Au trecut aproape trei saptamani de la intoarcerea din Africa de Sud unde am participat, alaturi de Eugen, Adi si Andrei, Cosmin si Silviu, Rares, Robert si David la editia 2019 a Campionatului Mondial de pescuit la rapitori cu naluci din barca. Am intentionat sa scriu un mic articol despre acest eveniment cat mai curand dupa sosirea in Romania pentru ca amintirile sa nu se estompeze, iar in acest sens am adaugat cateva randuri in fiecare zi, in masura timpului pe care l-am avut la dispozitie.

DRUMUL. Ca orice alta destinatie de pescuit care necesita 12 ore de zbor, o excursie in Africa de Sud merita incercata doar in conditiile in care ai la dispozitie macar o saptamana strict pentru pescuit. Daca vrei sa mergi pentru trei-patru zile, drumul este mult prea obositor si cred ca un lac din Europa este mult mai potrivit pentru o astfel de iesire.

AFRICA DE SUD. Este o tara cu o situatie sociala extrem de complicata. Nu o sa intru acum in detalii, dar daca va faceti planuri pentru o excursie in acest colt de lume, informati-va bine inainte care sunt conditiile pe care trebuie sa le indepliniti pentru a fi in siguranta. Trebuie sa mentionez faptul ca, respectand indicatiile primite de la ghizi, noi nu ne-am simtit amenintati nici macar pentru o secunda de-a lungul celor doua saptamani petrecute acolo.

Din punct de vedere al pescuitului, Africa de Sud este o destinatie care merita atentie, mai ales daca vorbim despre bass. Daca apreciezi pescuitul la aceasta specie, ai la dispozitie foarte multe lacuri cu o populatie decenta numeric si cu numeroase capturi record.

Din pacate, braconajul cu plase monofilament este in plina expansiune, iar pe unul dintre lacurile pe care am pescuit, De Hoop, am vazut sute de resturi din astfel de plase incurcate in copacii din apa.

ANTRENAMENTELE NEOFICIALE. Am pescuit 5 zile pe patru lacuri de baraj diferite: cate o zi pe lacurile Middelburg, Witbank si De Hoop si ultimele doua zile pe Arabi. Am prins foarte multi pesti, in special bass.

Trebuie mentionat faptul ca toti cei patru ghizi erau pescari exclusiv de bass, si oricat de mult si-ar fi dorit sa ne poata ajuta cu sfaturi despre celelalte specii punctabile de pe Loskop, chiar nu se pricepeau la asta.

Chiar daca au avut toata bunavointa, au dat telefoane, au intrebat in stanga si in dreapta, din pacate pentru noi nu am reusit sa aflam de la ei mare lucru. Derularea evenimentelor avea sa ne demonstreze ca mai rau ne-am incurcat incercand sa punem in practica sfaturile privind pescuitul pe Loskop primite de la ei.

SAFARI. Dupa cele cinci zile de pescuit, am avut o zi cu program liber, pe care am decis de comun acord sa ne-o petrecem la safari. Intr-o acceptiune mai moderna, safari inseamna o plimbare cu masina in cautarea animalelor dispuse sa fie fotografiate. Aceasta plimbare are loc intr-o ferma de cateva mii de hectare in care animalele sunt lasate exact ca in salbaticie nefiind hranite sau protejate. In scurta noastra plimbare chiar am avut ocazia sa vedem o zebra care fusese vanata cu o seara inainte de o haita de sacali. Una peste alta a fost o experienta interesanta, in care am avut ocazia sa vedem si sa fotografiem o parte din animalele specifice continentului african.

[Show as slideshow]

Pe drumul de intoarcere catre resortul de pe malul lacului Loskop, unde eram cazati, am facut o oprire de vreo ora la un magazin de pescuit din Witbank, de unde am plecat cu cateva sacose de produse de care aveam mai multa sau mai putina nevoie. 🙂

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE. Un eveniment de asemenea amploare trebuia sa aiba si o festivitate de deschidere pe masura. Din pacate, programul anuntat de organizatori nu a putut fi respectat si ne-am pierdut o zi intreaga pentru a putea fi prezenti.

ANTRENAMENTELE OFICIALE. In conditiile in care nu stiam mai nimic despre lac si despre speciile la care urma sa pescuim in concurs, am incercat sa acoperim o suprafata cat mai mare de apa si sa pescuim cat mai divers in cele doua zile de antrenamente oficiale. Toate datele si sfaturile pe care le-am avut la dispozitie ne-au canalizat catre patru din cele sapte specii: Bass, Somn African si cele doua specii de Tilapia – Blue Kurper si Red brest Kurper. Despre celelalte trei specii primisem asigurari ca nu o sa fie decisive in clasamentul competitiei.

Dupa rezultatele aproape dezastruoase din antrenamentele oficiale, am cazut de acord cu toti ceilalti colegi de delegatie ca evitarea “gherlei” cu ambele echipe este un obiectiv suficient de indraznet pentru prima mansa.

MANSA 1. Tragerea la sorti a barcilor ne-a adus pentru prima mansa una din barcile de rezerva. Barca nr.18, care ne fusese initial alocata, era singura din concurs care nu avea motor electric cu comanda la picior. Barca din care am pescuit era decenta, dar extrem de mica si in consecinta cam instabila. Am pescuit totusi ok, cu exceptia momentelor in care stewardul nostru se ridica si el in picioare ca sa se dezmorteasca. Cateva informatii destul de vagi ne-au facut sa incepem pescuitul in prima mansa in una dintre cele doua cozi ale lacului, pe apa de 5-10m, schimband nalucile foarte des. Am prins vreo 10 exemplare de Papermouth , din pacate toti sub limita de 30cm. Dupa cum ne-a spus Thinus, stewardul nostru din prima mansa, limita de 30cm era una extrem de ridicata pentru aceasta specie.

Rezultatele i-au confirmat spusele, fiind punctat un singur exemplar in tot concursul. Eugen a reusit sa aduca in barca singurul peste punctabil, un Makrel de 29cm la o oscilanta Austria nr.2. Din pacate, desi am pescuit aproape doua ore pe zona respectiva, capturile punctabile au refuzat sa mai colaboreze cu noi. Am pierdut apoi mare parte din timpul mansei pescuind la drop-shot in cautarea bass-ului. Din pacate n-am adus in barca decat bassi nepunctabili; erau zone unde puteai prinde foarte multi, dar din pacate niciunul nu atingea dimensiunea limita de 30cm. Cand mai era o ora ne-am intors pe zona unde prinsesem singurul peste punctabil dimineata, dar exact cand faceam primele laseuri am primit un telefon de la Andrei care ne-a schimbat strategia pentru timpul ramas, din pacate fara rezultate in fisa de capturi.

PAUZA. Rezultatele modeste din prima mansa ne-au pus in imposibilitatea de a ne contura o strategie clara pentru ziua a doua. Parerile erau impartite intre bass si makirel. Noi am hotarat ca in mansa a doua sa mergem pe varianta Makriel fiind convinsi ca este singura varianta care ne poate ajuta sa rasturnam ce mai putea fi rasturnat in clasament, fiind sustinuti si de Robert, care fusese steward intr-una din barcile echipei gazda.

MANSA 2. Desi ar fi trebuit sa plecam in prima grupa in ziua a doua, o balba a organizatorilor ne-a trimis tot in grupa a doua, la fel ca in prima mansa. Tot raul spre bine. Din prima grupa, mai mult de jumatate dintre barci au plecat catre coada in care si noi aveam de gand sa incepem mansa, astfel incat am hotarat sa atacam cealalta coada principala a lacului. Am inceput pescuitul la limita sectorului. In prima ora am avut un singur atac la un crankbait de clean, am intepat un Blue Kurper imens, de peste doua kilograme, pe care din pacate l-am pierdut langa barca. Am continuat cu incredere, incercand sa observam cu coada ochiului ce se intampla cu barcile care pescuiau in proximitatea noastra. La distanta de cateva sute de metri, doua barci stateau aproape nemiscate de peste o ora, de la inceputul mansei, iar Eugen a insistat sa mergem sa vedem la ce pescuiesc. A fost decizia care a schimbat rezultatele noastre in aceasta mansa. Ajunsi pe zona respectiva, am vazut ca erau cele doua barci de cehi, care prindeau makriel aproape la fiecare lanseu. Am pierdut cca 15-20 de minute ca sa reusim sa intelegem cum trebuie pescuit si sa gasim naluca potrivita. Ne-am ancorat pe apa de 15m si am incercat fara succes pilkere, naluci soft (microshaduri si gruburi) si oscilante. In cele din urma, Eugen a incercat un fishelic de 17g, dupa care capturile au venit puhoi. Dupa primii trei pesti am incercat sa-l sun pe Andrei, dar nu avea semnal. In disperare de cauza am sunat la Rares, iar ca sa va faceti o idée despre frecventa capturilor, in acest timp Eugen prinsese inca trei pesti. Exact cand am inchis telefonul o barca de cameramani a venit in zona, ocazie cu care am auzit ca cehii aveau peste 40 de pesti in fiecare dintre cele doua barci. A urmat o adevarata cursa de urmarire, iar rezultatele finale ale mansei au adus echipele Romaniei pe primele doua pozitii in clasament (cu 90, respectiv 87 de pesti), devansand de putin cele doua echipe de cehi (cu 86, respectiv 84 de pesti).

Pe scurt, cardul de Makriel era unul extrem de numeros, intinzandu-se probabil pe cateva zeci sau chiar sute de metri patrati. O frecventa mare a capturilor depindea practic de doua aspecte: unul in care sansa juca un rol important, privind pozitionarea bancului cat mai aproape de barca ta, astfel incat sa poti pride pesti cu lanseuri cat mai scurte, si unul ce tinea de alegerea corecta a nalucii. Makrielul este un peste care se hraneste in special in apropierea substratului si este aproape orb, bazandu-se exclusiv pe ceea ce simte cu mustatile si linia laterala, astfel incat o greutate potrivita a nalucii pentru a scurta timpul in care aceasta se scufunda la 15m, o evolutie buna pe cadere si o vibratie puternica erau ingredientele pe care noi le-am gasit ca fiind esentiale pentru a putea face diferenta. Mai presus de toate acestea, cred ca eliminarea timpilor morti a fost punctul forte al echipelor Romaniei, cu toate ca acest lucru nu era foarte usor de realizat: pe de o parte din cauza faptului ca la campionatul mondial toti pestii trebuie scosi cu minciogul, inclusiv cei nepunctabili (in afara de pestii punctabili, noi am mai prins si vreo 30-40 de pesti sub dimensiunea minima de 25cm), iar pe de alta parte, makrielul este un peste a carui intepatura este extrem de periculoasa, astfel incat stewarzii nostri nu ne-au permis sa-i atingem direct cu mainile.

La cca 15-20 de minute dupa ce noi am inceput sa prindem, au ajuns in zona si cele doua barci de unguri, care chiar daca nu au contat la lupta pentru primele locuri in mansa, au prins suficienti pesti (cca 20-30 cu fiecare barca) incat sa se claseze foarte bine. Am punctat acest lucru pentru a sublinia faptul ca o scurgere de informatii accidentala (banuiesc ca ori de la capitanul ceh, ori de la cameramanul care filmase 10 minute in zona, ori de la unul din stewarzii din barcile noastre sau ale cehilor) te poate priva la finalul competitiei de o medalie. Am aflat ulterior ca ungurii nu aveau nici un peste prins in nici una dintre cele doua barci in momentul in care cand au inceput sa pescuiasca langa noi.

REZULTATE. Dupa locul 9 in prima mansa, am avut “de doi bani” sperante pentru o clasare pe podiumul acestei editii de CM. Punand cap la cap informatiile pe care le aveam, am dedus ca Andrei si Adi vor avea bronz individual iar pe natiuni vom fi – pentru a cata oara?!- doar pe locul 4. Rezultatele oficiale ne-au confirmat calculele.

ULTIMA ZI. In ultima zi din Africa de Sud am revenit pentru o partida de cateva ore de pescuit la bass pe lacul Witbank. Ploile din mansa a doua de pe Loskop ne-au tinut companie si in aceasta ultima zi de pescuit.

In ciuda oboselii care se acumulase, a ploii si a vantului pe alocuri foarte puternic, am avut parte de cateva ore de pescuit extrem de agreabile, cu foarte multe capturi.

CONCLUZII. Campionatul national pare sa fie inca o selectie serioasa in vederea participarii la competitiile externe. Romania se lupta aproape an de an la locurile fruntase ale Campionatelor Mondiale organizate de FIPSed.  In mansa a doua a concursului de anul acesta am avut ocazia sa ne testam priceperea la pescuit viteza si cred ca anii in care am pescuit in acest fel in campionatul national au fost decisivi in rezultatul obtinut de cele doua echipaje ale Romaniei. Raman la parerea – si am spus acest lucru dupa fiecare editie de CM la care am participat- ca regulamentul intern trebuie adus cat se poate de aproape de regulamentul  dupa care se desfasoara Campionatul Mondial. Sunt mai convins decat oricand ca o astfel de abordare ar creste sansele la medalii ale echipei nationale, din oricine ar fi ea formata. Este un moment oportun sa intelegem ca promovarea unui regulament in care sansele personale de a accede in echipa nationala sunt prioritare reprezinta o optiune gresita si care pe termen lung ne poate indeparta de medaliile Campionatelor Mondiale. Hai Romania!

In incheiere, dar in primul rand, vreau sa le multumesc si pe aceasta cale sponsorilor care au facut posibila deplasarea in Africa de Sud: Himalaya, Mammut, Relax, Stilcon, Digi, Marele Pescar, Givadi, Decathlon, AGVPS si LRS, precum si sponsorilor nostri din campionatul intern, fara ajutorul carora ne-ar fi fost mult mai greu sa ne calificam in echipa nationala: Arrow International, Daiwa si Garmin.