JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

2022

In primul rand vrem sa va uram La multi ani! si sa aveti un an 2023 minunat si cu cat mai multe si mai eficiente (in oricare sens va doriti) iesiri pe apa!

Ne-am facut aproape un obicei din a face- la fiecare sfarsit de an, exact in aceasta perioada dintre sarmale si sampanie- o recapitulare a celor mai importante momente petrecute pe apa, din barca sau de pe mal in anul care sta sa se incheie. Adevarul e ca atunci cand am facut acest blog, exact asta a fost ideea, sa incercam sa tinem un fel de jurnal al celor mai semnificative partide de pescuit. Nu stim daca mai intereseaza pe cineva, in general lumea nu mai are rabdare sa citeasca asa ceva, blogurile au fost inlocuite de tik-tok,  vloguri si galerii video / foto, dar noua ne face placere sa recitim uneori, si cum acest blog se numeste “JURNAL”, ne asumam acest obicei.

Dar sa revenim la 2022…

01. TROUT AREA. Desi la fel ca mai toti pescarii de spinning din Romania priveam cu reticenta acest sport, am inceput anul cu cateva iesiri la Zavoi si Crasna pentru a incerca sa intelegem de ce acest stil naste atatea pasiuni inclusiv in tari in care pescuitul este un fel de religie, precum Italia sau Japonia. Este un mod de a prinde pastravi care – intr-adevar- nu are foarte multa legatura cu spinningul in intelesul lui integral, dar daca participi la (sau macar urmaresti live) un concurs de trout area poti intelege de ce practicantii sunt atat de pasionati si poti vedea pe viu nivelul la care detaliile fac diferenta intr-un concurs. 

Personal nu voi face niciodata o pasiune deosebita pentru trout area, pentru ca mie tocmai elementul care nu se regaseste deloc in acest stil imi place cel mai mult la pescuit… cautarea pestilor; dar gasesc ca pentru perioadele reci este un mod foarte agreabil de a lua o gura de aer curat si de a mai socializa cu oameni virusati de pescuit in toate formele lui. Eugen pare ceva mai atras de stil, a participat la mai multe concursuri, reusind inclusiv sa-si adjudece un trofeu pentru Locul 1 la concursul “Holy Trinity Cup” desfasurat in echipe de cate trei pescari, unde a concurat alaturi de Cristi Albu si Ciprian Hrisca (e adevarat ca rezultatul a fost obtinut intr-un concurs amical si in niste conditii mai speciale, cu foarte putine capturi).

02. EXPO FISHING AND HUNTING. Asa cum ne-am propus si am promis, nu am lipsit de la cel mai important eveniment de acest gen din Romania, desfasurat la Romexpo. Va multumim tuturor acelora care ne-ati vizitat standul si va asteptam si in 2023, in perioada 17-19 martie, tot la Romexpo. Chiar daca exista destul de multi pescari nemultumiti (si probabil ca au partea lor de dreptate) de modul de desfasurare al acestei expozitii, noi nu am ratat nici o editie, si chiar daca nu am participat ca expozanti am fost mereu prezenti macar ca vizitatori la acest eveniment. Iar daca am avut uneori sugestii de facut, le-am facut direct catre cei in masura sa le puna in practica, pentru ca asa am consierat ca este fair pentru a nu submina munca – si probabil ca nu este una usoara- unei intregi echipe de organizare.

03. CUPA GIVADI – Delta Dunarii, iunie 2022. Pentru prima iesire serioasa cu barca la pescuit am asteptat pana la prima etapa a CNS LRS 2022. Am petrecut o saptamana in Delta, incercand sa gasim specia castigatoare pentru acest concurs. Am mizat pe avat si am ocupat la final locul 4, in urma a trei echipe care au pariat pe stiuca. Ulterior, am mai urcat o pozitie “la masa verde”, una dintre echipele de pe podium avand ceva probleme cu camera de filmat si, in consecinta, neavand filmari cu toti pestii din fise. La finalul concursului a avut loc si festivitatea de premiere pentru anul anterior, unde am intrat in posesia trofeelor de vicecampioni nationali LRS 2021.

04. CUPA KOSAROM – Bicaz, iulie 2022. Bicazul resimte din plin in ultimii ani presiunea pescarilor mai mult sau mai putin sportivi care, mai nou, vad in acest lac oportunitatea de a umple un sac cu salai, indiferent daca au dimensiunea minima legala sau de-abia au trecut de 20cm. Din pacate asistam neputinciosi la modul in care pescari cu lansete nu mai respecta nici un fel de lege, fie ca este vorba de dimensiuni minime, fie ca este vorba de numarul de lansete pe care poti sa le desfasori pe mal, fie de cantitatea maxima de peste care poate fi retinuta intr-o zi de pescuit. Iar cei in masura sa-i controleze par sa fi uitat si ei complet de faptul ca braconajul poate avea diverse forme, inclusiv unele mai “sportive” decat plasele sau curentul electric. 

Cand aceasta presiune a lansetelor si sacoselor se suprapune peste un an secetos, in care lacul ramane la un nivel scazut care permite deplasarea pe maluri pe foarte multe zone, rezultatele se simt imediat. S-au simtit si in aceasta vara, inclusiv la etapa LRS, unde pestii au fost mult mai putini decat in anii trecuti. Desi ne-am antrenat destul de temeinic, nu am reusit sa gasim retete (sau pattern-uri cum zic pescarii profesionisti de bass) care sa functioneze mai multe zile la rand si am avut in permanenta impresia ca pescuim la intamplare. Am terminat pe locul 12, cea mai slaba clasare a noastra la o etapa CNS din ultimii cativa ani dar, paradoxal, o clasare totusi bunicica in calculele clasamentului general 2022, si, pe deasupra, ne-am indulcit infrangerea si cu un peridoc REPO castigat la tragerea la sorti de la festivitatea de premiere.

05. CUPA ARROW – Snagov, septembrie 2022. Snagovul nu ne-a  inselat asteptarile nici anul acesta. Am terminat pe locul 2 un concurs in care adevaratele vedete au fost cele cateva stiuci de dimensiuni absolut remarcabile care au fost punctate. A fost cea mai buna clasare a noastra din 2022 si performanta care ne-a confirmat prezenta printre cele patru echipe care aveau sa se lupte in ultima etapa, la Mosteni, pentru prezenta in echipa nationala 2023.

06. PREDATOR CHALLENGE, Delta Dunarii, septembrie 2022. Delta Dunării Predator Challenge 2022 a reprezentat cu adevărat un challenge pentru noi. Cu motorul termic stricat din prima zi (dintre cele patru) de antrenamente și cu o viteza maximă care scădea de la o zi la alta, în mod cert, decizia normală ar fi fost abandonul din aceasta competitie. Dar am ales sa nu renuntam, și ne-am incercat șansele, asa putine cate erau. Am pescuit în prima zi (in care am reusit totusi, macar in prima parte a diminetii, sa ne deplasam cu o viteza maxima de 24km/h) pe zone pe care reușiserăm sa le acoperim în antrenamente, iar în următoarele doua zile (in care motorul nu a vrut sa ne mai propulseze cu mai mult de 9km/h, adica o viteza ceva mai mica decat putem atinge cu motorul electric 🙂 ) pe zone pe care în proporție de 90% nu mai pescuiserăm niciodata înainte.

În aceste condiții, putem privi locul 5 ca pe un rezultat foarte bun, sau cel putin mult peste asteptarile pe care le aveam in conditiile date. Ne-am simtit minunat la Green Village Sfantu Gheorghe, un adevărat exemplu de cum ar fi trebuit sa arate Delta Dunării. Multumim Boats Expert, Daiwa, Tudor Tailor, lui Teodor Hossu-Longin si cramei Strămutată pentru premiile primite! Felicitari castigătorilor și organizatorilor acestui concurs care rămâne, din punctul nostru de vedere- în special datorita formatului- cel mai frumos concurs de spinning din Romania.

07. CUPA REPO, Mosteni, octombrie 2022. Intrata pentru prima data in calendarul competitional LRS, pista de la Mosteni, Olt ne-a oferit trei zile de antrenamente cu pescuit mai mult decat agreabil la salau, avat, biban, precum  si o experienta unica, atac la vedere si dril (din pacate nefinalizat) cu un somn de cca 1,5m pe apa de doar 1m , pescuind cu lingura oscilanta (Linx XXL) dupa stiuci. Ca si pista de concurs, lacul Mosteni nu pare totusi foarte ofertant din pricina faptului ca foarte mare parte dintre pestii care contau cu adevarat in clasament erau grupati pe numai doua zone destul de mici, ajungandu-se astfel la un pescuit “in hora”, asemanator cu cel din etapele de acum 15 ani cu multi participanti, barci pneumatice, motoare electrice si sectoare foarte mici. Am terminat concursul pe locul 9 (onorabil, tinand cont de faptul ca pescuiam pentru prima data pe acest lac si ca ne-am antrenat doar trei zile), suficient cat sa reusim sa ne adjudecam titlul de vicecampioni nationali CNS LRS 2022. Ne-am calificat astfel in echipa nationala pentru a sasea oara din cele opt editii desfasurate in echipe si pentru a opta oara in ultimii 10 ani. Vom participa in toamna (daca totul va decurge normal) la CM de barca din Letonia, alaturi de Cosmin Schiopu & Silviu Haran (locul 1) si Vasile Jarda & Pavel Calance (locul3).

08. CM BASS, Lake Murray, USA, octombrie 2022. Adevaratul eveniment al anului pentru noi a fost participarea la CM BASS pe Lake Murray, SC, USA. N-o sa revenim prea mult asupra acestei participari, pentru ca am scris un jurnal dedicat, pe care il puteti citi aici: JURNAL AMERICAN. O sa ne mai reamitim totusi cu mare placere si in acest colt de pagina de cat de onorati am fost sa participam in aceeasi competitie cu Jacob Wheeler & David Dudley, Fred Roumbanis & James Watson, Mark Rose & Anthony Gagliardi, Scott Martin & Scott Canterbury si ce sentiment minunat am avut ca in aceste conditii si cu 65 de echipe din 25 de tari prezente pe apa sa luptam pana la finalul celor trei zile cu medaliile pe masa. N-a fost sa fie, au fost doua locuri 5, atat pe perechi cat si pe natiuni, rezultate pe care insa, in conditiile date, le consideram unele dintre cele mai mari performante ale noastre.

Nu putem sa nu profitam de ocazie pentru a multumi inca o data Ligii Romane de Spinning pentru suportul oferit si tuturor sponsorilor care au facut ca visul noatru american sa devina realitate: 2A Farm Distribution, Igna Instal, Kosarom, Arrow International , Marelbo, Bucovina Bus, Blau IT, Repo Trailers, Baracuda, Givadi, Boats Expert, Epix Marine si Medoptic.

09. DELTA DUNARII, noiembrie 2022. Proaspat intorsi din SUA, am profitat de vremea superba de toamna din prima jumatate a lunii noiembrie si am mai facut doua scurte iesiri in Delta Dunarii. Prima, la Holbina 3 Bibani iar cea de-a doua pe natural, cu baza la Crisan. La Holbina am nimerit un moment destul de straniu, cu apa foarte scazuta pe toata incinta ceea ce facea pescuitul pe platforme aproape imposibil. In situatia data, singura varianta viabila pentru stiuca erau canalele cu apa ceva mai adanca. Stiucile erau grupate pe canale, iar daca te trezeai destul de devreme pentru a pescui primul pe o portiune buna, aveai nenumarate atacuri. In mare parte din timpul excursiei de la Holbina, ne-am delectat cu bibani si rosioare ultra-light de pe ponton.

Iesirea de pe natural a fost la invitatia unui grup de prieteni craioveni. De aproape 20 de ani, de cand participam la competitii am avut destul de rar ocazia sa iesim in excursii de acest gen, iar experienta traita alaturi de acest grup, intre care erau de la pescari incepatori pana la pescari foarte pasionati si cu foarte multa experienta pe apa a fost cu adevarat minunata. Noi am pescuit din barca noastra impreuna cu Emil, si desi initial ne facuseram planuri sa pescuim cat mai mult la stiuca, din cauza tulburarii apei pe ghiolurile unde aveam informatii ca se prinsesera ceva stiuci potrivite pentru fotografii, a trebuit sa ramanem pe bratul Sulina, la pescuit de salau si avat. Nu am prins exemplare cu care sa putem sa ne mandrim prea tare, dar ne-am simtit excelent si ne-am amintit ca de multe ori dimensiunea capturilor nu este un criteriu esential pentru o partida reusita.

10. TROUT AREA, decembrie 2022. Am incheiat anul asa cum l-am inceput, cu doua iesiri la Zavoi, deopotriva pentru un pahar de vin fiert cu colegii de club pasionati sau incepatori in acest stil (Ciprian, Misu, Catalin, Cristi si Mihai), putina miscare la aer curat si pentru a testa noul model de micro-oscilanta Candy Rock. Nu o sa mai insistam asupra acestui stil/sport, indemnandu-va doar sa va faceti singuri o parere despre el la fata locului, nu de pe facebook. Va promitem ca cel putin unora dintre dvs o sa vi se para o activitate foarte interesanta.

Multumim sponsorilor nostri Arrow International, Daiwa si Garmin, penrtru suportul lor neintrerupt de 16ani, care este de departe cea mai longeviva colaborare din fenomen. Speram sa avem suficiente motive ca acest articol sa fie mult mai stufos in 2023, ceea ce va dorim si dvs!

SUEDIA NOASTRA

In urma cu ceva timp am primit din partea lui Andy propunerea de a participa la Lapland Pike, o competitie reinventata dupa aproape 10 ani (cu diferenta ca atunci se numea Lapland Fishing Festival), la ale carei editii din 2007 si 2009 am participat impreuna cu mai multi pescari romani, inclusiv componentii echipelor nationale de spinning din anii respectivi.

Am declinat invitatia,  preferand sa ne petrecem cateva zile de vacanta si pescuit de relaxare pe lacul Bicaz, in ideea ca avand zilele de concediu din aceasta vara drastic numarate, e mai convenabil sa nu pierdem o parte dintre ele prin aeroporturi, avioane si masini. Cu atat mai mult cu cat in trecut competitia era una fara miza, organizata pe genunchi, cu barci improprii pentru pescuit, pe piste foarte mici… etc, etc, etc…

Poate –si speram sincer acest lucru in eventualitatea unor viitoare participari – intre timp organizatorii suedezi au reusit sa transforme cu adevarat acel festival intr-o competitie de pescuit. Pana atunci, asa cum spuneam, am preferat peisajul de la Bicaz…

Am revenit la Bicaz la doua saptamani dupa etapa de campionat desfasurata in luna iulie si am gasit lacul mult mai curat, pe de o parte datorita autoritatilor care au desfasurat doua campanii de curatenie in zona de la baraj si in coada principala, la Poiana Largului, pe de alta parte datorita faptului ca lacul scazuse cca un metru si gunoaiele fusesera impinse pe maluri de vant si valuri. Speram ca in urmatorii ani natura sa-si gaseasca suficienti parteneri de lupta impotriva gunoaielor, astfel incat peste nu foarte mult timp Bicazul sa scape de aceasta plaga oribila.

Lupta nu este una usoara, si o sa va dau un singur exemplu, care din pacate se repeta la Bicaz in fiecare zi: o gasca de tineri – baieti si fete intre 20 si 30-35 de ani vin la Ceahlau, fac plaja, baie, pescuiesc, se distreaza… Spre seara fac focul si dau drumul la un gratar… a doua zi gasesti vatra de la gratar plina cu sacose cu pet-uri, tavite de mici, cutii de bere, farfurii de unica folosinta, cutia de la cort… etc.

Din pacate, oamenii care isi petrec zile de vacanta in locuri izolate din tara nu au inteles ca sacosele cu gunoaiele pe care le produc trebuie puse in masina si duse intr-un oras, pentru ca la Ceahlau – sau in alt loc similar sau chiar mai putin locuit- nimeni nu o sa le stranga dupa ei si, mai devreme sau mai tarziu, ele o sa ajunga in apa sau intr-o rapa din padure unde nu ar avea ce sa caute.

Dar sa revenim la pescuit… Dintre toate lacurile pe care pescuim in mod frecvent, Bicazul este lacul care a suferit cele mai multe modificari dpdv al populatiei piscicole in ultimele decenii.

CLEANUL. In anii ’80 si la inceputul anilor ’90, cleanul era partenerul favorit pentru pescuitul cu naluci si de departe cea mai bine reprezentata specie din lac pe care o aveau in vedere pescarii de spinning – foarte putini la acea vreme. Foarte rar te mai intalneai cu cate un PASTRAV, dar in perioada de vara, in care noi pescuiam si pescuim si acum la Bicaz, foarte rar inseamna unul sau doi pastravi pe sezon.

BIBANUL. Am prins primii bibani in vara anului 1989. Imi aduc aminte de parca a fost ieri… am prins patru bibani in acea vara, doi de cca 25cm si doi foarte mici, de 5-6cm. Prin ’86 sau ’87 AJVPS Neamt facuse o populare masiva cu caras. Imi aduc aminte ca lacul era plin ochi cu carasei de 5cm. Probabil ca printre ei au fost si bibani, care s-au acomodat foarte bine, si care pe la jumatatea anilor ’90 au devenit specia predominanta de rapitori din lacul Bicaz.

Au fost veri in care nu reuseam sa mai prindeam mai mult de cativa cleni; in schimb bibanii invadasera lacul. Primele semne de revenire le-am simtit dupa anul 2000. In 2004, la finalul verii, am avut o partida in care am prins vreo 60 de cleni, majoritatea micuti, de cca 20cm, in cateva ore. A doua zi la fel… A fost semnul evident… cleanul revenise puternic. Bibani am inceput sa prindem din ce in ce mai putini in zona malurilor, in schimb se prindeau din ce in ce mai multi pe apa adanca, pe platouri, praguri sau agataturi.

SALAUL. Primii salai i-am prins in vara lui 2015 si aveau toti intre 30 si 40cm. Intre timp, salaul s-a dezvoltat foarte puternic. Anul acesta am prins doi salai de 55cm si mai multi intre 40 si 50cm. Cei mici, de 20-30cm sunt foarte frecventi. Am avut zile in care, pescuind exclusiv la voblere in zona malurilor (adica nu un pescuit clasic de salau), am prins peste 20 de salai.

Daca lucrurile vor merge in aceeasi directie, in urmatorii ani e foarte posibil ca salaul sa devina specia principala de rapitori de la Bicaz. Cleanul in schimb pare intr-un regres puternic. In majoriatea partidelor (in general pescuim 5-6 ore pe zi) am prins maxim 10-15 cleni in doi oameni. Bibanii sunt din nou intr-un numar impresionant. Exista o generatie foarte numeroasa de bibani intre 18 si 23-24cm. S-a intamplat de mai multe ori sa prindem doi bibani la un vobler la acelasi lanseu. Daca pescarii nu-i vor decima, foarte probabil in cativa ani Bicazul va avea o populatie substantiala de bibani record.

Fiind foarte crescut, lacul Bicaz a oferit in aceasta vara oportunitatea unui pescuit de calitate in zona malurilor, unde poti exersa tehnici si lanseuri care nu iti sunt la indemana intr-un an cu apa scazuta. Asadar, am incercat sa profitam de aceasta situatie de fapt si am pescuit aproape exclusiv la voblere si rotative in proximitatea malurilor, incarcend sa atacam in primul rand zone din lac pe care le cunoastem mai putin.

Din nefericire, in ultimii ani am avut din ce in ce mai putin timp pentru vacantele de la Bicaz, si in consecinta, pentru pescuit pe lacul Izvorul Muntelui- Bicaz. In anii 90 am avut veri cu 80-100 de partide de pescuit pe acest lac, in conditiile in care pescuiam din singura barca (pneumatica la vremea aceea) aflata pe lac. Am ajuns la doar 12 zile de pescuit anul acesta, printre zeci de barci, barcute si salupe, dar in pofida acestui fapt, Bicazul ramane pentru noi un loc binecuvantat, in care orice zi de relaxare si pescuit inseamna un castig enorm…

Din pacate, bucuria celor cateva zile de vacanta din vara aceasta ne-a fost puternic umbrita de accidentul care a indoliat spinningul romanesc in urma caruia colegul nostru Laurentiu Andronic, presedintele clubului Aquamania, si-a pierdut viata in mod tragic. Campion national in 2010, vicecampion national in 2007 si Vicecampion mondial atat la echipe individual cat si pe natiuni in Italia in 2011, Laurentiu este fara indoiala una dintre figurile emblematice ale spinningului romanesc din ultimii ani. Ii dorim fir intins acolo unde este acum! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

NEAGRA, FARA FILARET

Filaret Cimpoiesu a fost tehnicianul care s-a ocupat de soarta pastravilor de pe Neagra in ultimii ani. De la primul contact pe care l-am avut cu acest rau, in urma cu 15-20 de ani, am remarcat in Filaret un pescar pasionat, dedicat deopotriva gestionarii durabile a resursei acvatice din raul pe care-l avea in grija.

Din pacate, Filaret s-a stins in iarna trecuta, lasand in urma un rau minunat, probabil unul dintre cele mai bine ingrijite rauri de munte din tara- dar si regretele celor care l-au cunoscut si un post inca liber la Ocolul Silvic Brosteni. “Nimeni nu poate sa-l inlocuiasca pe Filaret!” ne-a spus doamna care ne-a eliberat permisele de pescuit.

Am incercat sa gasim o parte buna in faptul ca pe Bicaz nu aveam voie sa pescuim saptamana aceasta si am facut o scurta excursie pe Neagra. Am aflat din start ca anul acesta nu se pescuieste decat pe Neagra Inferioara (mai jos de confluenta cu Negrisoara), intrucat s-au facut populari.

Nu mai pescuisem pe aceasta zona de foarte multi ani. Fiind zona cea mai pescuita, in general o evitam, in ciuda faptului ca in trecut am avut capturi importante.

Am gasit raul cu un debit foarte crescut si o apa cam tulbure pentru gustul nostru, dar acceptabila pentru pescuit cu rotative.

Nici nu apucasem sa facem primele lanseuri si am inceput o lupta grea cu “stolurile” de tauni si tantari. Nu stiu ce s-a intamplat anul asta, dar sunt mai multi ca oricand. Am remarcat acest fapt si in Delta, cand masina ne-a fost invadata de zeci de tauni in cateva clipe de neatentie.

Am pescuit exact 6 ore, intre 10.00 si 16.00 si am prins, in doi pescari, circa 30 de pastraviori. Cei mai mari nu au depasit 17-18 cm, iar majoritatea aveau undeva intre 10 si 15cm.

Am folosit aproape exclusiv rotative mici, dar din cauza debitului foarte mare era greu sa gasesti locuri in care sa lansezi. Practic in fiecare loc in care apa statea putin, aveai cel putin un atac.

Din pacate, pastravii cei mari nu ne-au bagat deloc in seama. Poate a fost o zi proasta, poate nivelul crescut si turbiditatea apei, poate ca n-am gasit noi reteta castigatoare sau poate a fost din cauza furtunii care a inceput la ora 16. Sau poate ca pur si simpul pastravii cei mari s-au dus odata cu protectorul lor.

Ne-am bucurat totusi ca sunt multi pesti mici, ca doamna de la permise spusese adevarul: Neagra si Negrisoara au fost populate de curand. Neagra pare sa aiba viitor; iar daca se va gasi un technician pasionat, acest viitor poate sa fie pe masura trecutului si renumelui acestui rau minunat.

PASTRAVI DE MAI

In copilarie era ziua internationala a muncii; cu defilari, parade si mitinguri regizate in cinstea conducatorului iubit… “Rade iarasi primavara/ Peste campuri peste plai/ Veselia umple tara/ C-a venit intai de mai”, iar in adolescenta, in primul cincinal al anilor ‘90 a fost deschiderea sezonului estival pe litoralul romanesc. De-abia in 1996 am cunoscut adevarata semnificatie a datei de intai mai: deschiderea sezonului de pescuit la pastrav. Parca nici nu-mi vine sa cred ca au trecut de-atunci 20 de ani…

Am pastrat traditia si anul acesta, cu o saptamana intarziere cauzata de suprapunerea Pastelui Ortodox cu data de 1 mai. In weekendul recent incheiat am facut o excursie de 3 zile la munte pentru a incerca sa pacalim vigilenta pistruiatilor. Startul a fost greoi… la inceputul saptamanii trecute am dat cateva zeci de telefoane pentru  a ne procura premise… si am reusit cu greu prin amabilitatea lui Tavi Voinea, si el un pasionat pescar de pastrav din Sibiu, care insa nu a avut prea multe cuvinte de incurajare.

Din pacate, gestionarea defectuoasa a resursei piscicole din apele Romsilva a lasat urme destul de adanci… daca in urma cu 10-15 ani reuseam sa prindem intr-o zi mai multi  pastravi de om, anul acesta am reusit sa pacalim doar cativa in cinci oameni in trei zile. Atunci – la inceputul anilor 2000, ne imaginam ca mai rau nu se poate, dar din pacate istoria ne-a demonstrat contrariul.

Sunt mai convins ca oricand ca singura varianta viabila si durabila pentru lacurile si raurile de munte este concesionarea lor si gestionarea fondului piscicol de catre asociatii de pescari. Asa cum se intampla astazi pe Tarnava Mare, dupa modelul mai tuturor tarilor invecinate.

Am pescuit pe mai multe lacuri de munte din judetele Sibiu, Alba si Valcea. Cel mai mare soc l-am avut la Oasa, unde un calugar care trecea cu barca pe langa noi ne-a spus (citez din memorie): “…sa stiti ca nu e peste aici. Puteti sa incercati, nu vreau sa va descurajez, dar eu n-am mai vazut un peste de ani de zile! Nu vedeti ca nici broaste sau boisteni nu mai sunt, au curentat tot!…”.

Realitatea este ca padurarii, cabanierii de la Cabana Oasa si calugarii de la Manastirea Oasa au toti diverse variante de povestiri in care pastravii sunt, fara exceptie, victime. Ale plaselor, ale curentului electric, ale nepasarii sau pur si simplu ale unei epoci pe care se straduiesc s-o depaseasca.

Performerul detasat al excursiei a fost prietenul nostru, craioveanul Marius Ticu care a reusit sa scoata pentru fotografie un superb exemplar de pastrav indigen pe care noi l-am apreciat undeva intre 4 si 5kg. Spre satisfactia noastra, taifun-ul a fost din nou “vinovat” pentru aceasta minunata captura. Performanta lui este cu atat mai laudabila cu cat – desi indeplinea toate conditiile legale sa sacrifice acest peste – a preferat sa-i redea libertatea imediat dupa fotografiere.

“Catch & release” autentic, asa as numi gestul lui Marius. Aviz “sportivilor” care au inceput sa umple internetul cu filme cu eliberari de pesti in locatii in care se pescuieste exclusiv in regim “catch & release”. Imi doresc sa-i vad pe toti acesti pescari dovedindu-si sportivitatea pe ape publice, nu in lacuri si incinte unde proprietarii ii obliga sa elibereze pestii prinsi.

Chiar daca din punct de vedere al numarului de capturi nu a fost o excursie foarte reusita, bucuria de a petrece cateva zile in natura a fost uriasa. Parca atunci cand in fata ti se asterne o panorama de vis, cu crestele muntilor inca inzapezite si respiri aerul proaspat cu miros de brad treci mai usor peste faptul ca pestii nu iti perturba linistea decat foarte rar.

Vom reveni la munte cat de curand si ori de cate ori vom avea cateva zile libere. Cu siguranta la un moment dat si pestii ne vor rasplati devotamentul. Cu promisiunea ferma ca se vor intoarce – ca intotdeauna – in apa.

Recorduri de pretutindeni

Motive obiective mai mult sau mai putin depentente de propria-mi vointa m-au impiedicat in ultimii ani sa ajung in Suedia sau Norvegia in cautarea minunatelor partide de pescuit pe care aceste tari ti le pot oferi, indiferent daca este vorba de stiuci, pastravi, lipani sau bibani uriasi.

M-am delectat insa in aceasta vara cu mai multe fotografii cu stiuci de peste un metru primite de la cativa prieteni care au reusit sa ajunga lunile trecute in Laponia suedeza in cautarea stiucilor record.

Toate stiucile din fotografii au fost capturate la spinnerbait Berti si au ajuns inapoi in apa. Poate in anii viitori alti turisti romani vor avea sansa sa le intalneasca.

Desi suedezii – in special cei din nord- nu iubesc prea mult stiucile si isi doresc foarte mult sa le starpeasca pentru a proteja astfel populatiile indigene de pastravi, astfel de recorduri sunt foarte frecvente in Laponia.

Sper ca in 2016 sa am ocazia de a petrece macar cateva zile in compania stiucilor si pastravilor din nordul continentului. Ceea ce va doresc sincer si dvs!

In final, dar nu in ultimul rand – de fapt probabil ca s-ar fi cuvenit sa incep cu asta – am primit de la prietenul Dan Cismas de la Totalfishing o poza cu un superb pastrav indigen de 3,4kg capturat pe un lac de baraj din Romania la o oscilanta taifun argintata de 8grame.

N-am mai primit de cativa ani poze cu asemenea exemplare capturate in tara noastra, iar performanta lui este cu atat mai notabila cu cat a fost realizata la prima partida de pescuit la pastrav pe lac. La mai mare!

POVESTE CU PISTRUI 2013

Brosteni- o localitate din sud-vestul judetului Suceava, despre care tot romanul a auzit inca din scoala primara, din scrierile lui Ion Creanga, care in primul capitol al celebrelor Amintiri din Copilarie ne povesteste despre caprele Irinucai si despre casa acesteia de la Brosteni, avariata de un bolovan rostogolit la vale.

Ceva mai tarziu, in perioada interbelica, Brosteniul devine celebru datorita podului peste Bistrita care lega valea raului Neagra de soseaua de pe valea Bistritei. Pentru o vreme destul de indelungata, a fost podul de beton cu cea mai mare deschidere din tara – 75m. Podul a fost distrus de un bombardament in timpul celui de-al doilea razboi mondial iar astazi in locul lui exista un pot obisnuit, cu balustrada metalica si multe gropi (la fel ca majoritatea podurilor din tara).

In povestea noastra, Brosteniul este locul unde raul Neagra- unul dintre cele mai celebre rauri de pastrav din Moldova- se varsa in Bistrita. Locul unde drumul de asfalt este inlocuit de un drum care candva a fost pietruit si unde – macar o data pe vara – parasim drumul national care duce la Vatra Dornei pentru a incerca sa prindem cativa pistruiati.

Nici in aceasta vara nu am facut rabat de la acest obicei si am vizitat Neagra de doua ori pe parcursul concediului petrecut in Moldova. Am regasit raul cu un debit mult mai mare decat anul trecut si cu pastravi mult mai greu de localizat. La prima iesire am prins destul de bine, in special pastravi intre 22 si 26cm, dar si cativa pesti sub dimensiunea limita de 20cm (mult mai putini decat anul trecut).

Cea de-a doua partida a fost mult mai dificila. Cu o zi inainte plouase prima data dupa aproape o luna, iar forestierii erau si ei foarte activi, astfel incat am pescuit intr-o apa foarte tulbure, in care pestii puteau cu greu sa ne repereze nalucile.

Am prins cativa pastravi – majoritatea mici, dar spre finalul zilei Eugen a reusit sa prinda un superb pastrav indigen de 42cm. Este cel mai mare pastrav pe care l-am vazut vreodata pe Neagra. Exista si povesti cu pastravi mai mari, dar eu le stiu doar din auzite.

Cea mai mare drama pe care sunt nevoite sa o accepte majoritatea raurilor de munte de la noi sunt defrisarile care parca nu se mai termina. Odata cu acestea vin utilajele care sunt spalate de cele mai multe ori direct in apele raurilor, aluviunile care le modifica albiile si le tulbura apele sau rumegusul si toate celelalte resturi vegetale care sunt cu greu tolerate de catre pastravi.

Mai pe scurt, vin niste baieti cu TAF-uri, tractoare si camioane pe care nu-i intereseaza absolut deloc soarta pastravilor din raul prin care ei trag bustenii de pe versanti. Sau ii intereseaza doar in masura in care pot sa-i braconeze. Din nefericire, nici Neagra nu face exceptie de la aceste triste obiceiuri.

Profitand de faptul ca s-a desfasurat destul de aproape de locul in care ne aflam, la sfarsitul vacantei am participat – in premiera – la o etapa a CNS mal organizat de catre LRS. Chiar daca la prima vedere sistemul pare unul destul de neatractiv, cu pastravi  populati chiar inaintea concursului, incantarea aproape unanima pe care o manifestau toti cei care au participat la astfel de competitii ne-a starnit curiozitatea si dorinta de a vedea de la fata locului cum se desfasoara un eveniment de acest fel.

Spre norocul nostru am nimerit la cel mai reusit concurs de spinning de pe mal organizat pana acum in Romania (potrivit spuselor celorlalti participanti). La aceasta reusita, un aport covarsitor l-a avut dl. Viorel Mitric, proprietarul crescatoriei de unde au fost achizitionati pastravii pentru populare, devenit ulterior partenerul si sponsorul principal al concursului.

Din punct de vedere al emotiilor, este probabil competitia de spinning cea mai intensa, evenimentele desfasurandu-se intr-o viteza foarte mare.  Faptul ca te afli in permanent contact cu ceilalti concurenti cu care – vrei nu vrei – trebuie sa-ti imparti trairile incarca cu adrenalina competitiile de spinning de pe mal; si cu toate ca au destul de putina legatura cu pescuitul pastravului salbatic de rau, cu siguranta vom reveni la anul la acest gen de concursuri.

Pentru cine cântă Norwegian wood

de Florin Negreţu

E.Hemingway a  scris un roman celebru : “Pentru cine bat clopotele” care avea in motto aceasta expresie, ca intrebare  şi, după o scurtă argumentare,  răspunsul la ea.

Acolo,  un tânăr îşi cauta sensul  vieţii, chiar până la aspectul ultim, pe meleaguri străine într-o ţara, Spania, răvăşită de razboiul civil şi de  multiple  trădari. În alt secol  şi pe alte coordonate, ce par  mai normale , căutându-mă pe mine ca pescar,  am ajuns la mii de kilometri  departe de ţara mea (?) întoarsă  pe dos şi practic  învinsă în  razboiul pervers al zilelor noastre; cel colonial şi al asasinatului economic. Care a distrus “acasa” şi biotopul, lăsând pescarilor alternativele incintelor populate şi scumpe şi a apelor libere de orice, mai ales de peşte. De pastrav sălbatic, practic nici nu poate fi vorba.

Pentru o scurtă, dar adevarată  şi consistentă  vacanţa, am fost adoptat de partea masculina  a familiei româno -suedeze (adică români emigraţi şi integraţi in Suedia) a lui Marin Roteliuc. De care auzisem şi citisem în articolele lui Petre şi cu care, prin recomandarea lui şi a lui Mihai Sofonea, vorbisem. Tot pentru  o excursie la pastrăvii norvegieni din regiunea Gjefsjo, pe care Marin o bate de vreo două decenii. El şi baietii lui, Daniel şi Sorin, sunt nişte oameni şi jumătate, ceea ce a fost minunat, mai ales în ţară străină, pe munte pustiu, pe lac sub vânt  în barcă  cu motor defect şi la cabană cu autogospodărire. Dar şi nişte pescari de asemenea, ceea ce, pe malul apei, pune anumite probleme de menţinut  în divizia ‘open”. Am  plecat  de acasă, crezând ca scap de concurenţă şi am dat peste bunicul si tăticii ei. Ei folosesc şi echipament adecvat. Nu e sau nu mai e de actualitate ce scria Petre in primul articol despre  Marin, că ar da cu vergi puternice  si lungi  si cu rotative mari. El si  fiii săi dau  cu vergi din 2 bucăţi,  potrivite pentru lanseuri lungi dar şi pentru mers prin pădure, de calitate,  (cu acţiune medie sau de varf, ce păreau chiar blacktorizate, potrivite pentru  smucelile si gura tare ale păstrăvului), cu aţă sau fire aţoase şi rezistente, mulinete medii-uşoare  iar, ca năluci, cu cele care  PRIND. Dacă trebuie rotative, rotative să fie. Şi  cum trebuie să fie şi grele (să ajungă  unde trebuie) şi portante (majoritatea lacurilor nu sunt adânci), uneori sunt ŞI  mari. Oscilante, inclusiv Berti, am vazut mai des  in trusa decât în agrafă, dar singura dată când am putut ţine isonul, eu unul am dat cu Taifun de 8 grame, tabla de 2mm. Vreo doua zile am pierdut mult timp încurcând, tăind, potrivind;  pe nici unul din ei nu l-am vazut, în trei zile,  sa facă  aşa ceva. Echipamentul , cu sau  fără  nume, era fiabil si oamenii îşi puteau vedea de mers şi de pescuit (în ordinea timpului consumat). Cu varga frânta şi năluca montată, se puteau bate 3-4-5 km până  la noul loc de pescuit, aşa fel  încât să  profiţi la maxim de fereastra de timp si de vreme .

La Gjefsjo, in Norvegia,  e o mică fermă. O familie. Mi-am amintit de vremurile ante ’89, de pe Măgureni, Sărulesti,  Milotina  sau Naipu, când, în pacea inserarii, se auzea vreun latrat, vreo voce infundata neştiind de unde vine, sau muget indepărtat tot de acolo; sau de dincolo. Iar  în  dimineaţa ceţoasa vreun cocoş întârziat se dadea cocos dupa răsăritul soarelui. Nicolae (Culiţă) Sicrieru, pictorul, pe care nu ştiu câţi din cei ce  citesc aceste rânduri l-au apucat, imi zicea atunci : <<ascultă “satul romanesc”>>. La Gjefsjo, acum dupa decenii,  seara si dimineaţa am auzit zgomote din acestea,  vreun behait sau vreun cocoşit, la mii de km de casa, într-o ţară dăruită cu totul altfel de Dumnezeu, dar care a ştiut să işi păstreze normalitatea prin generaţii. Nu ca la noi, unde in cursul a 20 de ani, totul s-a  distrus  văzând cu ochii. Ferma aceea de langa ape cu peşte lasa amprenta în eter cât lasă  un sat românesc de langa foste ape cu peşte. Care ape atrag pescari, adică oameni în cautatea armoniei şi a rezonanţei cu natura, acolo unde le pot gasi. Le-am scris şi gazdezlor în cartea de oaspeti ce scriu si aici; nu  era ‘in the middle of nowhere” era “in the middle of somewhere”.

Cu Marin si cu baieţii lui cei mari, unul la stat si amândoi  la sfat, am bătut o mică parte apele deja cunoscute de antemergatorii mei români, scritori si cititori ai acestui site. Lacul principal, Gjefsjo (dezamăgitor), lacurile alpine şi pâraiele dintre ele. In fine, eu, în plus, am bătut şi o bucătică de mlaştină, dar Marin mi-a explicat că, dacă l-aş fi ascultat, rămâneam mai curat, mai uscat. In lacul principal, după cum spuneam, am avut , cu totii, rezultate mult sub aşteptări; nici un păstrăv fântânel nici un “indigen”, doar ceva lipani.  Am prins mai mult sau mai puţin bine în Lacul Gâstii, Lacul Liniştit , Pârâul Vietii, si cateva “altu’ lac”, nu mă întrebaţi ce cum şi care. Acestea se aflau, şi se mai află, pentru cine le mai cauta, si, mai ales, pentru cine le găseşte,  la distanţe de 3-4 ore de mers între ele, ascunse sau vizibile  între multe culmi domoale,  “belţi”  moarte, mlaştini perfide, unele in pantă (!), nesfârşite pajisti alpine pline de afine, păduri mai rare sau mai –suparator de -dese, stânci mai mici sau mai mari, mai rotunjite sau mai colţuroase, ceva “lăsături” de reni, ursi sau, poate, “alien-i” (nu m-aş mira, n-ar avea cine sa îi deranjeze). Am gasit şi ceva coarne de ren, cu cele mai frumoase Marin a  pus o fotografie pe “un site de socializare”.

Lacurile au fost superbe. Pescuitul nu mi s-a părut usor,  nici densitatea de peşti mare, dar asta  a  fost conform aşteptărilor şi deci OK. Ape  sunt mai mult decât vezi cu ochii. Ai timp, dacă te lasă natura, iţi permite conditia fizică, şi ai superghid, să cauţi lacul pe munte, pestele in lac (dacă nu a pierit peste iarnă), năluca în trusă, stilul în memorie sau în vecini. Şi, dacă rezolvi problema (sau o rezolvă altul pentru tine),  să prinzi şi PĂSTRĂVI. Cu o teribilă variaţie morfologică, funcţie de apele  în care traiesc. Efort sănătos şi facand cam ce ştii, dar învaţând de fiecare dată ceva nou. Fără  presiunea vreunui patron înafara  de cel Suprem, a vreunui paznic, altul decât propria conştiinţă, şi in compania  unor parteneri care sunt tovarăşi, nu concurenţi. Pe lângă păstrăvi (cu o carne foarte densa), şi combinata româna (pită, slană, ceapă, fasole) sau nordică suedeză (pâine nedospita ,cârnat, chiftea, cafea,  ciocolata alba-brrr.., sau , mai degrabă, prrr…) am completat menu-ul la “autoservire “ cu afine, “mure” portocalii (din cele specifice Scandinaviei, ce au vitamine cat o portocala),  hribi de mesteacăn. Atmosfera a fost  armonioasă, de consfătuire şi apoi de decizie. Dimineaţă, prânz şi seară. Pentru care ar trebui sa le MULŢUMESC continuu, dar o fac o data si BINE, ei fiind oameni ai faptelor, nu ai vorbelor.

“Catching a fish it’s a bonus” zicea Rex Hunt, poate de la el, poate citând pe altcineva. Asa  a fost şi la noi, şi  la mine. Şi, cu toţii, am avut parte de un superbonus la sosirea la Gjefsjo, când Christian ne-a dus cu barca în noapte, peste lacul mare. Am văzut Aurora Boreală. Da, iniţial am crezut ca îmi fac reclamă turistică  la un nor mai special, dar după cum atârna perdea şi cum a dispărut, norii rămânând, am fost convins. Deşi ar fi trebuit să fiu convins de la început, pentru că oamenii Nordului nu vorbesc în plus sau pe lângă.

Aşa că,  drag pescar ce (re)vii in “zonă”,  nu intreba pentru cine cântă vântul în “Norwegian wood” şi pe platourile Alpilor Scandinavi,  sau bate “Taifunul” în lac. Pentru cine cresc  afinele în pajişti, hribii in pădure, sau se uită renii precauţi  la intruşi. Pentru TINE o fac. E reconfortant  să ajungi acolo, măcar cu sufletul, dacă nu si cu pasul. Vreme buna, fir întins, inimă şi lumina bune!

 

NALUCI PE MASA VERDE

La inceputul lunii august a avut loc la Belis etapa din acest an a CNS-LRS dedicata cleanului si pastravului. De fapt doar cleanului, pentru ca, din cate stiu, anul acesta nu s-a prins nici un pastrav, in ciuda pronosticurilor optimiste ale clujenilor. Spre deosebire de etapele din anii trecuti,conducerea ligii a incercat la etapa din acest an o reteta noua pentru etapa de la Belis, cu motoare termice si sectoare mult mai mari decat la toate concursurile anterioare. Initial am fost mai mult decat sceptic in fata aceste decizii, dar rezultatele mi-au infirmat toate temerile, in ciuda faptului ca in antrenamentele din ziua de vineri am observat ca pestii nu erau foarte motivati in hranire.

Am alternat la Belis doua stiluri de pescuit, in functie de modul de hranire si de gradul de activitate al clenilor. La inceputul manselor am pescuit rapid, la suprafata, unde am alternat un vobler Strike Pro baby pro si o rotativa Berti Clasic nr.1 cu corp de alama.

Dupa primele ore, cand pestii erau speriati, am optat pentru un pescuit mai static, cu naluci de adancime, unde am folosit doua voblere Jackall Timon (Panicra si Mitts), un vobler StrikePro Cranky Deep, un vobler hand-made sinking Dawn (a caror productie a trecut de la Paul Sas la Laurentiu Macauan, un pescar clujean la fel de pasionat de pastravi, muste, cleni si voblere) si o rotativa Berti Axat nr.1 cu corp de plumb. Am avut 4 lansete in barca, dar cea cu care am prins majoritatea pestilor a fost un Cormoran ULF de 1,80m echipata cu mulineta Daiwa Luvias 1003 si fir Stroft GTM de 0,14mm.

In mod paradoxal – in contextul sectoarelor mult mai mari decat la concursurile precedente – am acoperit o suprafata de apa mult mai mica decat in anii trecuti, incurajat de faptul ca pestii erau mult mai putin deranjati de densitatea de barci ale concurentilor. Dupa toate probabilitatile, in aceasta varianta nimeni nu mai poate contesta prezenta cleanului in calendarul competitional, o medie de capturi absolut decenta ajungand in jgheaburile de masurare si in a doua mansa a concursului. Din punctul meu de vedere, o singura problema ar mai fi trebuit rezolvata, o sectorizare mai atenta, cu sectoare de suprafete mai apropiate – evitandu-se astfel diferenta mare de medie a capturilor atat in prima cat si in cea de-a doua mansa.

Am castigat pe apa concursul de la Belis. L-am pierdut mai apoi “la masa verde” in urma deciziei CTDA de excludere a lui Sabin Buzatu si de anulare a rezultatelor lui, pentru a-l recastiga, in cele din urma, tot “la masa verde” dupa decizia Comisiei de Apel a LRS care l-a repus pe Sabin in drepturi. Astfel de balbe ale comisiilor ligii m-au facut sa sustin intotdeauna ca judecarea unor sportivi de catre alti sportivi (si automat adversari ai sportivului in culpa) nu va putea fi niciodata una obiectiva. Am sugerat in nenumarate randuri trecerea tuturor problemelor de acest gen catre corpul de arbitrii. Pana atunci, nu cred ca deciziile comisiilor LRS – oricare ar fi ele- vor putea fi acceptate de catre toata lumea ca fiind cele regulamentare.

In acest context, nu pot sa nu-mi aduc aminte de un banc pe care mi l-a spus Nucu Buculei la Rogojesti in 2007, tot cu ocazia unei sedinte CTDA (cei prezenti probabil isi aduc aminte de cazul Gerula vs. Adelin): Doi evrei aflati in conflict de ceva vreme, vin la sinagoga pentru a li se face dreptate. Dupa ce-l asculta pe primul, Rabinul zice: “Ai dreptate, fiule!”. Cel de-al doilea isi spune si el varianta… “Si tu ai dreptate,fiule!” ii spune si lui Rabinul. Un al treilea personaj, aflat de fata, spune: “Dar, Rabi, n-au cum sa aiba amandoi dreptate, pentru ca povestile lor se bat cap in cap!”… “Ai dreptate, fiule!”

Nefiind cel mai in masura sa judec daca decizia finala a Comisiei de Apel este cea justa sau nu, imi va ramane in memorie ca acestea sunt nalucile care m-au ajutat, la Belis, sa obtin un nou loc pe podium; ca e vorba de locul 1 sau 3, pana la urma nici nu mai conteaza. Urmeaza Valea Argovei… BRRRR… pregatiti-va pentru o doza de hazard.

IARNA NU-I CA VARA

Am primit zilele trecute cateva poze cu doi pastravi capturati in Suedia de catre prietenul meu Marin Roteliuc. “Arma” lui norocoasa a fost de aceasta data o oscilanta Banana nr.2 bicolora.

Uitandu-ma cu atentie la poze am recunoscut zona in care pastravii fusesera capturati. De fapt cred ca am recunoscut exact locul. L-am intrebat pe Marin daca m-am orientat bine, iar el mi-a confirmat.

Este un fel de “canal” secundar  prin care apa curge intre doua lacuri. Pe bratul principal exista o cascada pe care pestii care vor sa ajunga in lacul din amonte o pot evita doar migrand prin acest loc.

Ceea ce este mai putin obisnuit este ca pescuind in vara lui 2010 pe aceeasi zona cu naluci mici – oscilante si rotative, tocmai pentru ca Marin ne spusese ca el a prins pastrav acolo – am prins bibani si stiuci.

Am revenit in vara lui 2011 pentru o partida de cca o ora in seara in care aterizasem in Suedia. Exact in acelasi loc si tot la rotativa  am prins o vaduvita. Imi amintesc chiar ca tineam vaduvita in apa asteptand ca Alex sau Bogdan sa ajunga langa mine sa-mi faca niste poze cand o stiuca de peste un metru a incercat sa mi-o “fure”.

Am reusit in ultima clipa sa o salvez de “furia” dintoasei si sa o eliberez in conditii optime dupa o scurta sedinta foto.

I-am multumit lui Marin pentru poze si am remarcat faptul ca in Suedia este inca zapada foarte mare in timp ce la noi sezonul de pescuit la rapitori este in plina desfasurare. Reversul medaliei – in Romania numai o situatie absolut intamplatoare te poate aduce in fata unui fapt asemanator… sa prinzi pastravi, stiuci, bibani sau vaduvite in acelasi loc.

Poate este si acesta unul dintre motivele pentru care pescarii romani sunt din ce in ce mai atrasi de turismul de pescuit  in tarile din nordul continentului.

NEAGRA

Ca in fiecare an, am incercat sa ocolim zilele caniculare pe care le “ofera” capitala in lunile de vara retragandu-ne pentru cateva saptamani in mijlocul naturii, pe malul lacului Bicaz. Din cauza operatiei pe care a suferit-o Eugen in luna iunie, anul acesta am evitat pescuitul din barca, multumindu-ne in majoritatea zilelor cu cateva ore de pescuit de pe mal, de cele mai multe ori seara.

Am incercat sa profitam intr-un fel de aceasta situatie, facand doua excursii pe Neagra, unde nu mai fusesem de 7-8 ani. Am regasit raul pe care cu multi ani in urma am prins primii lipani si unde visele noastre cu pastravi isi gaseau implinirea intr-o perioada in care majoritatea raurilor de munte din tara erau fie inchise complet pentru pescarul de rand, fie braconate intr-un mod brutal.

Scapata – cel putin pentru moment – de perspectiva tevilor si micro-centralelor, Neagra ne-a oferit, in cele doua iesiri, doua partide de pescuit total diferite.

In prima zi am prins impreuna  peste 50 de pastravi intre 15 si 25 cm. Eugen a reusit sa pacaleasca si un fantanel de cca 20cm, specie de pastrav din ce in ce mai rara pe apele naturale din tara noastra.

Neavand la noi echipamentele de musca, am pescuit exclusiv la rotative, iar pastravii atacau incontinuu – poate si datorita faptului ca a fost una dintre foarte putinele zile cu vreme inchisa din aceasta vara. O alta conjunctura favorabila a fost faptul ca muncitorii forestieri erau aproape complet inactivi.

Am revenit peste o saptamana, insa datele problemei au fost cu totul altele. O zi extrem de calda si senina, forestieri pusi serios pe treaba, tractoare si taf-uri care trageau busteni prin albia raului – in mod implicit, apa tulbure si pastravi mult mai greu de gasit si de convins. Am reusit totusi sa prindem 20-25 de pastravi, de dimensiuni similare cu cei de la prima partida.

Desi am incercat cu multa incredere si rabdare si momeli soft, toate capturile au venit tot la rotativele cu care prinsesem in prima partida.

Eu am pescuit aproape exclusiv cu Axat Micro 2, iar Eugen a folosit in marea majoritate a timpuli Clasic nr.2. Am alternat rotative nickelate si galbene, dar nu am remarcat o preferinta accentuata a pestilor pentru vreuna din aceste variante, decat pentru scurte perioade de timp.

Lasand la o parte efortul la care ne-am supus masina – cred ca este cel mai stricat drum pe care am condus vreodata – desi am mers la pescuit in foarte multe zone de munte din tara – doua zile in compania pistruiatilor cu adevarat indigeni nu puteau fi decat minunate. Beneficiind in continuare de prezenta unuia dintre cei mai pasionati oameni din domeniu pe care i-am cunoscut in Romania, dl Filaret Cimpoiesu, Neagra iti poate oferi clipe superbe, in ciuda faptului ca pastravii de rau de la noi ating foarte rar dimensiunile celor pe care ii poti prinde in apele dinspre vestul sau nordul continentului.

Am reusit sa trec astfel cu mai putine regrete peste ratarea excursiei din tarile nordice de anul acesta. Prietenii nostri Marin si Stefan ne-au informat insa ca Taifun-urile si-au facut datoria si in aceasta vara, inclusiv cele colorate, pe care ni le-au comandat special pentru “indigenii” suedezi. Si ca sa fie mai convingatori, ne-au trimis si cateva poze.