JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

EXTREMADURA TOAMNA

SUEDIA NOASTRA

In urma cu ceva timp am primit din partea lui Andy propunerea de a participa la Lapland Pike, o competitie reinventata dupa aproape 10 ani (cu diferenta ca atunci se numea Lapland Fishing Festival), la ale carei editii din 2007 si 2009 am participat impreuna cu mai multi pescari romani, inclusiv componentii echipelor nationale de spinning din anii respectivi.

Am declinat invitatia,  preferand sa ne petrecem cateva zile de vacanta si pescuit de relaxare pe lacul Bicaz, in ideea ca avand zilele de concediu din aceasta vara drastic numarate, e mai convenabil sa nu pierdem o parte dintre ele prin aeroporturi, avioane si masini. Cu atat mai mult cu cat in trecut competitia era una fara miza, organizata pe genunchi, cu barci improprii pentru pescuit, pe piste foarte mici… etc, etc, etc…

Poate –si speram sincer acest lucru in eventualitatea unor viitoare participari – intre timp organizatorii suedezi au reusit sa transforme cu adevarat acel festival intr-o competitie de pescuit. Pana atunci, asa cum spuneam, am preferat peisajul de la Bicaz…

Am revenit la Bicaz la doua saptamani dupa etapa de campionat desfasurata in luna iulie si am gasit lacul mult mai curat, pe de o parte datorita autoritatilor care au desfasurat doua campanii de curatenie in zona de la baraj si in coada principala, la Poiana Largului, pe de alta parte datorita faptului ca lacul scazuse cca un metru si gunoaiele fusesera impinse pe maluri de vant si valuri. Speram ca in urmatorii ani natura sa-si gaseasca suficienti parteneri de lupta impotriva gunoaielor, astfel incat peste nu foarte mult timp Bicazul sa scape de aceasta plaga oribila.

Lupta nu este una usoara, si o sa va dau un singur exemplu, care din pacate se repeta la Bicaz in fiecare zi: o gasca de tineri – baieti si fete intre 20 si 30-35 de ani vin la Ceahlau, fac plaja, baie, pescuiesc, se distreaza… Spre seara fac focul si dau drumul la un gratar… a doua zi gasesti vatra de la gratar plina cu sacose cu pet-uri, tavite de mici, cutii de bere, farfurii de unica folosinta, cutia de la cort… etc.

Din pacate, oamenii care isi petrec zile de vacanta in locuri izolate din tara nu au inteles ca sacosele cu gunoaiele pe care le produc trebuie puse in masina si duse intr-un oras, pentru ca la Ceahlau – sau in alt loc similar sau chiar mai putin locuit- nimeni nu o sa le stranga dupa ei si, mai devreme sau mai tarziu, ele o sa ajunga in apa sau intr-o rapa din padure unde nu ar avea ce sa caute.

Dar sa revenim la pescuit… Dintre toate lacurile pe care pescuim in mod frecvent, Bicazul este lacul care a suferit cele mai multe modificari dpdv al populatiei piscicole in ultimele decenii.

CLEANUL. In anii ’80 si la inceputul anilor ’90, cleanul era partenerul favorit pentru pescuitul cu naluci si de departe cea mai bine reprezentata specie din lac pe care o aveau in vedere pescarii de spinning – foarte putini la acea vreme. Foarte rar te mai intalneai cu cate un PASTRAV, dar in perioada de vara, in care noi pescuiam si pescuim si acum la Bicaz, foarte rar inseamna unul sau doi pastravi pe sezon.

BIBANUL. Am prins primii bibani in vara anului 1989. Imi aduc aminte de parca a fost ieri… am prins patru bibani in acea vara, doi de cca 25cm si doi foarte mici, de 5-6cm. Prin ’86 sau ’87 AJVPS Neamt facuse o populare masiva cu caras. Imi aduc aminte ca lacul era plin ochi cu carasei de 5cm. Probabil ca printre ei au fost si bibani, care s-au acomodat foarte bine, si care pe la jumatatea anilor ’90 au devenit specia predominanta de rapitori din lacul Bicaz.

Au fost veri in care nu reuseam sa mai prindeam mai mult de cativa cleni; in schimb bibanii invadasera lacul. Primele semne de revenire le-am simtit dupa anul 2000. In 2004, la finalul verii, am avut o partida in care am prins vreo 60 de cleni, majoritatea micuti, de cca 20cm, in cateva ore. A doua zi la fel… A fost semnul evident… cleanul revenise puternic. Bibani am inceput sa prindem din ce in ce mai putini in zona malurilor, in schimb se prindeau din ce in ce mai multi pe apa adanca, pe platouri, praguri sau agataturi.

SALAUL. Primii salai i-am prins in vara lui 2015 si aveau toti intre 30 si 40cm. Intre timp, salaul s-a dezvoltat foarte puternic. Anul acesta am prins doi salai de 55cm si mai multi intre 40 si 50cm. Cei mici, de 20-30cm sunt foarte frecventi. Am avut zile in care, pescuind exclusiv la voblere in zona malurilor (adica nu un pescuit clasic de salau), am prins peste 20 de salai.

Daca lucrurile vor merge in aceeasi directie, in urmatorii ani e foarte posibil ca salaul sa devina specia principala de rapitori de la Bicaz. Cleanul in schimb pare intr-un regres puternic. In majoriatea partidelor (in general pescuim 5-6 ore pe zi) am prins maxim 10-15 cleni in doi oameni. Bibanii sunt din nou intr-un numar impresionant. Exista o generatie foarte numeroasa de bibani intre 18 si 23-24cm. S-a intamplat de mai multe ori sa prindem doi bibani la un vobler la acelasi lanseu. Daca pescarii nu-i vor decima, foarte probabil in cativa ani Bicazul va avea o populatie substantiala de bibani record.

Fiind foarte crescut, lacul Bicaz a oferit in aceasta vara oportunitatea unui pescuit de calitate in zona malurilor, unde poti exersa tehnici si lanseuri care nu iti sunt la indemana intr-un an cu apa scazuta. Asadar, am incercat sa profitam de aceasta situatie de fapt si am pescuit aproape exclusiv la voblere si rotative in proximitatea malurilor, incarcend sa atacam in primul rand zone din lac pe care le cunoastem mai putin.

Din nefericire, in ultimii ani am avut din ce in ce mai putin timp pentru vacantele de la Bicaz, si in consecinta, pentru pescuit pe lacul Izvorul Muntelui- Bicaz. In anii 90 am avut veri cu 80-100 de partide de pescuit pe acest lac, in conditiile in care pescuiam din singura barca (pneumatica la vremea aceea) aflata pe lac. Am ajuns la doar 12 zile de pescuit anul acesta, printre zeci de barci, barcute si salupe, dar in pofida acestui fapt, Bicazul ramane pentru noi un loc binecuvantat, in care orice zi de relaxare si pescuit inseamna un castig enorm…

Din pacate, bucuria celor cateva zile de vacanta din vara aceasta ne-a fost puternic umbrita de accidentul care a indoliat spinningul romanesc in urma caruia colegul nostru Laurentiu Andronic, presedintele clubului Aquamania, si-a pierdut viata in mod tragic. Campion national in 2010, vicecampion national in 2007 si Vicecampion mondial atat la echipe individual cat si pe natiuni in Italia in 2011, Laurentiu este fara indoiala una dintre figurile emblematice ale spinningului romanesc din ultimii ani. Ii dorim fir intins acolo unde este acum! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

LA SEZON NOU… CULORI NOI !

2018- o noua brigada de ultrasi.

Incurajati in egala masura de de numeroasele feedback-uri pozitive de la pescari si de rezultatele pe care noi insine le-am avut pe parcursul sezonului trecut folosind crank-urile ULTRAS, am hotarat ca pentru aceasta vara sa marim gama cu cinci culori noi.

Unele dintre ele ne-au fost sugerate de catre pescarii care au apreciat culorile de anul trecut, altele au fost alese de noi in urma unei experiente de aproape 30 de ani de pescuit la clean, biban sau pastrav  cu naluci in lacuri de baraj cu apa adanca.

Noi le-am testat cu succes la Bicaz, prinzand cu ele cleni, bibani si salai.

Am avut si doi pastravi in lanseta, dintre care unul sarit bine de kilogram, dar mbii au scapat langa barca. 

Am folosit cu succes culorile mai deschise pe zona dinspre coada lacului, unde apa era putin “ciupita”.

In zona dinspre baraj, cu apa mai limpede, culorile mai inchise au dat si ele rezultate foarte bune.

Speram ca dvs, si mai ales pestii pe care ii vizati, veti aprecia deopotriva aceasta noua gama de culori. Fir intins!

BICAZ 2018. PESCUIT PRINTRE GUNOAIE

Daca cineva mi-ar fi aratat cu 30 de ani in urma o fotografie din vara anului 2018 cu lacul (la acea vreme un adevarat colt de paradis) invadat de pet-uri, pungi, papuci, tuburi de spray sau de diverse tipuri de silicoane si adezivi, cutii de sampon, sapun, smantana, iaurt, sticle de bauturi alcoolice sau racoritoare… etc, etc, etc… as fi crezut in mod sigur ca e o imagine trucata. 

Din pacate asa arata lacul de la Bicaz dupa 30 de ani de nepasare a autoritatilor si ONG-urilor si de lipsa de educatie a riveranilor, turistilor si pescarilor.

Cam in aceste coordonate s-a pescuit anul acesta la Bicaz, un lac prins – din cate am inteles dintr-un reportaj de la TV- intre doua institutii (Hidroelectrica si Apele Romane) care incearca sa-si paseze una alteia responsabilitatea curateniei pe luciul de apa dintre munti.

Noi, Liga Romana de Spinning, am incercat, cu puterile noastre limitate, sa aratam ca este nevoie doar de putina bunavointa pentru ca Bicazul sa poata sa redevina ceea ce este el de fapt: un lac minunat.

Dar sa revenim la pescuit… in perioada 13-15 iulie s-a desfasurat la Bicaz etapa a treia a CNS Ciucas 2018. O etapa dedicata cleanului si bibanului sau – cu alte cuvinte- cam singura etapa de anul acesta in care concurentii chiar au de ales intre cele doua specii punctabile. La restul etapelor, in care punteaza stiuca sau salaul, bibanul are mai mult un rol de Cenusareasa.

Am pescuit 6 zile in ultima saptamana dedicata antrenamentelor neoficiale. Lacul era inca in crestere foarte puternica, in cele 6 zile nivelul lui crescand cu peste un metru.

Rezultatele antrenamentelor au fost, evident, influentate de aceaste puternice fluctuatii zilnice. Am pescuit in special la clean, dar si cu scurte reprize dedicate bibanului.

Dupa 6 zile de pescuit am tras concluzia ca un mix optim intre cele doua specii punctabile va fi varianta castigatoare a etapei Bicaz 2018. Ramanea de vazut cine va reusi sa-si optimizeze cel mai bine timpul si reprizele de pescuit dedicate fiecareia dintre cele doua specii.

In saptamana in care pescuitul a fost interzis pentru participantii la concurs, nivelul lacului a ramas relativ constant, ceea ce a facut ca in antrenamentele oficiale sa remarcam totusi o usoara crestere a apetitului in special la cleni.

Am hotarat sa mizam in concurs pe clean, cu speranta ca printre cele cateva zeci sau chiar sute de bibanei pe care o sa-i prindem in fiecare dintre cele doua manse sa fie si cativa mai “imbracati”.

Am reusit sa punem in livewell cate 7 cleni in fiecare dintre cele doua manse, cei mai mari de 34cm, cate unul in fiecare zi.

Din pacate bibanii nu ne-au ajutat prea mult, in prima mansa punctand, pe langa cei sapte cleni, cu trei bibani de 21cm, iar in mansa a doua cu doi bibani de 22cm si unul de 24cm.

Am pescuit cu o varietate foarte mare de voblere si rotative. Am prins pestii atat la voblere -care coboara mai putin – Cormoran Baby Shad si StrikePro Baby Pro  sau voblere deep diving – Berti Ultras DD Crank, Jackall Chubby, Daiwa Rolling Crank si Daiwa Spike cat si la rotative Berti Axat.

Am avut si scurte perioade in care am incercat bibanii cu gume, dar in concurs nu am avut sansa sa ademenim nici unul de dimensiuni considerabile, desi in antrenamente reusiseram sa aducem in barca mai multi bibani de peste 30cm.

Cu doua clasari onorabile, locul 7 in prima zi si locul 5 in cea de-a doua, ne-am clasat in final pe locul 4 din cele 45 de echipe prezente la Bicaz. O clasare frustranta in conditii obisnuite, a fost totusi pentru noi una foarte buna in lupta pentru locurile care asigura prezenta in lotul national de anul viitor.

Am urcat pe locul 2 in clasamentul general, insa mai avem de trecut doua hopuri, Snagov si Delta Dunarii – varianta de toamna. Primul dintre ele la Snagov, in primul weekend al lunii septembrie, teoretic o perioada nu foarte grozava pentru un concurs pe aceasta pista. Vom vedea…

GARCIA SOLA

Extremadura este una dintre cele 17 comunitati autonome ale Spaniei. Situata in partea de vest a tarii, la granita cu Portugalia, Extremadura este una dintre cele mai cunoscute zone de pescuit la bass din Europa, in special pentru pescarii veniti din afara granitelor Spaniei.

Na-am programat o scurta vacanta pe lacul Cijara inca din luna ianuarie, dar vestile din saptamanile dinaintea plecarii spre Spania nu erau tocmai incurajatoare. Lacul era in crestere puternica, dublandu-si volumul (de la 35% la 70% din volumul total)  in mai putin de 4 saptamani.  Apa era foarte tulbure, iar pestii bulversati si foarte putin activi.

Am pescuit in primele doua zile pa Cijara, cu rezultate modeste si fara sa reusim sa gasim niste  naluci care sa faca diferenta intr-un mod vadit. Cei cativa pesti de persoana din aceste prime doua zile s-au prins la topwater, crankbait, jerkbait, spinnerbait, chatterbait, skirt-jiguri si naluci soft. Practic nu am reusit sa tragem nici o concluzie.

Ideea mutarii barcilor pe Garcia Sola i-a apartinut lui Nicu si a fost fundamentata si pe informatiile pe care acesta le avea de la alti pescari spanioli. Am avut sansa ca ghizii nostri sa fie suficient de binevoitori si flexibili astfel incat sa nu se impotriveasca deciziei noastre, care s-a dovedit a fi una extrem de inspirata, de la o medie de 2-3 pesti de persoana pe zi  la Cijara, ajungand in ultimele trei zile de pescuit la o medie de peste 10 pe Garcia Sola.

Chiar daca este un lac cu o suprafata de aproape doua ori mai mica decat Cijara, nici Garcia Sola nu este de neglijat; avand o suprafata cu 10% mai mare decat lacul Izvorul Muntelui, cel mai mare lac interior din Romania. Din punct de vedere al configuratiei malurilor, Garcia Sola este, de asemenea, extrem de ofertant: zonele de maluri stancoase si abrupte alterneaza cu pajistile cu pante line si cu zone cu paduri inundate.

Din pacate, am fost dezamagit sa aflu de la colegii mei ca au vazut doua grupuri de pescari care indesau bassii capturati in rucsaci. Si – nu vreau sa ascund acest lucru- cu atat mai dezamagit cu cat unul dintre aceste grupuri era format din pescari care comunicau intre ei in limba romana. Din pacate, in loc sa se adapteze la obiceiurile tarilor care ii gazduiesc temporar sau definitiv, pescarii romani au luat cu ei obiceiurile de acasa si se incapataneaza sa nu intelega ca bogatia piscicola a apelor din tarile lor adoptive se datoreaza unui cu totul alt tip de comportament fata de pesti si pescuit sportiv. Trist…

In incheiere va invit sa parcurgeti o galerie foto cu o parte din capturile noastre de la Cijara si Garcia Sola, dar nu inainte de a va prezenta o fotografie foarte explicita primita de la Razvan, in care puteti observa pozitia in care trebuie fotografiat un bass pentru a nu-i provoca trauma majore si ireversibile.

 

A DOUA VARA

In luna aprilie, cand ne-am rezervat biletele pentru o saptamana de pescuit la bass pe Cijara la inceputul lui Octombrie nu am avut nici cea mai mica idée ca vom pescui la 30-35 de grade Celsius. Am consultat si accuweather.com inainte de plecare si am vazut ca maximele pentru perioada pe care urma s-o petrecem la Cijara  erau undeva intre 30 si 35 de grade. Si totusi nu m-am putut abtine sa nu ingramadesc in bagaj o geaca, doua hanorace, pantaloni de trening… Mi-au prins bine doar la intoarcere; cand am aterizat pe Otopeni, in Bucuresti erau 8 grade.

Tot raul spre bine, caldura excesiva pentru aceasta perioada a facut ca pestii sa fie extrem de activi. Daca in primavara am avut o reteta destul de clara pentru o eficienta maxima, de data aceasta am avut capturi la toate tipurile de naluci pe care le-am incercat: topwatere, dynamic jiguri – chatterbait, spinnerbait, naluci soft, skirt-jiguri, crankbaituri si jerkbaituri. 

Am prins in doi oameni, in patru zile, aproape 100 de bassi si vreo 20 de stiuci.

Chiar daca am avut ceva emotii din cauza faptului ca doar cu 8 zile inainte se incheiase Soner Euro Cup, un concurs cu 140 de barci, acestea s-au dovedit a fi – din fericire – neintemeiate. Am prins inclusiv pesti care mai fusesera prinsi de curand. Spre deosebire de primavara, pestii erau mult mai slabi, avand greutatea cu cca 25% mai mica. Cel mai mare bass din barca noastra– 2280g – l-am prins in prima zi la un soft worm cu offset-jig de 4g.

Recordman-ul excursiei a fost Adi, care in ultimele doua zile de pescuit a prins sase bassi de peste 2kg, dintre care cel mai mare de 2320g.

La revedere, Cijara! ¡Hasta pronto! Ne revedem la primavara!

ATENTIE! Pescuitul la bass creeaza dependenta!

CIJARA

In ciuda faptului ca este extrem de intens pescuit, Lacul Cijara este unul dintre cele mai apreciate lacuri din Europa de catre pescarii de bass de pe continent, fie ca este vorba de spanioli, italieni, francezi, portughezi sau alte natii atinse tangential de patima pescuitului acestui minunat peste, printre care- mai nou – si romanii.

Aveam in plan excursia la Cijara din 2012- cand am pescuit la bass pe Mequinenza, dar din pacate nu am reusit s-o punem in practica pana in primavara aceasta.

Am planuit totul intre Craciun si Revelion, la initiativa lui Florin Ciortan- care in cele din urma a preferat sa ramana acasa- iar in ianuarie ne-am rezervat bilete de avion, barci, cazare.

Echipa, formata initial din 4 pescari – David, Stefan, Eugen si subsemnatul, si-a dublat componenta pe parcursul lunilor februarie si martie. Bogdan si Liviu in prima faza, iar apoi Adi si George au completat grupul. Un grup in mijlocul caruia m-am simtit minunat, si sper ca toti participantii la aceasta expeditie s-au simtit asemenea mie.

Pescuitul la bass este la fel de imprevizibil ca si pestele in sine; cand pleci intr-o excursie de pescuit la bass, trebuie sa iei cu tine tot ce incape in bagaj. Experientele anterioare te ajuta, dar nu trebuie sa te lasi influentat de ele pentru prea mult timp.

Cei care nu au incercat niciodata sa prinda bass trebuie sa stie ca principala conditie sa poti sa aduci pesti in fata aparatului foto este capacitatea de adaptare la conditiile specifice zonei in care pescuiesti, perioadei din an si conditiilor meteo.

Noi am inceput destul de timid. In prima zi am adus in barca 6 bassi. In a doua zi am urcat stacheta la 7, iar in a treia la 13. Ultima zi a fost foarte ciudata. Pana la ora 17 am prins numai 7 pesti, aproape toti foarte mici, dar in ultimele 90 de minute de pescuit am adus in barca inca 17 bassi. Au fost cele mai spectaculoase 90 de minute din relativ scurta noastra experienta de pescuit la bass.

Ar mai fi de mentionat ca am reusit in fiecare zi sa aducem in barca cel putin un peste de peste 2kg. In total 5 pesti au depasit aceasta bariera: 2320, 2280, 2240, 2130 si 2040 grame. Pe langa acestia, am mai avut 7 pesti intre 1,900 si 2 kg.

Evident, am avut cantar la noi; daca n-am fi avut probabil ca am fi spus ca am prins in 4 zile 12 pesti de 2kg; e destul de greu ca in conditiile in care esti incarcat de adrenalina sa faci diferenta intre un peste de 1900g si unul de 2200g.

Pestii i-am prins pescuind la naluci soft (cei mai multi la Daiwa D-Fin) montate pe offset-jiguri, la spinnerbait si la dynamic chatter-jig. Ceilalti membrii ai excursiei au avut cateva capturi si la topwatere. Au fost si cateva stiuci, nu foarte mari. Recordul de cca 4-5kg i-a apartinut lui Adi si a fost prins – spre satisfactia noastra- la un dynamic chatter-jig.

Am avut in drill si o mreana destul de “imbracata”, dar din pacate am scapat-o langa barca, nereusind in nici un chip s-o controlez in apropierea braului de vegetatie.

Dupa fiecare excursie de pescuit la bass am repetat obsesiv indemnul de a nu rata nici o ocazie pe care o aveti de a pescui la acest superb rapitor. Noi, spre exemplu, ne-am intors acasa duminica seara, iar marti aveam deja facute rezervarile pentru toamna. Cijara rules!

Recorduri de pretutindeni

Motive obiective mai mult sau mai putin depentente de propria-mi vointa m-au impiedicat in ultimii ani sa ajung in Suedia sau Norvegia in cautarea minunatelor partide de pescuit pe care aceste tari ti le pot oferi, indiferent daca este vorba de stiuci, pastravi, lipani sau bibani uriasi.

M-am delectat insa in aceasta vara cu mai multe fotografii cu stiuci de peste un metru primite de la cativa prieteni care au reusit sa ajunga lunile trecute in Laponia suedeza in cautarea stiucilor record.

Toate stiucile din fotografii au fost capturate la spinnerbait Berti si au ajuns inapoi in apa. Poate in anii viitori alti turisti romani vor avea sansa sa le intalneasca.

Desi suedezii – in special cei din nord- nu iubesc prea mult stiucile si isi doresc foarte mult sa le starpeasca pentru a proteja astfel populatiile indigene de pastravi, astfel de recorduri sunt foarte frecvente in Laponia.

Sper ca in 2016 sa am ocazia de a petrece macar cateva zile in compania stiucilor si pastravilor din nordul continentului. Ceea ce va doresc sincer si dvs!

In final, dar nu in ultimul rand – de fapt probabil ca s-ar fi cuvenit sa incep cu asta – am primit de la prietenul Dan Cismas de la Totalfishing o poza cu un superb pastrav indigen de 3,4kg capturat pe un lac de baraj din Romania la o oscilanta taifun argintata de 8grame.

N-am mai primit de cativa ani poze cu asemenea exemplare capturate in tara noastra, iar performanta lui este cu atat mai notabila cu cat a fost realizata la prima partida de pescuit la pastrav pe lac. La mai mare!

POVESTE CU PISTRUI 2013

Brosteni- o localitate din sud-vestul judetului Suceava, despre care tot romanul a auzit inca din scoala primara, din scrierile lui Ion Creanga, care in primul capitol al celebrelor Amintiri din Copilarie ne povesteste despre caprele Irinucai si despre casa acesteia de la Brosteni, avariata de un bolovan rostogolit la vale.

Ceva mai tarziu, in perioada interbelica, Brosteniul devine celebru datorita podului peste Bistrita care lega valea raului Neagra de soseaua de pe valea Bistritei. Pentru o vreme destul de indelungata, a fost podul de beton cu cea mai mare deschidere din tara – 75m. Podul a fost distrus de un bombardament in timpul celui de-al doilea razboi mondial iar astazi in locul lui exista un pot obisnuit, cu balustrada metalica si multe gropi (la fel ca majoritatea podurilor din tara).

In povestea noastra, Brosteniul este locul unde raul Neagra- unul dintre cele mai celebre rauri de pastrav din Moldova- se varsa in Bistrita. Locul unde drumul de asfalt este inlocuit de un drum care candva a fost pietruit si unde – macar o data pe vara – parasim drumul national care duce la Vatra Dornei pentru a incerca sa prindem cativa pistruiati.

Nici in aceasta vara nu am facut rabat de la acest obicei si am vizitat Neagra de doua ori pe parcursul concediului petrecut in Moldova. Am regasit raul cu un debit mult mai mare decat anul trecut si cu pastravi mult mai greu de localizat. La prima iesire am prins destul de bine, in special pastravi intre 22 si 26cm, dar si cativa pesti sub dimensiunea limita de 20cm (mult mai putini decat anul trecut).

Cea de-a doua partida a fost mult mai dificila. Cu o zi inainte plouase prima data dupa aproape o luna, iar forestierii erau si ei foarte activi, astfel incat am pescuit intr-o apa foarte tulbure, in care pestii puteau cu greu sa ne repereze nalucile.

Am prins cativa pastravi – majoritatea mici, dar spre finalul zilei Eugen a reusit sa prinda un superb pastrav indigen de 42cm. Este cel mai mare pastrav pe care l-am vazut vreodata pe Neagra. Exista si povesti cu pastravi mai mari, dar eu le stiu doar din auzite.

Cea mai mare drama pe care sunt nevoite sa o accepte majoritatea raurilor de munte de la noi sunt defrisarile care parca nu se mai termina. Odata cu acestea vin utilajele care sunt spalate de cele mai multe ori direct in apele raurilor, aluviunile care le modifica albiile si le tulbura apele sau rumegusul si toate celelalte resturi vegetale care sunt cu greu tolerate de catre pastravi.

Mai pe scurt, vin niste baieti cu TAF-uri, tractoare si camioane pe care nu-i intereseaza absolut deloc soarta pastravilor din raul prin care ei trag bustenii de pe versanti. Sau ii intereseaza doar in masura in care pot sa-i braconeze. Din nefericire, nici Neagra nu face exceptie de la aceste triste obiceiuri.

Profitand de faptul ca s-a desfasurat destul de aproape de locul in care ne aflam, la sfarsitul vacantei am participat – in premiera – la o etapa a CNS mal organizat de catre LRS. Chiar daca la prima vedere sistemul pare unul destul de neatractiv, cu pastravi  populati chiar inaintea concursului, incantarea aproape unanima pe care o manifestau toti cei care au participat la astfel de competitii ne-a starnit curiozitatea si dorinta de a vedea de la fata locului cum se desfasoara un eveniment de acest fel.

Spre norocul nostru am nimerit la cel mai reusit concurs de spinning de pe mal organizat pana acum in Romania (potrivit spuselor celorlalti participanti). La aceasta reusita, un aport covarsitor l-a avut dl. Viorel Mitric, proprietarul crescatoriei de unde au fost achizitionati pastravii pentru populare, devenit ulterior partenerul si sponsorul principal al concursului.

Din punct de vedere al emotiilor, este probabil competitia de spinning cea mai intensa, evenimentele desfasurandu-se intr-o viteza foarte mare.  Faptul ca te afli in permanent contact cu ceilalti concurenti cu care – vrei nu vrei – trebuie sa-ti imparti trairile incarca cu adrenalina competitiile de spinning de pe mal; si cu toate ca au destul de putina legatura cu pescuitul pastravului salbatic de rau, cu siguranta vom reveni la anul la acest gen de concursuri.

IARNA NU-I CA VARA

Am primit zilele trecute cateva poze cu doi pastravi capturati in Suedia de catre prietenul meu Marin Roteliuc. “Arma” lui norocoasa a fost de aceasta data o oscilanta Banana nr.2 bicolora.

Uitandu-ma cu atentie la poze am recunoscut zona in care pastravii fusesera capturati. De fapt cred ca am recunoscut exact locul. L-am intrebat pe Marin daca m-am orientat bine, iar el mi-a confirmat.

Este un fel de “canal” secundar  prin care apa curge intre doua lacuri. Pe bratul principal exista o cascada pe care pestii care vor sa ajunga in lacul din amonte o pot evita doar migrand prin acest loc.

Ceea ce este mai putin obisnuit este ca pescuind in vara lui 2010 pe aceeasi zona cu naluci mici – oscilante si rotative, tocmai pentru ca Marin ne spusese ca el a prins pastrav acolo – am prins bibani si stiuci.

Am revenit in vara lui 2011 pentru o partida de cca o ora in seara in care aterizasem in Suedia. Exact in acelasi loc si tot la rotativa  am prins o vaduvita. Imi amintesc chiar ca tineam vaduvita in apa asteptand ca Alex sau Bogdan sa ajunga langa mine sa-mi faca niste poze cand o stiuca de peste un metru a incercat sa mi-o “fure”.

Am reusit in ultima clipa sa o salvez de “furia” dintoasei si sa o eliberez in conditii optime dupa o scurta sedinta foto.

I-am multumit lui Marin pentru poze si am remarcat faptul ca in Suedia este inca zapada foarte mare in timp ce la noi sezonul de pescuit la rapitori este in plina desfasurare. Reversul medaliei – in Romania numai o situatie absolut intamplatoare te poate aduce in fata unui fapt asemanator… sa prinzi pastravi, stiuci, bibani sau vaduvite in acelasi loc.

Poate este si acesta unul dintre motivele pentru care pescarii romani sunt din ce in ce mai atrasi de turismul de pescuit  in tarile din nordul continentului.