JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

A DOUA VARA

In luna aprilie, cand ne-am rezervat biletele pentru o saptamana de pescuit la bass pe Cijara la inceputul lui Octombrie nu am avut nici cea mai mica idée ca vom pescui la 30-35 de grade Celsius. Am consultat si accuweather.com inainte de plecare si am vazut ca maximele pentru perioada pe care urma s-o petrecem la Cijara  erau undeva intre 30 si 35 de grade. Si totusi nu m-am putut abtine sa nu ingramadesc in bagaj o geaca, doua hanorace, pantaloni de trening… Mi-au prins bine doar la intoarcere; cand am aterizat pe Otopeni, in Bucuresti erau 8 grade.

Tot raul spre bine, caldura excesiva pentru aceasta perioada a facut ca pestii sa fie extrem de activi. Daca in primavara am avut o reteta destul de clara pentru o eficienta maxima, de data aceasta am avut capturi la toate tipurile de naluci pe care le-am incercat: topwatere, dynamic jiguri – chatterbait, spinnerbait, naluci soft, skirt-jiguri, crankbaituri si jerkbaituri. 

Am prins in doi oameni, in patru zile, aproape 100 de bassi si vreo 20 de stiuci.

Chiar daca am avut ceva emotii din cauza faptului ca doar cu 8 zile inainte se incheiase Soner Euro Cup, un concurs cu 140 de barci, acestea s-au dovedit a fi – din fericire – neintemeiate. Am prins inclusiv pesti care mai fusesera prinsi de curand. Spre deosebire de primavara, pestii erau mult mai slabi, avand greutatea cu cca 25% mai mica. Cel mai mare bass din barca noastra– 2280g – l-am prins in prima zi la un soft worm cu offset-jig de 4g.

Recordman-ul excursiei a fost Adi, care in ultimele doua zile de pescuit a prins sase bassi de peste 2kg, dintre care cel mai mare de 2320g.

La revedere, Cijara! ¡Hasta pronto! Ne revedem la primavara!

ATENTIE! Pescuitul la bass creeaza dependenta!

CIJARA

In ciuda faptului ca este extrem de intens pescuit, Lacul Cijara este unul dintre cele mai apreciate lacuri din Europa de catre pescarii de bass de pe continent, fie ca este vorba de spanioli, italieni, francezi, portughezi sau alte natii atinse tangential de patima pescuitului acestui minunat peste, printre care- mai nou – si romanii.

Aveam in plan excursia la Cijara din 2012- cand am pescuit la bass pe Mequinenza, dar din pacate nu am reusit s-o punem in practica pana in primavara aceasta.

Am planuit totul intre Craciun si Revelion, la initiativa lui Florin Ciortan- care in cele din urma a preferat sa ramana acasa- iar in ianuarie ne-am rezervat bilete de avion, barci, cazare.

Echipa, formata initial din 4 pescari – David, Stefan, Eugen si subsemnatul, si-a dublat componenta pe parcursul lunilor februarie si martie. Bogdan si Liviu in prima faza, iar apoi Adi si George au completat grupul. Un grup in mijlocul caruia m-am simtit minunat, si sper ca toti participantii la aceasta expeditie s-au simtit asemenea mie.

Pescuitul la bass este la fel de imprevizibil ca si pestele in sine; cand pleci intr-o excursie de pescuit la bass, trebuie sa iei cu tine tot ce incape in bagaj. Experientele anterioare te ajuta, dar nu trebuie sa te lasi influentat de ele pentru prea mult timp.

Cei care nu au incercat niciodata sa prinda bass trebuie sa stie ca principala conditie sa poti sa aduci pesti in fata aparatului foto este capacitatea de adaptare la conditiile specifice zonei in care pescuiesti, perioadei din an si conditiilor meteo.

Noi am inceput destul de timid. In prima zi am adus in barca 6 bassi. In a doua zi am urcat stacheta la 7, iar in a treia la 13. Ultima zi a fost foarte ciudata. Pana la ora 17 am prins numai 7 pesti, aproape toti foarte mici, dar in ultimele 90 de minute de pescuit am adus in barca inca 17 bassi. Au fost cele mai spectaculoase 90 de minute din relativ scurta noastra experienta de pescuit la bass.

Ar mai fi de mentionat ca am reusit in fiecare zi sa aducem in barca cel putin un peste de peste 2kg. In total 5 pesti au depasit aceasta bariera: 2320, 2280, 2240, 2130 si 2040 grame. Pe langa acestia, am mai avut 7 pesti intre 1,900 si 2 kg.

Evident, am avut cantar la noi; daca n-am fi avut probabil ca am fi spus ca am prins in 4 zile 12 pesti de 2kg; e destul de greu ca in conditiile in care esti incarcat de adrenalina sa faci diferenta intre un peste de 1900g si unul de 2200g.

Pestii i-am prins pescuind la naluci soft (cei mai multi la Daiwa D-Fin) montate pe offset-jiguri, la spinnerbait si la dynamic chatter-jig. Ceilalti membrii ai excursiei au avut cateva capturi si la topwatere. Au fost si cateva stiuci, nu foarte mari. Recordul de cca 4-5kg i-a apartinut lui Adi si a fost prins – spre satisfactia noastra- la un dynamic chatter-jig.

Am avut in drill si o mreana destul de “imbracata”, dar din pacate am scapat-o langa barca, nereusind in nici un chip s-o controlez in apropierea braului de vegetatie.

Dupa fiecare excursie de pescuit la bass am repetat obsesiv indemnul de a nu rata nici o ocazie pe care o aveti de a pescui la acest superb rapitor. Noi, spre exemplu, ne-am intors acasa duminica seara, iar marti aveam deja facute rezervarile pentru toamna. Cijara rules!

Recorduri de pretutindeni

Motive obiective mai mult sau mai putin depentente de propria-mi vointa m-au impiedicat in ultimii ani sa ajung in Suedia sau Norvegia in cautarea minunatelor partide de pescuit pe care aceste tari ti le pot oferi, indiferent daca este vorba de stiuci, pastravi, lipani sau bibani uriasi.

M-am delectat insa in aceasta vara cu mai multe fotografii cu stiuci de peste un metru primite de la cativa prieteni care au reusit sa ajunga lunile trecute in Laponia suedeza in cautarea stiucilor record.

Toate stiucile din fotografii au fost capturate la spinnerbait Berti si au ajuns inapoi in apa. Poate in anii viitori alti turisti romani vor avea sansa sa le intalneasca.

Desi suedezii – in special cei din nord- nu iubesc prea mult stiucile si isi doresc foarte mult sa le starpeasca pentru a proteja astfel populatiile indigene de pastravi, astfel de recorduri sunt foarte frecvente in Laponia.

Sper ca in 2016 sa am ocazia de a petrece macar cateva zile in compania stiucilor si pastravilor din nordul continentului. Ceea ce va doresc sincer si dvs!

In final, dar nu in ultimul rand – de fapt probabil ca s-ar fi cuvenit sa incep cu asta – am primit de la prietenul Dan Cismas de la Totalfishing o poza cu un superb pastrav indigen de 3,4kg capturat pe un lac de baraj din Romania la o oscilanta taifun argintata de 8grame.

N-am mai primit de cativa ani poze cu asemenea exemplare capturate in tara noastra, iar performanta lui este cu atat mai notabila cu cat a fost realizata la prima partida de pescuit la pastrav pe lac. La mai mare!

POVESTE CU PISTRUI 2013

Brosteni- o localitate din sud-vestul judetului Suceava, despre care tot romanul a auzit inca din scoala primara, din scrierile lui Ion Creanga, care in primul capitol al celebrelor Amintiri din Copilarie ne povesteste despre caprele Irinucai si despre casa acesteia de la Brosteni, avariata de un bolovan rostogolit la vale.

Ceva mai tarziu, in perioada interbelica, Brosteniul devine celebru datorita podului peste Bistrita care lega valea raului Neagra de soseaua de pe valea Bistritei. Pentru o vreme destul de indelungata, a fost podul de beton cu cea mai mare deschidere din tara – 75m. Podul a fost distrus de un bombardament in timpul celui de-al doilea razboi mondial iar astazi in locul lui exista un pot obisnuit, cu balustrada metalica si multe gropi (la fel ca majoritatea podurilor din tara).

In povestea noastra, Brosteniul este locul unde raul Neagra- unul dintre cele mai celebre rauri de pastrav din Moldova- se varsa in Bistrita. Locul unde drumul de asfalt este inlocuit de un drum care candva a fost pietruit si unde – macar o data pe vara – parasim drumul national care duce la Vatra Dornei pentru a incerca sa prindem cativa pistruiati.

Nici in aceasta vara nu am facut rabat de la acest obicei si am vizitat Neagra de doua ori pe parcursul concediului petrecut in Moldova. Am regasit raul cu un debit mult mai mare decat anul trecut si cu pastravi mult mai greu de localizat. La prima iesire am prins destul de bine, in special pastravi intre 22 si 26cm, dar si cativa pesti sub dimensiunea limita de 20cm (mult mai putini decat anul trecut).

Cea de-a doua partida a fost mult mai dificila. Cu o zi inainte plouase prima data dupa aproape o luna, iar forestierii erau si ei foarte activi, astfel incat am pescuit intr-o apa foarte tulbure, in care pestii puteau cu greu sa ne repereze nalucile.

Am prins cativa pastravi – majoritatea mici, dar spre finalul zilei Eugen a reusit sa prinda un superb pastrav indigen de 42cm. Este cel mai mare pastrav pe care l-am vazut vreodata pe Neagra. Exista si povesti cu pastravi mai mari, dar eu le stiu doar din auzite.

Cea mai mare drama pe care sunt nevoite sa o accepte majoritatea raurilor de munte de la noi sunt defrisarile care parca nu se mai termina. Odata cu acestea vin utilajele care sunt spalate de cele mai multe ori direct in apele raurilor, aluviunile care le modifica albiile si le tulbura apele sau rumegusul si toate celelalte resturi vegetale care sunt cu greu tolerate de catre pastravi.

Mai pe scurt, vin niste baieti cu TAF-uri, tractoare si camioane pe care nu-i intereseaza absolut deloc soarta pastravilor din raul prin care ei trag bustenii de pe versanti. Sau ii intereseaza doar in masura in care pot sa-i braconeze. Din nefericire, nici Neagra nu face exceptie de la aceste triste obiceiuri.

Profitand de faptul ca s-a desfasurat destul de aproape de locul in care ne aflam, la sfarsitul vacantei am participat – in premiera – la o etapa a CNS mal organizat de catre LRS. Chiar daca la prima vedere sistemul pare unul destul de neatractiv, cu pastravi  populati chiar inaintea concursului, incantarea aproape unanima pe care o manifestau toti cei care au participat la astfel de competitii ne-a starnit curiozitatea si dorinta de a vedea de la fata locului cum se desfasoara un eveniment de acest fel.

Spre norocul nostru am nimerit la cel mai reusit concurs de spinning de pe mal organizat pana acum in Romania (potrivit spuselor celorlalti participanti). La aceasta reusita, un aport covarsitor l-a avut dl. Viorel Mitric, proprietarul crescatoriei de unde au fost achizitionati pastravii pentru populare, devenit ulterior partenerul si sponsorul principal al concursului.

Din punct de vedere al emotiilor, este probabil competitia de spinning cea mai intensa, evenimentele desfasurandu-se intr-o viteza foarte mare.  Faptul ca te afli in permanent contact cu ceilalti concurenti cu care – vrei nu vrei – trebuie sa-ti imparti trairile incarca cu adrenalina competitiile de spinning de pe mal; si cu toate ca au destul de putina legatura cu pescuitul pastravului salbatic de rau, cu siguranta vom reveni la anul la acest gen de concursuri.

IARNA NU-I CA VARA

Am primit zilele trecute cateva poze cu doi pastravi capturati in Suedia de catre prietenul meu Marin Roteliuc. “Arma” lui norocoasa a fost de aceasta data o oscilanta Banana nr.2 bicolora.

Uitandu-ma cu atentie la poze am recunoscut zona in care pastravii fusesera capturati. De fapt cred ca am recunoscut exact locul. L-am intrebat pe Marin daca m-am orientat bine, iar el mi-a confirmat.

Este un fel de “canal” secundar  prin care apa curge intre doua lacuri. Pe bratul principal exista o cascada pe care pestii care vor sa ajunga in lacul din amonte o pot evita doar migrand prin acest loc.

Ceea ce este mai putin obisnuit este ca pescuind in vara lui 2010 pe aceeasi zona cu naluci mici – oscilante si rotative, tocmai pentru ca Marin ne spusese ca el a prins pastrav acolo – am prins bibani si stiuci.

Am revenit in vara lui 2011 pentru o partida de cca o ora in seara in care aterizasem in Suedia. Exact in acelasi loc si tot la rotativa  am prins o vaduvita. Imi amintesc chiar ca tineam vaduvita in apa asteptand ca Alex sau Bogdan sa ajunga langa mine sa-mi faca niste poze cand o stiuca de peste un metru a incercat sa mi-o “fure”.

Am reusit in ultima clipa sa o salvez de “furia” dintoasei si sa o eliberez in conditii optime dupa o scurta sedinta foto.

I-am multumit lui Marin pentru poze si am remarcat faptul ca in Suedia este inca zapada foarte mare in timp ce la noi sezonul de pescuit la rapitori este in plina desfasurare. Reversul medaliei – in Romania numai o situatie absolut intamplatoare te poate aduce in fata unui fapt asemanator… sa prinzi pastravi, stiuci, bibani sau vaduvite in acelasi loc.

Poate este si acesta unul dintre motivele pentru care pescarii romani sunt din ce in ce mai atrasi de turismul de pescuit  in tarile din nordul continentului.

NEAGRA

Ca in fiecare an, am incercat sa ocolim zilele caniculare pe care le “ofera” capitala in lunile de vara retragandu-ne pentru cateva saptamani in mijlocul naturii, pe malul lacului Bicaz. Din cauza operatiei pe care a suferit-o Eugen in luna iunie, anul acesta am evitat pescuitul din barca, multumindu-ne in majoritatea zilelor cu cateva ore de pescuit de pe mal, de cele mai multe ori seara.

Am incercat sa profitam intr-un fel de aceasta situatie, facand doua excursii pe Neagra, unde nu mai fusesem de 7-8 ani. Am regasit raul pe care cu multi ani in urma am prins primii lipani si unde visele noastre cu pastravi isi gaseau implinirea intr-o perioada in care majoritatea raurilor de munte din tara erau fie inchise complet pentru pescarul de rand, fie braconate intr-un mod brutal.

Scapata – cel putin pentru moment – de perspectiva tevilor si micro-centralelor, Neagra ne-a oferit, in cele doua iesiri, doua partide de pescuit total diferite.

In prima zi am prins impreuna  peste 50 de pastravi intre 15 si 25 cm. Eugen a reusit sa pacaleasca si un fantanel de cca 20cm, specie de pastrav din ce in ce mai rara pe apele naturale din tara noastra.

Neavand la noi echipamentele de musca, am pescuit exclusiv la rotative, iar pastravii atacau incontinuu – poate si datorita faptului ca a fost una dintre foarte putinele zile cu vreme inchisa din aceasta vara. O alta conjunctura favorabila a fost faptul ca muncitorii forestieri erau aproape complet inactivi.

Am revenit peste o saptamana, insa datele problemei au fost cu totul altele. O zi extrem de calda si senina, forestieri pusi serios pe treaba, tractoare si taf-uri care trageau busteni prin albia raului – in mod implicit, apa tulbure si pastravi mult mai greu de gasit si de convins. Am reusit totusi sa prindem 20-25 de pastravi, de dimensiuni similare cu cei de la prima partida.

Desi am incercat cu multa incredere si rabdare si momeli soft, toate capturile au venit tot la rotativele cu care prinsesem in prima partida.

Eu am pescuit aproape exclusiv cu Axat Micro 2, iar Eugen a folosit in marea majoritate a timpuli Clasic nr.2. Am alternat rotative nickelate si galbene, dar nu am remarcat o preferinta accentuata a pestilor pentru vreuna din aceste variante, decat pentru scurte perioade de timp.

Lasand la o parte efortul la care ne-am supus masina – cred ca este cel mai stricat drum pe care am condus vreodata – desi am mers la pescuit in foarte multe zone de munte din tara – doua zile in compania pistruiatilor cu adevarat indigeni nu puteau fi decat minunate. Beneficiind in continuare de prezenta unuia dintre cei mai pasionati oameni din domeniu pe care i-am cunoscut in Romania, dl Filaret Cimpoiesu, Neagra iti poate oferi clipe superbe, in ciuda faptului ca pastravii de rau de la noi ating foarte rar dimensiunile celor pe care ii poti prinde in apele dinspre vestul sau nordul continentului.

Am reusit sa trec astfel cu mai putine regrete peste ratarea excursiei din tarile nordice de anul acesta. Prietenii nostri Marin si Stefan ne-au informat insa ca Taifun-urile si-au facut datoria si in aceasta vara, inclusiv cele colorate, pe care ni le-au comandat special pentru “indigenii” suedezi. Si ca sa fie mai convingatori, ne-au trimis si cateva poze.

DUPA PASTRAVI LA EI ACASA

Asa cum mi-am propus inca din ultima zi a concediului de anul trecut, in a doua jumatate a lunii iunie m-am prezentat pentru cateva zile la intalnirea – care tinde sa devina obisnuinta – cu pastravii norvegieni.

DSCN0931_panorama

Echipa Norvegia 2011 a fost formata din Misu, Alex, Bogdan, subsemnatul, prietenii nostri stabiliti in Suedia Stefan si Marin, precum si unul dintre ginerii acestuia din urma, Andreas.

IMG_1184

Am inceput saptamana dedicata pistruiatilor pe partea suedeza, in imediata vecinatate a granitei cu Norvegia – unde pastravii si lipanii ne-au intampinat de la primele lanseuri.

IMG_1169

Chiar la primul lanseu, Misu a capturat si recordul echipei venite din Romania, un pastrav indigen de cca 1,3kg.

IMG_1134

In cele cinci zile petrecute in Norvegia am pescuit pe mai multe lacuri, rezultatele nelasandu-se asteptate pe niciunul dintre ele.

IMG_6892

Am remarcat – pe lacurile unde pescuisem si vara trecuta – talia mai mare cu cca. 200 de grame a pastravilor (in general, fiecare dintre aceste lacuri are o generatie predominanta).

IMG_1160

Fantaneii locali (arctic char) au raspuns si ei avansurilor noastre, dar intr-un numar mai mic decat in 2010.

IMG_1241

Spre deosebire de anul trecut, cand insectele nu erau inca iesite (excursia s-a desfasurat exact in aceeasi perioada ca in 2010), acum am avut mult de furca cu miliardele de tantari infometati.

IMG_6785

Din acest motiv, fantaneii nu mai atacau pe substrat, ci aproape de suprafata, la o adancime de max. 2,5-3 metri.

IMG_6643

Astfel, desi nalucile folosite au fost aceleasi – oscilante mici si grele – in special modelele austria si taifun – stilul de pescuit a fost unul mult mai dinamic, cu recuperari rapide, accelerari si jerk-uiri ale oscilantelor urmate de scurte pauze in care de cele mai multe ori surveneau atacurile.

IMG_6688

La fel ca si in 2010, am avut in permanenta senzatia ca poti sa prinzi exact atatia pastravi cati iti doresti. Marin a avut si doua capturi remarcabile, un pastrav de cca 1,5kg, precum si unul mai mare, de 2,5 – 3 kg (care din pacate lipseste din colectia de fotografii, fiind capturat chiar in ziua in care noi plecam catre casa).

IMG_6609

Cu biletele de avion Bucuresti – Stockholm si retur cumparate din luna martie, cu masina inchiriata si cu costuri mai mult decat rezonabile pentru cazare, barci si permisele de pescuit, o astfel de vacanta nu depaseste din punct de vedere financiar una similara petrecuta in Delta Dunarii. Este si acesta un motiv pentru care ma voi intoarce la pistruiatii norvegieni ori de cate ori voi avea ocazia.

IMG_1335

IN CAUTARE DE SUEDEZE

In 2007, cand mi-am petrecut prima vacanta la pescuit in Suedia, am fost avertizat de catre cativa prieteni care se aflau pentru a patra vara consecutiv acolo ca pescuitul in aceasta tara creaza dependenta. Dependenta de pescuit in ape curate, fara PET-uri, fara manele, fara gratare sau lansete insirate pe sute de metri  de mal de catre acelasi “pescar”. Am zambit atunci, gandindu-ma ca acestia exagereaza, si ca frecventele lor vacante la pescuit in Suedia sunt incurajate de alte argumente decat cele pescaresti. In urmatorii trei ani, cu ocazia a inca doua vacante petrecute acolo, am avut ocazia sa inteleg ce cauta un pescar roman in nordul extrem al continentului.

taifun
Suedezii nu iubesc pestii prea tare. Pe parcursul vacantelor petrecute in Suedia nu am vazut pescari care sa elibereze pesti sau care sa incurajeze in vreun fel practicarea pescuitului in maniera “catch and release”. Mai mult decat atat, anul trecut am vazut cum pescarii suedezi aruncau stiucile pe mal, pentru a incerca sa-si protejeze lipanii, pastravii si somonii. Motivul pentru care Suedia are atat de mult peste este insa foarte simplu; in comparatie cu Romania, Suedia are de 28 de ori mai multa apa (referindu-ne strict la rauri si lacuri cu apa dulce) si de 2,5 ori mai putini locuitori. Cu siguranta, pestele se simte mult mai bine in aceste conditii. Costurile unei vacante de doua saptamani la pescuit in Suedia se apropie de 1000 de euro, comparabile cu preturile din orice locatie privata din Romania unde sa ai si sansa de a prinde ceva peste. In aceste conditii, am convingerea ca in urmatorii ani numerul pescarilor romani dispusi sa-si petreaca vacantele in tarile nordice va creste exponential.

misu

Prima locatie aleasa pentru aceasta vara a fost lacul Mälaren, din apropiere de Stockholm. Este unul dintre cele mai mari lacuri din Suedia, iar pestele tinta era stiuca. Realitatea este ca am aflat ca acest lac adaposteste salai capitali in ziua in care am ajuns la destinatie. Gazda noastra a fost Stefan, un roman care a ales calea exilului in urma cu mai bine de 20 de ani. In cele doua seri petrecute la Hammarby, i-am ascultat ore in sir povestirile despre emigrare si despre dificultatile integrarii intr-o societate noua.  In prima seara am pescuit de pe mal, pe un canal ce se varsa in lac, insa capturile au fost nesemnificative din punct de vedere al dimensiunilor. Am reusit totusi sa pacalim cateva stiuci si cativa salai si bibani. Ziua a doua a vacantei noastre a coincis cu lansarea la apa a noii ambarcatiuni de pescuit a lui Stefan: o barca Terhi, cu care am reusit sa acoperim o portiune destul de mare de lac, iar capturile nu s-au mai lasat asteptate. Recordmanul zilei a fost Vali, atat ca numar de capturi cat si ca dimensiuni, el reusind sa aduca la barca cele mai mari doua stiuci ale echipei, apreciate intre 4 si 5 kilograme. Ceea ce m-a surprins pe Mälaren a fost numarul foarte mare de plase, acest lac fiind pescuit industrial foarte intens. A fost pentru prima data cand Suedia mi-a oferit o astfel de priveliste.

petre1

De la Hammarby, dupa doua ore de mers cu masina, am ajuns in cea de-a doua destinatie a vacantei noastre, raul Dalalven, cu ale lui numeroase meandre, brate moarte si baraje. A fost cea mai spectaculoasa locatie de stiuca din aceasta vacanta. Din pacate, gazda noastra, Marin,  fusese de curand victima unor amatori de motoare termice, astfel incat nu am avut la dispozitie decat o barca cu vasle, care, in conditiile curentului destul de puternic din zona in care am pescuit ne-a impus o strategie prin care unul dintre noi vaslea, iar celalalt pescuia. Cu toate acestea, rezultatele iesirilor pe apa au fost foarte bune; zeci de stiuci in fiecare zi, cu greutati cuprinse in general intre 1 si 3 kg, dar si cu cateva capturi, dintre care cea mai mare, de 6kg, pe care am prins-o la un PISCOT nr.2, argintat.

biban

O alta specie foarte prezenta in apele raului era bibanul, numeroase exemplare de peste 30 de centimetri ajungand in ancorele nalucilor noastre. Tot aici, Vali a capturat si o vaduvita de peste doua kilograme, drill-ul fiind absolut spectaculos in conditiile unui curent foarte puternic cauzat de uzinarea puternica din acea dimineata. Am remarcat faptul ca cel mai prielnic moment al zilei – in special in ceea ce priveste stiucile mari – era seara, exact inainte de apusul soarelui.

alex

Ultimele doua zile ale vacantei noastre le-am petrecut pe o locatie unde in urma cu trei ani am reusit cele mai importante capturi – campingul Lappland Pro Natur de la Gavsele. Este singura loc din Suedia in care am pescuit unde pestii sunt respecatati, existand reguli stricte inclusiv in ceea ce priveste eliberarea stiucilor mari. Un ghid francez este cel care e reusit sa convinga localnicii de importanta pescuitului sportiv in atragerea turistilor in zona. Conditiile – atat de cazare cat si de pescuit – sunt impecabile. Barci si motoare foarte bine intretinute stau la dispozitia turistilor. Am pescuit doua zile si am avut nenumarate capturi, dintre care si o stiuca de 103cm, pe care am “pacalit-o” cu o oscilanta VERSUS. Si aici bibanii mari sunt foarte frecventi, salvand orele din zi in care stiucile nu se hranesc. Am prins si cateva vaduvite, dar de dimensiuni mai mici decat cea capturata de Vali pe Dalalven. Desi am pescuit la Gavsele exact in aceeasi perioada ca si in urma cu trei ani, am remarcat diferente enorma de dezvoltare a vegetatiei. Si in Suedia, iarna s-a intins mai mult decat in alti ani, natura fiind mult intarziata. Dealtfel, ghidul nostru ne-a dezvaluit ca am avut norocul de a pescui in primele doua zile insorite ale anului.

vaduvite

Pescuitul  stiucilor suedeze nu difera foarte mult de ceea ce stim noi din Delta, este un pescuit in ape putin adanci, cu vegetatie, diferenta majora constand in substratul pietros. In rest, tehnicile de pescuit sunt cam aceleasi: lanseuri cat mai precise la “buza” vegetatiei sau printre nuferi, si un joc al nalucilor cat mai diversificat. Am avut rezultate la oscilante, voblere si spinnerbaiti cu skirt. S-a intamplat ca atunci cand incercam sa gasim pastravii pe zonele cu curenti mai puternici, cu oscilante mici sau rotative sa avem atacuri de stiuci. Cea mai mare stiuca pe care am avut-o in drill in aceasdta vacanta a atacat un TAIFUN argintat de numai 5cm., insa dupa cateva minute a taiat firul monofilament cu care incercam sa prind pastravi si lipani. In zonele cu vegetatie foarte deasa, voblerele de suprafata ale lui Misu au adus la barca cele mai multe stiuci. Capturile mai importante insa au venit la oscilante pe zone cu apa de 1,5-2m, atacand dintre nuferi. Pe rauri, cele mai mute atacuri le-am avut pe zonele cu curenti mai slabi, in jurul insulelor sau in golfuri si japse.

petre2

Dupa trei vacante in patru ani, in care am avut privilegiul sa pescuiesc pe numeroase si variate locatii, dupa sute de stiuci, bibani, lipani si pastravi capturati, dupa ce am avut ocazia sa inteleg ospitalitatea rece a nordicilor, pot spune cu mana pe inima ca, intr-adevar, Suedia este o locatie de vis pentru pescari. Chiar daca recordurile sunt greu de capturat si acolo, chiar daca uneori tantarii iti dau peste cap socotelile, o vacanta nordica iti incarca bateriile parca mai mult si mai repede decat una petrecuta “acasa”. In plin scandal provocat de logouri si identitati copiate de pe internet, “gradina carpatina” nu poate oferi unui pescar – din pacate- captrurile si conditiile pe care le intalnesti in tarile din nordul continentului.

NOPTI ALBE SI PASTRAVI

Dupa ce in vara lui 2009 am petrecut o parte din concediu in compania pistruiatilor de pe raul Vefsna, mi-am alocat si anul acesta cateva zile pentru intalnirea pastravilor norvegieni. De data aceasta am ales perioada noptilor albe, pentru a putea petrece mai mult timp pe apa; iar locatia aleasa cu ajutorul a doi romani stabiliti in Suedia – Stefan si Marin – a fost regiunea Gjefsjoen, aflata pe granita dintre cele doua tari scandinave. Munti, lacuri si rauri cat vezi cu ochii; pastravi si reni, cocosi de munte, vulpi, elani si castori intr-o salbaticie tulburata doar de cateva grupuri de pescari in fiecare an.

norvegia08

norvegia03

Am pescuit aproape exclusiv la oscilante, in special la Taifun, Austria si Clyo. Rotativele dadeau si ele rezultate foarte bune, am incercat Axat-ele si am prins cativa pastravi in mai putin de o ora, dar preferatele mele au ramas si dupa acest concediu oscilantele, desi Marin, prietenul si ghidul nostru, a incercat in numeroase randuri sa ma convinga ca rotativele sunt mai eficiente.

norvegia01

norvegia12

Sute de pastravi indigeni de o varietate coloristica impresionanta si de Röding-i (Arctic Char – rude foarte apropiate cu fantaneii de la noi – pentru cei care isi mai aduc aminte de ei) ne-au fost parteneri de pescuit pe durata celor sase zile petrecute in Norvegia.

norvegia10

norvegia07

Am pescuit in conditii din cele mai diverse, infruntand furtuni cu lapovita si temperaturi de peste 25 de grade in aceeasi zi.

norvegia02

norvegia11

norvegia09

Am imbinat drumetiile si pescuit la pastrav, incercand lacuri din ce in ce mai indepartete de tabara. In penultima zi a excursiei am stabilit si un record negativ din punct de vedere al pescuitului, mergand pe munte timp de noua ore, pentru a pescui numai doua. Fiind totusi un iubitor si un fost practicant al drumetiilor alpine si un etern admirator al zonelor salbatice, cu siguranta ma voi intoarce intr-o zi la pastravii de Gjefsjoen.

norvegia04

Un articol mai amplu despre pastravii norvegieni voi incerca sa scriu pentru numarul din august al revistei Superpescar.

norvegia06

norvegia05

O ORA DE SALTWATER

AUGUST 2009. Aflati in Norvegia pentru Cupa Mondiala de pescuit la pastrav de mare si incercand sa profitam la maxim de pauzele dintre mansele concursului (doua din cele trei manse au avut loc noaptea), am plecat intr-o scurta plimbare in cautarea celui mai mare magazin de scule de pescuit din oraselul in care locuiam (Mosjoen), avand in masini si cate o lanseta echipata. Dupa aproape doua ore de shopping, de fapt mai mult de privit prin rafturi, pentru ca preturile norvegiene sunt la fel de prohibitive la scule de pescuit ca si la oricare alte produse, ne-am repliat in masini pentru o plimbare spre fiorduri cu speranta declarata de a face macar cateva lanseuri in apa sarata.

nor1

Locul ales pentru pescuit l-am reperat usor, fiind singurul loc in care am vazut ceva activitate la suprafata… iar asteptarile nu ne-au fost inselate. Primele lanseuri au insemnat si primele capturi.

nor2

Am pescuit exclusiv cu oscilante mici si grele (eu am optat pentru taifun), iar atacurile erau furibunde la inceput… practic nu aveam lanseu fara macar un atac. Am prins doua specii de pesti, pe care am incercat mai tarziu, cu ajutorul fotografiilor, sa-i identific in enciclopediile de pe internet.

nor3

Primii pesti au fost prinsi la suprafata, pe recuperare continua si rapida si i-am identificat ca fiind o specie de TON (Thunnus thynnus). Erau pestii care-si tradasera prezenta prin atacurile vizibile din pelicula, observate de noi din mersul masinii. Numai ca dupa cateva minute de drilluri si cateva zeci de cadre, bancul de toni a disparut, iar atacurile au incetat brusc.

nor4

Am incercat atunci sa las oscilanta mai jos, si am asteptat… si am asteptat… si intr-un final aceasta a atins substratul. Apa era extrem de adanca in locul in care pescuiam eu – am apreciat-o undeva intre 20 si 25 de metri. Surpriza insa a fost pe masura… dupa numai cateva jiguiri ale “taifunului”, un atac extrem de puternic si un drill cum nu am mai avut cu nicio specie de rapitor la aceeasi dimensiune.

nor5

Mi-a fost destul de greu sa urnesc pestele de pe fund, desi greutatea lui depasea doar cu putin un kilogram. Profitand si de lanseta mea de fibra de sticla, pestele s-a lasat cu greu scos pentru poze. Am reusit sa reperez si acest peste pe internet… este vorba de o specie de COD (Gadus Morhua).

nor6

Este o specie care atinge dimensiuni impresionante. Rasfoind ulterior o revista de pescuit norvegiana (cumparata dintr-o benzinarie cam cu pretul abonamentului pe un an la orice revista romaneasca de profil) am remarcat ca pescuitul la aceasta specie este unul din stilurile preferate de localnici, iar exemplarele de 10-15 kilograme sunt ceva obisnuit. Stilul lor de pescuit nu este insa unul de invidiat… mai multi pescari echipati cu tot ce trebuie se urca intr-o barca, iar ghidul cauta bancul de pesti. Ancoreaza vasul, bate clopotul si toti pescarii “sportivi” lasa nalucile sa se scufunde pe verticala. Urmeaza drilluri pe care mi-e greu sa mi le imaginez… am vazut cum este sa scoti un peste mic de la adancime de 20 de metri, pot doar sa banuiesc ce inseamna sa tragi de un peste de 15kg de la adancime de doua-trei ori mai mare.

nor7

Per total, a fost o ora placuta, in care am reusit sa aduc la mal patru pesti mai rasariti (cate doi din fiecare specie mentionata). Cu siguranta ma voi intoarce intr-o zi in Norvegia la pescuit de pastrav de mare. Si, la fel ca si acum, voi aloca macar cateva minute pescuitului in fiorduri la specii de pesti care nu imi sunt accesibile in Romania.