­­­­Scriam anul trecut despre spinnertail ca este o naluca plina de surprize careia intentionam sa-i acordam mai multe sanse in viitor. Desfasurarea ulterioara a evenimentelor nu a facut decat sa ne intareasca aceasta convingere si sa ne faca sa ne intrebam din nou de ce am folosit destul de putin acest tip de naluci in trecut.

Cu siguranta exista pescari care nu stiu ca “HELIC” este numele pe care noi l-am dat primului spinnertail pe care l-am realizat in urma cu peste 20 de ani datorita –evident- asemanarii cu un elicopter si evolutiei paletei atat pe tractiune cat si pe traictorie descendenta. Chiar am dat de curand peste un mini-catalog pe care il trimiteam prin posta pescarilor care il solicitau printr-un formular postat la noi pe site prin 1999-2000, in care apare si un Helic intr-o varianta incipienta, primul spinnertail BERTI.

Intre timp, in acceptiunea foarte multor pescari, HELIC este sinonim cu spinnertail, fapt plecat de la modul in care mai multi comercianti sau importatori de produse de pescuit si-au botezat- printr-o asociere de tip “Xerox”- aceasta categorie de naluci “helic” in loc de “spinnertail”.

Am avut anul trecut cel putin doua partide de pescuit in care spinnertailurile au facut diferenta fara doar si poate. Prima a fost la deschiderea sezonului, cand am prins o sumedenie de avati, stiuci, bibani si rosioare in conditiile in care in toata delta se prindea (cel putin stiuca) extrem de greu, asa cum, din pacate, s-a intamplat- cu mici exceptii- pe parcursul intregului an. Facand o paranteza, din punctul nostru de vedere noul ordin pe prohibitie pentru Delta Dunarii cu interzicerea retinerii capturilor de stiuca (printre alte specii) este absolut necesar. Altfel, probabil ca vom ajunge in curand sa “contemplam stiuca la muzeu. Da, da! La muzeu!”

Al doilea moment in care spinnertailurile ne-au ajutat sa facem diferenta a fost Cupa Ligii- DDPC 2020, un concurs cu un regulament inedit si cu 93 de echipe la start, unde, cu exceptia unui singur peste (stiuca de 69cm), toti ceilalti cu care am punctat in clasamentul final i-am prins la spinnertailuri de 14, 17 si 21g; mai exact, avati intre 52 si 59cm. Dupa ce m-am straduit sase luni sa-mi fac timp pentru asta, am reusit zilele trecute sa montez un scurt filmulet cu participarea noastra la Cupa Ligii DDPC 2020.

Nu o sa intru foarte mult in detalii legate de acest concurs, despre care s-a scris si s-a vorbit foarte mult, despre care s-au realizat numeroase filme. O sa punctez doar faptul ca nu pescuiseram niciodata inainte pe cca 70-80% din suprafata sectorului, ca ne-am antrenat cateva zile cu ajutorul lui Iliuta Goean de la https://www.descoperadeltadunarii.ro, ca am avut doi “sfatuitori” de nadejde carora tinem sa la multumim si din acest colt de pagina si ca am castigat detasat pentru ca am avut o strategie buna si un strop de noroc.

Cred ca astfel cade si ideea preconceputa ca diferenta la pestii mari se face din dimensiunea nalucii. Din punctul meu de vedere, este o eroare majora pe care multi pescari o fac destul de frecvent. Diferenta o poate face doar naluca cea mai asemanatoare cu pestii prada din respectivul moment. Exista cazuri in care aceasta diferenta va fi facuta de o naluca gigant si in egala masura exista zile in care cel mai mare peste va prefera o naluca de cativa centimetri.

Mi s-a intamplat asta in nenumarate ocazii. Cred ca am mai povestit despre stiucile de 10-12kg intepate in Suedia cu oscilante taifun de 5cm in timp ce pescuiam la pastrav, dupa zile intregi de pescuit la stiuca cu naluci gigant, in care reuseam foarte rar sa prind stiuci mai mari de 5-6kg. Am patit lucrul asta in trei excursii consecutive acum 10-15 ani. Sau despre stiuca de peste 10kg prinsa de Misu Sofonea la Holbina cu o oscilanta Banana nr.1, tot de 5cm, in conditii de concurs, cand toti incercam sa ademenim captura cu naluci din ce in ce mai mari. Probabil ca singurul rapitor la care se intampla foarte rar acest lucru este somnul.

Revenind la spinertailuri – am avut in ultimii ani diverse surprize legate de aceste naluci, de la castigarea mansei a doua la Campionatul Mondial in Africa de Sud pescuind la makriel, un peste absolut necunoscut pentru noi pana in acel moment, la partidele memorabile la stiuca si bibani record pe canalele deltei, la cleni prinsi pe apa de 15m in lacurile de munte sau la castigarea DDPC care ne-a adus cel mai mare premiu castigat vreodata la un concurs de pescuit.

Nu pot sa nu amintesc si de ultima surpriza pe care am avut-o telefonic in urma cu vreo doua-trei saptamani. In timp ce ma pregateam sa trimit un pachet cu spinnertailuri unui magazin de pescuit, am intrebat usor mirat… “Dar trage avatul acum?”, iar raspunsul m-a surprins total… “Ah, nu! Aici se pescuieste cu ele foarte mult la salau!”. I-am povestit acum vreo doua zile ui Andy si mi-a spus ca si el, impreuna cu Cox si Malin, au avut o partida memorabilia la salau cu spinnertailuri. Semn ca mai e loc de multe surprize si pentru noi.

In ciuda faptului ca cele doua modele de spinnertail pe care le produceam pana acum -Helic si FISHelic- vin cu o diversitate foarte mare de greutati, pescuind mai mult cu ele in ultimul timp am simtit in cateva randuri nevoia de ajustari de greutate mai fine. In special in acest sens, din 2021, printre noutatile noastre si-a facut loc si un nou membru in familia de spinnertailuri BERTI: SKELETONIK PRO – primul model de spinnertail proiectat in totalitate de noi. Am pastrat aceeasi solutie constructiva ca la modelele noastre deja consacrate, cu sarma dintr-o singura bucata indoita manual si cu fixarea paletei cu calaret; solutie mai complicata dpdv al manoperei, dar mult mai rezistenta in timp decat cea cu vartej incastrat din turnare.

Este spinnertailul care ne va ajuta la reglajele de finete in timpul partidelor de pescuit (in special in rauri sau in Dunare), avand greutati de 16-18-20-22 si 24g si o gama larga de palete si culori.

http://www.bertilure.ro/spinnertails.htm

Am incercat sa-mi aduc aminte cand sau daca s-a mai intamplat sa amanam prima partida serioasa de pescuit a anului pentru inceputul lunii iunie.

Am rascolit prin arhiva de fotografii si prin cutia cu ganduri si amintiri, iar daca s-a mai intamplat vreodata, cu siguranta nu a fost in ultimii 30 de ani.

Am trecut usor-usor peste probleme familiale, stare de urgenta, carantina, stari de alerta… si am asteptat cu sufletul la gura inceputul sezonului in Delta Dunarii.

Cu ceva peripetii, am ajuns la Egreta in dupa-amiaza primei zile in care pescuitul era permis post prohibitie si dupa cateva incercari nereusite de a gasi stiucile pe ghiolurile din zona Uzlina, am incheiat prima zi de pescuit din 2020 cu o scurta si intensa partida de jumatate de ora la avat,  cu capturi la aproape fiecare lanseu.

In zilele ce au urmat, am reusit sa localizam rand pe rand bibanii, avatii si stiucile – acestea din urma exclusiv in afara zonei de concurs- si ne-am bucurat de partide extrem de relaxante la fiecare dintre aceste specii.

Singurele constante au fost nalucile – surprinzator si pentru noi, cel putin in cazul stiucilor – spinnertail FISHhelic.  

Din pacate, lipsa unor similitudini cu oricare dintre anii anteriori a persistat si la prima etapa a campionatului si am avut parte de cel mai sarac in capturi concurs ALRS desfasurat vreodata in Delta.

Bibanii erau cantonati pe cateva fragmente de canale, iar intalnirea cu o stiuca tinea exclusiv de sansa. Noi am vazut cate una in cele doua zile in care ne-am antrenat pe sectorul de concurs, am prins doua in prima mansa, dintre care una singura punctabila, si niciuna in mansa a doua. In final, dupa o prima mansa in care am reusit sa ne clasam pe locul al treilea, am ocupat un modest dar totusi onorabil loc 10.

Situatiile speciale dau nastere la comportamente “speciale”, iar din acest punct de vedere a fost cu siguranta o etapa din care imi vor ramane in memorie forte multe aspecte si intamplari; unele dintre ele -din pacate- cu conotatii si adnotari negative.

Sa ne vedem sanatosi si voiosi la Bicaz! Prietenii stiu de ce!

Sulina, Septembrie 1983, prima excursie in Delta. Iti multumim!

[Show as slideshow]

Din punct de vedere al pescuitului, avatul este una dintre cele mai spectaculoase specii de rapitori din Romania. Daca ar fi sa fac un clasament sincer al stilurilor preferate, pescuitul avatului din barca pe Dunare ar ocupa cu siguranta unul dintre locurile fruntase in primul rand datorita faptului ca necesita o tehnica impecabila… lanseu precis intre copaci, un control perfect al firului si o atentie distributiva in timpul drill-ului, atat la peste cat si la barca si eventuale obstacole- atunci cand pescuim neancorati.

Nu acelasi lucru pot spune despre pescuitul avatului de pe mal, unde constrangerile impuse de acces fac din pescuit ori o adevarata corvoada – atunci cand iti propui sa tatonezi suprefete mari de apa; ori un pescuit static, deloc spectaculos – chiar si in cazurile in care capturile sunt numeroase si de calitate… sa pescuiesti cateva ore langa o teava prin care curge apa seamana mai mult a pescuit stationar decat a spinning.

Din pacate, in ultimii ani am pescuit foarte putin la avat.. maxim cateva iesiri pe an; iar 2012 nu a facut exceptie de la acest prost obicei. Am avut o singura partida de avat de jumatate de zi, prilejuita de Tabara PeApa, la jumatatea lunii octombrie. Chiar daca am pescuit doar 3-4 ore, pe o zona destul de restransa, 4 pescari dintr-o barca, a fost suficient cat sa-mi aduc aminte ca in fiecare an imi propun sa vizez mai des aceasta specie.

Am folosit aproape exclusiv spinnertailurile, insa conditiile au impus o schimbare treptata a modului de animare a acestora. La inceput atacurile surveneau imediat sub pelicula, la primele ture de manivela intre crengile copacilor scufundati. Dupa ce am trecut de mai multe ori pe aceeasi zona a trebuit sa ne adaptam stilul… avatii au atacat din ce in ce mai jos si pe viteze mai mici de recuperare. Am incheiat partida “jiguind” spinnertailurile pe substrat, si avand atacuri exclusiv “pe cadere”.

Am prins foarte multi avati intre 0,5 si 1,5-2kg, iar Liviu a reusit sa “pacaleasca” si o stiuculita. Evident, toti pestii s-au intors in apa, cativa dintre ei dupa scurte sedinte foto.

In urma cu 28 de ani, cand am fost prima data in Delta, am aflat de la localnici ca avatul este un peste foarte prost din punct de vedere gastronomic: gust fad si foarte multe oase. Din pacate am observat ca in ultimii ani din ce in ce mai multi pescari, atat localnicii cat si turistii, atat cei sportivi cat si “profesionistii” cu plase, au inceput sa treaca peste aceste “defecte” si sa indese avatii “la sacosa”. Acesta este probabil principalul motiv pentru care se prind din ce in ce mai putini avati mari pe Dunare.

Din fericire, datorita locurilor pe care le frecventeaza atunci cand se hraneste, in agataturi sau in marginea curentilor puternici, avatul ramane un peste destul de greu de capturat pentru multi pescari, mai ales pentru cei cu plase. Este motivul pentru care acest peste a ajuns sa fie cea mai la indemana optiune pentru pescarii de spinning care isi incearca maiestria pe Dunare.

La inceput de 2013 ma gandesc – la fel ca in fiecare an- ca avatul merita cu siguranta mai multa atentie si ca sper sa reusesc sa-i acord mai mult timp anul acesta.

La invitatia prietenilor si partenerilor nostri de la PeApa.ro, Vlad, Ovidiu si Rares, am participat in week-end-ul trecut la Tabara Pe Apa, o intalnire intre pescari  de rapitori mai mult sau mai putin experimentati.

Asadar, alaturi de cei mentionati si de mai noii sau mai vechii nostri prieteni  Ionel, Vasile, Sebastian, Robert si Bogdan, ne-am petrecut trei zile la pescuit in zona de sud a Deltei Dunarii.

Am pescuit la salau, stiuca, biban, rosioara si avat, alternand stiluri de pescuit si naluci din cele mai diverse: de la jiguri grele armate cu softuri de mari dimensiuni in anafoarele Dunarii, la oscilante usoare sau spinnerbaituri in ghioluri, de la plastice de mici dimensiuni, cicade si rotative la intersectiile canalelor la rattlinguri si spinnertailuri in curentii din malurile abrupte cu copaci scufundati.

Seara ne-am delectat cu povesti mai mult sau mai putin pescaresti si cu filme cu etape din campionatele americane de pescuit la bass Bassmaster si FLW Outdoors.

In ciuda pescuitului intens si a braconajului, Delta inca mai are peste.

Totul e sa-l cauti cu rabdare, iar atunci cand il gasesti sa ai capacitatea de a-l aduce in fata aparatului de fotografiat. Asta am incercat sa facem si noi, iar pe alocuri am si reusit.

Am petrecut un weekend agreabil alaturi de oameni cu care impartasim aceeasi pasiune, iar in astfel de comunitati, alaturi de alti pescari, ne vom simti intotdeauna foarte bine, indiferent de rezultatele de pe apa.

de BOGDAN CURELEA

La inceputul lunii septembrie, profitand de pauza competitionala, am decis sa parasim Bucurestiul pentru cateva zile de pescuit in peisajul unic al Deltei Dunarii. Ca de obicei, destinatia vizata este orasul Sulina, oras ce tinde sa devina o a doua casa pentru noi.

Pe langa Anca, partenerul meu de incredere cand vine vorba de Sulina, ni s-a alaturat si Bogdan Doncea (Cox), care, ca si noi, pescuieste de foarte multi ani in aceasta locatie.

Inca dinaintea plecarii stabiliseram ca vom acorda atentie sporita pescuitului la avat, dar nu ne-am imaginat niciodata ca vom pescui exclusiv la aceasta specie.

Motivul a fost foarte simplu – drill-urile cu avati de peste doua kilograme in curentul Dunarii sunt  oportunitati cu care nu te poti intalni in fiecare zi.

Spre deosebire de anii precedenti, cand in unele zile am pescuit in doua sau trei locuri cu rezultate relativ asemanatoare – avati in jurul unui kilogram – de aceasta data am insistat la iesirea in Marea Neagra, locul din care aveam cele mai mari sanse sa capturam pesti de talie mare.

O a doua deosebire, care pana la urma s-a dovedit a fi decisiva, a fosta cota Dunarii, una foarte scazuta pentru aceasta perioada a anului, fapt ce ne-a facilitat prezentarea nalucilor de dimensiuni si greutati mai mari in proximitatea substratului, cu riscuri mai mici de agatare.

In aceasta categorie intra si spinnertail-urile (helic nr.3 – 17g., nr.4 – 21g. sau fishelic nr.4 – 17g.), naluci ce s-au dovedit a fi irezistibile in randul avatilor.

Anca a fost singura dintre noi ce a pescuit exclusiv la acest tip de naluca, reusind sa aduca la barca si sa elibereze circa 20 de avati cu greutati cuprinse intre 1.5 si 2.5 kg.

Eu si Cox am preferat sa alternam spinertails-urile cu voblere fara barbeta de tip vibratil si voblere ce evolueaza in pelicula, iar rezultatele au fost asemanatoare.

Cel mai mare avat al meu a cantarit 3.9 kg si a fost capturat la un helic nr.4 – 21g. – culoare alb – rosu fluo.

Cele 4 zile dedicate pescuitului la avat ne-au adus, pe langa capturi numeroase, si satisfactia faptului ca am fost singurii pescari cu rezultate dintre cei care s-au aventurat la varsarea bratului Sulina in Marea Neagra in cautarea avatilor cei mari.

Cu siguranta diferenta s-a facut la echipament si in primul rand la capitolul naluci, un rol important avandu-l spinnertail-urile.

Profitand de pauza competitionala, ne-am facut timp pentru cateva ore de pescuit la avat, un peste pe care l-am neglijat constant in ultimii ani, in ciuda faptului ca este unul dintre cei mai aprigi luptatori dintre rapitorii autohtoni, fiind un partener ideal pentru o partida de spinning. Desi perioada considerata cea mai optima pentru pescuitul avatului (septembrie-inceput de octombrie) era deja istorie, ne-am petrecut doua jumatati de zi pe malurile Dunarii, in cautarea “lupului pestilor”.

In ciuda numerosilor dusmani mai mult sau mai putin naturali, Dunarea se incapataneaza sa tina peste. Am regasit marele fluviu dupa cativa ani parca mai sarac in capturi capitale, dar inca plin de activitate.

Ceea ce m-a frapat cel mai tare a fost dificultatea cu care pescarul roman poate accesa anumite zone de pe malul fluviului. Santuri uriase facute cu ajutorul tractoarelor… gurile rele spun ca sunt facute special pentru a face imposibil accesul masinilor in zone din care “baietii destepti” ai Dunarii cara lemne din padurile pe care le “raresc” in mod constant. In ciuda faptului ca am beneficiat de o masina extrem de puternica, au fost momente in care numai troliul a mai putut sa ne scoata din incurcatura. Pentru cei dornici de astfel de aventuri este imposibil sa reuseasca fara o masina 4×4 echipata si tunata corespunzator – asa cum este masina prietenului nostru Adi Neacsu – AUTO MC LAUD, un Nissan Navara preparat special pentru astfel de escapade.

Cel mai mare avat din cele doua mini-partide de pescuit l-a prins Eugen la un HELIC de 14 grame. Capturile cele mai numeroase – dar de dimensiuni mai modeste-  le-am avut la oscilante TAIFUN si AUSTRIA argintate.

Dunarea este capricioasa, iar o cunoastere in amanunt a locurilor – esentiala pentru reusita unei partide de pescuit – cere timp mult. Ne-am propus sa incercam sa redescoperim Dunarea si sa acordam mai multa atentie in viitor acestei ape, care in conditii normale ar trebui sa reprezinte alegerea numarul unu pentru orice pescar din Romania.