JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

A DOUA VARA

In luna aprilie, cand ne-am rezervat biletele pentru o saptamana de pescuit la bass pe Cijara la inceputul lui Octombrie nu am avut nici cea mai mica idée ca vom pescui la 30-35 de grade Celsius. Am consultat si accuweather.com inainte de plecare si am vazut ca maximele pentru perioada pe care urma s-o petrecem la Cijara  erau undeva intre 30 si 35 de grade. Si totusi nu m-am putut abtine sa nu ingramadesc in bagaj o geaca, doua hanorace, pantaloni de trening… Mi-au prins bine doar la intoarcere; cand am aterizat pe Otopeni, in Bucuresti erau 8 grade.

Tot raul spre bine, caldura excesiva pentru aceasta perioada a facut ca pestii sa fie extrem de activi. Daca in primavara am avut o reteta destul de clara pentru o eficienta maxima, de data aceasta am avut capturi la toate tipurile de naluci pe care le-am incercat: topwatere, dynamic jiguri – chatterbait, spinnerbait, naluci soft, skirt-jiguri, crankbaituri si jerkbaituri. 

Am prins in doi oameni, in patru zile, aproape 100 de bassi si vreo 20 de stiuci.

Chiar daca am avut ceva emotii din cauza faptului ca doar cu 8 zile inainte se incheiase Soner Euro Cup, un concurs cu 140 de barci, acestea s-au dovedit a fi – din fericire – neintemeiate. Am prins inclusiv pesti care mai fusesera prinsi de curand. Spre deosebire de primavara, pestii erau mult mai slabi, avand greutatea cu cca 25% mai mica. Cel mai mare bass din barca noastra– 2280g – l-am prins in prima zi la un soft worm cu offset-jig de 4g.

Recordman-ul excursiei a fost Adi, care in ultimele doua zile de pescuit a prins sase bassi de peste 2kg, dintre care cel mai mare de 2320g.

La revedere, Cijara! ¡Hasta pronto! Ne revedem la primavara!

ATENTIE! Pescuitul la bass creeaza dependenta!

CONCURSUL DE LA CARE AM PLECAT ACASA MAI DEVREME

…sau

ŢEAPA DE LA VALEA ARGOVEI

Fiind preocupati in ultimele saptamani mai mult de pregatirea si participarea la CM din Rusia, iar la intoarcere de rezolvarea a numeroase probleme ramase nerezolvate in perioada petrecuta la Konakovo, nu am avut timp pentru nici un antrenament in vederea participarii la etapa de pe Valea Argovei din acest weekend.

Fiind vorba de un concurs de salau, pentru cine stie ca pescuitul la aceasta specie inseamna 90% localizare, este evident ca acest fapt atrage dupa sine o probabilitate aproape nula de a obtine un rezultat bun.  Ce-i drept, nici miza nu mai era una foarte mare pentru noi, locul 7 in clasamentul general ocupat inaintea acestei etape lasandu-ne la mana jocului rezultatelor si in consecinta doar sanse pur teoretice de a mai prinde un loc pe podiumul campionatului national de anul acesta.

Am decis totusi sa participam la acest concurs din respect pentru organizatori si pentru a ne prelungi recordul de participare fara intrerupere din 2006, de la inceputurile Campionatului National in actualul sistem.

In ziua de antrenament oficial ne-am chinuit sa pescuim pe un vant de peste 30km/h, incercand sa ne conturam o strategie cat mai buna pentru zilele de concurs… si am decis ca in prima mansa, in primele ore, sa incercam sa prindem salai, dupa care sa cautam sa completam pana la 8 pesti cu ceva bibani, iar daca reusim, in timpul ramas sa incercam sa-i inlocuim si pe ei cu salai.  Zis si facut. In prima jumatate a mansei am punctat cu 4 salai, dupa care, asa cum ne propusesem, in urmatoarele 80-90 de minute am prins inca 4 bibanei, toti de 15cm. Ne-am intors pe zona pe care prinsesem salaii, dar pana la finalul mansei nu am mai reusit sa prindem niciunul punctabil.

Surpriza a venit la finalul mansei, in momentul in care am ajuns cu bibanii la arbitru: “Pai puncteaza de la 20cm!”… “Nu-i adevarat, puncteaza de la 15cm. Exista scris in Regulament si in PV al AG al LRS 2017!”… in cele din urma arbitrul, de buna credinta, a fost de acord sa ne faca o fisa cu cei 4 pesti.

Ajunsi la mal, am mai consultat o data documentele la care facusem referire in discutia cu arbitrul, gandindu-ne ca poate ne-a lasat pe noi memoria. Nicidecum. Lucrurile sunt scrise negru pe alb in regulament si negru pe galben in PV al AG a LRS exact asa cum stiam noi.

Atat in regulament cat si in Procesul Verbal al Adunarii Generale a LRS 2017 e precizat in mod explicit ca dimensiunea minima la care bibanul va puncta in editia din acest an a CNS este de 15cm. Exista o portita lasata organizatorului de a modifica aceasta dimensiune, dar numai cu acordul Adunarii Generale a LRS. Si este normal sa fie asa, intrucat lasata la mana organizatorilor de etape, aceasta decizie poate duce la incercari ale acestora de a-si crea avantaje prin stabilirea de dimensiuni neconforme cu realitatea din lac pentru o anumita specie, pe care membrii clubului organizator n-o au in vedere in strategia lor de concurs. Cam ceea ce au incercat sa faca si rusii cu stiuca la CM.

De asemenea, in anuntul concursului scrie in mod explicit ca acesta se desfășoară după regulamentul Campionatului National de Spinning din Barca 2017.

Discutand si cu organizatorii, intelegem ca e vorba de o greseala, ramasa asa dintr-un copy-paste de la etapa de anul trecut. Simplu… facem o cerere la CTDA, se consulta documentele oficiale dupa care se desfasoara editia din acest an a campionatului, ni se pun pestii si mergem la culcare. Din pacate pentru noi, lucrurile nu au stat tocmai asa… un CTDA facut pe genunchi, din care unii au lipsit sau au votat prin telefon probabil fara sa stie exact despre ce e vorba ne-a informat ca pestii nu se puncteaza, fara a ne preciza insa si baza regulamentara pentru aceasta decizie.

De prin 2011, de la episodul Belis, am facut lobby in mod constant pentru trecerea CTDA la arbitrii. Asa este normal sa fie, concurentii sa fie judecati de catre arbitrii in astfel de situatii, nu de catre ceilalti concurenti. Numai ca presedintii de cluburi din LRS evita in mod regulat sa voteze acest amendament pentru a-si pastra painea si cutitul. Si desi absolut toti ne asigurau ca avem dreptate 100%, s-a votat totusi ca pestii sa nu fie punctati. Am incercat in zadar sa-i intreb pe ce baza regulamentara sau juridica au votat asa. Mi s-a raspuns ca ceilalti asa au stiut. Am replicat ca daca din 78 de oameni doar doi stiu regulamentul, asta nu inseamna ca meciul trebuie jucat dupa alte reguli inventate ad-hoc. Si totusi decizia a ramas definitiva. Desi erau la masa aproximativ aceiasi oameni care votasera la AG aproape in unanimitate regulamentul pe care acum nu au vrut sa-l puna in practica.

In cei aproape 12 ani de cand participam la CNS nu am incalcat nici macar o virgula din regulamente, nici din litera si nici din spiritul lor. De cate ori am gasit formulari sau articole ambigue sau insuficient explicate am atras atentia conducerii LRS, din oricine era ea formata la momentul respectiv. Nu am incercat niciodata sa profitam in interes propriu de aceste ambiguitati. Si la concursul de la Valea Argovei am respectat intocmai regulamentele si hotararile AG si ale conducerii LRS; si totusi am fost depunctati. Treaba CTDA este sa aplice regulamentul atunci cand exista situatii de genul acesta sau sa gaseasca solutii atunci cand apar situatii neacoperite de regulament. Cazul de fata era unul foarte simplu, fiind acoperit integral de regulamentele LRS. Intrucat raspunsul primit de la presedintele CTDA nu contine nici o motivare, ii intrebam inca o data pe membrii CTDA de la cluburile BestFishingFriends, AquaTransilvae, Transilvania Pike si AnglersProTeam si ii rugam sa ne raspunda: pe ce baza juridica sau regulamentara au votat in acest fel?

Nu ne-am facut un obicei din a verifica anunturile de concurs, cu atat mai mult cu cat tot in Regulamentul dupa care functionam ca Liga este scris negru pe alb ce contine acesta: “speciile punctabile”. Nu dimensiunile lor, pentru ca acestea sunt hotarate inca de la inceputul anului, de la AG a LRS. Anuntul de concurs e un fel de program de meci, nu poate tine loc de regulamente, nu poate inventa sau modifca regulile jocului. De altfel, in anuntul concursului nu sunt nici un fel de precizari legate de regulamentul in sine. Daca acceptam ca cineva poate participa la concurs fara sa cunoasca regulamentul, putem avea surpriza ca la concursul urmator unii sa pescuiasca la trena, altii la momeli vii, altii cu mai multe lansete deodata. Nu avem de ce sa verificam mereu dimensiunile minime punctabile, atata timp cat ele sunt prevazute negru pe alb in regulament. E ca si cum cand ne urcam la volan am verifica intotdeauna in Codul Rutier daca trebuie sau nu sa acordam prioritate pietonilor la trecerile de pietoni.

Daca am fi intrat in mansa a doua ar fi insemnat sa acceptam si sa validam aceasta decizie halucinanta a CTDA. Am ales asadar sa scoatem barca de pe apa si sa plecam acasa exact in momentele in care ceilalti concurenti incepeau sa pescuiasca in mansa de duminica.

La ceas aniversar (LRS implineste in aceasta iarna 10 ani de la infiintare), competitia este una foarte puternica, iar trecerea la sistemul pe echipe a insemnat un pas urias inainte in ideea cresterii sanselor la participarile la CM. Din punct de vedere organizatoric, al regulamentelor si al aplicarii acestora, LRS se incapataneaza insa sa arate ca o gluma… din ce in ce mai proasta.

HOLBINA 3 BIBANI… SI FOARTE MULTE STIUCI

98 (nouazecisiopt) de zile au trecut de cand pescuisem ultima oara – pe 1 Decembrie la Hreblea, in Delta Dunarii. Am facut un efort de memorie sa-mi aduc aminte de ultima perioada de 98 de zile consecutive fara sa pescuim, dar in zadar. Nu cred ca mai exista astfel de perioade in ultimii 20-25 de ani, iar daca totusi exista, cu siguranta ele se pot numara pe degetele de la o mana.

Nu mai pescuisem la Holbina de exact 7 ani, din martie 2010. Auzisem ca intre timp s-au intamplat schimbari spectaculoase. Multi straini dintre cei cu care am intrat in contact la competitiile internationale, cand auzeau ca suntem din Romania, tineau sa ne precizeze cu mandrie ca au fost la pescuit la Holbina.

Am “aterizat” la Holbina vineri dupa-amiaza pe o ploaie extrem de neprietenoasa. Spre seara am iesit vreo 30 de minute pe apa pentru a ne aduce aminte cum se face un lanseu. Am avut cateva atacuri, dar n-am reusit sa concretizam nici unul dintre ele.

Sambata am stat in barca aproape toata ziua, cu o pauza de vreo doua ore la pranz. Desi stiucile de Holbina nu erau extrem de active, am reusit sa aducem in barca 17, dintre care 4 peste 70cm si inca 5 intre 60 si 70cm. Chiar daca evenimentul la care am participat s-a numit “Cupa Paul Badea”, in memoria unuia dintre cei trei pasionati care au transformat Holbina intr-un adevarat paradis pentru pescari, multe dintre echipele participante- printre care si noi- nu au tratat neaparat acest eveniment ca pe un concurs de pescuit in adevaratul sens al cuvantului, ci mai degraba ca pe o intalnire amicala cu oameni cu care impartasesc aceeasi pasiune pentru pescuitul la stiuca in Delta Dunarii.

Au fost totusi si vreo 5 echipe care au tinut sa-si demonstreze suprematia la Holbina, preferand sa ramana pe apa inclusiv in timpul pauzei de pranz, iar pentru a nu diminua din meritele castigatorilor, trebuie sa mentionez echipele clasate pe primele trei locuri: David Neacsu – Ionut Ionita, Gologan Ion – Dragos Ionita, Cristi Buliga – Tony Delalande. Spre rusinea mea, nu am retinut numele autorilor capturii concursului, dar a fost vorba de o stiuca de 98cm.

Noi am fost pe locul 4. Mentionez acest lucru strict pentru a rememora faptul ca pentru mine este a treia clasare pe locul 4 la Holbina din 3 participari la evenumente de acest fel; precedentele doua, in echipa cu Malin Musatescu la Stuf-fish in primavera lui 2009 si in echipa cu Andy Arif la Pikemaster in toamna aceluiasi an.

Recunosc, chiar daca nu mi-am exprimat niciodata parerea in mod public, m-am numarat multa vreme printre cei sceptici in ceea ce priveste transformarile de la Holbina; probabil ca si influentat de aceia care dupa experiente de pescuit pe aceasta locatie imi povesteau de conditiile namaipomenite de cazare, masa, despre pachetul de mancare pe care-l primesti in barca sau alte asemenea aspecte care tin strict de confort. Dupa ce am vazut la fata locului ce s-a intamplat in ultimii 10 ani la Holbina, pot sa afirm cu subiect si predicat ca principalele si cele mai importante schimbari au fost facute pentru pesti, pescari si pescuit.

Am fost realmente impresionat de pontoanele cu prize individuale, de canalele sapate prin stuf pentru a permite circulatia pestilor si oxigenarea apei, sau intr-un cuvant de grija noilor proprietari ai incintei de la Holbina pentru pesti si pescari. Am pescuit in multe locatii din Europa, dar nicaieri nu am intalnit ceva similar. Doar dupa ce ajungi la Holbina si vezi cu ochii tai schimbarile care au avut loc acolo intelegi ca este o obligatie pentru tine ca pescar sportiv sa sustii cu mijloacele de care dispui acest gen de proiecte. Delta Dunarii ar avea nevoie de mai multi oameni ca cei care administreaza acum incintele de la Holbina 3 Bibani.

PS. In perioada scursa de la data la care am scris aceste randuri (dar n-am putut sa le public mai devreme din cauza unor probleme tehnice), Malin Musatescu a fost numit guvernator al Deltei Dunarii. Este unul dintre putinii oameni pe care ii cunosc si de ale carui bune intentii sunt convins in totalitate. Vreau sa ii urez mult succes in noua functie si sa il asigur si din acest colt de pagina de sustinerea noastra totala si neconditionata. Iar pentru a lega cumva evenimentul de subiectul acestui articol, sper ca va reusi sa foloseasca Holbina 3 Bibani drept exemplu de proiect de dezvoltare durabila pentru intreaga Delta a Dunarii.

NEAGRA, FARA FILARET

Filaret Cimpoiesu a fost tehnicianul care s-a ocupat de soarta pastravilor de pe Neagra in ultimii ani. De la primul contact pe care l-am avut cu acest rau, in urma cu 15-20 de ani, am remarcat in Filaret un pescar pasionat, dedicat deopotriva gestionarii durabile a resursei acvatice din raul pe care-l avea in grija.

Din pacate, Filaret s-a stins in iarna trecuta, lasand in urma un rau minunat, probabil unul dintre cele mai bine ingrijite rauri de munte din tara- dar si regretele celor care l-au cunoscut si un post inca liber la Ocolul Silvic Brosteni. “Nimeni nu poate sa-l inlocuiasca pe Filaret!” ne-a spus doamna care ne-a eliberat permisele de pescuit.

Am incercat sa gasim o parte buna in faptul ca pe Bicaz nu aveam voie sa pescuim saptamana aceasta si am facut o scurta excursie pe Neagra. Am aflat din start ca anul acesta nu se pescuieste decat pe Neagra Inferioara (mai jos de confluenta cu Negrisoara), intrucat s-au facut populari.

Nu mai pescuisem pe aceasta zona de foarte multi ani. Fiind zona cea mai pescuita, in general o evitam, in ciuda faptului ca in trecut am avut capturi importante.

Am gasit raul cu un debit foarte crescut si o apa cam tulbure pentru gustul nostru, dar acceptabila pentru pescuit cu rotative.

Nici nu apucasem sa facem primele lanseuri si am inceput o lupta grea cu “stolurile” de tauni si tantari. Nu stiu ce s-a intamplat anul asta, dar sunt mai multi ca oricand. Am remarcat acest fapt si in Delta, cand masina ne-a fost invadata de zeci de tauni in cateva clipe de neatentie.

Am pescuit exact 6 ore, intre 10.00 si 16.00 si am prins, in doi pescari, circa 30 de pastraviori. Cei mai mari nu au depasit 17-18 cm, iar majoritatea aveau undeva intre 10 si 15cm.

Am folosit aproape exclusiv rotative mici, dar din cauza debitului foarte mare era greu sa gasesti locuri in care sa lansezi. Practic in fiecare loc in care apa statea putin, aveai cel putin un atac.

Din pacate, pastravii cei mari nu ne-au bagat deloc in seama. Poate a fost o zi proasta, poate nivelul crescut si turbiditatea apei, poate ca n-am gasit noi reteta castigatoare sau poate a fost din cauza furtunii care a inceput la ora 16. Sau poate ca pur si simpul pastravii cei mari s-au dus odata cu protectorul lor.

Ne-am bucurat totusi ca sunt multi pesti mici, ca doamna de la permise spusese adevarul: Neagra si Negrisoara au fost populate de curand. Neagra pare sa aiba viitor; iar daca se va gasi un technician pasionat, acest viitor poate sa fie pe masura trecutului si renumelui acestui rau minunat.

DELEGYHAZA BASS-TRIP

Planuim acest basstrip la Delegyhaza de cateva luni bune impreuna cu Cristi, care a fost pionul principal in organizarea excursiei, cu Soni, gazda noastra ospitaliera, cu Stefan si George, “virusati” de pescuitul la acest peste minunat, la fel ca si noi.

Se implinesc anul acesta opt ani de la primul contact cu bassii din Italia cu ocazia CM de Bass de pe Lago di Garda. Ne-am adus aminte in numeroase momente si ne-am amuzat de cat de naivi eram atunci in ceea ce priveste bass-ul. Aveam ceva cunostinte teoretice, din filmele de pe internet, iar la primele lanseuri de pe Fiume Brenta ne asteptam ca bassii sa ne sara singuri in barca. Cu timpul am inteles ca tocmai in asta consta principala calitate a pescuitului la bass… in dificultatea cu care il poti captura, mai ales in unele perioade.

De atunci, nu am ratat nici un prilej de a ne reintalni cu acesti rapitori. Pentru mine a fost a cincea excursie in Ungaria in cautarea bass-ului si a doua la Delegyhaza. La prima excursie, in iunie 2013, am avut parte de o  vreme foarte calda, iar pestii erau extrem de activi, atacand furibund naluci cu reactivitate foarte mare; am prins atunci foarte multi bassi, toti la spinnerbait.

Din pacate, anul acesta am avut parte de o racire destul de accentuata a vremii chiar in perioada petrecuta la Delegyhaza. Am alternat doua stiluri diferite de pescuit: un pescuit in viteza, la naluci reactive, in special la spinnerbait si dynamic-jig cand soarele incepea sa aiba ceva forta si un pescuit mai static, la naluci soft in monturi texas sau cu carlige offset/swimbait lestate in orele in care vremea era mai rece. Capturile – peste 20 de pesti prinsi in doi pescari in doua zile si jumatate de pescuit – au fost impartite in mod egal intre aceste doua tipuri de abordare. Multi pesti au depasit bariera de 40cm, iar cei mai mari au avut 45 si 47 de cm.

Bass-ul a fost introdus in balastierele de la Delegyhaza in 1992 pentru a diminua populatia de somn pitic ce facea ravagii printre celelalte specii de pesti prezente. In cativa ani, somnul pitic a disparut cu desavarsire, iar bass-ul convietuieste cu crapii, carasii, amurii, stiucile, bibanii si somnii de acolo.

Si ca in toate tarile in care exista acest peste, au aparut si magazinele de scule de pescuit dedicate lui aproape in totalitate. In dupa-amiaza celei de-a doua zile petrecute in Ungaria, am facut o scurta plimbare pana in Budapesta, pentru a vizita magazinul wobblerek.com. Un magazin aflat pe malul Dunarii, gandit exclusiv pentru pescarii de rapitor, in care am admirat o diversitate foarte mare de naluci high-end, majoritatea dedicate pescuitului la bass.

Ca si la precedentele excursii in Ungaria, am remarcat faptul ca vecinii nostri maghiari sunt mai evoluati decat noi in ceea ce priveste respectul fata de natura, ape si pesti. Chiar daca Soni ne-a povestit ca au si ei probleme cu pescarii, care “fura” bassi (in Ungaria este interzisa cu desavarsire retinerea acestor pesti), diferenta fata de ce se intampla in Romania este inca una foarte mare. Daca pun la socoteala si faptul ca pretul pentru  trei zile de pescuit, casa, masa si barca a fost de cca 800 de lei pentru doi pescari, ma gandesc ca excursii de genul acesta ar trebui facute mai des. In incheiere, va invit sa parcurgeti o galerie foto cu cele mai reusite fotografii cu capturile noastre de la Delegyhaza.

PASTRAVI DE MAI

In copilarie era ziua internationala a muncii; cu defilari, parade si mitinguri regizate in cinstea conducatorului iubit… “Rade iarasi primavara/ Peste campuri peste plai/ Veselia umple tara/ C-a venit intai de mai”, iar in adolescenta, in primul cincinal al anilor ‘90 a fost deschiderea sezonului estival pe litoralul romanesc. De-abia in 1996 am cunoscut adevarata semnificatie a datei de intai mai: deschiderea sezonului de pescuit la pastrav. Parca nici nu-mi vine sa cred ca au trecut de-atunci 20 de ani…

Am pastrat traditia si anul acesta, cu o saptamana intarziere cauzata de suprapunerea Pastelui Ortodox cu data de 1 mai. In weekendul recent incheiat am facut o excursie de 3 zile la munte pentru a incerca sa pacalim vigilenta pistruiatilor. Startul a fost greoi… la inceputul saptamanii trecute am dat cateva zeci de telefoane pentru  a ne procura premise… si am reusit cu greu prin amabilitatea lui Tavi Voinea, si el un pasionat pescar de pastrav din Sibiu, care insa nu a avut prea multe cuvinte de incurajare.

Din pacate, gestionarea defectuoasa a resursei piscicole din apele Romsilva a lasat urme destul de adanci… daca in urma cu 10-15 ani reuseam sa prindem intr-o zi mai multi  pastravi de om, anul acesta am reusit sa pacalim doar cativa in cinci oameni in trei zile. Atunci – la inceputul anilor 2000, ne imaginam ca mai rau nu se poate, dar din pacate istoria ne-a demonstrat contrariul.

Sunt mai convins ca oricand ca singura varianta viabila si durabila pentru lacurile si raurile de munte este concesionarea lor si gestionarea fondului piscicol de catre asociatii de pescari. Asa cum se intampla astazi pe Tarnava Mare, dupa modelul mai tuturor tarilor invecinate.

Am pescuit pe mai multe lacuri de munte din judetele Sibiu, Alba si Valcea. Cel mai mare soc l-am avut la Oasa, unde un calugar care trecea cu barca pe langa noi ne-a spus (citez din memorie): “…sa stiti ca nu e peste aici. Puteti sa incercati, nu vreau sa va descurajez, dar eu n-am mai vazut un peste de ani de zile! Nu vedeti ca nici broaste sau boisteni nu mai sunt, au curentat tot!…”.

Realitatea este ca padurarii, cabanierii de la Cabana Oasa si calugarii de la Manastirea Oasa au toti diverse variante de povestiri in care pastravii sunt, fara exceptie, victime. Ale plaselor, ale curentului electric, ale nepasarii sau pur si simplu ale unei epoci pe care se straduiesc s-o depaseasca.

Performerul detasat al excursiei a fost prietenul nostru, craioveanul Marius Ticu care a reusit sa scoata pentru fotografie un superb exemplar de pastrav indigen pe care noi l-am apreciat undeva intre 4 si 5kg. Spre satisfactia noastra, taifun-ul a fost din nou “vinovat” pentru aceasta minunata captura. Performanta lui este cu atat mai laudabila cu cat – desi indeplinea toate conditiile legale sa sacrifice acest peste – a preferat sa-i redea libertatea imediat dupa fotografiere.

“Catch & release” autentic, asa as numi gestul lui Marius. Aviz “sportivilor” care au inceput sa umple internetul cu filme cu eliberari de pesti in locatii in care se pescuieste exclusiv in regim “catch & release”. Imi doresc sa-i vad pe toti acesti pescari dovedindu-si sportivitatea pe ape publice, nu in lacuri si incinte unde proprietarii ii obliga sa elibereze pestii prinsi.

Chiar daca din punct de vedere al numarului de capturi nu a fost o excursie foarte reusita, bucuria de a petrece cateva zile in natura a fost uriasa. Parca atunci cand in fata ti se asterne o panorama de vis, cu crestele muntilor inca inzapezite si respiri aerul proaspat cu miros de brad treci mai usor peste faptul ca pestii nu iti perturba linistea decat foarte rar.

Vom reveni la munte cat de curand si ori de cate ori vom avea cateva zile libere. Cu siguranta la un moment dat si pestii ne vor rasplati devotamentul. Cu promisiunea ferma ca se vor intoarce – ca intotdeauna – in apa.

FINAL DE AN CU GURA MARE

2015 a ajuns la final. Pentru oamenii normali, sfarsitul anului este perioada in care se relaxeaza in sanul familiei la o cana cu vin, cateva sarmale si o felie de cozonac. Pentru posesorii de lansete si naluci, temperaturile neobisnuit de mari ale acestui sfarsit de an au reprezentat un imbold pentru o ultima iesire in natura, in cautarea rapitorilor. In timp ce in Bucuresti apareau totusi primii fulgi de zapada, la invitatia lui Andrei Sava, am facut (Bogdan Doncea Cox, Adi Spiac,  Andrei Sava si subsemnatul) o excursie de doua zile la Bokod in incercarea de a vedea pentru ultima data in acest an cum arata un bass.

Mai pescuisem la Bokod in 2010 si 2011, dar prietenii nostri din Arad- Timisoara au aflat de la niste pescari maghiari ca termocentrala care-si varsa apele din procesul de racire in lac, asigurand astfel o temperatura mai crescuta a apei cel putin in zona canalului de varsare urmeaza sa fie inchisa de la 1 ianuarie 2016. Era practic ultima sansa de a pescui iarna la Bokod cu sanse mari de a captura bass, peste care in conditii normale de temperatura este foarte putin activ in aceasta perioada.

Am avut placuta surpriza ca la fata locului sa ne intalnim si cu Kicsi Sandor care pescuia si el impreuna cu alt prieten caruia – spre rusinea mea – nu i-am retinut numele. Kicsi Sandor este un pescar roman stabilit in Ungaria, foarte pasionat de pescuitul bass-ului, care a devenit in ultimii ani un fel de ghid al romanilor care doresc sa-si incerce norocul in tara vecina in capturarea acestui minunat peste. Acum  doi ani, el a fost cel care ne-a inlesnit excusia la Delegyhaza, despre care am scris la vremea respectiva cateva randuri.  Atunci nu am avut ocazia sa-l cunosc, el fiind retinut de probleme de serviciu, dar am avut aceasta placere acum, la Bokod.

 

Excursia a inceput destul de prost. Am ajuns la punctul de eliberare a permiselor, dar eu si Cox, neavand permisul unguresc pe 2015 (corespondentul permisului ANPA de la noi), nu am putut sa platim nici permisele pentru Bokod. Fiind final de an, permisele pe 2015 nu mai puteau fi eliberate. Totusi, casierul – impresionat de faptul ca venim de la o distanta atat de mare – ne-a sugerat faptul ca Adi si Andrei ar avea voie sa pescuiasca fiecare cu cate doua lansete, deci daca pescuim grupati am putea avea un sfert de alibi in fata controlorilor de premise. Care de fiecare data in excursiile noastre anterioare veneau de cateva ori pe zi. Acum – din fericire pentru noi– nu au fost deloc activi.

In prima zi, capturile s-au lasat mult asteptate. Baietii au avut cateva trasaturi anemice in prima parte a zilei, ramase nefinalizate. Spre seara, Adi a reusit sa scoata la poza primul bass. Jumatate de ora mai tarziu am avut si eu primul atac – exact in acelasi loc, dar nu am reusit decat sa-l drilez un metru si sa-l provoc sa faca o lumanare in urma careia naluca mea a ramas agatata in stalpul de lemn al unui ponton.

Ziua a doua a avut un inceput asemenator. Andrei a reusit si el sa “puncteze” un bass care ii atacase naluca si in ziua precedenta. Se apropia pranzul si nu reuseam deloc sa gasim reteta. Experientele anterioare sunt esentiale in aceste momente. Adi a participat acum doi ani, impreuna cu Eddy Peruzzo, la un concurs de bass pe Canale Brian, in Italia. A incercat la Bokod metoda prin care prinsese bass in acel concurs. Pescuit in stuf. A avut o captura si un atac ratat in doar cateva minute. Dupa care a venit la noi si ne-a sfatuit sa renuntam la pontoane si sa pescuim spre stuf.

Pentru mine au urmat cateva ore in care am avut mai multe atacuri. Am reusit sa scot la poza 5 bassi si un biban si am mai scapat langa ponton o stiuca si un bass. Partenerii mei au avut si ei atacuri, unele finalizate, altele nu. Adi a reusit sa scoata din stufuri si un bass mai imbracat, care cred ca batea spre 2kg. Am treminat astfel cu succes o excursie care la un moment dat parea compromisa din punct de vedere al capturilor.

Tehnica era una foarte simpla: lansai montura cat mai aproape de stuf acolo unde stuful era foarte des sau chiar in stuf daca stuful era mai rar, dupa care o miscai foarte incet incercand sa o tii lipita de radacinile stufului  cat mai mult timp.

Atacurile erau extrem de fine, aproape imperceptibile. Eu am folosit exclusiv creaturi soft in montura texas cu bullet de 3,5g, dar baietii au avut ceva atacuri si la lake-fork.

Tara vecina ofera in continuare conditii de pescuit mult mai bune decat Romania. Este rezultatul faptului ca acolo legile sunt respectate in mult mai mare masura. Iar pe cei care se vor grabi sa ma injure, ii intreb cati dintre cunoscutii lor pescari respecta dimensiunile minime la care pestii pot fi retinuti sau acest paragraf din ordinul MADR privind pescuitul sportiv:

“Art. 59. – Urmatoarele fapte constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 600 lei la 1.000 lei si cu retinerea si suspendarea pe o perioada de 90 de zile a permisului sau autorizatiei, dupa caz:

 d) retinerea de catre o singura persoana care practica pescuitul recreativ/sportiv a mai mult de 10 bucati/exemplare/zi, in total, din speciile de pastrav, lipan si coregon in apele de munte sau a mai mult de 5 kg de peste/zi din zona colinara si de ses, cu exceptia cazului in care s-a pescuit un singur exemplar a carui greutate depaseste 5 kg”.

La final- dar in primul rand- va doresc tuturor sa aveti un 2016 minunat, cu cat mai mult timp petrecut pe apa si cat mai multe capturi!!!

FACLIA 2015 – IN CAUTAREA LACULUI PIERDUT

Faclia 4-5 octombrie 2003. Dupa cativa ani in care competitiile de spinning la stiuca din sudul tarii luasera o pauza totala, primul weekend al lunii octombrie 2003 a programat Cupa Arrow, un concurs ce avea sa reuneasca la start  zeci de pescari de spinning din toata tara. N-as putea spune cu exactitate cati participanti au fost, dar cred ca vreo 70. Locatia: un lac din apropierea orasului Medgidia, care va ramane necunoscut pentru toti concurentii pana la data desfasurarii concursului. In realitate lucrurile n-au stat deloc asa, dar nu asta este subiectul acestui articol.

Cupa Arrow din 2003 a reprezentat pentru mine debutul in competitiile de spinning, astfel incat imi voi aminti cu placere toata viata de acest concurs.

In urmatoarele trei toamne – 2003, 2004 si 2005, ne-am petrecut  nenumarate weekenduri in cautarea stiucilor capitale de la Faclia. Si nu erau putine. Nu cred c-a existat macar o zi de pescuit la Faclia in care cel putin unul dintre noi sa nu reuseasca sa prinda o stiuca de fotografie.  Weekend de weekend se doborau recorduri, se castigau pariuri sau macar se scapau in drill stiuci de poveste.

Era rezultatul pasiunii unui om care a incercat sa faca din Faclia un colt de Delta, un loc in care pescarii de stiuca sa poata sa prinda si sa elibereze stiuci pe care le vazusera pana atunci numai in poze.

Omul sfinteste locul, iar dl Corneliu Balan sfintise prin pasiunea lui salba de lacuri de la Faclia. Intr-o perioada in care administratorii si patronii de balti din sudul tarii nu stiau cum sa faca sa scape de stiucile din lacurile lor, dl. Balan reusise sa faca din Faclia o balta de vis pentru orice pescar de stiuca din Romania.

Din pacate, in anii care au urmat, noii administrator ai lacurilor de la Faclia au modificat in mod brutal ecosistemul, in special prin obturarea canalelor de trecere dintre lacuri si japsele adiacente. Aceste interventii completate de permisiunea acordata pescarilor sportivi de a retine stiucile capturate au facut ca acestea sa devina din ce in ce mai rare.

Ultimele vizite la Faclia le-am facut in toamna anului 2009, cand am putut observa ca bibanul devenise specia de rapitor dominanta. Chiar daca am avut doua partide minunate de pescuit la biban, presarate si cu cateva marlite, am considerat in anii urmatori ca drumul este prea lung pentru pescuit la biban.

Faclia noiembrie 2015. Existau in ultima vreme ceva zvonuri cum ca Faclia ar fi redevenit un loc binecuvantat pentru pescarii de rapitori. Am facut asadar o excursie in acest weekend pentru a revedea unul dintre locurile noastre preferate.

Noii administratori au pus la punct foarte bine infrastructura, drumul foarte bun pana langa barcile care te asteapta uscate si curate, firma de paza la poarta… totul pare rupt dintr-un film occidental. Din pacate pentru pescarii de spinning am remarcat preferinta lor pentru pescuitul la crap, totul este pregatit perfect pentru pescarii care prefera drilurile cu crapi in dauna unui pescuit dinamic in cautarea rapitorilor.

Am pescuit 4 oameni din doua barci, dar din pacate rezultatele au fost mult sub asteptari… 4 bibani si o singura stiuculita.”Performerul” zilei a fost Ionut.

Am pescuit cu naluci mari, in cautarea stiucilor, dar nu am reusit sa le ademenim sub nici un chip. In cazul in care mai erau acolo, probabil ca isi schimbau dintii… sau parul, sau naravul. Nu am stiut niciodata daca legenda cu schimbatul dintilor in aceasta perioada are vreun sambure de adevar in ea; dar incet-incet o sa ma prefac macar ca incep sa o cred.

Noi am reusit sa aducem in barca doar 4 bibani; e adevarat, destul de “imbracati”. Era si greu sa prindem altfel de bibani la nalucile cu care pescuiam.

Nu stiu daca rezultatele slabe din weekend sunt un motiv suficient de puternic pentru a crede ca rapitorii sunt atat de firav reprezentati la Faclia. Probabil vom mai face o incercare, poate in aceasta iarna, poate la primavara. Macar in amintirea minunatelor partide de pescuit din trecut, Faclia merita putina insistenta.

BIBANMANIA 2014

Bibanul a aparut in lacul de la Bicaz la inceputul anilor ’90 si a fost privit la inceput ca un intrus. Treptat, el a devenit specia majoritara a lacului, iar odata cu aparitia capturilor importante ca dimensiuni, el a inceput sa fie reconsiderat de catre pescarii sportivi, in special de catre cei pasionati de pescuitul cu naluci, in ultimii ani, bibanii mai mari de un kilogram nefiind o raritate.

Acest aspect, impreuna cu faptul ca am dorit sa trecem la un concurs pe echipe din barci mai mari, ne-a determinat ca impreuna cu partenerul nostrum Vali sa organizam a doua editie Bibanmania pe lacul Izvorul Muntelui – Bicaz, cel mai mare lac interior din Romania. Astfel, in weekendul 11-13 Iulie 2014, 40 de pescari reuniti in 20 de echipe si-au incercat maiestria in capturarea bibanilor capitali.

S-au incercat tehnici si tactici din cele mai variate: unii au preferat sa se deplaseze foarte mult, altii dimpotriva, au pescuit tot concursul pe zone foarte restranse, insistand pe locurile “clasice”. S-au folosit deopotriva naluci soft, voblere, rotative, pilkere, cicade, plomb-palette.

Noi am pescuit alternativ, unul cu voblere si rotative, celalalt cu spinnerbaituri si naluci soft. Nalucile cu care am prins pestii cei mai mari au fost voblerele Strike Pro CrankyDeep si DaiwaTournament Spike, rotativele Berti Axat si gruburi Relax cu si fara microspinnerbait. Evident, am avut in carligele nalucilor si cleni, unii dintre ei mai mari decat toti bibanii pe care am reusit sa-i punem in livewell.

Am punctat pesti cam de aceeasi marime, cu media de 165grame (cca 25cm), constanta fiind in final atu-ul nostru.

Captura concursului, un biban de peste jumatate de kilogram a fost prinsa la un vobler Jackall Diving Chubby FireTiger de catre echipa Vasile Jarda- Catalin Avasiloaie. Ne asteptam la mai multe astfel de capturi, dar probabil vremea instabila din ultima vreme si nivelul in crestere rapida a lacului au tinut deoparte bibanii mari.

In antrenamente au existat mai multe astfel de capturi, dar singurii care au “marturisit” au fost Andy Arif si George Nitache, de la echipa Toyota, ocupanta locului 7 si castigatoare a premiului oferit de noi.

Per total a fost un concurs reusit, in care distractia si atmosfera de vacanta s-au imbinat cu adrenalina pescuitului de competite, in care toate echipele au pastrat sanse pana in ultimul minut. Am testat inca o data faptul ca intr-un concurs de pescuit, suspansul pastrat pana la final este mai important dacat dimensiunea sau numarul pestilor.

Multumim sponsorilor si partenerilor care ne-au ajutat sa premiem jumatate din echipe, inclusiv un premiu Fair-Play acordat echipei Catalin Radita – Marius Livadaru. Fara aportul lor, acest concurs cu siguranta nu ar fi fost atat de reusit.

Atat pe ei cat si pe toti concurentii ii asteptam alaturi de noi si la anul, in a doua jumatate a lunii Iulie!

STIUCA. NATURAL!

Delta Dunarii este in mod cert unul dintre cele mai ofertante locuri din Romania atunci cand vine vorba despre pescuitul la rapitori. Din pacate, pescarii care au apucat sa guste miracolul Deltei de acum 30 de ani au asistat neputinciosi in perioada post-decembrista la degradarea constanta a populatiei piscicole precum si a imaginii de ansamblu, canalele pline de nuferi si de pasari fiind doar o amintire in conditiile actuale ale traficului cu ambarcatiuni de mare viteza.

Cu toate acestea si nefiind niste maniaci ai Deltei, ne dedicam totusi in fiecare an (de obicei toamna) cateva zile de concediu pescuitului la rapitori in canalele si ghiolurile acesteia. Nu ne-am abatut nici in 2013 de la acest obicei si ne-am petrecut saptamana trecuta pescuind exclusiv “pe natural” in zona Uzlina, cu scopul principal de a testa doua combo-uri Excel de la Daiwa si de a realiza un film despre ele.

Am inceput si am incheiat aceasta vacanta cu cele doua concursuri pe echipe, in sistem “best5” desfasurate la Uzlina si organizate de catre PVTV si PeApa, respectiv Bigfish. La primul am facut echipa impreuna si ne-am clasat pe locul 6, iar la ce de-al doilea am pescuit in echipe diferite, iar rezultatele au fost mai slabe. Dar nu despre cele doua competitii mi-am propus sa vorbesc in acest mini-articol.

Gazda noastra pentru perioada dintre cele doua concursuri a fost resortul Egreta, cu siguranta unul dintre cele mai confortabile si primitoare locuri in care iti poti petrece un concediu in Delta Dunarii.

Am pescuit in special dupa stiuca, incercand mai multe ghioluri… Uzlina, Isac, Onofrei, Militarova, Chiril sau Gorgostel. Surprinzator, in aproape toate aceste lacuri am avut capturi destul de numeroase, dar dimensiunile acestora nu au fost impresionante.

Foarte multe “stiuci” de anul acesta si de anul trecut iti redau speranta ca populatia piscicola a Deltei ar putea avea o revenire in forta cu eforturi minime din partea autoritatilor. Din pacate, ghizii nostri ne-au povestit despre saci de astfel de marlite care pleaca din Delta dupa ce gusta din nalucile “pescarilor sportivi”.

Lasand la o parte aspectul legal (sau mai degraba ilegal) al acestui trist obicei (referitor la cantitatea maxima de peste pe care un pescar are voie sa o retina intr-o zi de pescuit sau la dimensiunea minima la care poate fi retinuta o stiuca), mi-ar placea sa cred ca macar din punct de vedere moral lucrurile vor incepe sa se indrepte in viitorul apropiat. Asta ca sa nu mai pomenesc de faptul ca efectiv nu pot sa inteleg ce beneficii gastronomice iti poate aduce o “stiuca” de 25-30cm.

Am pescuit asadar patru zile la stiuca “pe natural”. Apa foarte rece a inhibat intr-o oarecare masura instinctele de rapitor ale stiucilor, astfel incat nalucile de reactie nu au avut efectul obisnuit. Desi m-am declarat in nenumarate randuri in ultimii ani un fan infocat al pescuitului la spinnerbait, aceasta naluca nu era cea mai eficienta pentru conditiile de temperatura de sfarsit de noiembrie.

Am obtinut cele mai bune rezultate la linguri oscilante si la naluci soft. Cele mai mari stiuci au avut aprox 3,5 respectiv 3kg si au fost capturate pe lacul Isac, ambele la oscilanta: una la un Linx nr.2, cealalta la o lingura noua, un tzack aflat inca in teste.

Pe langa cele doua, au mai fost si destul de multe capturi intre 1 si 2 kg. Cu alte cuvinte, am avut parte de niste partide de pescuit foarte placute, dar fara capturi impresionante.

Am eliberat absolut toate stiucile prinse, spre mirarea altor pescari, aflati in Delta cu scopul declarat de a “colecta” cateva kilograme de icre de stiuca.

In ciuda faptului ca exista tot felul de povesti cu curent electric, carbid sau alte metode barbare de pescuit, eu unul raman la convingerea ca – cel putin in ceea ce priveste stiuca din Delta Dunarii– si pescuitul sportiv este un rau semnificativ si cu atat mai regretabil cu cat este produs exact de cei de la care ai avea pretentia sa inteleaga ca pestii sunt partenerii pescarilor doar atata vreme cat sunt vii.