in permanent contact cu ceilalti concurenti cu care – vrei nu vrei – trebuie sa-ti imparti trairile incarca cu adrenalina competitiile de spinning de pe mal; si cu toate ca au destul de putina legatura cu pescuitul pastravului salbatic de rau, cu siguranta vom reveni la anul la acest gen de concursuri.

La inceputul lunii august a avut loc la Belis etapa din acest an a CNS-LRS dedicata cleanului si pastravului. De fapt doar cleanului, pentru ca, din cate stiu, anul acesta nu s-a prins nici un pastrav, in ciuda pronosticurilor optimiste ale clujenilor. Spre deosebire de etapele din anii trecuti,conducerea ligii a incercat la etapa din acest an o reteta noua pentru etapa de la Belis, cu motoare termice si sectoare mult mai mari decat la toate concursurile anterioare. Initial am fost mai mult decat sceptic in fata aceste decizii, dar rezultatele mi-au infirmat toate temerile, in ciuda faptului ca in antrenamentele din ziua de vineri am observat ca pestii nu erau foarte motivati in hranire.

Am alternat la Belis doua stiluri de pescuit, in functie de modul de hranire si de gradul de activitate al clenilor. La inceputul manselor am pescuit rapid, la suprafata, unde am alternat un vobler Strike Pro baby pro si o rotativa Berti Clasic nr.1 cu corp de alama.

Dupa primele ore, cand pestii erau speriati, am optat pentru un pescuit mai static, cu naluci de adancime, unde am folosit doua voblere Jackall Timon (Panicra si Mitts), un vobler StrikePro Cranky Deep, un vobler hand-made sinking Dawn (a caror productie a trecut de la Paul Sas la Laurentiu Macauan, un pescar clujean la fel de pasionat de pastravi, muste, cleni si voblere) si o rotativa Berti Axat nr.1 cu corp de plumb. Am avut 4 lansete in barca, dar cea cu care am prins majoritatea pestilor a fost un Cormoran ULF de 1,80m echipata cu mulineta Daiwa Luvias 1003 si fir Stroft GTM de 0,14mm.

In mod paradoxal – in contextul sectoarelor mult mai mari decat la concursurile precedente – am acoperit o suprafata de apa mult mai mica decat in anii trecuti, incurajat de faptul ca pestii erau mult mai putin deranjati de densitatea de barci ale concurentilor. Dupa toate probabilitatile, in aceasta varianta nimeni nu mai poate contesta prezenta cleanului in calendarul competitional, o medie de capturi absolut decenta ajungand in jgheaburile de masurare si in a doua mansa a concursului. Din punctul meu de vedere, o singura problema ar mai fi trebuit rezolvata, o sectorizare mai atenta, cu sectoare de suprafete mai apropiate – evitandu-se astfel diferenta mare de medie a capturilor atat in prima cat si in cea de-a doua mansa.

Am castigat pe apa concursul de la Belis. L-am pierdut mai apoi “la masa verde” in urma deciziei CTDA de excludere a lui Sabin Buzatu si de anulare a rezultatelor lui, pentru a-l recastiga, in cele din urma, tot “la masa verde” dupa decizia Comisiei de Apel a LRS care l-a repus pe Sabin in drepturi. Astfel de balbe ale comisiilor ligii m-au facut sa sustin intotdeauna ca judecarea unor sportivi de catre alti sportivi (si automat adversari ai sportivului in culpa) nu va putea fi niciodata una obiectiva. Am sugerat in nenumarate randuri trecerea tuturor problemelor de acest gen catre corpul de arbitrii. Pana atunci, nu cred ca deciziile comisiilor LRS – oricare ar fi ele- vor putea fi acceptate de catre toata lumea ca fiind cele regulamentare.

In acest context, nu pot sa nu-mi aduc aminte de un banc pe care mi l-a spus Nucu Buculei la Rogojesti in 2007, tot cu ocazia unei sedinte CTDA (cei prezenti probabil isi aduc aminte de cazul Gerula vs. Adelin): Doi evrei aflati in conflict de ceva vreme, vin la sinagoga pentru a li se face dreptate. Dupa ce-l asculta pe primul, Rabinul zice: “Ai dreptate, fiule!”. Cel de-al doilea isi spune si el varianta… “Si tu ai dreptate,fiule!” ii spune si lui Rabinul. Un al treilea personaj, aflat de fata, spune: “Dar, Rabi, n-au cum sa aiba amandoi dreptate, pentru ca povestile lor se bat cap in cap!”… “Ai dreptate, fiule!”

Nefiind cel mai in masura sa judec daca decizia finala a Comisiei de Apel este cea justa sau nu, imi va ramane in memorie ca acestea sunt nalucile care m-au ajutat, la Belis, sa obtin un nou loc pe podium; ca e vorba de locul 1 sau 3, pana la urma nici nu mai conteaza. Urmeaza Valea Argovei… BRRRR… pregatiti-va pentru o doza de hazard.

Am primit zilele trecute cateva poze cu doi pastravi capturati in Suedia de catre prietenul meu Marin Roteliuc. “Arma” lui norocoasa a fost de aceasta data o oscilanta Banana nr.2 bicolora.

Uitandu-ma cu atentie la poze am recunoscut zona in care pastravii fusesera capturati. De fapt cred ca am recunoscut exact locul. L-am intrebat pe Marin daca m-am orientat bine, iar el mi-a confirmat.

Este un fel de “canal” secundar  prin care apa curge intre doua lacuri. Pe bratul principal exista o cascada pe care pestii care vor sa ajunga in lacul din amonte o pot evita doar migrand prin acest loc.

Ceea ce este mai putin obisnuit este ca pescuind in vara lui 2010 pe aceeasi zona cu naluci mici – oscilante si rotative, tocmai pentru ca Marin ne spusese ca el a prins pastrav acolo – am prins bibani si stiuci.

Am revenit in vara lui 2011 pentru o partida de cca o ora in seara in care aterizasem in Suedia. Exact in acelasi loc si tot la rotativa  am prins o vaduvita. Imi amintesc chiar ca tineam vaduvita in apa asteptand ca Alex sau Bogdan sa ajunga langa mine sa-mi faca niste poze cand o stiuca de peste un metru a incercat sa mi-o “fure”.

Am reusit in ultima clipa sa o salvez de “furia” dintoasei si sa o eliberez in conditii optime dupa o scurta sedinta foto.

I-am multumit lui Marin pentru poze si am remarcat faptul ca in Suedia este inca zapada foarte mare in timp ce la noi sezonul de pescuit la rapitori este in plina desfasurare. Reversul medaliei – in Romania numai o situatie absolut intamplatoare te poate aduce in fata unui fapt asemanator… sa prinzi pastravi, stiuci, bibani sau vaduvite in acelasi loc.

Poate este si acesta unul dintre motivele pentru care pescarii romani sunt din ce in ce mai atrasi de turismul de pescuit  in tarile din nordul continentului.

Ca in fiecare an, am incercat sa ocolim zilele caniculare pe care le “ofera” capitala in lunile de vara retragandu-ne pentru cateva saptamani in mijlocul naturii, pe malul lacului Bicaz. Din cauza operatiei pe care a suferit-o Eugen in luna iunie, anul acesta am evitat pescuitul din barca, multumindu-ne in majoritatea zilelor cu cateva ore de pescuit de pe mal, de cele mai multe ori seara.

Am incercat sa profitam intr-un fel de aceasta situatie, facand doua excursii pe Neagra, unde nu mai fusesem de 7-8 ani. Am regasit raul pe care cu multi ani in urma am prins primii lipani si unde visele noastre cu pastravi isi gaseau implinirea intr-o perioada in care majoritatea raurilor de munte din tara erau fie inchise complet pentru pescarul de rand, fie braconate intr-un mod brutal.

Scapata – cel putin pentru moment – de perspectiva tevilor si micro-centralelor, Neagra ne-a oferit, in cele doua iesiri, doua partide de pescuit total diferite.

In prima zi am prins impreuna  peste 50 de pastravi intre 15 si 25 cm. Eugen a reusit sa pacaleasca si un fantanel de cca 20cm, specie de pastrav din ce in ce mai rara pe apele naturale din tara noastra.

Neavand la noi echipamentele de musca, am pescuit exclusiv la rotative, iar pastravii atacau incontinuu – poate si datorita faptului ca a fost una dintre foarte putinele zile cu vreme inchisa din aceasta vara. O alta conjunctura favorabila a fost faptul ca muncitorii forestieri erau aproape complet inactivi.

Am revenit peste o saptamana, insa datele problemei au fost cu totul altele. O zi extrem de calda si senina, forestieri pusi serios pe treaba, tractoare si taf-uri care trageau busteni prin albia raului – in mod implicit, apa tulbure si pastravi mult mai greu de gasit si de convins. Am reusit totusi sa prindem 20-25 de pastravi, de dimensiuni similare cu cei de la prima partida.

Desi am incercat cu multa incredere si rabdare si momeli soft, toate capturile au venit tot la rotativele cu care prinsesem in prima partida.

Eu am pescuit aproape exclusiv cu Axat Micro 2, iar Eugen a folosit in marea majoritate a timpuli Clasic nr.2. Am alternat rotative nickelate si galbene, dar nu am remarcat o preferinta accentuata a pestilor pentru vreuna din aceste variante, decat pentru scurte perioade de timp.

Lasand la o parte efortul la care ne-am supus masina – cred ca este cel mai stricat drum pe care am condus vreodata – desi am mers la pescuit in foarte multe zone de munte din tara – doua zile in compania pistruiatilor cu adevarat indigeni nu puteau fi decat minunate. Beneficiind in continuare de prezenta unuia dintre cei mai pasionati oameni din domeniu pe care i-am cunoscut in Romania, dl Filaret Cimpoiesu, Neagra iti poate oferi clipe superbe, in ciuda faptului ca pastravii de rau de la noi ating foarte rar dimensiunile celor pe care ii poti prinde in apele dinspre vestul sau nordul continentului.

Am reusit sa trec astfel cu mai putine regrete peste ratarea excursiei din tarile nordice de anul acesta. Prietenii nostri Marin si Stefan ne-au informat insa ca Taifun-urile si-au facut datoria si in aceasta vara, inclusiv cele colorate, pe care ni le-au comandat special pentru “indigenii” suedezi. Si ca sa fie mai convingatori, ne-au trimis si cateva poze.

In contextul competitiilor de pescuit la rapitori cu momeli artificiale organizate in Romania, care incurajeaza un pescuit de cantitate in detrimentul unuia de calitate, in ultimii ani am cautat din ce in ce mai rar capturile capitale, multumindu-ne, de cele mai multe ori, sa localizam spoturile in care frecventa atacurilor sa fie cat mai buna. Pestii mari sunt – de cele mai multe ori- solitari, iar cautarea lor inseamna multa rabdare si riscul asumat al unor partide sarace in prezentari.

Vara aceasta ne-am petrecut cateva saptamani de concediu in vecinatatea lacului Bicaz, lacul nostru “de suflet” si am preferat, pentru cateva zile, sa renuntam la cele cateva zeci sau sute de capturi pe care ti le poate oferi o partida obisnuita in favoarea cautarii recordurilor. Iar asteptarile noastre nu au fost zadarnice.

Primul a “punctat” Eugen, cu un clean de 72cm si 2,620kg, prins la o rotativa Axat nr.2, cu paleta nickelata si corp de plumb vopsit rosu. Pestele a fost capturat dupa-amiaza, intr-un golf protejat la acea ora de lumina soarelui si in care paraul adusese numeroase aluviuni. Cei doi versanti ai golfului aveau aspect diferit: unul cu panta lina si vegetatie, celalalt ca un “perete” de stanca, acesta din urma fiind locul in care a survenit atacul. A fost singurul peste care a atacat in acel golf, si a facut-o dupa mai multe lanseuri in acelasi loc.

Am urmat eu, cu un biban de 47cm si 1,460kg, pe care am reusit sa-l “pacalesc” cu o cicada heavy blade nr.2, red-head pe un promotoriu cu praguri pronuntate, pe apa de 13-15m. Am pescuit aproape doua ore in locul respectiv, si am avut numai doua capturi. Insistenta si increderea mi-au adus bibanul vizat.

Ambii pesti au constituit noi recorduri personale pentru speciile respective si au fost eliberati dupa “sedintele foto”, pentru ca, asa cum am spus-o in mod constant si repetat, pestii mari merita si trebuie sa traiasca. Fair play please! Catch and release!… mai ales atunci cand vine vorba de recorduri.

Situat la poalele masivului Ciucas, lacul Maneciu este o alternativa accesibila pentru pescarii din Bucuresti cand vine vorba de o partida de pescuit de cateva ore. Pana in urma cu doua zile, singurele informatii pe care le aveam despre acest lac erau vechi de mai bine de 20 de ani, cand in apele lui inotau cleni record la adapostul deciziei regimului de a interzice pescuitul sportiv. Am admirat de multe ori peisajul si am facut poze “din mersul masinii”, visand la momentul in care voi avea ocazia sa-mi testez nalucile in lacul de pe Teleajen.

Am inceput ziua pescuind de pe mal, intrucat informatiile privind administratorul lacului erau destul de neclare. Deplasarea pe maluri este greoaie pe multe zone, din cauza nenumaratelor paduri uscate (care in mod normal sunt scufundate, la o cota normala a apei).

Clenii de Maneciu au raspuns rapid, la rotative Axat de cupru, intarindu-mi ideea ca in zilele insorite si cu apa limpede, cuprul poate face diferenta. Am incercat si alte culori, dar fara niciun succes.

Dupa pranz, incertitudinile legate de pescuitul din barca ne-au fost risipite de catre un reprezentant al AVPS “Penes Curcanul”, asociatie care are in administrare lacul. Accesul cu barca este dificil, cu atat mai mult cu cat si acest lac este destul de scazut, iar drumurile care ajung la apa sunt inexistente. Dupa jumatate de ora de carat bagaje, barci, baterii si scule, cele cateva ore de pescuit au constituit un adevarat “premiu”.

Am prins, pescuind doi dintr-o barca, peste 40 de cleni de dimensiuni medii si mici (intre 15 si 35 de cm), dar frumusetea acestui stil de pescuit si a peisajelor te face sa uiti de lipsa capturilor capitale. Odata cu starnirea vantului si valurilor si cu tulburarea apei, rotativele nickelate au fost cele mai eficiente. Am prins la Axat, la Clasic si la o rotativa noua, aflata in teste (cu paleta french).

Fara a ramane in calendarul personal ca o partida de exceptie, ziua petrecuta la Maneciu a fost una deosebit de agreabila. Pescuitul la clean ramane unul dintre cele mai tehnice stiluri de pescuit cu naluci pe care-l avem la dispozitie in Romania. Nu stiu daca este un peste potrivit pentru competitiile de spinning, dar cu siguranta cleanul este unul dintre cei mai spectaculosi parteneri pentru un pescuit “de placere” cu naluci.