JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

De la helic la skeletonik pro

­­­­Scriam anul trecut despre spinnertail ca este o naluca plina de surprize careia intentionam sa-i acordam mai multe sanse in viitor. Desfasurarea ulterioara a evenimentelor nu a facut decat sa ne intareasca aceasta convingere si sa ne faca sa ne intrebam din nou de ce am folosit destul de putin acest tip de naluci in trecut.

Cu siguranta exista pescari care nu stiu ca “HELIC” este numele pe care noi l-am dat primului spinnertail pe care l-am realizat in urma cu peste 20 de ani datorita –evident- asemanarii cu un elicopter si evolutiei paletei atat pe tractiune cat si pe traictorie descendenta. Chiar am dat de curand peste un mini-catalog pe care il trimiteam prin posta pescarilor care il solicitau printr-un formular postat la noi pe site prin 1999-2000, in care apare si un Helic intr-o varianta incipienta, primul spinnertail BERTI.

Intre timp, in acceptiunea foarte multor pescari, HELIC este sinonim cu spinnertail, fapt plecat de la modul in care mai multi comercianti sau importatori de produse de pescuit si-au botezat- printr-o asociere de tip “Xerox”- aceasta categorie de naluci “helic” in loc de “spinnertail”.

Am avut anul trecut cel putin doua partide de pescuit in care spinnertailurile au facut diferenta fara doar si poate. Prima a fost la deschiderea sezonului, cand am prins o sumedenie de avati, stiuci, bibani si rosioare in conditiile in care in toata delta se prindea (cel putin stiuca) extrem de greu, asa cum, din pacate, s-a intamplat- cu mici exceptii- pe parcursul intregului an. Facand o paranteza, din punctul nostru de vedere noul ordin pe prohibitie pentru Delta Dunarii cu interzicerea retinerii capturilor de stiuca (printre alte specii) este absolut necesar. Altfel, probabil ca vom ajunge in curand sa “contemplam stiuca la muzeu. Da, da! La muzeu!

Al doilea moment in care spinnertailurile ne-au ajutat sa facem diferenta a fost Cupa Ligii- DDPC 2020, un concurs cu un regulament inedit si cu 93 de echipe la start, unde, cu exceptia unui singur peste (stiuca de 69cm), toti ceilalti cu care am punctat in clasamentul final i-am prins la spinnertailuri de 14, 17 si 21g; mai exact, avati intre 52 si 59cm. Dupa ce m-am straduit sase luni sa-mi fac timp pentru asta, am reusit zilele trecute sa montez un scurt filmulet cu participarea noastra la Cupa Ligii DDPC 2020.

 

Nu o sa intru foarte mult in detalii legate de acest concurs, despre care s-a scris si s-a vorbit foarte mult, despre care s-au realizat numeroase filme. O sa punctez doar faptul ca nu pescuiseram niciodata inainte pe cca 70-80% din suprafata sectorului, ca ne-am antrenat cateva zile cu ajutorul lui Iliuta Goean de la https://www.descoperadeltadunarii.ro, ca am avut doi “sfatuitori” de nadejde carora tinem sa la multumim si din acest colt de pagina si ca am castigat detasat pentru ca am avut o strategie buna si un strop de noroc.

Cred ca astfel cade si ideea preconceputa ca diferenta la pestii mari se face din dimensiunea nalucii. Din punctul meu de vedere, este o eroare majora pe care multi pescari o fac destul de frecvent. Diferenta o poate face doar naluca cea mai asemanatoare cu pestii prada din respectivul moment. Exista cazuri in care aceasta diferenta va fi facuta de o naluca gigant si in egala masura exista zile in care cel mai mare peste va prefera o naluca de cativa centimetri.

Mi s-a intamplat asta in nenumarate ocazii. Cred ca am mai povestit despre stiucile de 10-12kg intepate in Suedia cu oscilante taifun de 5cm in timp ce pescuiam la pastrav, dupa zile intregi de pescuit la stiuca cu naluci gigant, in care reuseam foarte rar sa prind stiuci mai mari de 5-6kg. Am patit lucrul asta in trei excursii consecutive acum 10-15 ani. Sau despre stiuca de peste 10kg prinsa de Misu Sofonea la Holbina cu o oscilanta Banana nr.1, tot de 5cm, in conditii de concurs, cand toti incercam sa ademenim captura cu naluci din ce in ce mai mari. Probabil ca singurul rapitor la care se intampla foarte rar acest lucru este somnul.

Revenind la spinertailuri – am avut in ultimii ani diverse surprize legate de aceste naluci, de la castigarea mansei a doua la Campionatul Mondial in Africa de Sud pescuind la makriel, un peste absolut necunoscut pentru noi pana in acel moment, la partidele memorabile la stiuca si bibani record pe canalele deltei, la cleni prinsi pe apa de 15m in lacurile de munte sau la castigarea DDPC care ne-a adus cel mai mare premiu castigat vreodata la un concurs de pescuit.

Nu pot sa nu amintesc si de ultima surpriza pe care am avut-o telefonic in urma cu vreo doua-trei saptamani. In timp ce ma pregateam sa trimit un pachet cu spinnertailuri unui magazin de pescuit, am intrebat usor mirat… “Dar trage avatul acum?”, iar raspunsul m-a surprins total… “Ah, nu! Aici se pescuieste cu ele foarte mult la salau!”. I-am povestit acum vreo doua zile ui Andy si mi-a spus ca si el, impreuna cu Cox si Malin, au avut o partida memorabilia la salau cu spinnertailuri. Semn ca mai e loc de multe surprize si pentru noi.

In ciuda faptului ca cele doua modele de spinnertail pe care le produceam pana acum -Helic si FISHelic- vin cu o diversitate foarte mare de greutati, pescuind mai mult cu ele in ultimul timp am simtit in cateva randuri nevoia de ajustari de greutate mai fine. In special in acest sens, din 2021, printre noutatile noastre si-a facut loc si un nou membru in familia de spinnertailuri BERTI: SKELETONIK PRO – primul model de spinnertail proiectat in totalitate de noi. Am pastrat aceeasi solutie constructiva ca la modelele noastre deja consacrate, cu sarma dintr-o singura bucata indoita manual si cu fixarea paletei cu calaret; solutie mai complicata dpdv al manoperei, dar mult mai rezistenta in timp decat cea cu vartej incastrat din turnare.

Este spinnertailul care ne va ajuta la reglajele de finete in timpul partidelor de pescuit (in special in rauri sau in Dunare), avand greutati de 16-18-20-22 si 24g si o gama larga de palete si culori.

http://www.bertilure.ro/spinnertails.htm

2020. ANUL ALTFEL

Am incercat sa-mi aduc aminte cand sau daca s-a mai intamplat sa amanam prima partida serioasa de pescuit a anului pentru inceputul lunii iunie.

Am rascolit prin arhiva de fotografii si prin cutia cu ganduri si amintiri, iar daca s-a mai intamplat vreodata, cu siguranta nu a fost in ultimii 30 de ani.

Am trecut usor-usor peste probleme familiale, stare de urgenta, carantina, stari de alerta… si am asteptat cu sufletul la gura inceputul sezonului in Delta Dunarii.

 

Cu ceva peripetii, am ajuns la Egreta in dupa-amiaza primei zile in care pescuitul era permis post prohibitie si dupa cateva incercari nereusite de a gasi stiucile pe ghiolurile din zona Uzlina, am incheiat prima zi de pescuit din 2020 cu o scurta si intensa partida de jumatate de ora la avat,  cu capturi la aproape fiecare lanseu.

In zilele ce au urmat, am reusit sa localizam rand pe rand bibanii, avatii si stiucile – acestea din urma exclusiv in afara zonei de concurs- si ne-am bucurat de partide extrem de relaxante la fiecare dintre aceste specii.

Singurele constante au fost nalucile – surprinzator si pentru noi, cel putin in cazul stiucilor – spinnertail FISHhelic.  

Din pacate, lipsa unor similitudini cu oricare dintre anii anteriori a persistat si la prima etapa a campionatului si am avut parte de cel mai sarac in capturi concurs ALRS desfasurat vreodata in Delta.

Bibanii erau cantonati pe cateva fragmente de canale, iar intalnirea cu o stiuca tinea exclusiv de sansa. Noi am vazut cate una in cele doua zile in care ne-am antrenat pe sectorul de concurs, am prins doua in prima mansa, dintre care una singura punctabila, si niciuna in mansa a doua. In final, dupa o prima mansa in care am reusit sa ne clasam pe locul al treilea, am ocupat un modest dar totusi onorabil loc 10.

Situatiile speciale dau nastere la comportamente “speciale”, iar din acest punct de vedere a fost cu siguranta o etapa din care imi vor ramane in memorie forte multe aspecte si intamplari; unele dintre ele -din pacate- cu conotatii si adnotari negative.

Sa ne vedem sanatosi si voiosi la Bicaz! Prietenii stiu de ce!

Sulina, Septembrie 1983, prima excursie in Delta. Iti multumim!

AFRICA DE SUD

Au trecut aproape trei saptamani de la intoarcerea din Africa de Sud unde am participat, alaturi de Eugen, Adi si Andrei, Cosmin si Silviu, Rares, Robert si David la editia 2019 a Campionatului Mondial de pescuit la rapitori cu naluci din barca. Am intentionat sa scriu un mic articol despre acest eveniment cat mai curand dupa sosirea in Romania pentru ca amintirile sa nu se estompeze, iar in acest sens am adaugat cateva randuri in fiecare zi, in masura timpului pe care l-am avut la dispozitie.

DRUMUL. Ca orice alta destinatie de pescuit care necesita 12 ore de zbor, o excursie in Africa de Sud merita incercata doar in conditiile in care ai la dispozitie macar o saptamana strict pentru pescuit. Daca vrei sa mergi pentru trei-patru zile, drumul este mult prea obositor si cred ca un lac din Europa este mult mai potrivit pentru o astfel de iesire.

AFRICA DE SUD. Este o tara cu o situatie sociala extrem de complicata. Nu o sa intru acum in detalii, dar daca va faceti planuri pentru o excursie in acest colt de lume, informati-va bine inainte care sunt conditiile pe care trebuie sa le indepliniti pentru a fi in siguranta. Trebuie sa mentionez faptul ca, respectand indicatiile primite de la ghizi, noi nu ne-am simtit amenintati nici macar pentru o secunda de-a lungul celor doua saptamani petrecute acolo.

Din punct de vedere al pescuitului, Africa de Sud este o destinatie care merita atentie, mai ales daca vorbim despre bass. Daca apreciezi pescuitul la aceasta specie, ai la dispozitie foarte multe lacuri cu o populatie decenta numeric si cu numeroase capturi record.

Din pacate, braconajul cu plase monofilament este in plina expansiune, iar pe unul dintre lacurile pe care am pescuit, De Hoop, am vazut sute de resturi din astfel de plase incurcate in copacii din apa.

ANTRENAMENTELE NEOFICIALE. Am pescuit 5 zile pe patru lacuri de baraj diferite: cate o zi pe lacurile Middelburg, Witbank si De Hoop si ultimele doua zile pe Arabi. Am prins foarte multi pesti, in special bass.

Trebuie mentionat faptul ca toti cei patru ghizi erau pescari exclusiv de bass, si oricat de mult si-ar fi dorit sa ne poata ajuta cu sfaturi despre celelalte specii punctabile de pe Loskop, chiar nu se pricepeau la asta.

Chiar daca au avut toata bunavointa, au dat telefoane, au intrebat in stanga si in dreapta, din pacate pentru noi nu am reusit sa aflam de la ei mare lucru. Derularea evenimentelor avea sa ne demonstreze ca mai rau ne-am incurcat incercand sa punem in practica sfaturile privind pescuitul pe Loskop primite de la ei.

SAFARI. Dupa cele cinci zile de pescuit, am avut o zi cu program liber, pe care am decis de comun acord sa ne-o petrecem la safari. Intr-o acceptiune mai moderna, safari inseamna o plimbare cu masina in cautarea animalelor dispuse sa fie fotografiate. Aceasta plimbare are loc intr-o ferma de cateva mii de hectare in care animalele sunt lasate exact ca in salbaticie nefiind hranite sau protejate. In scurta noastra plimbare chiar am avut ocazia sa vedem o zebra care fusese vanata cu o seara inainte de o haita de sacali. Una peste alta a fost o experienta interesanta, in care am avut ocazia sa vedem si sa fotografiem o parte din animalele specifice continentului african.

Pe drumul de intoarcere catre resortul de pe malul lacului Loskop, unde eram cazati, am facut o oprire de vreo ora la un magazin de pescuit din Witbank, de unde am plecat cu cateva sacose de produse de care aveam mai multa sau mai putina nevoie. 🙂

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE. Un eveniment de asemenea amploare trebuia sa aiba si o festivitate de deschidere pe masura. Din pacate, programul anuntat de organizatori nu a putut fi respectat si ne-am pierdut o zi intreaga pentru a putea fi prezenti.

ANTRENAMENTELE OFICIALE. In conditiile in care nu stiam mai nimic despre lac si despre speciile la care urma sa pescuim in concurs, am incercat sa acoperim o suprafata cat mai mare de apa si sa pescuim cat mai divers in cele doua zile de antrenamente oficiale. Toate datele si sfaturile pe care le-am avut la dispozitie ne-au canalizat catre patru din cele sapte specii: Bass, Somn African si cele doua specii de Tilapia – Blue Kurper si Red brest Kurper. Despre celelalte trei specii primisem asigurari ca nu o sa fie decisive in clasamentul competitiei.

Dupa rezultatele aproape dezastruoase din antrenamentele oficiale, am cazut de acord cu toti ceilalti colegi de delegatie ca evitarea “gherlei” cu ambele echipe este un obiectiv suficient de indraznet pentru prima mansa.

MANSA 1. Tragerea la sorti a barcilor ne-a adus pentru prima mansa una din barcile de rezerva. Barca nr.18, care ne fusese initial alocata, era singura din concurs care nu avea motor electric cu comanda la picior. Barca din care am pescuit era decenta, dar extrem de mica si in consecinta cam instabila. Am pescuit totusi ok, cu exceptia momentelor in care stewardul nostru se ridica si el in picioare ca sa se dezmorteasca. Cateva informatii destul de vagi ne-au facut sa incepem pescuitul in prima mansa in una dintre cele doua cozi ale lacului, pe apa de 5-10m, schimband nalucile foarte des. Am prins vreo 10 exemplare de Papermouth , din pacate toti sub limita de 30cm. Dupa cum ne-a spus Thinus, stewardul nostru din prima mansa, limita de 30cm era una extrem de ridicata pentru aceasta specie.

Rezultatele i-au confirmat spusele, fiind punctat un singur exemplar in tot concursul. Eugen a reusit sa aduca in barca singurul peste punctabil, un Makrel de 29cm la o oscilanta Austria nr.2. Din pacate, desi am pescuit aproape doua ore pe zona respectiva, capturile punctabile au refuzat sa mai colaboreze cu noi. Am pierdut apoi mare parte din timpul mansei pescuind la drop-shot in cautarea bass-ului. Din pacate n-am adus in barca decat bassi nepunctabili; erau zone unde puteai prinde foarte multi, dar din pacate niciunul nu atingea dimensiunea limita de 30cm. Cand mai era o ora ne-am intors pe zona unde prinsesem singurul peste punctabil dimineata, dar exact cand faceam primele laseuri am primit un telefon de la Andrei care ne-a schimbat strategia pentru timpul ramas, din pacate fara rezultate in fisa de capturi.

PAUZA. Rezultatele modeste din prima mansa ne-au pus in imposibilitatea de a ne contura o strategie clara pentru ziua a doua. Parerile erau impartite intre bass si makirel. Noi am hotarat ca in mansa a doua sa mergem pe varianta Makriel fiind convinsi ca este singura varianta care ne poate ajuta sa rasturnam ce mai putea fi rasturnat in clasament, fiind sustinuti si de Robert, care fusese steward intr-una din barcile echipei gazda.

MANSA 2. Desi ar fi trebuit sa plecam in prima grupa in ziua a doua, o balba a organizatorilor ne-a trimis tot in grupa a doua, la fel ca in prima mansa. Tot raul spre bine. Din prima grupa, mai mult de jumatate dintre barci au plecat catre coada in care si noi aveam de gand sa incepem mansa, astfel incat am hotarat sa atacam cealalta coada principala a lacului. Am inceput pescuitul la limita sectorului. In prima ora am avut un singur atac la un crankbait de clean, am intepat un Blue Kurper imens, de peste doua kilograme, pe care din pacate l-am pierdut langa barca. Am continuat cu incredere, incercand sa observam cu coada ochiului ce se intampla cu barcile care pescuiau in proximitatea noastra. La distanta de cateva sute de metri, doua barci stateau aproape nemiscate de peste o ora, de la inceputul mansei, iar Eugen a insistat sa mergem sa vedem la ce pescuiesc. A fost decizia care a schimbat rezultatele noastre in aceasta mansa. Ajunsi pe zona respectiva, am vazut ca erau cele doua barci de cehi, care prindeau makriel aproape la fiecare lanseu. Am pierdut cca 15-20 de minute ca sa reusim sa intelegem cum trebuie pescuit si sa gasim naluca potrivita. Ne-am ancorat pe apa de 15m si am incercat fara succes pilkere, naluci soft (microshaduri si gruburi) si oscilante. In cele din urma, Eugen a incercat un fishelic de 17g, dupa care capturile au venit puhoi. Dupa primii trei pesti am incercat sa-l sun pe Andrei, dar nu avea semnal. In disperare de cauza am sunat la Rares, iar ca sa va faceti o idée despre frecventa capturilor, in acest timp Eugen prinsese inca trei pesti. Exact cand am inchis telefonul o barca de cameramani a venit in zona, ocazie cu care am auzit ca cehii aveau peste 40 de pesti in fiecare dintre cele doua barci. A urmat o adevarata cursa de urmarire, iar rezultatele finale ale mansei au adus echipele Romaniei pe primele doua pozitii in clasament (cu 90, respectiv 87 de pesti), devansand de putin cele doua echipe de cehi (cu 86, respectiv 84 de pesti).

Pe scurt, cardul de Makriel era unul extrem de numeros, intinzandu-se probabil pe cateva zeci sau chiar sute de metri patrati. O frecventa mare a capturilor depindea practic de doua aspecte: unul in care sansa juca un rol important, privind pozitionarea bancului cat mai aproape de barca ta, astfel incat sa poti pride pesti cu lanseuri cat mai scurte, si unul ce tinea de alegerea corecta a nalucii. Makrielul este un peste care se hraneste in special in apropierea substratului si este aproape orb, bazandu-se exclusiv pe ceea ce simte cu mustatile si linia laterala, astfel incat o greutate potrivita a nalucii pentru a scurta timpul in care aceasta se scufunda la 15m, o evolutie buna pe cadere si o vibratie puternica erau ingredientele pe care noi le-am gasit ca fiind esentiale pentru a putea face diferenta. Mai presus de toate acestea, cred ca eliminarea timpilor morti a fost punctul forte al echipelor Romaniei, cu toate ca acest lucru nu era foarte usor de realizat: pe de o parte din cauza faptului ca la campionatul mondial toti pestii trebuie scosi cu minciogul, inclusiv cei nepunctabili (in afara de pestii punctabili, noi am mai prins si vreo 30-40 de pesti sub dimensiunea minima de 25cm), iar pe de alta parte, makrielul este un peste a carui intepatura este extrem de periculoasa, astfel incat stewarzii nostri nu ne-au permis sa-i atingem direct cu mainile.

La cca 15-20 de minute dupa ce noi am inceput sa prindem, au ajuns in zona si cele doua barci de unguri, care chiar daca nu au contat la lupta pentru primele locuri in mansa, au prins suficienti pesti (cca 20-30 cu fiecare barca) incat sa se claseze foarte bine. Am punctat acest lucru pentru a sublinia faptul ca o scurgere de informatii accidentala (banuiesc ca ori de la capitanul ceh, ori de la cameramanul care filmase 10 minute in zona, ori de la unul din stewarzii din barcile noastre sau ale cehilor) te poate priva la finalul competitiei de o medalie. Am aflat ulterior ca ungurii nu aveau nici un peste prins in nici una dintre cele doua barci in momentul in care cand au inceput sa pescuiasca langa noi.

REZULTATE. Dupa locul 9 in prima mansa, am avut “de doi bani” sperante pentru o clasare pe podiumul acestei editii de CM. Punand cap la cap informatiile pe care le aveam, am dedus ca Andrei si Adi vor avea bronz individual iar pe natiuni vom fi – pentru a cata oara?!- doar pe locul 4. Rezultatele oficiale ne-au confirmat calculele.

ULTIMA ZI. In ultima zi din Africa de Sud am revenit pentru o partida de cateva ore de pescuit la bass pe lacul Witbank. Ploile din mansa a doua de pe Loskop ne-au tinut companie si in aceasta ultima zi de pescuit.

In ciuda oboselii care se acumulase, a ploii si a vantului pe alocuri foarte puternic, am avut parte de cateva ore de pescuit extrem de agreabile, cu foarte multe capturi.

CONCLUZII. Campionatul national pare sa fie inca o selectie serioasa in vederea participarii la competitiile externe. Romania se lupta aproape an de an la locurile fruntase ale Campionatelor Mondiale organizate de FIPSed.  In mansa a doua a concursului de anul acesta am avut ocazia sa ne testam priceperea la pescuit viteza si cred ca anii in care am pescuit in acest fel in campionatul national au fost decisivi in rezultatul obtinut de cele doua echipaje ale Romaniei. Raman la parerea – si am spus acest lucru dupa fiecare editie de CM la care am participat- ca regulamentul intern trebuie adus cat se poate de aproape de regulamentul  dupa care se desfasoara Campionatul Mondial. Sunt mai convins decat oricand ca o astfel de abordare ar creste sansele la medalii ale echipei nationale, din oricine ar fi ea formata. Este un moment oportun sa intelegem ca promovarea unui regulament in care sansele personale de a accede in echipa nationala sunt prioritare reprezinta o optiune gresita si care pe termen lung ne poate indeparta de medaliile Campionatelor Mondiale. Hai Romania!

In incheiere, dar in primul rand, vreau sa le multumesc si pe aceasta cale sponsorilor care au facut posibila deplasarea in Africa de Sud: Himalaya, Mammut, Relax, Stilcon, Digi, Marele Pescar, Givadi, Decathlon, AGVPS si LRS, precum si sponsorilor nostri din campionatul intern, fara ajutorul carora ne-ar fi fost mult mai greu sa ne calificam in echipa nationala: Arrow International, Daiwa si Garmin.

 

SUEDIA NOASTRA

In urma cu ceva timp am primit din partea lui Andy propunerea de a participa la Lapland Pike, o competitie reinventata dupa aproape 10 ani (cu diferenta ca atunci se numea Lapland Fishing Festival), la ale carei editii din 2007 si 2009 am participat impreuna cu mai multi pescari romani, inclusiv componentii echipelor nationale de spinning din anii respectivi.

Am declinat invitatia,  preferand sa ne petrecem cateva zile de vacanta si pescuit de relaxare pe lacul Bicaz, in ideea ca avand zilele de concediu din aceasta vara drastic numarate, e mai convenabil sa nu pierdem o parte dintre ele prin aeroporturi, avioane si masini. Cu atat mai mult cu cat in trecut competitia era una fara miza, organizata pe genunchi, cu barci improprii pentru pescuit, pe piste foarte mici… etc, etc, etc…

Poate –si speram sincer acest lucru in eventualitatea unor viitoare participari – intre timp organizatorii suedezi au reusit sa transforme cu adevarat acel festival intr-o competitie de pescuit. Pana atunci, asa cum spuneam, am preferat peisajul de la Bicaz…

Am revenit la Bicaz la doua saptamani dupa etapa de campionat desfasurata in luna iulie si am gasit lacul mult mai curat, pe de o parte datorita autoritatilor care au desfasurat doua campanii de curatenie in zona de la baraj si in coada principala, la Poiana Largului, pe de alta parte datorita faptului ca lacul scazuse cca un metru si gunoaiele fusesera impinse pe maluri de vant si valuri. Speram ca in urmatorii ani natura sa-si gaseasca suficienti parteneri de lupta impotriva gunoaielor, astfel incat peste nu foarte mult timp Bicazul sa scape de aceasta plaga oribila.

Lupta nu este una usoara, si o sa va dau un singur exemplu, care din pacate se repeta la Bicaz in fiecare zi: o gasca de tineri – baieti si fete intre 20 si 30-35 de ani vin la Ceahlau, fac plaja, baie, pescuiesc, se distreaza… Spre seara fac focul si dau drumul la un gratar… a doua zi gasesti vatra de la gratar plina cu sacose cu pet-uri, tavite de mici, cutii de bere, farfurii de unica folosinta, cutia de la cort… etc.

Din pacate, oamenii care isi petrec zile de vacanta in locuri izolate din tara nu au inteles ca sacosele cu gunoaiele pe care le produc trebuie puse in masina si duse intr-un oras, pentru ca la Ceahlau – sau in alt loc similar sau chiar mai putin locuit- nimeni nu o sa le stranga dupa ei si, mai devreme sau mai tarziu, ele o sa ajunga in apa sau intr-o rapa din padure unde nu ar avea ce sa caute.

Dar sa revenim la pescuit… Dintre toate lacurile pe care pescuim in mod frecvent, Bicazul este lacul care a suferit cele mai multe modificari dpdv al populatiei piscicole in ultimele decenii.

CLEANUL. In anii ’80 si la inceputul anilor ’90, cleanul era partenerul favorit pentru pescuitul cu naluci si de departe cea mai bine reprezentata specie din lac pe care o aveau in vedere pescarii de spinning – foarte putini la acea vreme. Foarte rar te mai intalneai cu cate un PASTRAV, dar in perioada de vara, in care noi pescuiam si pescuim si acum la Bicaz, foarte rar inseamna unul sau doi pastravi pe sezon.

BIBANUL. Am prins primii bibani in vara anului 1989. Imi aduc aminte de parca a fost ieri… am prins patru bibani in acea vara, doi de cca 25cm si doi foarte mici, de 5-6cm. Prin ’86 sau ’87 AJVPS Neamt facuse o populare masiva cu caras. Imi aduc aminte ca lacul era plin ochi cu carasei de 5cm. Probabil ca printre ei au fost si bibani, care s-au acomodat foarte bine, si care pe la jumatatea anilor ’90 au devenit specia predominanta de rapitori din lacul Bicaz.

Au fost veri in care nu reuseam sa mai prindeam mai mult de cativa cleni; in schimb bibanii invadasera lacul. Primele semne de revenire le-am simtit dupa anul 2000. In 2004, la finalul verii, am avut o partida in care am prins vreo 60 de cleni, majoritatea micuti, de cca 20cm, in cateva ore. A doua zi la fel… A fost semnul evident… cleanul revenise puternic. Bibani am inceput sa prindem din ce in ce mai putini in zona malurilor, in schimb se prindeau din ce in ce mai multi pe apa adanca, pe platouri, praguri sau agataturi.

SALAUL. Primii salai i-am prins in vara lui 2015 si aveau toti intre 30 si 40cm. Intre timp, salaul s-a dezvoltat foarte puternic. Anul acesta am prins doi salai de 55cm si mai multi intre 40 si 50cm. Cei mici, de 20-30cm sunt foarte frecventi. Am avut zile in care, pescuind exclusiv la voblere in zona malurilor (adica nu un pescuit clasic de salau), am prins peste 20 de salai.

Daca lucrurile vor merge in aceeasi directie, in urmatorii ani e foarte posibil ca salaul sa devina specia principala de rapitori de la Bicaz. Cleanul in schimb pare intr-un regres puternic. In majoriatea partidelor (in general pescuim 5-6 ore pe zi) am prins maxim 10-15 cleni in doi oameni. Bibanii sunt din nou intr-un numar impresionant. Exista o generatie foarte numeroasa de bibani intre 18 si 23-24cm. S-a intamplat de mai multe ori sa prindem doi bibani la un vobler la acelasi lanseu. Daca pescarii nu-i vor decima, foarte probabil in cativa ani Bicazul va avea o populatie substantiala de bibani record.

Fiind foarte crescut, lacul Bicaz a oferit in aceasta vara oportunitatea unui pescuit de calitate in zona malurilor, unde poti exersa tehnici si lanseuri care nu iti sunt la indemana intr-un an cu apa scazuta. Asadar, am incercat sa profitam de aceasta situatie de fapt si am pescuit aproape exclusiv la voblere si rotative in proximitatea malurilor, incarcend sa atacam in primul rand zone din lac pe care le cunoastem mai putin.

Din nefericire, in ultimii ani am avut din ce in ce mai putin timp pentru vacantele de la Bicaz, si in consecinta, pentru pescuit pe lacul Izvorul Muntelui- Bicaz. In anii 90 am avut veri cu 80-100 de partide de pescuit pe acest lac, in conditiile in care pescuiam din singura barca (pneumatica la vremea aceea) aflata pe lac. Am ajuns la doar 12 zile de pescuit anul acesta, printre zeci de barci, barcute si salupe, dar in pofida acestui fapt, Bicazul ramane pentru noi un loc binecuvantat, in care orice zi de relaxare si pescuit inseamna un castig enorm…

Din pacate, bucuria celor cateva zile de vacanta din vara aceasta ne-a fost puternic umbrita de accidentul care a indoliat spinningul romanesc in urma caruia colegul nostru Laurentiu Andronic, presedintele clubului Aquamania, si-a pierdut viata in mod tragic. Campion national in 2010, vicecampion national in 2007 si Vicecampion mondial atat la echipe individual cat si pe natiuni in Italia in 2011, Laurentiu este fara indoiala una dintre figurile emblematice ale spinningului romanesc din ultimii ani. Ii dorim fir intins acolo unde este acum! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

A DOUA VARA

In luna aprilie, cand ne-am rezervat biletele pentru o saptamana de pescuit la bass pe Cijara la inceputul lui Octombrie nu am avut nici cea mai mica idée ca vom pescui la 30-35 de grade Celsius. Am consultat si accuweather.com inainte de plecare si am vazut ca maximele pentru perioada pe care urma s-o petrecem la Cijara  erau undeva intre 30 si 35 de grade. Si totusi nu m-am putut abtine sa nu ingramadesc in bagaj o geaca, doua hanorace, pantaloni de trening… Mi-au prins bine doar la intoarcere; cand am aterizat pe Otopeni, in Bucuresti erau 8 grade.

Tot raul spre bine, caldura excesiva pentru aceasta perioada a facut ca pestii sa fie extrem de activi. Daca in primavara am avut o reteta destul de clara pentru o eficienta maxima, de data aceasta am avut capturi la toate tipurile de naluci pe care le-am incercat: topwatere, dynamic jiguri – chatterbait, spinnerbait, naluci soft, skirt-jiguri, crankbaituri si jerkbaituri. 

Am prins in doi oameni, in patru zile, aproape 100 de bassi si vreo 20 de stiuci.

Chiar daca am avut ceva emotii din cauza faptului ca doar cu 8 zile inainte se incheiase Soner Euro Cup, un concurs cu 140 de barci, acestea s-au dovedit a fi – din fericire – neintemeiate. Am prins inclusiv pesti care mai fusesera prinsi de curand. Spre deosebire de primavara, pestii erau mult mai slabi, avand greutatea cu cca 25% mai mica. Cel mai mare bass din barca noastra– 2280g – l-am prins in prima zi la un soft worm cu offset-jig de 4g.

Recordman-ul excursiei a fost Adi, care in ultimele doua zile de pescuit a prins sase bassi de peste 2kg, dintre care cel mai mare de 2320g.

La revedere, Cijara! ¡Hasta pronto! Ne revedem la primavara!

ATENTIE! Pescuitul la bass creeaza dependenta!

CONCURSUL DE LA CARE AM PLECAT ACASA MAI DEVREME

…sau

ŢEAPA DE LA VALEA ARGOVEI

Fiind preocupati in ultimele saptamani mai mult de pregatirea si participarea la CM din Rusia, iar la intoarcere de rezolvarea a numeroase probleme ramase nerezolvate in perioada petrecuta la Konakovo, nu am avut timp pentru nici un antrenament in vederea participarii la etapa de pe Valea Argovei din acest weekend.

Fiind vorba de un concurs de salau, pentru cine stie ca pescuitul la aceasta specie inseamna 90% localizare, este evident ca acest fapt atrage dupa sine o probabilitate aproape nula de a obtine un rezultat bun.  Ce-i drept, nici miza nu mai era una foarte mare pentru noi, locul 7 in clasamentul general ocupat inaintea acestei etape lasandu-ne la mana jocului rezultatelor si in consecinta doar sanse pur teoretice de a mai prinde un loc pe podiumul campionatului national de anul acesta.

Am decis totusi sa participam la acest concurs din respect pentru organizatori si pentru a ne prelungi recordul de participare fara intrerupere din 2006, de la inceputurile Campionatului National in actualul sistem.

In ziua de antrenament oficial ne-am chinuit sa pescuim pe un vant de peste 30km/h, incercand sa ne conturam o strategie cat mai buna pentru zilele de concurs… si am decis ca in prima mansa, in primele ore, sa incercam sa prindem salai, dupa care sa cautam sa completam pana la 8 pesti cu ceva bibani, iar daca reusim, in timpul ramas sa incercam sa-i inlocuim si pe ei cu salai.  Zis si facut. In prima jumatate a mansei am punctat cu 4 salai, dupa care, asa cum ne propusesem, in urmatoarele 80-90 de minute am prins inca 4 bibanei, toti de 15cm. Ne-am intors pe zona pe care prinsesem salaii, dar pana la finalul mansei nu am mai reusit sa prindem niciunul punctabil.

Surpriza a venit la finalul mansei, in momentul in care am ajuns cu bibanii la arbitru: “Pai puncteaza de la 20cm!”… “Nu-i adevarat, puncteaza de la 15cm. Exista scris in Regulament si in PV al AG al LRS 2017!”… in cele din urma arbitrul, de buna credinta, a fost de acord sa ne faca o fisa cu cei 4 pesti.

Ajunsi la mal, am mai consultat o data documentele la care facusem referire in discutia cu arbitrul, gandindu-ne ca poate ne-a lasat pe noi memoria. Nicidecum. Lucrurile sunt scrise negru pe alb in regulament si negru pe galben in PV al AG a LRS exact asa cum stiam noi.

Atat in regulament cat si in Procesul Verbal al Adunarii Generale a LRS 2017 e precizat in mod explicit ca dimensiunea minima la care bibanul va puncta in editia din acest an a CNS este de 15cm. Exista o portita lasata organizatorului de a modifica aceasta dimensiune, dar numai cu acordul Adunarii Generale a LRS. Si este normal sa fie asa, intrucat lasata la mana organizatorilor de etape, aceasta decizie poate duce la incercari ale acestora de a-si crea avantaje prin stabilirea de dimensiuni neconforme cu realitatea din lac pentru o anumita specie, pe care membrii clubului organizator n-o au in vedere in strategia lor de concurs. Cam ceea ce au incercat sa faca si rusii cu stiuca la CM.

De asemenea, in anuntul concursului scrie in mod explicit ca acesta se desfășoară după regulamentul Campionatului National de Spinning din Barca 2017.

Discutand si cu organizatorii, intelegem ca e vorba de o greseala, ramasa asa dintr-un copy-paste de la etapa de anul trecut. Simplu… facem o cerere la CTDA, se consulta documentele oficiale dupa care se desfasoara editia din acest an a campionatului, ni se pun pestii si mergem la culcare. Din pacate pentru noi, lucrurile nu au stat tocmai asa… un CTDA facut pe genunchi, din care unii au lipsit sau au votat prin telefon probabil fara sa stie exact despre ce e vorba ne-a informat ca pestii nu se puncteaza, fara a ne preciza insa si baza regulamentara pentru aceasta decizie.

De prin 2011, de la episodul Belis, am facut lobby in mod constant pentru trecerea CTDA la arbitrii. Asa este normal sa fie, concurentii sa fie judecati de catre arbitrii in astfel de situatii, nu de catre ceilalti concurenti. Numai ca presedintii de cluburi din LRS evita in mod regulat sa voteze acest amendament pentru a-si pastra painea si cutitul. Si desi absolut toti ne asigurau ca avem dreptate 100%, s-a votat totusi ca pestii sa nu fie punctati. Am incercat in zadar sa-i intreb pe ce baza regulamentara sau juridica au votat asa. Mi s-a raspuns ca ceilalti asa au stiut. Am replicat ca daca din 78 de oameni doar doi stiu regulamentul, asta nu inseamna ca meciul trebuie jucat dupa alte reguli inventate ad-hoc. Si totusi decizia a ramas definitiva. Desi erau la masa aproximativ aceiasi oameni care votasera la AG aproape in unanimitate regulamentul pe care acum nu au vrut sa-l puna in practica.

In cei aproape 12 ani de cand participam la CNS nu am incalcat nici macar o virgula din regulamente, nici din litera si nici din spiritul lor. De cate ori am gasit formulari sau articole ambigue sau insuficient explicate am atras atentia conducerii LRS, din oricine era ea formata la momentul respectiv. Nu am incercat niciodata sa profitam in interes propriu de aceste ambiguitati. Si la concursul de la Valea Argovei am respectat intocmai regulamentele si hotararile AG si ale conducerii LRS; si totusi am fost depunctati. Treaba CTDA este sa aplice regulamentul atunci cand exista situatii de genul acesta sau sa gaseasca solutii atunci cand apar situatii neacoperite de regulament. Cazul de fata era unul foarte simplu, fiind acoperit integral de regulamentele LRS. Intrucat raspunsul primit de la presedintele CTDA nu contine nici o motivare, ii intrebam inca o data pe membrii CTDA de la cluburile BestFishingFriends, AquaTransilvae, Transilvania Pike si AnglersProTeam si ii rugam sa ne raspunda: pe ce baza juridica sau regulamentara au votat in acest fel?

Nu ne-am facut un obicei din a verifica anunturile de concurs, cu atat mai mult cu cat tot in Regulamentul dupa care functionam ca Liga este scris negru pe alb ce contine acesta: “speciile punctabile”. Nu dimensiunile lor, pentru ca acestea sunt hotarate inca de la inceputul anului, de la AG a LRS. Anuntul de concurs e un fel de program de meci, nu poate tine loc de regulamente, nu poate inventa sau modifca regulile jocului. De altfel, in anuntul concursului nu sunt nici un fel de precizari legate de regulamentul in sine. Daca acceptam ca cineva poate participa la concurs fara sa cunoasca regulamentul, putem avea surpriza ca la concursul urmator unii sa pescuiasca la trena, altii la momeli vii, altii cu mai multe lansete deodata. Nu avem de ce sa verificam mereu dimensiunile minime punctabile, atata timp cat ele sunt prevazute negru pe alb in regulament. E ca si cum cand ne urcam la volan am verifica intotdeauna in Codul Rutier daca trebuie sau nu sa acordam prioritate pietonilor la trecerile de pietoni.

Daca am fi intrat in mansa a doua ar fi insemnat sa acceptam si sa validam aceasta decizie halucinanta a CTDA. Am ales asadar sa scoatem barca de pe apa si sa plecam acasa exact in momentele in care ceilalti concurenti incepeau sa pescuiasca in mansa de duminica.

La ceas aniversar (LRS implineste in aceasta iarna 10 ani de la infiintare), competitia este una foarte puternica, iar trecerea la sistemul pe echipe a insemnat un pas urias inainte in ideea cresterii sanselor la participarile la CM. Din punct de vedere organizatoric, al regulamentelor si al aplicarii acestora, LRS se incapataneaza insa sa arate ca o gluma… din ce in ce mai proasta.

HOLBINA 3 BIBANI… SI FOARTE MULTE STIUCI

98 (nouazecisiopt) de zile au trecut de cand pescuisem ultima oara – pe 1 Decembrie la Hreblea, in Delta Dunarii. Am facut un efort de memorie sa-mi aduc aminte de ultima perioada de 98 de zile consecutive fara sa pescuim, dar in zadar. Nu cred ca mai exista astfel de perioade in ultimii 20-25 de ani, iar daca totusi exista, cu siguranta ele se pot numara pe degetele de la o mana.

Nu mai pescuisem la Holbina de exact 7 ani, din martie 2010. Auzisem ca intre timp s-au intamplat schimbari spectaculoase. Multi straini dintre cei cu care am intrat in contact la competitiile internationale, cand auzeau ca suntem din Romania, tineau sa ne precizeze cu mandrie ca au fost la pescuit la Holbina.

Am “aterizat” la Holbina vineri dupa-amiaza pe o ploaie extrem de neprietenoasa. Spre seara am iesit vreo 30 de minute pe apa pentru a ne aduce aminte cum se face un lanseu. Am avut cateva atacuri, dar n-am reusit sa concretizam nici unul dintre ele.

Sambata am stat in barca aproape toata ziua, cu o pauza de vreo doua ore la pranz. Desi stiucile de Holbina nu erau extrem de active, am reusit sa aducem in barca 17, dintre care 4 peste 70cm si inca 5 intre 60 si 70cm. Chiar daca evenimentul la care am participat s-a numit “Cupa Paul Badea”, in memoria unuia dintre cei trei pasionati care au transformat Holbina intr-un adevarat paradis pentru pescari, multe dintre echipele participante- printre care si noi- nu au tratat neaparat acest eveniment ca pe un concurs de pescuit in adevaratul sens al cuvantului, ci mai degraba ca pe o intalnire amicala cu oameni cu care impartasesc aceeasi pasiune pentru pescuitul la stiuca in Delta Dunarii.

Au fost totusi si vreo 5 echipe care au tinut sa-si demonstreze suprematia la Holbina, preferand sa ramana pe apa inclusiv in timpul pauzei de pranz, iar pentru a nu diminua din meritele castigatorilor, trebuie sa mentionez echipele clasate pe primele trei locuri: David Neacsu – Ionut Ionita, Gologan Ion – Dragos Ionita, Cristi Buliga – Tony Delalande. Spre rusinea mea, nu am retinut numele autorilor capturii concursului, dar a fost vorba de o stiuca de 98cm.

Noi am fost pe locul 4. Mentionez acest lucru strict pentru a rememora faptul ca pentru mine este a treia clasare pe locul 4 la Holbina din 3 participari la evenumente de acest fel; precedentele doua, in echipa cu Malin Musatescu la Stuf-fish in primavera lui 2009 si in echipa cu Andy Arif la Pikemaster in toamna aceluiasi an.

Recunosc, chiar daca nu mi-am exprimat niciodata parerea in mod public, m-am numarat multa vreme printre cei sceptici in ceea ce priveste transformarile de la Holbina; probabil ca si influentat de aceia care dupa experiente de pescuit pe aceasta locatie imi povesteau de conditiile namaipomenite de cazare, masa, despre pachetul de mancare pe care-l primesti in barca sau alte asemenea aspecte care tin strict de confort. Dupa ce am vazut la fata locului ce s-a intamplat in ultimii 10 ani la Holbina, pot sa afirm cu subiect si predicat ca principalele si cele mai importante schimbari au fost facute pentru pesti, pescari si pescuit.

Am fost realmente impresionat de pontoanele cu prize individuale, de canalele sapate prin stuf pentru a permite circulatia pestilor si oxigenarea apei, sau intr-un cuvant de grija noilor proprietari ai incintei de la Holbina pentru pesti si pescari. Am pescuit in multe locatii din Europa, dar nicaieri nu am intalnit ceva similar. Doar dupa ce ajungi la Holbina si vezi cu ochii tai schimbarile care au avut loc acolo intelegi ca este o obligatie pentru tine ca pescar sportiv sa sustii cu mijloacele de care dispui acest gen de proiecte. Delta Dunarii ar avea nevoie de mai multi oameni ca cei care administreaza acum incintele de la Holbina 3 Bibani.

PS. In perioada scursa de la data la care am scris aceste randuri (dar n-am putut sa le public mai devreme din cauza unor probleme tehnice), Malin Musatescu a fost numit guvernator al Deltei Dunarii. Este unul dintre putinii oameni pe care ii cunosc si de ale carui bune intentii sunt convins in totalitate. Vreau sa ii urez mult succes in noua functie si sa il asigur si din acest colt de pagina de sustinerea noastra totala si neconditionata. Iar pentru a lega cumva evenimentul de subiectul acestui articol, sper ca va reusi sa foloseasca Holbina 3 Bibani drept exemplu de proiect de dezvoltare durabila pentru intreaga Delta a Dunarii.

NEAGRA, FARA FILARET

Filaret Cimpoiesu a fost tehnicianul care s-a ocupat de soarta pastravilor de pe Neagra in ultimii ani. De la primul contact pe care l-am avut cu acest rau, in urma cu 15-20 de ani, am remarcat in Filaret un pescar pasionat, dedicat deopotriva gestionarii durabile a resursei acvatice din raul pe care-l avea in grija.

Din pacate, Filaret s-a stins in iarna trecuta, lasand in urma un rau minunat, probabil unul dintre cele mai bine ingrijite rauri de munte din tara- dar si regretele celor care l-au cunoscut si un post inca liber la Ocolul Silvic Brosteni. “Nimeni nu poate sa-l inlocuiasca pe Filaret!” ne-a spus doamna care ne-a eliberat permisele de pescuit.

Am incercat sa gasim o parte buna in faptul ca pe Bicaz nu aveam voie sa pescuim saptamana aceasta si am facut o scurta excursie pe Neagra. Am aflat din start ca anul acesta nu se pescuieste decat pe Neagra Inferioara (mai jos de confluenta cu Negrisoara), intrucat s-au facut populari.

Nu mai pescuisem pe aceasta zona de foarte multi ani. Fiind zona cea mai pescuita, in general o evitam, in ciuda faptului ca in trecut am avut capturi importante.

Am gasit raul cu un debit foarte crescut si o apa cam tulbure pentru gustul nostru, dar acceptabila pentru pescuit cu rotative.

Nici nu apucasem sa facem primele lanseuri si am inceput o lupta grea cu “stolurile” de tauni si tantari. Nu stiu ce s-a intamplat anul asta, dar sunt mai multi ca oricand. Am remarcat acest fapt si in Delta, cand masina ne-a fost invadata de zeci de tauni in cateva clipe de neatentie.

Am pescuit exact 6 ore, intre 10.00 si 16.00 si am prins, in doi pescari, circa 30 de pastraviori. Cei mai mari nu au depasit 17-18 cm, iar majoritatea aveau undeva intre 10 si 15cm.

Am folosit aproape exclusiv rotative mici, dar din cauza debitului foarte mare era greu sa gasesti locuri in care sa lansezi. Practic in fiecare loc in care apa statea putin, aveai cel putin un atac.

Din pacate, pastravii cei mari nu ne-au bagat deloc in seama. Poate a fost o zi proasta, poate nivelul crescut si turbiditatea apei, poate ca n-am gasit noi reteta castigatoare sau poate a fost din cauza furtunii care a inceput la ora 16. Sau poate ca pur si simpul pastravii cei mari s-au dus odata cu protectorul lor.

Ne-am bucurat totusi ca sunt multi pesti mici, ca doamna de la permise spusese adevarul: Neagra si Negrisoara au fost populate de curand. Neagra pare sa aiba viitor; iar daca se va gasi un technician pasionat, acest viitor poate sa fie pe masura trecutului si renumelui acestui rau minunat.

DELEGYHAZA BASS-TRIP

Planuim acest basstrip la Delegyhaza de cateva luni bune impreuna cu Cristi, care a fost pionul principal in organizarea excursiei, cu Soni, gazda noastra ospitaliera, cu Stefan si George, “virusati” de pescuitul la acest peste minunat, la fel ca si noi.

Se implinesc anul acesta opt ani de la primul contact cu bassii din Italia cu ocazia CM de Bass de pe Lago di Garda. Ne-am adus aminte in numeroase momente si ne-am amuzat de cat de naivi eram atunci in ceea ce priveste bass-ul. Aveam ceva cunostinte teoretice, din filmele de pe internet, iar la primele lanseuri de pe Fiume Brenta ne asteptam ca bassii sa ne sara singuri in barca. Cu timpul am inteles ca tocmai in asta consta principala calitate a pescuitului la bass… in dificultatea cu care il poti captura, mai ales in unele perioade.

De atunci, nu am ratat nici un prilej de a ne reintalni cu acesti rapitori. Pentru mine a fost a cincea excursie in Ungaria in cautarea bass-ului si a doua la Delegyhaza. La prima excursie, in iunie 2013, am avut parte de o  vreme foarte calda, iar pestii erau extrem de activi, atacand furibund naluci cu reactivitate foarte mare; am prins atunci foarte multi bassi, toti la spinnerbait.

Din pacate, anul acesta am avut parte de o racire destul de accentuata a vremii chiar in perioada petrecuta la Delegyhaza. Am alternat doua stiluri diferite de pescuit: un pescuit in viteza, la naluci reactive, in special la spinnerbait si dynamic-jig cand soarele incepea sa aiba ceva forta si un pescuit mai static, la naluci soft in monturi texas sau cu carlige offset/swimbait lestate in orele in care vremea era mai rece. Capturile – peste 20 de pesti prinsi in doi pescari in doua zile si jumatate de pescuit – au fost impartite in mod egal intre aceste doua tipuri de abordare. Multi pesti au depasit bariera de 40cm, iar cei mai mari au avut 45 si 47 de cm.

Bass-ul a fost introdus in balastierele de la Delegyhaza in 1992 pentru a diminua populatia de somn pitic ce facea ravagii printre celelalte specii de pesti prezente. In cativa ani, somnul pitic a disparut cu desavarsire, iar bass-ul convietuieste cu crapii, carasii, amurii, stiucile, bibanii si somnii de acolo.

Si ca in toate tarile in care exista acest peste, au aparut si magazinele de scule de pescuit dedicate lui aproape in totalitate. In dupa-amiaza celei de-a doua zile petrecute in Ungaria, am facut o scurta plimbare pana in Budapesta, pentru a vizita magazinul wobblerek.com. Un magazin aflat pe malul Dunarii, gandit exclusiv pentru pescarii de rapitor, in care am admirat o diversitate foarte mare de naluci high-end, majoritatea dedicate pescuitului la bass.

Ca si la precedentele excursii in Ungaria, am remarcat faptul ca vecinii nostri maghiari sunt mai evoluati decat noi in ceea ce priveste respectul fata de natura, ape si pesti. Chiar daca Soni ne-a povestit ca au si ei probleme cu pescarii, care “fura” bassi (in Ungaria este interzisa cu desavarsire retinerea acestor pesti), diferenta fata de ce se intampla in Romania este inca una foarte mare. Daca pun la socoteala si faptul ca pretul pentru  trei zile de pescuit, casa, masa si barca a fost de cca 800 de lei pentru doi pescari, ma gandesc ca excursii de genul acesta ar trebui facute mai des. In incheiere, va invit sa parcurgeti o galerie foto cu cele mai reusite fotografii cu capturile noastre de la Delegyhaza.

PASTRAVI DE MAI

In copilarie era ziua internationala a muncii; cu defilari, parade si mitinguri regizate in cinstea conducatorului iubit… “Rade iarasi primavara/ Peste campuri peste plai/ Veselia umple tara/ C-a venit intai de mai”, iar in adolescenta, in primul cincinal al anilor ‘90 a fost deschiderea sezonului estival pe litoralul romanesc. De-abia in 1996 am cunoscut adevarata semnificatie a datei de intai mai: deschiderea sezonului de pescuit la pastrav. Parca nici nu-mi vine sa cred ca au trecut de-atunci 20 de ani…

Am pastrat traditia si anul acesta, cu o saptamana intarziere cauzata de suprapunerea Pastelui Ortodox cu data de 1 mai. In weekendul recent incheiat am facut o excursie de 3 zile la munte pentru a incerca sa pacalim vigilenta pistruiatilor. Startul a fost greoi… la inceputul saptamanii trecute am dat cateva zeci de telefoane pentru  a ne procura premise… si am reusit cu greu prin amabilitatea lui Tavi Voinea, si el un pasionat pescar de pastrav din Sibiu, care insa nu a avut prea multe cuvinte de incurajare.

Din pacate, gestionarea defectuoasa a resursei piscicole din apele Romsilva a lasat urme destul de adanci… daca in urma cu 10-15 ani reuseam sa prindem intr-o zi mai multi  pastravi de om, anul acesta am reusit sa pacalim doar cativa in cinci oameni in trei zile. Atunci – la inceputul anilor 2000, ne imaginam ca mai rau nu se poate, dar din pacate istoria ne-a demonstrat contrariul.

Sunt mai convins ca oricand ca singura varianta viabila si durabila pentru lacurile si raurile de munte este concesionarea lor si gestionarea fondului piscicol de catre asociatii de pescari. Asa cum se intampla astazi pe Tarnava Mare, dupa modelul mai tuturor tarilor invecinate.

Am pescuit pe mai multe lacuri de munte din judetele Sibiu, Alba si Valcea. Cel mai mare soc l-am avut la Oasa, unde un calugar care trecea cu barca pe langa noi ne-a spus (citez din memorie): “…sa stiti ca nu e peste aici. Puteti sa incercati, nu vreau sa va descurajez, dar eu n-am mai vazut un peste de ani de zile! Nu vedeti ca nici broaste sau boisteni nu mai sunt, au curentat tot!…”.

Realitatea este ca padurarii, cabanierii de la Cabana Oasa si calugarii de la Manastirea Oasa au toti diverse variante de povestiri in care pastravii sunt, fara exceptie, victime. Ale plaselor, ale curentului electric, ale nepasarii sau pur si simplu ale unei epoci pe care se straduiesc s-o depaseasca.

Performerul detasat al excursiei a fost prietenul nostru, craioveanul Marius Ticu care a reusit sa scoata pentru fotografie un superb exemplar de pastrav indigen pe care noi l-am apreciat undeva intre 4 si 5kg. Spre satisfactia noastra, taifun-ul a fost din nou “vinovat” pentru aceasta minunata captura. Performanta lui este cu atat mai laudabila cu cat – desi indeplinea toate conditiile legale sa sacrifice acest peste – a preferat sa-i redea libertatea imediat dupa fotografiere.

“Catch & release” autentic, asa as numi gestul lui Marius. Aviz “sportivilor” care au inceput sa umple internetul cu filme cu eliberari de pesti in locatii in care se pescuieste exclusiv in regim “catch & release”. Imi doresc sa-i vad pe toti acesti pescari dovedindu-si sportivitatea pe ape publice, nu in lacuri si incinte unde proprietarii ii obliga sa elibereze pestii prinsi.

Chiar daca din punct de vedere al numarului de capturi nu a fost o excursie foarte reusita, bucuria de a petrece cateva zile in natura a fost uriasa. Parca atunci cand in fata ti se asterne o panorama de vis, cu crestele muntilor inca inzapezite si respiri aerul proaspat cu miros de brad treci mai usor peste faptul ca pestii nu iti perturba linistea decat foarte rar.

Vom reveni la munte cat de curand si ori de cate ori vom avea cateva zile libere. Cu siguranta la un moment dat si pestii ne vor rasplati devotamentul. Cu promisiunea ferma ca se vor intoarce – ca intotdeauna – in apa.