JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

ASPIUS

Din punct de vedere al pescuitului, avatul este una dintre cele mai spectaculoase specii de rapitori din Romania. Daca ar fi sa fac un clasament sincer al stilurilor preferate, pescuitul avatului din barca pe Dunare ar ocupa cu siguranta unul dintre locurile fruntase in primul rand datorita faptului ca necesita o tehnica impecabila… lanseu precis intre copaci, un control perfect al firului si o atentie distributiva in timpul drill-ului, atat la peste cat si la barca si eventuale obstacole- atunci cand pescuim neancorati.


Nu acelasi lucru pot spune despre pescuitul avatului de pe mal, unde constrangerile impuse de acces fac din pescuit ori o adevarata corvoada – atunci cand iti propui sa tatonezi suprefete mari de apa; ori un pescuit static, deloc spectaculos – chiar si in cazurile in care capturile sunt numeroase si de calitate… sa pescuiesti cateva ore langa o teava prin care curge apa seamana mai mult a pescuit stationar decat a spinning.


Din pacate, in ultimii ani am pescuit foarte putin la avat.. maxim cateva iesiri pe an; iar 2012 nu a facut exceptie de la acest prost obicei. Am avut o singura partida de avat de jumatate de zi, prilejuita de Tabara PeApa, la jumatatea lunii octombrie. Chiar daca am pescuit doar 3-4 ore, pe o zona destul de restransa, 4 pescari dintr-o barca, a fost suficient cat sa-mi aduc aminte ca in fiecare an imi propun sa vizez mai des aceasta specie.


Am folosit aproape exclusiv spinnertailurile, insa conditiile au impus o schimbare treptata a modului de animare a acestora. La inceput atacurile surveneau imediat sub pelicula, la primele ture de manivela intre crengile copacilor scufundati. Dupa ce am trecut de mai multe ori pe aceeasi zona a trebuit sa ne adaptam stilul… avatii au atacat din ce in ce mai jos si pe viteze mai mici de recuperare. Am incheiat partida “jiguind” spinnertailurile pe substrat, si avand atacuri exclusiv “pe cadere”.


Am prins foarte multi avati intre 0,5 si 1,5-2kg, iar Liviu a reusit sa “pacaleasca” si o stiuculita. Evident, toti pestii s-au intors in apa, cativa dintre ei dupa scurte sedinte foto.


In urma cu 28 de ani, cand am fost prima data in Delta, am aflat de la localnici ca avatul este un peste foarte prost din punct de vedere gastronomic: gust fad si foarte multe oase. Din pacate am observat ca in ultimii ani din ce in ce mai multi pescari, atat localnicii cat si turistii, atat cei sportivi cat si “profesionistii” cu plase, au inceput sa treaca peste aceste “defecte” si sa indese avatii “la sacosa”. Acesta este probabil principalul motiv pentru care se prind din ce in ce mai putini avati mari pe Dunare.


Din fericire, datorita locurilor pe care le frecventeaza atunci cand se hraneste, in agataturi sau in marginea curentilor puternici, avatul ramane un peste destul de greu de capturat pentru multi pescari, mai ales pentru cei cu plase. Este motivul pentru care acest peste a ajuns sa fie cea mai la indemana optiune pentru pescarii de spinning care isi incearca maiestria pe Dunare.


La inceput de 2013 ma gandesc – la fel ca in fiecare an- ca avatul merita cu siguranta mai multa atentie si ca sper sa reusesc sa-i acord mai mult timp anul acesta.

TEHNICI DE PESCUIT LA OSCILANTA

Considerate de unii fade si neinspirate, botezate peiorativ “table” sau “tinichele”, oscilantele raman pentru multi pescari de la noi prima optiune pentru rapitor. De ce? Pentru ca nu trebuie sa fii cel mai priceput ca sa prinzi cu ele.
Universalitatea lor este data de faptul ca permit pescarilor permanente inovatii. Cu aceeasi oscilanta se poate pescui diferit de la un pescar la altul sau in lanseuri consecutive. Daca in timp ce cauti pastravul intre ape, la 7-8 metri adancime, jucand lingura lent pe verticala, observi o “muscareala” la suprafata, la lanseul urmator modifici complet metoda de pescuit, incercand sa atragi atentia pestelui din suprafata.
De multe ori, la pescuit- schimbarea rapida, adaptarea imediata la situatia noua, oportunismul- sunt vitale, iar oscilanta ajuta pescarul sa rezolve aceste probleme. Oscilantele sunt naluci metalice cu trei particularitati constructive: forma, grosime si curbura. Combinate, aceste particularitati determina evolutia oscilantei, generand o suma de straluciri si de vibratii care vor fi influentate major de ritmul de recuperare. Rezultatul va fi mimarea unui peste bolnav, panicat, cu miscari haotice.

1. RECUPERAREA CONTINUA

Este metoda cea mai simplă de pescuit cu lingura oscilantă, dar care poate avea rezultate în orice fel de apă şi la toate speciile de peşti răpitori. Un mare avantaj al oscilantelor este acela că pot evolua la orice adâncime. În funcţie de adâncimea la care dorim să evolueze năluca, începem recuperarea mai repede sau mai târziu, raportat la momentul în care aceasta atinge apa.

T1

Recuperarea se face continuu, uniform, până când năluca ajunge la mal. Viteza de recuperare trebuie să fie aleasă în funcţie de oscilantă, mai mare sau mai mică, pentru ca aceasta să aibă o mişcare de oscilaţie stânga-dreapta şi pentru a evita efectul de rotire. Pentru a găsi viteza optimă de recuperare, se fac 2-3 lanseuri în scurt, la vedere. Pentru rezultate cât mai bune şi pentru a acoperi cât mai bine toate ‘straturile’ apei, la lanseuri consecutive, în acelaşi loc, se recomandă recuperarea oscilantei la adâncimi diferite.

tpo04


2. RECUPERAREA “JUCATA” – INTRE APE

Este metoda cea mai folosită la pescuitul ştiucii şi a păstrăvului de lac. Într-un lanseu, oscilanta străbate pe verticală mai multe straturi, explorează mai multe adâncimi, de aceea este poate şi cea mai eficientă. După lanseu, lingura este lăsată să coboare până la adâncimea dorită de pescar, apoi este ridicată scurt (jucată) din vârful lansetei în 2-3 trepte, recuperată continuu 1-2 ture, după care este oprită şi aşteptată iar să coboare. Acest ciclu cădere–ridicare–joc-recuperare se reia până la următorul lanseu.

T2

În funcţie de gradul de activitate al răpitorului, ritmul imprimat nălucii este mai lent sau mai rapid. În acest stil de pescuit, atacul are loc de cele mai multe ori în momentul de repaus (pe cădere) al oscilantei şi de aceea recomand pescarului să urmărească în permanenţă firul, deoarece, dacă atacul este discret, nu este simţit de pescar în lansetă, fiind perceput doar ca o uşoară tresărire a firului. Pentru ca înţepătura ce urmează să fie eficientă, lanseta trebuie să fie orientată cu vârful înspre direcţia lanseului pe tot timpul recuperării.

tpo02

3. RECUPERAREA IN SUPRAFATA

Recuperarea începe imediat, în momentul în care oscilanta atinge suprafaţa apei. Este o recuperare rapidă, efectuată cu vârful lansetei sus, cu zvâcniri scurte din încheietura mâinii, care să imprime lingurii o mişcare ostentativă cât mai zgomotoasă în stratul superficial, asemănătoare pescuitului cu voblere de tip topwater. Această metodă are ca ţintă răpitorii aflaţi în căutarea prăzii la suprafaţa apei. Este recomandată la pescuitul ştiucii în ape mici, pline de vegetaţie, la avat, vara, când urmăreşte şi atacă bancurile de obleţi din suprafaţă, la clean şi păstrăv de lac, în perioadele liniştite când putem localiza muscărerile din suprafaţă.

T3

Momentul atacului este trăit la intensitate maximă de pescar, deoarece este la vedere şi, din această cauză, de cele mai multe ori avem tendinţa de a înţepa înainte ca răpitorul să apuce năluca. Pentru a menţine oscilanta pe suprafaţă, este nevoie de recuperări rapide. Oricât de mare ar fi viteza de recuperare, peştii răpitori se pot mişca şi mai repede, deci există în permanenţă timp pentru atac.

tpo01


4. RECUPERAREA STIL “JIGGING”

Metoda de pescuit este asemănătoare cu pescuitul cu momeli soft. După lanseu se aşteaptă ca oscilanta să ajungă pe fundul apei. Se începe apoi o recuperare în dinţi de fierăstrău, cu mişcări de ridicare a oscilantei de pe substrat, alternate cu perioade de aşteptare şi recuperare a buclei de fir, pentru a permite oscilantei să ajungă înapoi pe fund.

T4

Atacul survine ori în momentul ridicării şi este perceput ca o îngreunare a oscilantei, ori în scurtele momente de cădere, imediat după ce lingura atinge substratul, şi este vizibil – de multe ori foarte slab – pe fir. Pentru ştiucă este o metodă practicată în perioadele reci – de aici şi atacurile de multe ori foarte fine – în ape adânci şi care vizează adeseori capturi capitale. Altfel, este un stil ce se adresează bibanului şi şalăului, peşti ce vânează preponderent în apropierea substratului.

tpo03