JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

DUPA PASTRAVI LA EI ACASA

Asa cum mi-am propus inca din ultima zi a concediului de anul trecut, in a doua jumatate a lunii iunie m-am prezentat pentru cateva zile la intalnirea – care tinde sa devina obisnuinta – cu pastravii norvegieni.

DSCN0931_panorama

Echipa Norvegia 2011 a fost formata din Misu, Alex, Bogdan, subsemnatul, prietenii nostri stabiliti in Suedia Stefan si Marin, precum si unul dintre ginerii acestuia din urma, Andreas.

IMG_1184

Am inceput saptamana dedicata pistruiatilor pe partea suedeza, in imediata vecinatate a granitei cu Norvegia – unde pastravii si lipanii ne-au intampinat de la primele lanseuri.

IMG_1169

Chiar la primul lanseu, Misu a capturat si recordul echipei venite din Romania, un pastrav indigen de cca 1,3kg.

IMG_1134

In cele cinci zile petrecute in Norvegia am pescuit pe mai multe lacuri, rezultatele nelasandu-se asteptate pe niciunul dintre ele.

IMG_6892

Am remarcat – pe lacurile unde pescuisem si vara trecuta – talia mai mare cu cca. 200 de grame a pastravilor (in general, fiecare dintre aceste lacuri are o generatie predominanta).

IMG_1160

Fantaneii locali (arctic char) au raspuns si ei avansurilor noastre, dar intr-un numar mai mic decat in 2010.

IMG_1241

Spre deosebire de anul trecut, cand insectele nu erau inca iesite (excursia s-a desfasurat exact in aceeasi perioada ca in 2010), acum am avut mult de furca cu miliardele de tantari infometati.

IMG_6785

Din acest motiv, fantaneii nu mai atacau pe substrat, ci aproape de suprafata, la o adancime de max. 2,5-3 metri.

IMG_6643

Astfel, desi nalucile folosite au fost aceleasi – oscilante mici si grele – in special modelele austria si taifun – stilul de pescuit a fost unul mult mai dinamic, cu recuperari rapide, accelerari si jerk-uiri ale oscilantelor urmate de scurte pauze in care de cele mai multe ori surveneau atacurile.

IMG_6688

La fel ca si in 2010, am avut in permanenta senzatia ca poti sa prinzi exact atatia pastravi cati iti doresti. Marin a avut si doua capturi remarcabile, un pastrav de cca 1,5kg, precum si unul mai mare, de 2,5 – 3 kg (care din pacate lipseste din colectia de fotografii, fiind capturat chiar in ziua in care noi plecam catre casa).

IMG_6609

Cu biletele de avion Bucuresti – Stockholm si retur cumparate din luna martie, cu masina inchiriata si cu costuri mai mult decat rezonabile pentru cazare, barci si permisele de pescuit, o astfel de vacanta nu depaseste din punct de vedere financiar una similara petrecuta in Delta Dunarii. Este si acesta un motiv pentru care ma voi intoarce la pistruiatii norvegieni ori de cate ori voi avea ocazia.

IMG_1335

NOPTI ALBE SI PASTRAVI

Dupa ce in vara lui 2009 am petrecut o parte din concediu in compania pistruiatilor de pe raul Vefsna, mi-am alocat si anul acesta cateva zile pentru intalnirea pastravilor norvegieni. De data aceasta am ales perioada noptilor albe, pentru a putea petrece mai mult timp pe apa; iar locatia aleasa cu ajutorul a doi romani stabiliti in Suedia – Stefan si Marin – a fost regiunea Gjefsjoen, aflata pe granita dintre cele doua tari scandinave. Munti, lacuri si rauri cat vezi cu ochii; pastravi si reni, cocosi de munte, vulpi, elani si castori intr-o salbaticie tulburata doar de cateva grupuri de pescari in fiecare an.

norvegia08

norvegia03

Am pescuit aproape exclusiv la oscilante, in special la Taifun, Austria si Clyo. Rotativele dadeau si ele rezultate foarte bune, am incercat Axat-ele si am prins cativa pastravi in mai putin de o ora, dar preferatele mele au ramas si dupa acest concediu oscilantele, desi Marin, prietenul si ghidul nostru, a incercat in numeroase randuri sa ma convinga ca rotativele sunt mai eficiente.

norvegia01

norvegia12

Sute de pastravi indigeni de o varietate coloristica impresionanta si de Röding-i (Arctic Char – rude foarte apropiate cu fantaneii de la noi – pentru cei care isi mai aduc aminte de ei) ne-au fost parteneri de pescuit pe durata celor sase zile petrecute in Norvegia.

norvegia10

norvegia07

Am pescuit in conditii din cele mai diverse, infruntand furtuni cu lapovita si temperaturi de peste 25 de grade in aceeasi zi.

norvegia02

norvegia11

norvegia09

Am imbinat drumetiile si pescuit la pastrav, incercand lacuri din ce in ce mai indepartete de tabara. In penultima zi a excursiei am stabilit si un record negativ din punct de vedere al pescuitului, mergand pe munte timp de noua ore, pentru a pescui numai doua. Fiind totusi un iubitor si un fost practicant al drumetiilor alpine si un etern admirator al zonelor salbatice, cu siguranta ma voi intoarce intr-o zi la pastravii de Gjefsjoen.

norvegia04

Un articol mai amplu despre pastravii norvegieni voi incerca sa scriu pentru numarul din august al revistei Superpescar.

norvegia06

norvegia05