JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

PASTRAVI DE MAI

In copilarie era ziua internationala a muncii; cu defilari, parade si mitinguri regizate in cinstea conducatorului iubit… “Rade iarasi primavara/ Peste campuri peste plai/ Veselia umple tara/ C-a venit intai de mai”, iar in adolescenta, in primul cincinal al anilor ‘90 a fost deschiderea sezonului estival pe litoralul romanesc. De-abia in 1996 am cunoscut adevarata semnificatie a datei de intai mai: deschiderea sezonului de pescuit la pastrav. Parca nici nu-mi vine sa cred ca au trecut de-atunci 20 de ani…

Am pastrat traditia si anul acesta, cu o saptamana intarziere cauzata de suprapunerea Pastelui Ortodox cu data de 1 mai. In weekendul recent incheiat am facut o excursie de 3 zile la munte pentru a incerca sa pacalim vigilenta pistruiatilor. Startul a fost greoi… la inceputul saptamanii trecute am dat cateva zeci de telefoane pentru  a ne procura premise… si am reusit cu greu prin amabilitatea lui Tavi Voinea, si el un pasionat pescar de pastrav din Sibiu, care insa nu a avut prea multe cuvinte de incurajare.

Din pacate, gestionarea defectuoasa a resursei piscicole din apele Romsilva a lasat urme destul de adanci… daca in urma cu 10-15 ani reuseam sa prindem intr-o zi mai multi  pastravi de om, anul acesta am reusit sa pacalim doar cativa in cinci oameni in trei zile. Atunci – la inceputul anilor 2000, ne imaginam ca mai rau nu se poate, dar din pacate istoria ne-a demonstrat contrariul.

Sunt mai convins ca oricand ca singura varianta viabila si durabila pentru lacurile si raurile de munte este concesionarea lor si gestionarea fondului piscicol de catre asociatii de pescari. Asa cum se intampla astazi pe Tarnava Mare, dupa modelul mai tuturor tarilor invecinate.

Am pescuit pe mai multe lacuri de munte din judetele Sibiu, Alba si Valcea. Cel mai mare soc l-am avut la Oasa, unde un calugar care trecea cu barca pe langa noi ne-a spus (citez din memorie): “…sa stiti ca nu e peste aici. Puteti sa incercati, nu vreau sa va descurajez, dar eu n-am mai vazut un peste de ani de zile! Nu vedeti ca nici broaste sau boisteni nu mai sunt, au curentat tot!…”.

Realitatea este ca padurarii, cabanierii de la Cabana Oasa si calugarii de la Manastirea Oasa au toti diverse variante de povestiri in care pastravii sunt, fara exceptie, victime. Ale plaselor, ale curentului electric, ale nepasarii sau pur si simplu ale unei epoci pe care se straduiesc s-o depaseasca.

Performerul detasat al excursiei a fost prietenul nostru, craioveanul Marius Ticu care a reusit sa scoata pentru fotografie un superb exemplar de pastrav indigen pe care noi l-am apreciat undeva intre 4 si 5kg. Spre satisfactia noastra, taifun-ul a fost din nou “vinovat” pentru aceasta minunata captura. Performanta lui este cu atat mai laudabila cu cat – desi indeplinea toate conditiile legale sa sacrifice acest peste – a preferat sa-i redea libertatea imediat dupa fotografiere.

“Catch & release” autentic, asa as numi gestul lui Marius. Aviz “sportivilor” care au inceput sa umple internetul cu filme cu eliberari de pesti in locatii in care se pescuieste exclusiv in regim “catch & release”. Imi doresc sa-i vad pe toti acesti pescari dovedindu-si sportivitatea pe ape publice, nu in lacuri si incinte unde proprietarii ii obliga sa elibereze pestii prinsi.

Chiar daca din punct de vedere al numarului de capturi nu a fost o excursie foarte reusita, bucuria de a petrece cateva zile in natura a fost uriasa. Parca atunci cand in fata ti se asterne o panorama de vis, cu crestele muntilor inca inzapezite si respiri aerul proaspat cu miros de brad treci mai usor peste faptul ca pestii nu iti perturba linistea decat foarte rar.

Vom reveni la munte cat de curand si ori de cate ori vom avea cateva zile libere. Cu siguranta la un moment dat si pestii ne vor rasplati devotamentul. Cu promisiunea ferma ca se vor intoarce – ca intotdeauna – in apa.

Recorduri de pretutindeni

Motive obiective mai mult sau mai putin depentente de propria-mi vointa m-au impiedicat in ultimii ani sa ajung in Suedia sau Norvegia in cautarea minunatelor partide de pescuit pe care aceste tari ti le pot oferi, indiferent daca este vorba de stiuci, pastravi, lipani sau bibani uriasi.

M-am delectat insa in aceasta vara cu mai multe fotografii cu stiuci de peste un metru primite de la cativa prieteni care au reusit sa ajunga lunile trecute in Laponia suedeza in cautarea stiucilor record.

Toate stiucile din fotografii au fost capturate la spinnerbait Berti si au ajuns inapoi in apa. Poate in anii viitori alti turisti romani vor avea sansa sa le intalneasca.

Desi suedezii – in special cei din nord- nu iubesc prea mult stiucile si isi doresc foarte mult sa le starpeasca pentru a proteja astfel populatiile indigene de pastravi, astfel de recorduri sunt foarte frecvente in Laponia.

Sper ca in 2016 sa am ocazia de a petrece macar cateva zile in compania stiucilor si pastravilor din nordul continentului. Ceea ce va doresc sincer si dvs!

In final, dar nu in ultimul rand – de fapt probabil ca s-ar fi cuvenit sa incep cu asta – am primit de la prietenul Dan Cismas de la Totalfishing o poza cu un superb pastrav indigen de 3,4kg capturat pe un lac de baraj din Romania la o oscilanta taifun argintata de 8grame.

N-am mai primit de cativa ani poze cu asemenea exemplare capturate in tara noastra, iar performanta lui este cu atat mai notabila cu cat a fost realizata la prima partida de pescuit la pastrav pe lac. La mai mare!

Pentru cine cântă Norwegian wood

de Florin Negreţu

E.Hemingway a  scris un roman celebru : “Pentru cine bat clopotele” care avea in motto aceasta expresie, ca intrebare  şi, după o scurtă argumentare,  răspunsul la ea.

Acolo,  un tânăr îşi cauta sensul  vieţii, chiar până la aspectul ultim, pe meleaguri străine într-o ţara, Spania, răvăşită de razboiul civil şi de  multiple  trădari. În alt secol  şi pe alte coordonate, ce par  mai normale , căutându-mă pe mine ca pescar,  am ajuns la mii de kilometri  departe de ţara mea (?) întoarsă  pe dos şi practic  învinsă în  razboiul pervers al zilelor noastre; cel colonial şi al asasinatului economic. Care a distrus “acasa” şi biotopul, lăsând pescarilor alternativele incintelor populate şi scumpe şi a apelor libere de orice, mai ales de peşte. De pastrav sălbatic, practic nici nu poate fi vorba.

Pentru o scurtă, dar adevarată  şi consistentă  vacanţa, am fost adoptat de partea masculina  a familiei româno -suedeze (adică români emigraţi şi integraţi in Suedia) a lui Marin Roteliuc. De care auzisem şi citisem în articolele lui Petre şi cu care, prin recomandarea lui şi a lui Mihai Sofonea, vorbisem. Tot pentru  o excursie la pastrăvii norvegieni din regiunea Gjefsjo, pe care Marin o bate de vreo două decenii. El şi baietii lui, Daniel şi Sorin, sunt nişte oameni şi jumătate, ceea ce a fost minunat, mai ales în ţară străină, pe munte pustiu, pe lac sub vânt  în barcă  cu motor defect şi la cabană cu autogospodărire. Dar şi nişte pescari de asemenea, ceea ce, pe malul apei, pune anumite probleme de menţinut  în divizia ‘open”. Am  plecat  de acasă, crezând ca scap de concurenţă şi am dat peste bunicul si tăticii ei. Ei folosesc şi echipament adecvat. Nu e sau nu mai e de actualitate ce scria Petre in primul articol despre  Marin, că ar da cu vergi puternice  si lungi  si cu rotative mari. El si  fiii săi dau  cu vergi din 2 bucăţi,  potrivite pentru lanseuri lungi dar şi pentru mers prin pădure, de calitate,  (cu acţiune medie sau de varf, ce păreau chiar blacktorizate, potrivite pentru  smucelile si gura tare ale păstrăvului), cu aţă sau fire aţoase şi rezistente, mulinete medii-uşoare  iar, ca năluci, cu cele care  PRIND. Dacă trebuie rotative, rotative să fie. Şi  cum trebuie să fie şi grele (să ajungă  unde trebuie) şi portante (majoritatea lacurilor nu sunt adânci), uneori sunt ŞI  mari. Oscilante, inclusiv Berti, am vazut mai des  in trusa decât în agrafă, dar singura dată când am putut ţine isonul, eu unul am dat cu Taifun de 8 grame, tabla de 2mm. Vreo doua zile am pierdut mult timp încurcând, tăind, potrivind;  pe nici unul din ei nu l-am vazut, în trei zile,  sa facă  aşa ceva. Echipamentul , cu sau  fără  nume, era fiabil si oamenii îşi puteau vedea de mers şi de pescuit (în ordinea timpului consumat). Cu varga frânta şi năluca montată, se puteau bate 3-4-5 km până  la noul loc de pescuit, aşa fel  încât să  profiţi la maxim de fereastra de timp si de vreme .

La Gjefsjo, in Norvegia,  e o mică fermă. O familie. Mi-am amintit de vremurile ante ’89, de pe Măgureni, Sărulesti,  Milotina  sau Naipu, când, în pacea inserarii, se auzea vreun latrat, vreo voce infundata neştiind de unde vine, sau muget indepărtat tot de acolo; sau de dincolo. Iar  în  dimineaţa ceţoasa vreun cocoş întârziat se dadea cocos dupa răsăritul soarelui. Nicolae (Culiţă) Sicrieru, pictorul, pe care nu ştiu câţi din cei ce  citesc aceste rânduri l-au apucat, imi zicea atunci : <<ascultă “satul romanesc”>>. La Gjefsjo, acum dupa decenii,  seara si dimineaţa am auzit zgomote din acestea,  vreun behait sau vreun cocoşit, la mii de km de casa, într-o ţară dăruită cu totul altfel de Dumnezeu, dar care a ştiut să işi păstreze normalitatea prin generaţii. Nu ca la noi, unde in cursul a 20 de ani, totul s-a  distrus  văzând cu ochii. Ferma aceea de langa ape cu peşte lasa amprenta în eter cât lasă  un sat românesc de langa foste ape cu peşte. Care ape atrag pescari, adică oameni în cautatea armoniei şi a rezonanţei cu natura, acolo unde le pot gasi. Le-am scris şi gazdezlor în cartea de oaspeti ce scriu si aici; nu  era ‘in the middle of nowhere” era “in the middle of somewhere”.

Cu Marin si cu baieţii lui cei mari, unul la stat si amândoi  la sfat, am bătut o mică parte apele deja cunoscute de antemergatorii mei români, scritori si cititori ai acestui site. Lacul principal, Gjefsjo (dezamăgitor), lacurile alpine şi pâraiele dintre ele. In fine, eu, în plus, am bătut şi o bucătică de mlaştină, dar Marin mi-a explicat că, dacă l-aş fi ascultat, rămâneam mai curat, mai uscat. In lacul principal, după cum spuneam, am avut , cu totii, rezultate mult sub aşteptări; nici un păstrăv fântânel nici un “indigen”, doar ceva lipani.  Am prins mai mult sau mai puţin bine în Lacul Gâstii, Lacul Liniştit , Pârâul Vietii, si cateva “altu’ lac”, nu mă întrebaţi ce cum şi care. Acestea se aflau, şi se mai află, pentru cine le mai cauta, si, mai ales, pentru cine le găseşte,  la distanţe de 3-4 ore de mers între ele, ascunse sau vizibile  între multe culmi domoale,  “belţi”  moarte, mlaştini perfide, unele in pantă (!), nesfârşite pajisti alpine pline de afine, păduri mai rare sau mai –suparator de -dese, stânci mai mici sau mai mari, mai rotunjite sau mai colţuroase, ceva “lăsături” de reni, ursi sau, poate, “alien-i” (nu m-aş mira, n-ar avea cine sa îi deranjeze). Am gasit şi ceva coarne de ren, cu cele mai frumoase Marin a  pus o fotografie pe “un site de socializare”.

Lacurile au fost superbe. Pescuitul nu mi s-a părut usor,  nici densitatea de peşti mare, dar asta  a  fost conform aşteptărilor şi deci OK. Ape  sunt mai mult decât vezi cu ochii. Ai timp, dacă te lasă natura, iţi permite conditia fizică, şi ai superghid, să cauţi lacul pe munte, pestele in lac (dacă nu a pierit peste iarnă), năluca în trusă, stilul în memorie sau în vecini. Şi, dacă rezolvi problema (sau o rezolvă altul pentru tine),  să prinzi şi PĂSTRĂVI. Cu o teribilă variaţie morfologică, funcţie de apele  în care traiesc. Efort sănătos şi facand cam ce ştii, dar învaţând de fiecare dată ceva nou. Fără  presiunea vreunui patron înafara  de cel Suprem, a vreunui paznic, altul decât propria conştiinţă, şi in compania  unor parteneri care sunt tovarăşi, nu concurenţi. Pe lângă păstrăvi (cu o carne foarte densa), şi combinata româna (pită, slană, ceapă, fasole) sau nordică suedeză (pâine nedospita ,cârnat, chiftea, cafea,  ciocolata alba-brrr.., sau , mai degrabă, prrr…) am completat menu-ul la “autoservire “ cu afine, “mure” portocalii (din cele specifice Scandinaviei, ce au vitamine cat o portocala),  hribi de mesteacăn. Atmosfera a fost  armonioasă, de consfătuire şi apoi de decizie. Dimineaţă, prânz şi seară. Pentru care ar trebui sa le MULŢUMESC continuu, dar o fac o data si BINE, ei fiind oameni ai faptelor, nu ai vorbelor.

“Catching a fish it’s a bonus” zicea Rex Hunt, poate de la el, poate citând pe altcineva. Asa  a fost şi la noi, şi  la mine. Şi, cu toţii, am avut parte de un superbonus la sosirea la Gjefsjo, când Christian ne-a dus cu barca în noapte, peste lacul mare. Am văzut Aurora Boreală. Da, iniţial am crezut ca îmi fac reclamă turistică  la un nor mai special, dar după cum atârna perdea şi cum a dispărut, norii rămânând, am fost convins. Deşi ar fi trebuit să fiu convins de la început, pentru că oamenii Nordului nu vorbesc în plus sau pe lângă.

Aşa că,  drag pescar ce (re)vii in “zonă”,  nu intreba pentru cine cântă vântul în “Norwegian wood” şi pe platourile Alpilor Scandinavi,  sau bate “Taifunul” în lac. Pentru cine cresc  afinele în pajişti, hribii in pădure, sau se uită renii precauţi  la intruşi. Pentru TINE o fac. E reconfortant  să ajungi acolo, măcar cu sufletul, dacă nu si cu pasul. Vreme buna, fir întins, inimă şi lumina bune!

 

TOP-WATER?!?… IN NOIEMBRIE?!?

Distantele si costurile mari care ne despart de regele rapitorilor de apa dulce fac din teorie o preocupare importanta a pescarului rezident in Romania care a cazut in patima pescuitului la bass. Si cum de acesta “maladie” te contaminezi de cele mai multe ori de la primul contact, ai la indemana spre studiu revistele si filmele dedicate bass-ului, precum si nenumaratele siteuri si forumuri de profil, pentru a putea spera ca data viitoare vei prinde mai multi si mai mari.

Am avut sansa ca in luna noiembrie sa ajungem pentru a doua oara in acest an la Caspe, unul dintre cele mai importante lacuri din Spania. Fiind pusi in tema de racirea foarte puternica a vremii, am apelat la cunostintele teoretice si la putinele informatii la care aveam acces in alegerea truselor de naluci. Informatiile pe care le aveam ne spuneau ca in ultima perioada bassii atacasera la spinnerbaituri si crankbaituri.  Astfel, prima cutie pe care am dat-o de-o parte cand mi-am facut bagajul a fost cea cu topwatere.

Am ajuns la fata locului si am constatat cu oarecare frustrare ca pentru a putea pescui pe zonele unde se prinde bass trebuia sa mergem cu barca cca 4-5 ore pe zi. Ne ramaneau asadar cam 5 ore in care sa incercam sa facem ceva poze cu pesti. Mai mult decat atat, evident ca pierdeam exact perioadele care teoretic sunt cele mai bune pentru pescuit… dimineata si seara.

In primele zile am insistat cu spinnerbaituri si crankbaituri, dar bassii nu au vrut sub nici un chip sa colaboreze. Am prins cativa bibani, dintre care unul – prins de Eugen la un fluke de 5inch nelestat- este cel mai mare biban pe care l-am vazut vreodata (avea undeva intre 50 si 55cm). Dar totusi nu pentru bibani – chiar si din astia foarte mari- venisem noi la Caspe.

Dupa doua zile de pescuit am luat legatura cu Cristi Melinte in speranta ca ne va putea da un sfat coerent, chiar daca se afla la Londra de multa vreme.

Am primit o informatie pe care eu aproape ca am catalogat-o drept gluma: incercati la topwatere!… Evident, a doua zi am facut turul magazinelor de pescuit din zona si ne-am “inarmat”.  Din pacate, orele in care noi pescuiam erau exact orele de pranz, cand vantul facea foarte greu pescuitul cu astfel de naluci de suprafata.

De-abia in ziua a patra am reusit sa prind primul bass… insa unul foarte mic. In 2010, in aceeasi perioada a anului, am prins multi bassi in Portugalia pescuind la Taifun. Asa am reusit si la Caspe sa atrag in cele din urma primul exemplar.

In ziua a cincea, imediat dupa pranz, vantul s-a linistit aproape complet si ne-a dat ocazia sa incercam mai insistent la topwatere. Am avut doua prezentari in circa doua ore de pescuit, dar ambii pesti au refuzat momeala in ultima clipa. Cand mai aveam foarte putin timp de pescuit, un al treilea bass caruia am reusit sa-I starnim curiozitatea cu Lucky Craft Gunfish a atacat hotarat si am reusit sa prind primul bass serios al excursiei – care din pacate avea sa ramana si ultimul.

Pentru ultima zi ne pregatisem cum am stiut mai bine pentru a continua pescuitul la topwater… fire mono, lansetele cele mai potrivite… acumulatorii de la aparatele foto incarcati la maxim…. Din pacate, o ceata extrem de deasa care s-a risipit dupa orele pranzului a facut imposibila deplasarea pe apa.

Astfel incat atacul  din ziua precedenta imi va bantui visele pana la primavara. Pescuiam pe o zona cu panta destul de lina, cu mal pietros dar fara stanci mari. La un metru si ceva de mal era un copac mic scufundat. Am lansat intre copac si mal… restul e poveste. BASS ON!

PS. Cand am ajuns acasa, am gasit in cutia postala numarul din decembrie a celei mai celebre reviste de pescuit la bass din lume: BASSMASTER. La pagina  16, un mic articol cu nalucile de vreme rece… prima pe lista la naluci nerecomandate: TOPWATER BAIT. Probabil si din acest motiv pescuitul este atat de frumos.

NEAGRA

Ca in fiecare an, am incercat sa ocolim zilele caniculare pe care le “ofera” capitala in lunile de vara retragandu-ne pentru cateva saptamani in mijlocul naturii, pe malul lacului Bicaz. Din cauza operatiei pe care a suferit-o Eugen in luna iunie, anul acesta am evitat pescuitul din barca, multumindu-ne in majoritatea zilelor cu cateva ore de pescuit de pe mal, de cele mai multe ori seara.

Am incercat sa profitam intr-un fel de aceasta situatie, facand doua excursii pe Neagra, unde nu mai fusesem de 7-8 ani. Am regasit raul pe care cu multi ani in urma am prins primii lipani si unde visele noastre cu pastravi isi gaseau implinirea intr-o perioada in care majoritatea raurilor de munte din tara erau fie inchise complet pentru pescarul de rand, fie braconate intr-un mod brutal.

Scapata – cel putin pentru moment – de perspectiva tevilor si micro-centralelor, Neagra ne-a oferit, in cele doua iesiri, doua partide de pescuit total diferite.

In prima zi am prins impreuna  peste 50 de pastravi intre 15 si 25 cm. Eugen a reusit sa pacaleasca si un fantanel de cca 20cm, specie de pastrav din ce in ce mai rara pe apele naturale din tara noastra.

Neavand la noi echipamentele de musca, am pescuit exclusiv la rotative, iar pastravii atacau incontinuu – poate si datorita faptului ca a fost una dintre foarte putinele zile cu vreme inchisa din aceasta vara. O alta conjunctura favorabila a fost faptul ca muncitorii forestieri erau aproape complet inactivi.

Am revenit peste o saptamana, insa datele problemei au fost cu totul altele. O zi extrem de calda si senina, forestieri pusi serios pe treaba, tractoare si taf-uri care trageau busteni prin albia raului – in mod implicit, apa tulbure si pastravi mult mai greu de gasit si de convins. Am reusit totusi sa prindem 20-25 de pastravi, de dimensiuni similare cu cei de la prima partida.

Desi am incercat cu multa incredere si rabdare si momeli soft, toate capturile au venit tot la rotativele cu care prinsesem in prima partida.

Eu am pescuit aproape exclusiv cu Axat Micro 2, iar Eugen a folosit in marea majoritate a timpuli Clasic nr.2. Am alternat rotative nickelate si galbene, dar nu am remarcat o preferinta accentuata a pestilor pentru vreuna din aceste variante, decat pentru scurte perioade de timp.

Lasand la o parte efortul la care ne-am supus masina – cred ca este cel mai stricat drum pe care am condus vreodata – desi am mers la pescuit in foarte multe zone de munte din tara – doua zile in compania pistruiatilor cu adevarat indigeni nu puteau fi decat minunate. Beneficiind in continuare de prezenta unuia dintre cei mai pasionati oameni din domeniu pe care i-am cunoscut in Romania, dl Filaret Cimpoiesu, Neagra iti poate oferi clipe superbe, in ciuda faptului ca pastravii de rau de la noi ating foarte rar dimensiunile celor pe care ii poti prinde in apele dinspre vestul sau nordul continentului.

Am reusit sa trec astfel cu mai putine regrete peste ratarea excursiei din tarile nordice de anul acesta. Prietenii nostri Marin si Stefan ne-au informat insa ca Taifun-urile si-au facut datoria si in aceasta vara, inclusiv cele colorate, pe care ni le-au comandat special pentru “indigenii” suedezi. Si ca sa fie mai convingatori, ne-au trimis si cateva poze.

DUPA PASTRAVI LA EI ACASA

Asa cum mi-am propus inca din ultima zi a concediului de anul trecut, in a doua jumatate a lunii iunie m-am prezentat pentru cateva zile la intalnirea – care tinde sa devina obisnuinta – cu pastravii norvegieni.

DSCN0931_panorama

Echipa Norvegia 2011 a fost formata din Misu, Alex, Bogdan, subsemnatul, prietenii nostri stabiliti in Suedia Stefan si Marin, precum si unul dintre ginerii acestuia din urma, Andreas.

IMG_1184

Am inceput saptamana dedicata pistruiatilor pe partea suedeza, in imediata vecinatate a granitei cu Norvegia – unde pastravii si lipanii ne-au intampinat de la primele lanseuri.

IMG_1169

Chiar la primul lanseu, Misu a capturat si recordul echipei venite din Romania, un pastrav indigen de cca 1,3kg.

IMG_1134

In cele cinci zile petrecute in Norvegia am pescuit pe mai multe lacuri, rezultatele nelasandu-se asteptate pe niciunul dintre ele.

IMG_6892

Am remarcat – pe lacurile unde pescuisem si vara trecuta – talia mai mare cu cca. 200 de grame a pastravilor (in general, fiecare dintre aceste lacuri are o generatie predominanta).

IMG_1160

Fantaneii locali (arctic char) au raspuns si ei avansurilor noastre, dar intr-un numar mai mic decat in 2010.

IMG_1241

Spre deosebire de anul trecut, cand insectele nu erau inca iesite (excursia s-a desfasurat exact in aceeasi perioada ca in 2010), acum am avut mult de furca cu miliardele de tantari infometati.

IMG_6785

Din acest motiv, fantaneii nu mai atacau pe substrat, ci aproape de suprafata, la o adancime de max. 2,5-3 metri.

IMG_6643

Astfel, desi nalucile folosite au fost aceleasi – oscilante mici si grele – in special modelele austria si taifun – stilul de pescuit a fost unul mult mai dinamic, cu recuperari rapide, accelerari si jerk-uiri ale oscilantelor urmate de scurte pauze in care de cele mai multe ori surveneau atacurile.

IMG_6688

La fel ca si in 2010, am avut in permanenta senzatia ca poti sa prinzi exact atatia pastravi cati iti doresti. Marin a avut si doua capturi remarcabile, un pastrav de cca 1,5kg, precum si unul mai mare, de 2,5 – 3 kg (care din pacate lipseste din colectia de fotografii, fiind capturat chiar in ziua in care noi plecam catre casa).

IMG_6609

Cu biletele de avion Bucuresti – Stockholm si retur cumparate din luna martie, cu masina inchiriata si cu costuri mai mult decat rezonabile pentru cazare, barci si permisele de pescuit, o astfel de vacanta nu depaseste din punct de vedere financiar una similara petrecuta in Delta Dunarii. Este si acesta un motiv pentru care ma voi intoarce la pistruiatii norvegieni ori de cate ori voi avea ocazia.

IMG_1335

VIDRA… dupa patru ani

Pentru pescarul roman care iubeste natura, pescuitul pastravului este un refugiu perfect. Din pacate, lacurile de munte de la noi au facut loc, incet-incet, altor specii de pesti – de la ciprinide pana la salau, biban sau stiuca, iar pastravul se simte din ce in ce mai stingher. Absenta aproape totala a popularilor facute sub indrumarea regretatului Paul Decei in anii ’70-’80, in contextul braconajului neincetat din ultimii 20 de ani netezeste drumul acestui superb rapitor catre muzeul Antipa.

V1

In ciuda descurajarilor venite din partea prietenilor care au pescuit in ultimii ani la Vidra, am ales sa ne petrecem doua zile pe acest lac in cautarea pistruiatilor. Am pescuit de cateva zeci de ori pe Vidra in perioada 1996 – 2006, iar amintirea acelor partide minunate a fost cel mai important argument pentru a petrece un week-end in muntii Lotrului.

V2

Am gasit lacul la fel de scazut ca la ultima noastra descindere aici, pe 1 mai 2007. In ciuda aspectului neprimitor, Vidra ne-a primit cu toata ospitalitatea pe care mai poate sa o ofere. La mai putin de 20 de minute de la primul lanseu, un pastravior indigen de 30cm. a atacat frenetic in apropierea malului si a facut un scurt popas pentru cateva fotografii.

V3

Dupa cateva ore, au mai urmat un curcubeu de aceleasi dimensiuni si inca un indigen, de 7-800 de grame prins de Alex– care avea sa ramana si recordul excursiei. Dupa care o furtuna venita din senin ne-a gonit catre cabana de la Obarsia Lotrului – la fel de primitoare ca intotdeauna.

V4

Vedeta zilei a fost Taifun-ul bicolor cupru-nickel, care ne-a adus toate atacurile – finalizate sau nu.

V5

In dimineata zilei de duminica am incercat inca doua ore pe aceeasi zona unde avusesem mai multe prezentari in dupa-amiaza precedenta, dar am pescuit ca-n cada. Niciun atac, nici macar o urmarire. Pestii erau complet inactivi, inclusiv verdetii din preajma malurilor disparusera fara urma. Am coborat la Bradisor, unde in cele 30 de minute de pescuit pana la o noua repriza de ploaie zdravana care ne-a gonit catre casa am reusit sa mai “pacalesc” un pastravior, la aceeasi naluca.

V7

In ciuda golirilor repetate din ultimii ani si a braconajului din perioadele de prohibitie (povestirile localnicilor pe aceasta tema sunt aproape macabre si includ portbagaje pline de peste), pastravii se incapataneaza sa suprevietuiasca in lacurile de pe Valea Lotrului. Sa speram ca vor reusi sa treaca cu brio de aceasta perioada “de tranzitie” in care au fost in permanenta pe post de cenusarese si care parca nu se mai termina.

V6

A fost doar un prim antrenament pentru saptamana de concediu  programata pentru luna iunie pe lacurile din Norvegia unde anul trecut am prins peste 100 de pastravi in cinci zile de pescuit.

JORNAL DE PORTUGAL

JURNAL DE PORTUGALIA
Ma aflu pentru cateva zile la pescuit pe lacul Alqueva, din Portugalia, cel mai mare lac din Europa si considerat cel mai bun lac de pescuit la bass de pe continent. Voi incerca sa scriu in fiecare seara cateva randuri, pentru a avea proaspete in memorie evenimentele si cronologia lor.
ZIUA 1
Am coborat la lac in jurul orei 13.00 si am facut primele lanseuri la spinnerbait langa un pod, insa pestii nu par a fi foarte activi in aceasta perioada a anului. Am incercat, pe rand, spinnerbaituri, voblere, gume si linguri mari, de stiuca. Primul atac l-am avut foarte aproape de mal, la un spinnerbait cu doua palete mai mici, insa am ratat. Spre seara, am insistat pe gume, si am reusit sa prind primul bass al excursiei la un split-tail crystal shad de la BassAssassin, pe montura Texas, cu bullet de 5 grame.
ZIUA 2
Evident, am inceput ziua de pescuit in golful in care am prins bass-ul de ieri, dar pe malul opus. Am incercat toate naluicile posibile, in toate monturile pe care le cunosc, insa, in ciuda insistentelor, au trecut vreo trei ore fara sa am vreun atac. Mi-am adus aminte ca in Italia, tot la pescuitul de pe mal, am avut rezultate bune la oscilante mici, de pastrav, si am incercat un Taifun argintat, dar tot in zadar.
Am vizitat cetatea de la Mourao, am baut o cafea intr-o cafenea rurala cu patru mese, unde oamenii erau extrem de prietenosi, in ciuda faptului ca nu inteleg o boaba engleza, iar eu portugheza nici atat. Desi cuvintele seamana foarte bine cu cele romanesti, modul in care le pronunta portughezii ma duce cu gandul la limba bulgara. Cand o vezi scrisa, limbaq portugheza este mult mai accesibila.
Am coborat sa mai incercam langa un pod care traverseaza lacul. Am luat lanseta cu Taifunul montat, am lansat pe directia pe care niste stanci intrau in apa, cat am putut de departe. AM lasat lingura sa coboare pana pe substrat (apreciez ca apa avea 4-6m adancime), iar dupa primele ture de manivela, am avut un atac puternic, si am adus la mal primul bass al zilei, ceva mai mare decat cel de aseara. Dupa inca vreo trei lanseuri, inca un atac, inca un bass, de data asta foarte mic. Am insistat cu adceeasi metoda, dar nimic. Am avut un atac la un rac de la BigBiteBaits, montat pe Carolina cu bullet forte usor (cred ca avea 2,5 grame). Am mai avut doua urmariri de pesti mici la un linx argintat, dupa care am revenit la taifun. De data asta am pus unul bicolor (cupru/nickel). Din cele 20 de lanseuri pe care le-am mai avut la dispozitie, am abut doua atacuri, insa am scapat pestii in drill, atunci cand au sarit.
ZIUA 3
Am inceput ziua de azi intr-o coada foarte lata, cu un Taifun bicolor (cu-ni). La al doilea lanseu, am prins un bass mic, pe pragul unui drum care intra in apa. Am plecat pe mal, si am gasit o zona cu bolovani mari si cu apa adanca chiar langa mal. Am incercat din nou la oscilante, spinnerbait si softuri. Am avut primul atac la un split-tail de la Zoom watermelon blk-flk, insa imediat dupa ce l-am intepat, pestele a intrat intr-un copac, si nu am reusit sa-l mai scot de acolo. Mi-am montat un nou split-tail,tot watermelon blk flk, dar de data asta si cu glitter auriu. Atac la primul lanseu si un nou bass scos pentru fotografie. Am insistat pret de vreo ora, dar nu am mai gasit niciun peste dispus sa se hraneasca.
Am plecat din nou spre Mourao, cu gandul sa mai facem cateva lanseuri pe zona unde am prins ieri, dar cand am ajuns, am avut neplacuta surpriza ca pe locul respectiv sa pescuiasca patru localnici. Ieri, in perioada in care eu am avut activitate, un portughez a prins chiar sub pod trei bassi. Probabil ca s-a laudat la carciuma, si toti pescarii din Mourao au navalit dupa serviciu la pomul laudat.
Seara, am mai incercat cateva lanseuri pe rau, in aval de barajul de la Alqueva. La primul lanseu am scapat un bass mai mare, exact dupa acelasi cliseu ca in ziua precedenta: drill de cativa metri, bass-ul iese si sare si exact in acel moment lingura ii sare la randul ei din gura. Taifunurile au ancore mici, iar bass-ul are gura foarte mare… In urmatoarele cca. 90 de minute nu am mai avut niciun atac, desi am incercat din nou mai multe tipuri de naluci si monturi.
ZIUA 4
Azi dimineata ne-am hotarat sa pescuim pe alt brat al lacului. Am vazut cativa pescari care incercau sa prinda bass si am coborat la cca 100 de metri de ei, exact sub un sat. Din primele 3 lanseuri am prins doi pesti la un taifun argintat. Peste 15 minute a urmat un altul, la aceeasi naluca, dupa care 30 de minute de amestecat apa in gol.
Ne-am mutat langa un ponton, am dat vreo 10 minute, dar n-am avut niciun atac.
Am coborat apoi sub un pod (Alqeva este traversata de numeroase poduri de beton), unde am rata un bass dupa modelul brevetat zilele trecute. Am plecat spre masina, dar din drum mi-a facut cu ochiul un promontoriu, desi apa nu era adanca, am coborat sa incerc. Trei bassi in 10 lanseuri, dintre care si unul mai “ïmbracat”, la acelasi taifun argintat. Am parasit zona, pentru ca aparuse o barca si ne-am dat seama ca suntem pe zona de concurs.
Timp de cateva ore am incercat sa mai gasim drumuri pe care sa ajungem la lac, dar in zadar. Se pare ca pescuitul de pe mal nu este incurajat. Am mai incercat seara cateva lanseuri pe rau, unde am scapat ieri un bass, dar nimic. Mi-am pierdut si ultimul Taifun pe care il mai aveam la mine. Maine va trebui sa-mi mult increderea catre alta naluca.
ZIUA 5
Azi ploua si bate un vant infernal. I-am condus pe baieti la startul in mansa si ne-am intors in camera. Am timp sa aleg cateva poze si sa postez tot ce am scris zilele trecute. Sper sa se mai indrepte vremea si sa putem sa facem macar cateva lanseuri mai tarziu.

Ma aflu pentru cateva zile la pescuit pe lacul Alqueva, din Portugalia, cel mai mare lac de acumulare din Europa si considerat cel mai bun lac de pescuit la bass de pe “batranul continent”. Voi incerca sa scriu in fiecare seara cateva randuri, pentru a avea proaspete in memorie evenimentele si cronologia lor.

ZIUA 1

Am coborat la lac in jurul orei 13.00 si am facut primele lanseuri la spinnerbait langa un pod, insa pestii nu par a fi foarte activi in aceasta perioada a anului. Am incercat, pe rand, spinnerbaituri, voblere, gume si linguri mari, de stiuca. Primul atac l-am avut foarte aproape de mal, la un spinnerbait cu doua palete mai mici, insa am ratat. Spre seara, am insistat pe gume, si am reusit sa prind primul bass al excursiei la un split-tail crystal shad de la BassAssassin, pe montura Texas, cu bullet de 5 grame.

Z1

ZIUA 2

Evident, am inceput ziua de pescuit in golful in care am prins bass-ul de ieri, dar pe malul opus. Am incercat toate naluicile posibile, in toate monturile pe care le cunosc, insa, in ciuda insistentelor, au trecut vreo trei ore fara sa am vreun atac. Mi-am adus aminte ca in Italia, tot la pescuitul de pe mal, am avut rezultate bune la oscilante mici, de pastrav, si am incercat un Taifun argintat, dar tot in zadar. Am “reusit” sa-mi termin toate spinnerbaiturile… pescuitul de pe mal este foarte pagubos.

Z2.0

Am vizitat cetatea de la Mourao, am baut o cafea intr-o cafenea rurala cu patru mese, unde oamenii erau extrem de prietenosi, in ciuda faptului ca nu inteleg o boaba engleza, iar eu portugheza nici atat. Desi cuvintele seamana foarte bine cu cele romanesti, modul in care le pronunta portughezii ma duce cu gandul la limba bulgara. Cand o vezi scrisa, limba portugheza este mult mai accesibila.

Z2.1

Am coborat sa mai incercam langa un pod care traverseaza lacul. Am luat lanseta cu Taifunul montat, am lansat pe directia pe care niste stanci intrau in apa, cat am putut de departe. Am lasat lingura sa coboare pana pe substrat (apreciez ca apa avea 4-6m adancime), iar dupa primele ture de manivela, am avut un atac puternic, si am adus la mal primul bass al zilei, ceva mai mare decat cel de aseara. Dupa inca vreo trei lanseuri, inca un atac, inca un bass, de data asta foarte mic. Am insistat cu adceeasi metoda, dar nimic. Am mai avut un atac la un rac de la BigBiteBaits, montat pe Carolina cu bullet forte usor (cred ca avea 2,5 grame) si doua urmariri de pesti mici la un linx argintat, dupa care am revenit la taifun. De data asta am pus unul bicolor (cupru/nickel). Din cele 20 de lanseuri pe care le-am mai avut la dispozitie, am avut doua atacuri, insa am scapat pestii in drill, in momentul in care au sarit din apa (atunci cand ajung la suprafata, bassi fac lumanari, asemeni pastravilor sau stiucilor, iar portughezii ne-au asigurat ca metoda cu varful lansetei in apa este gresita).

Z2.2

ZIUA 3

Am inceput ziua de azi intr-o coada foarte lata, cu un Taifun bicolor (cu-ni). La al doilea lanseu, am prins un bass mic, pe pragul unui drum care intra in apa. Am plecat pe mal, si am gasit o zona cu bolovani mari si cu apa adanca chiar langa mal. Am incercat din nou la oscilante si softuri. Am avut primul atac la un split-tail de la Zoom watermelon blk-flk, insa imediat dupa ce l-am intepat, pestele a intrat intr-un copac, si nu am reusit sa-l mai scot de acolo. Mi-am montat un nou split-tail, tot watermelon blk flk, dar de data asta si cu glitter auriu. Atac la primul lanseu si un nou bass scos pentru fotografie. Am insistat pret de vreo ora, dar nu am mai gasit niciun peste dispus sa se hraneasca.

Z3.1

Am plecat din nou spre Mourao, cu gandul sa mai facem cateva lanseuri pe zona unde am prins ieri, dar cand am ajuns, am avut neplacuta surpriza ca pe locul respectiv sa pescuiasca patru localnici. Ieri, in perioada in care eu am avut activitate, un portughez a prins chiar sub pod trei bassi. Probabil ca s-a laudat la carciuma, si toti pescarii din Mourao au navalit dupa serviciu la pomul laudat.

Z3.2

Seara, am mai incercat cateva lanseuri pe rau, in aval de barajul de la Alqueva. La primul lanseu am scapat un bass mai mare, exact dupa acelasi cliseu ca in ziua precedenta: drill de cativa metri, bass-ul iese si sare si exact in acel moment lingura ii sare la randul ei din gura. Taifunurile au ancore mici, iar bass-ul are gura foarte mare… In urmatoarele cca. 90 de minute nu am mai avut niciun atac, desi am incercat din nou mai multe tipuri de naluci si monturi.

ZIUA 4

Z4.1

Azi dimineata ne-am hotarat sa pescuim pe alt brat al lacului. Am vazut cativa pescari care incercau sa prinda bass si am coborat la cca 100 de metri de ei, exact sub un sat. Din primele 3 lanseuri am prins doi pesti la un taifun argintat. Peste 15 minute a urmat un altul, la aceeasi naluca, dupa care 30 de minute de amestecat apa in gol.

Z4.2

Ne-am mutat langa un ponton, am dat vreo 10 minute, dar n-am avut niciun atac.

Z4.3

Am coborat apoi sub un pod (Alqeva este traversata de numeroase poduri de beton), unde am ratat un bass dupa modelul brevetat zilele trecute. Am plecat spre masina, dar din drum mi-a facut cu ochiul un promontoriu, desi apa nu era adanca si am coborat sa incerc.

Z4.4

Trei bassi in 10 lanseuri, dintre care si unul mai “ïmbracat”, la acelasi taifun argintat.

Z4.6

Am parasit zona, pentru ca aparuse o barca si ne-am dat seama ca suntem pe zona de concurs.

Z4.5

Timp de cateva ore am incercat sa mai gasim drumuri pe care sa ajungem la lac, dar in zadar. Am ramas doar cu cateva tentetive pe drumuri de pamant, pe camp, pline de iepuri si fazani. Noi cautam insa bass-ul. Se pare ca pescuitul de pe mal nu este incurajat.

Z4.7

Am mai incercat seara cateva lanseuri pe rau, sub baraj, unde am scapat ieri un bass, dar nimic. Mi-am pierdut si ultimul Taifun pe care il mai aveam la mine. Maine va trebui sa-mi transfer increderea catre alta naluca.

Z4.8

ZIUA 5

Azi a plouat si a batut vantul infernal toata dimineata. I-am condus pe baieti la startul in mansa si ne-am intors in camera. Am avut timp sa aleg cateva poze si sa postez tot ce am scris zilele trecute.

IMG_4656

Dupa pranz am iesit sa pescuim, dar ne-am ales mai mult cu plimbarea. Am pescuit cca 45 de minute (cate 15 minute in trei dintre locurile unde prinsesem zilele trecute) dar nu am avut niciun atac. M-am multumit cu cateva poze cu imprejurimile si cu locul al treilea in ultima mansa ocupat de echipa Romaniei.

IMG_4363

IN LOC DE CONCLUZII

In primul rand ii multumesc camaradului meu de pescuit din aceste zile, Vasile Pop. Am castigat un prieten in compania caruia m-am simtit excelent.

vasile

Pescuitul la bass este extraordinar… in Romania nu avem un rapitor atat de complex prin multitudinea de tehnici si de naluci la care poate fi prins.

alq1

Alqueva este in aceeasi masura un lac impresionant, atat prin dimensiuni cat si prin locurile minunate in care poti sa pescuiesti. Sper din tot sufletul ca in urmatorii ani sa pot reveni pe Alqueva cat mai frecvent in cautarea bass-ului cel mare.

alq2

DUNARE. NOROI. AVAT.

Profitand de pauza competitionala, ne-am facut timp pentru cateva ore de pescuit la avat, un peste pe care l-am neglijat constant in ultimii ani, in ciuda faptului ca este unul dintre cei mai aprigi luptatori dintre rapitorii autohtoni, fiind un partener ideal pentru o partida de spinning. Desi perioada considerata cea mai optima pentru pescuitul avatului (septembrie-inceput de octombrie) era deja istorie, ne-am petrecut doua jumatati de zi pe malurile Dunarii, in cautarea “lupului pestilor”.

01

In ciuda numerosilor dusmani mai mult sau mai putin naturali, Dunarea se incapataneaza sa tina peste. Am regasit marele fluviu dupa cativa ani parca mai sarac in capturi capitale, dar inca plin de activitate.

02

Ceea ce m-a frapat cel mai tare a fost dificultatea cu care pescarul roman poate accesa anumite zone de pe malul fluviului. Santuri uriase facute cu ajutorul tractoarelor… gurile rele spun ca sunt facute special pentru a face imposibil accesul masinilor in zone din care “baietii destepti” ai Dunarii cara lemne din padurile pe care le “raresc” in mod constant. In ciuda faptului ca am beneficiat de o masina extrem de puternica, au fost momente in care numai troliul a mai putut sa ne scoata din incurcatura. Pentru cei dornici de astfel de aventuri este imposibil sa reuseasca fara o masina 4×4 echipata si tunata corespunzator – asa cum este masina prietenului nostru Adi Neacsu – AUTO MC LAUD, un Nissan Navara preparat special pentru astfel de escapade.

03

Cel mai mare avat din cele doua mini-partide de pescuit l-a prins Eugen la un HELIC de 14 grame. Capturile cele mai numeroase – dar de dimensiuni mai modeste-  le-am avut la oscilante TAIFUN si AUSTRIA argintate.

04

Dunarea este capricioasa, iar o cunoastere in amanunt a locurilor – esentiala pentru reusita unei partide de pescuit – cere timp mult. Ne-am propus sa incercam sa redescoperim Dunarea si sa acordam mai multa atentie in viitor acestei ape, care in conditii normale ar trebui sa reprezinte alegerea numarul unu pentru orice pescar din Romania.

05

IN CAUTARE DE SUEDEZE

In 2007, cand mi-am petrecut prima vacanta la pescuit in Suedia, am fost avertizat de catre cativa prieteni care se aflau pentru a patra vara consecutiv acolo ca pescuitul in aceasta tara creaza dependenta. Dependenta de pescuit in ape curate, fara PET-uri, fara manele, fara gratare sau lansete insirate pe sute de metri  de mal de catre acelasi “pescar”. Am zambit atunci, gandindu-ma ca acestia exagereaza, si ca frecventele lor vacante la pescuit in Suedia sunt incurajate de alte argumente decat cele pescaresti. In urmatorii trei ani, cu ocazia a inca doua vacante petrecute acolo, am avut ocazia sa inteleg ce cauta un pescar roman in nordul extrem al continentului.

taifun
Suedezii nu iubesc pestii prea tare. Pe parcursul vacantelor petrecute in Suedia nu am vazut pescari care sa elibereze pesti sau care sa incurajeze in vreun fel practicarea pescuitului in maniera “catch and release”. Mai mult decat atat, anul trecut am vazut cum pescarii suedezi aruncau stiucile pe mal, pentru a incerca sa-si protejeze lipanii, pastravii si somonii. Motivul pentru care Suedia are atat de mult peste este insa foarte simplu; in comparatie cu Romania, Suedia are de 28 de ori mai multa apa (referindu-ne strict la rauri si lacuri cu apa dulce) si de 2,5 ori mai putini locuitori. Cu siguranta, pestele se simte mult mai bine in aceste conditii. Costurile unei vacante de doua saptamani la pescuit in Suedia se apropie de 1000 de euro, comparabile cu preturile din orice locatie privata din Romania unde sa ai si sansa de a prinde ceva peste. In aceste conditii, am convingerea ca in urmatorii ani numerul pescarilor romani dispusi sa-si petreaca vacantele in tarile nordice va creste exponential.

misu

Prima locatie aleasa pentru aceasta vara a fost lacul Mälaren, din apropiere de Stockholm. Este unul dintre cele mai mari lacuri din Suedia, iar pestele tinta era stiuca. Realitatea este ca am aflat ca acest lac adaposteste salai capitali in ziua in care am ajuns la destinatie. Gazda noastra a fost Stefan, un roman care a ales calea exilului in urma cu mai bine de 20 de ani. In cele doua seri petrecute la Hammarby, i-am ascultat ore in sir povestirile despre emigrare si despre dificultatile integrarii intr-o societate noua.  In prima seara am pescuit de pe mal, pe un canal ce se varsa in lac, insa capturile au fost nesemnificative din punct de vedere al dimensiunilor. Am reusit totusi sa pacalim cateva stiuci si cativa salai si bibani. Ziua a doua a vacantei noastre a coincis cu lansarea la apa a noii ambarcatiuni de pescuit a lui Stefan: o barca Terhi, cu care am reusit sa acoperim o portiune destul de mare de lac, iar capturile nu s-au mai lasat asteptate. Recordmanul zilei a fost Vali, atat ca numar de capturi cat si ca dimensiuni, el reusind sa aduca la barca cele mai mari doua stiuci ale echipei, apreciate intre 4 si 5 kilograme. Ceea ce m-a surprins pe Mälaren a fost numarul foarte mare de plase, acest lac fiind pescuit industrial foarte intens. A fost pentru prima data cand Suedia mi-a oferit o astfel de priveliste.

petre1

De la Hammarby, dupa doua ore de mers cu masina, am ajuns in cea de-a doua destinatie a vacantei noastre, raul Dalalven, cu ale lui numeroase meandre, brate moarte si baraje. A fost cea mai spectaculoasa locatie de stiuca din aceasta vacanta. Din pacate, gazda noastra, Marin,  fusese de curand victima unor amatori de motoare termice, astfel incat nu am avut la dispozitie decat o barca cu vasle, care, in conditiile curentului destul de puternic din zona in care am pescuit ne-a impus o strategie prin care unul dintre noi vaslea, iar celalalt pescuia. Cu toate acestea, rezultatele iesirilor pe apa au fost foarte bune; zeci de stiuci in fiecare zi, cu greutati cuprinse in general intre 1 si 3 kg, dar si cu cateva capturi, dintre care cea mai mare, de 6kg, pe care am prins-o la un PISCOT nr.2, argintat.

biban

O alta specie foarte prezenta in apele raului era bibanul, numeroase exemplare de peste 30 de centimetri ajungand in ancorele nalucilor noastre. Tot aici, Vali a capturat si o vaduvita de peste doua kilograme, drill-ul fiind absolut spectaculos in conditiile unui curent foarte puternic cauzat de uzinarea puternica din acea dimineata. Am remarcat faptul ca cel mai prielnic moment al zilei – in special in ceea ce priveste stiucile mari – era seara, exact inainte de apusul soarelui.

alex

Ultimele doua zile ale vacantei noastre le-am petrecut pe o locatie unde in urma cu trei ani am reusit cele mai importante capturi – campingul Lappland Pro Natur de la Gavsele. Este singura loc din Suedia in care am pescuit unde pestii sunt respecatati, existand reguli stricte inclusiv in ceea ce priveste eliberarea stiucilor mari. Un ghid francez este cel care e reusit sa convinga localnicii de importanta pescuitului sportiv in atragerea turistilor in zona. Conditiile – atat de cazare cat si de pescuit – sunt impecabile. Barci si motoare foarte bine intretinute stau la dispozitia turistilor. Am pescuit doua zile si am avut nenumarate capturi, dintre care si o stiuca de 103cm, pe care am “pacalit-o” cu o oscilanta VERSUS. Si aici bibanii mari sunt foarte frecventi, salvand orele din zi in care stiucile nu se hranesc. Am prins si cateva vaduvite, dar de dimensiuni mai mici decat cea capturata de Vali pe Dalalven. Desi am pescuit la Gavsele exact in aceeasi perioada ca si in urma cu trei ani, am remarcat diferente enorma de dezvoltare a vegetatiei. Si in Suedia, iarna s-a intins mai mult decat in alti ani, natura fiind mult intarziata. Dealtfel, ghidul nostru ne-a dezvaluit ca am avut norocul de a pescui in primele doua zile insorite ale anului.

vaduvite

Pescuitul  stiucilor suedeze nu difera foarte mult de ceea ce stim noi din Delta, este un pescuit in ape putin adanci, cu vegetatie, diferenta majora constand in substratul pietros. In rest, tehnicile de pescuit sunt cam aceleasi: lanseuri cat mai precise la “buza” vegetatiei sau printre nuferi, si un joc al nalucilor cat mai diversificat. Am avut rezultate la oscilante, voblere si spinnerbaiti cu skirt. S-a intamplat ca atunci cand incercam sa gasim pastravii pe zonele cu curenti mai puternici, cu oscilante mici sau rotative sa avem atacuri de stiuci. Cea mai mare stiuca pe care am avut-o in drill in aceasdta vacanta a atacat un TAIFUN argintat de numai 5cm., insa dupa cateva minute a taiat firul monofilament cu care incercam sa prind pastravi si lipani. In zonele cu vegetatie foarte deasa, voblerele de suprafata ale lui Misu au adus la barca cele mai multe stiuci. Capturile mai importante insa au venit la oscilante pe zone cu apa de 1,5-2m, atacand dintre nuferi. Pe rauri, cele mai mute atacuri le-am avut pe zonele cu curenti mai slabi, in jurul insulelor sau in golfuri si japse.

petre2

Dupa trei vacante in patru ani, in care am avut privilegiul sa pescuiesc pe numeroase si variate locatii, dupa sute de stiuci, bibani, lipani si pastravi capturati, dupa ce am avut ocazia sa inteleg ospitalitatea rece a nordicilor, pot spune cu mana pe inima ca, intr-adevar, Suedia este o locatie de vis pentru pescari. Chiar daca recordurile sunt greu de capturat si acolo, chiar daca uneori tantarii iti dau peste cap socotelile, o vacanta nordica iti incarca bateriile parca mai mult si mai repede decat una petrecuta “acasa”. In plin scandal provocat de logouri si identitati copiate de pe internet, “gradina carpatina” nu poate oferi unui pescar – din pacate- captrurile si conditiile pe care le intalnesti in tarile din nordul continentului.