JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

HOLBINA 3 BIBANI… SI FOARTE MULTE STIUCI

98 (nouazecisiopt) de zile au trecut de cand pescuisem ultima oara – pe 1 Decembrie la Hreblea, in Delta Dunarii. Am facut un efort de memorie sa-mi aduc aminte de ultima perioada de 98 de zile consecutive fara sa pescuim, dar in zadar. Nu cred ca mai exista astfel de perioade in ultimii 20-25 de ani, iar daca totusi exista, cu siguranta ele se pot numara pe degetele de la o mana.

Nu mai pescuisem la Holbina de exact 7 ani, din martie 2010. Auzisem ca intre timp s-au intamplat schimbari spectaculoase. Multi straini dintre cei cu care am intrat in contact la competitiile internationale, cand auzeau ca suntem din Romania, tineau sa ne precizeze cu mandrie ca au fost la pescuit la Holbina.

Am “aterizat” la Holbina vineri dupa-amiaza pe o ploaie extrem de neprietenoasa. Spre seara am iesit vreo 30 de minute pe apa pentru a ne aduce aminte cum se face un lanseu. Am avut cateva atacuri, dar n-am reusit sa concretizam nici unul dintre ele.

Sambata am stat in barca aproape toata ziua, cu o pauza de vreo doua ore la pranz. Desi stiucile de Holbina nu erau extrem de active, am reusit sa aducem in barca 17, dintre care 4 peste 70cm si inca 5 intre 60 si 70cm. Chiar daca evenimentul la care am participat s-a numit “Cupa Paul Badea”, in memoria unuia dintre cei trei pasionati care au transformat Holbina intr-un adevarat paradis pentru pescari, multe dintre echipele participante- printre care si noi- nu au tratat neaparat acest eveniment ca pe un concurs de pescuit in adevaratul sens al cuvantului, ci mai degraba ca pe o intalnire amicala cu oameni cu care impartasesc aceeasi pasiune pentru pescuitul la stiuca in Delta Dunarii.

Au fost totusi si vreo 5 echipe care au tinut sa-si demonstreze suprematia la Holbina, preferand sa ramana pe apa inclusiv in timpul pauzei de pranz, iar pentru a nu diminua din meritele castigatorilor, trebuie sa mentionez echipele clasate pe primele trei locuri: David Neacsu – Ionut Ionita, Gologan Ion – Dragos Ionita, Cristi Buliga – Tony Delalande. Spre rusinea mea, nu am retinut numele autorilor capturii concursului, dar a fost vorba de o stiuca de 98cm.

Noi am fost pe locul 4. Mentionez acest lucru strict pentru a rememora faptul ca pentru mine este a treia clasare pe locul 4 la Holbina din 3 participari la evenumente de acest fel; precedentele doua, in echipa cu Malin Musatescu la Stuf-fish in primavera lui 2009 si in echipa cu Andy Arif la Pikemaster in toamna aceluiasi an.

Recunosc, chiar daca nu mi-am exprimat niciodata parerea in mod public, m-am numarat multa vreme printre cei sceptici in ceea ce priveste transformarile de la Holbina; probabil ca si influentat de aceia care dupa experiente de pescuit pe aceasta locatie imi povesteau de conditiile namaipomenite de cazare, masa, despre pachetul de mancare pe care-l primesti in barca sau alte asemenea aspecte care tin strict de confort. Dupa ce am vazut la fata locului ce s-a intamplat in ultimii 10 ani la Holbina, pot sa afirm cu subiect si predicat ca principalele si cele mai importante schimbari au fost facute pentru pesti, pescari si pescuit.

Am fost realmente impresionat de pontoanele cu prize individuale, de canalele sapate prin stuf pentru a permite circulatia pestilor si oxigenarea apei, sau intr-un cuvant de grija noilor proprietari ai incintei de la Holbina pentru pesti si pescari. Am pescuit in multe locatii din Europa, dar nicaieri nu am intalnit ceva similar. Doar dupa ce ajungi la Holbina si vezi cu ochii tai schimbarile care au avut loc acolo intelegi ca este o obligatie pentru tine ca pescar sportiv sa sustii cu mijloacele de care dispui acest gen de proiecte. Delta Dunarii ar avea nevoie de mai multi oameni ca cei care administreaza acum incintele de la Holbina 3 Bibani.

PS. In perioada scursa de la data la care am scris aceste randuri (dar n-am putut sa le public mai devreme din cauza unor probleme tehnice), Malin Musatescu a fost numit guvernator al Deltei Dunarii. Este unul dintre putinii oameni pe care ii cunosc si de ale carui bune intentii sunt convins in totalitate. Vreau sa ii urez mult succes in noua functie si sa il asigur si din acest colt de pagina de sustinerea noastra totala si neconditionata. Iar pentru a lega cumva evenimentul de subiectul acestui articol, sper ca va reusi sa foloseasca Holbina 3 Bibani drept exemplu de proiect de dezvoltare durabila pentru intreaga Delta a Dunarii.

2016 LA FINAL

Recent s-a incheiat editia 2016 a CNS Neumarkt. Pentru noi, una cu noroc. Am reusit sa devenim si in echipa campioni nationali, dupa ce reusisem si la individual aceasta performanta – Eugen de trei ori – in 2006, 2013 si 2014, iar eu o singura data, in 2008.

Dupa ce in ultimii ani am reusit mereu sa ne clasam intre primele locuri ale CNS Neumarkt, cel mai greu pentru noi e sa reusim sa mai gasim motivatia necesara unei astfel de performante. O sa incerc sa fac o foarte scurta trecere in revista a celor 6 concursuri LRS 2016, cu scopul principal de a evita “informarile” facute de diversi zvonaci cu privire la orele noastre de antrenamente, care pot avea “darul” de a indeparta eventuali noi participanti la etapele LRS. In 2015, de exemplu, am aflat ca am stat cateva zile intregi pe Snagov inaintea etapei de acolo. In realitate fusesem doar doua zile, iar in cea de-a doua dintre aceste doua zile vantul ne-a trimis la mal inainte de pranz. O zi si jumatate au fost si singurele noastre partide de pescuit pe Snagov in 2015, cu exceptia zilelor de antrenament oficial si concurs.

CUPA LIGII. Sarulesti -aprilie 2016. Primul concurs organizat de LRS in 2016 a fost Cupa Ligii de la Sarulesti. Am facut 4 antrenamente de cate o zi cu rezultate amestecate. Ne-am dat seama ca n-o sa fie o problema sa prindem 5 pesti pe mansa, dar salaii mari erau greu de gasit. Am reusit totusi in prima mansa sa aducem in barca doi pesti remarcabili – de 67 si 79cm(captura concursului), cu ajutorul carora am ramas pe primul loc si dupa doua din cele trei manse, chiar daca ziua a doua a fost una destul de slaba pentru noi.

In ziua a treia ne-am revenit putin, suficient cat sa reusim sa ne clasam la final pe locul al treilea. A fost primul podium pentru noi la Cupa Ligii si de asemenea, prima clasare pe podium la Sarulesti.

ETAPA 1. Delta Dunarii – iunie 2016. Am incercat sa facem un antrenament in weekendul anterior concursului. Fiind primul weekend dupa prohibitie, densitatea de barci cu participanti la etapa era destul de mare si aproape toti se plangeau ca au avut rezultate slabe sau foarte slabe, astfel incat n-am avut rabdare sa pescuim decat vreo 3-4 ore pe zona de concurs. Am prins o singura stiuca pe lacul Isac, la spinnerbait. In antrenamentul oficial am incercat sa acoperim o suprafata cat mai mare de apa, dar n-am reusit sa prindem nici un peste punctabil.

Singurul ghiol in care nu incercasem era Chiril-ul. In prima mansa am luat decizia inspirata sa mergem direct pe Chiril, incurajati si de Ionut, care prinsese acolo o stiuca in ziua antrenamentului oficial, dar si descurajati de propriile rezultate de pe toate celelelte ghioluri. Am reusit sa punctam in prima mansa cu 4 bibani si doua stiuci, iar in cea de-a doua cu 2 bibani si 4 stiuci, toate stiucile in ultima ora de concurs. Foarte putini pesti, dar suficienti ca sa ne situeze la final pe ultima treapta a podiumului.

ETAPA 2. Bicaz – iulie 2016. Pentru etapa de la Bicaz ne-am antrenat in ultima saptamana in care era permis acest lucru timp de o zi intreaga (marti) si inca vreo 6 ore impartite in doua zile (luni si miercuri). La concurs am mizat in special pe clean si am reusit sa atingem limita de 20 de cleni in fiecare mansa.

In mansa a doua am prins si doi pesti remarcabili – 42 si 45 de centimetri. Cred ca sunt mai mult de 10ani de cand am mai reusit sa prindem pe Bicaz, in aceeasi zi, doi cleni de aceasta dimensiune. Am terminat concursul pe locul 2.

ETAPA 3. Belis – august 2016. La Belis n-am fost deloc la antrenamente. Am intrat in antrenamentul oficial cu gandul de a incerca sa acoperim o suprafata cat mai mare din zona de concurs. Ne-am plimbat foarte mult, am pescuit destul de putin. Pesti am prins foarte putini, trasaturi – de asemenea- razlete. In concurs am reusit sa punctam cu 5 cleni in prima mansa si cu 7 in cea de-a doua. A fost un concurs in care in general s-a prins foarte slab. Nici o echipa nu a reusit sa atinga baremul de 20 de pesti in nici una dintre manse; de fapt, ca sa fiu mai exact, nici o echipa nu a reusit sa prinda 20 de pesti adunati din cele doua manse. A fost acel gen de concurs in care unul sau doi pesti in plus pe mansa te urcau 5-10 locuri in clasamentul etapei. Din pacate n-am avut inspiratia necesara sa prindem acei cativa pesti si am terminat concursul doar pe locul 11. Cea mai slaba clasare a noastra in 2016, care nu a intrat in calculul clasamentului final.

ETAPA 4. Valea Argovei – septembrie 2016. Pentru etapa de pe Vale am facut doua antrenamente. La primul am pescuit doua zile din barca cu Alex T, Eugen fiind plecat la mare. Daca imi aduc bine aminte, in doua zile am prins in doi oameni trei pesti punctabili: un salau si doi bibani. Plus niste bibani mici, niste strapi si o stiuca. Cel de-al doilea antrenament a fost de o singura zi si am fost impreuna cu Eugen. Atunci am reusit sa prindem trei salai si cativa bibani punctabili. In antrenamentul oficial am insistat destul de putin pe locuri, incercand sa verificam cat mai multe, dar oricum, am avut foarte putine trasaturi. Am fost convins ca o sa fie un concurs cu putine capturi.

Daca cineva imi spunea ca o sa fie echipe care o sa puncteze cu 40 de pesti in cele doua manse ii ziceam ca e nebun. Si totusi, au fost 5 echipe care au reusit sa-si prinda toti pestii. Noi am fost una dintre ele. In prima mansa 13salai si 7bibani, in cea de-a doua 20 de salai, dupa ce in prima jumatate a mansei punctasem déjà un salau si 19 bibani. La final, locul 5.

ETAPA 5. Snagov – noiembrie 2016. Pentru Snagov n-am avut timp decat pentru o zi de antrenament cu o saptamana inainte de concurs. Atat acea zi cat si antrenamentul oficial cred ca au fost cele mai slabe partide de pescuit ale noastre din ultimii 5 ani pe Snagov.

Desi ne-am dat seama ca stiucile o sa conteze foarte mult in concurs, am decis sa mizam in special pe biban. Am prins 15 in prima mansa si 12 in a doua. Suficienti cat sa prindem ultima treapta a podiumului de etapa si prima pozitie in clasamentul final 2016.

Lipsa timpului liber pentru pescuit este o realitate pentru marea majoritate a pescarilor din Romania, insa pescuitul de competitie amator – asa cum este cel de la noi – nu implica atat de multe zile de stat pe apa cum ar putea avea unii impresia.. Trairile din timpul unui concurs de pescuit merita insa orice efort pentru a putea participa, indiferent daca ai sau nu timp de antrenamente.

BICAZ 2016

Inceputul lunii iulie ne-a gasit la Bicaz, pentru participarea la doua concursuri: Bibanmania 4 si etapa a doua a CNS-LRS Newmarkt 2016. In primul dintre aceste doua concursuri au punctat exclusiv bibanii – cei mai mari 5 pe mansa, iar in cel de-al doilea bibanul si cleanul – cei mai mari 20 de pesti din cele doua specii pe mansa.

Bibanmania este un proiect din care am facut parte la primele trei editii. Anul acesta, in special din lipsa de timp, am preferat sa fim parte a acestui concurs strict in calitate de participanti. Din pacate pentru noi, nu am reusit sa gasim bibanii cei mari in cele trei zile (una de antrenament official si doua de concurs propriu-zis), astfel incat la finalul concursului ne-am clasat pe locul 8, cel mai slab din istoria participarilor noastre la Bibanmania.

Etapa de la LRS a insemnat un concurs in care ambitiile erau mult mai mari, echipe mai multe si mai puternice si, in consecinta, mult mai solicitant. Desi pana acum concursurile de la Bicaz au fost dedicate exclusiv bibanului, anul acesta toate echipele au ales sa pescuiasca in special dupa clean. Recunosc, personal am fost surprins de acest fapt, intrucat o buna parte dintre participanti au destul de putina experienta in pescuitul la aceasta specie dificila. Sunt 100% convins ca daca si-ar fi evaluat corect capacitatea si sansele, foarte multe din cele 31 de echipe prezente la etapa de la Bicaz ar fi putut obtine rezultate mult mai bune antrenandu-se la biban si pescuind si in concurs tot dupa biban.

In prima mansa am pescuit destul de mult pe zonele pe care avusesem atacuri in vinerea antrenamentului oficial. Am reusit sa prindem foarte repede 20 de pesti punctabili, dupa care am insistat pe o zona in care avusesem capturi mai insemnate ca dimensiuni. Am reusit pana la finalul mansei sa mai inlocuim din pestii mici, dar nu intr-o masura esentiala, astfel incat am ocupat la finalul zilei doar locul 4.

In mansa a doua am pescuit mult mai static si am reusit sa strangem primii 20 de pesti punctabili mult mai tarziu. Am adus in barca si doua capturi notabile – 41 si 45cm – care ne-au ajutat sa castigam aceasta a doua mansa si sa urcam astfel pe a doua treapta a podiumului acestei etape si sa intram si in posesia premiului pentru cel mai mare peste din concurs.

Nalucile cele mai productive pentru noi in acesta etapa au fost voblerele StrikePro CrankyDeep si Daiwa Silvercreek si rotativele Berti Axat nr.1. Sunt -in fapt- nalucile cu care pescuim cel mai frecvent atunci cand specia tinta este cleanul.

Nu pot sa nu remarc faptul ca ambele concursuri au fost castigate de echipa din carea facut parte Robert Boanta. La Bibanmania impreuna cu Stefan Stoica, iar la etapa CNS-LRS impreuna cu coechipierul sau traditional, Andrei Sava. Se pare ca Robert a devenit un adevarat specialist la Bicaz, avand si in trecut rezultate remarcabile pe aceasta pista.

Urmeaza o noua etapa de clean-biban, la Belis, unde anul trecut nici o echipa nu a reusit sa adune in live-well 20 de pesti in ambele manse. Deci, probabil, un concurs mult mai greu si mai solicitant decat etapa recent desfasurata la Bicaz. Fire intinse tuturor participantilor!

NEAGRA, FARA FILARET

Filaret Cimpoiesu a fost tehnicianul care s-a ocupat de soarta pastravilor de pe Neagra in ultimii ani. De la primul contact pe care l-am avut cu acest rau, in urma cu 15-20 de ani, am remarcat in Filaret un pescar pasionat, dedicat deopotriva gestionarii durabile a resursei acvatice din raul pe care-l avea in grija.

Din pacate, Filaret s-a stins in iarna trecuta, lasand in urma un rau minunat, probabil unul dintre cele mai bine ingrijite rauri de munte din tara- dar si regretele celor care l-au cunoscut si un post inca liber la Ocolul Silvic Brosteni. “Nimeni nu poate sa-l inlocuiasca pe Filaret!” ne-a spus doamna care ne-a eliberat permisele de pescuit.

Am incercat sa gasim o parte buna in faptul ca pe Bicaz nu aveam voie sa pescuim saptamana aceasta si am facut o scurta excursie pe Neagra. Am aflat din start ca anul acesta nu se pescuieste decat pe Neagra Inferioara (mai jos de confluenta cu Negrisoara), intrucat s-au facut populari.

Nu mai pescuisem pe aceasta zona de foarte multi ani. Fiind zona cea mai pescuita, in general o evitam, in ciuda faptului ca in trecut am avut capturi importante.

Am gasit raul cu un debit foarte crescut si o apa cam tulbure pentru gustul nostru, dar acceptabila pentru pescuit cu rotative.

Nici nu apucasem sa facem primele lanseuri si am inceput o lupta grea cu “stolurile” de tauni si tantari. Nu stiu ce s-a intamplat anul asta, dar sunt mai multi ca oricand. Am remarcat acest fapt si in Delta, cand masina ne-a fost invadata de zeci de tauni in cateva clipe de neatentie.

Am pescuit exact 6 ore, intre 10.00 si 16.00 si am prins, in doi pescari, circa 30 de pastraviori. Cei mai mari nu au depasit 17-18 cm, iar majoritatea aveau undeva intre 10 si 15cm.

Am folosit aproape exclusiv rotative mici, dar din cauza debitului foarte mare era greu sa gasesti locuri in care sa lansezi. Practic in fiecare loc in care apa statea putin, aveai cel putin un atac.

Din pacate, pastravii cei mari nu ne-au bagat deloc in seama. Poate a fost o zi proasta, poate nivelul crescut si turbiditatea apei, poate ca n-am gasit noi reteta castigatoare sau poate a fost din cauza furtunii care a inceput la ora 16. Sau poate ca pur si simpul pastravii cei mari s-au dus odata cu protectorul lor.

Ne-am bucurat totusi ca sunt multi pesti mici, ca doamna de la permise spusese adevarul: Neagra si Negrisoara au fost populate de curand. Neagra pare sa aiba viitor; iar daca se va gasi un technician pasionat, acest viitor poate sa fie pe masura trecutului si renumelui acestui rau minunat.

START 2016

In weekendul recent incheiat a avut loc in Delta Dunarii, pe “natural”, zona Uzlina-Isac, cupa Herakles, prima etapa a CNS Spinning LRS 2016. Dupa o lunga asteptare, pescarii de spinning din Romania si-au incrucisat din nou lansetele in incercarea unei clasari cat mai bune in etapa de debut. De remarcat faptul ca acesta etapa a fost concursul organizat de LRS cu cea mai numeroasa participare – 56 de echipe de cate doi pescari fiind prezente la fluierul de start al arbitrilor.

Spre deosebire de etapa din Delta de anul trecut, cand majoritatea echipelor au reusit sa-si atinga tinta de 10 stiuci pe mansa, anul acesta pestii punctabili au fost mult mai putini, in ciuda faptului ca au punctat si bibanii de peste 25cm.

Pentru noi, antrenamentele au fost aproape dezastruoase, o singura stiuculita prinsa in jumatate de zi de pescuit cu o saptamana inainte de concurs si nici un peste punctabil in vinerea antrenamentului official. Dintr-un motiv aproape prostesc am ales sa pescuim in prima mansa pe lacul Chiril. Ne-am spus ca daca pe restul lacurilor am incercat in antrenamentele oficiale si nu am prins nimic, mai rau de atat nu are cum sa fie… Si a fost o decizie mai mult decat inspirata. Dupa trei ore din prima mansa punctasem déjà cu trei bibani si doua stiuculite. Pana la finalul mansei nu am reusit sa mai aducem in barca decat un singur biban de 25cm. Acesti sase pesti ne-au urcat totusi la finalul zilei pe locul 4.

Ca un fapt inedit, doi dintre cei sase bibani punctabili au atacat la spinnerbait mare, cu skirt, pentru stiuca, iar cele doua stiuci au fost pacalite de un micro-spinnerbait de biban, pescuit cu echipament light, fara struna, motiv pentru care si drillurile au fost cu ceva peripetii si s-au incheiat cu doua mincioage pline de iarba urcate in barca.

In masa a doua am plecat printre primii – tot catre Chiril. In primele 5 ore ale mansei nu am reusit sa punctam decat cu doi bibani, dar din fericire pentru noi, am reusit sa gasim “reteta” pentru stiuci (un pescuit foarte rapid, la oscilante – eu la Linx argintat, Eugen la Semiluna galbena) cand mai aveam trei ore. Am reusit ca pana la finalul mansei sa punem in minciog 9 stiuci, dintre care 4 au depasit “bariera” de 40cm. Au fost suficiente pentru a ne ajuta ca la finalul concursului sa ocupam ultima treapta a podiumului.

In prima mansa am prins toti pestii punctabili la spinnerbait, doi bibani la spinnerbait cu skirt, iar restul de doi bibani si doua stiuci la micro-spinnerbait cu agrafa armat cu microjig si grub mic. In cea de-a doua mansa, un biban a preferat acelasi tip de micro-spinnerbait, un biban si o stiuca i-am prins la oscilanta Linx nr.2 argintat, iar trei stiuci la oscilanta Semiluna galbena.

In mansa a doua am avut si un mic incident, cu un Gopro avariat, motiv pentru care a trebuit sa pescuim destul de mult timp amandoi de pe platforma din spate. Fimele rezultate sunt destul de inestetice, nu sunt nici foarte artistice, dar reprezinta dovada ca ne prindem pestii in mod cinstit, daca exista cineva care se indoia de asta. Cel putin din acest punct de vedere, introducera obligatorie a filmarilor este o decizie foarte inspirata a AG a LRS.

Per total, cred ca a fost un concurs reusit. Daca in ceea ce priveste organizarea ne asteptam ca ea sa fie impecabila, baietii de la Esox fiind adevarati specialisti in domeniu, in ceea ce priveste numarul de capturi, situatia ne-a depasit cu mult asteptarile. Desi vineri seara am pronosticat ca maxim 10 echipe vor reusi sa prinda pesti punctabili, in cele din urma 41 de echipe din cele 56 au reusit sa puncteze cel putin un peste.

In ceea ce priveste numarul de capturi, parerile sunt impartite: unii considera ca asa arata un concurs reusit, in care pestii sunt foarte greu de adus in barca, iar altii sustin ca ar fi fost foarte bine daca bibanul ar fi punctat de la 20cm. In sistemul actual de punctare, in care fiecare peste puncteaza cu patratul lungimii sale, reducerea limitei minime la 20cm pentru biban nu ar fi influentat clasamentul aproape deloc. Personal, cred ca atat unii cat si ceilalti au partea lor de dreptate. Cert este – asa cum am mai spus in repetate randuri – ca indiferent de sistemul de punctare, de speciile punctabile sau de dimensiuni minime, INTOTDEAUNA vor iesi castigatori cei care prind peste.

Urmeaza doua etape de clean-biban, la Bicaz si Belis-Fantanele, probabil singurele locatii din tara in care se pot organiza concursuri in perioadele caniculare. Speram sa fie doua etape cu mai multi pesti pe fisele tuturor concurentilor. Dar in special pe ale noastre! 🙂

DELEGYHAZA BASS-TRIP

Planuim acest basstrip la Delegyhaza de cateva luni bune impreuna cu Cristi, care a fost pionul principal in organizarea excursiei, cu Soni, gazda noastra ospitaliera, cu Stefan si George, “virusati” de pescuitul la acest peste minunat, la fel ca si noi.

Se implinesc anul acesta opt ani de la primul contact cu bassii din Italia cu ocazia CM de Bass de pe Lago di Garda. Ne-am adus aminte in numeroase momente si ne-am amuzat de cat de naivi eram atunci in ceea ce priveste bass-ul. Aveam ceva cunostinte teoretice, din filmele de pe internet, iar la primele lanseuri de pe Fiume Brenta ne asteptam ca bassii sa ne sara singuri in barca. Cu timpul am inteles ca tocmai in asta consta principala calitate a pescuitului la bass… in dificultatea cu care il poti captura, mai ales in unele perioade.

De atunci, nu am ratat nici un prilej de a ne reintalni cu acesti rapitori. Pentru mine a fost a cincea excursie in Ungaria in cautarea bass-ului si a doua la Delegyhaza. La prima excursie, in iunie 2013, am avut parte de o  vreme foarte calda, iar pestii erau extrem de activi, atacand furibund naluci cu reactivitate foarte mare; am prins atunci foarte multi bassi, toti la spinnerbait.

Din pacate, anul acesta am avut parte de o racire destul de accentuata a vremii chiar in perioada petrecuta la Delegyhaza. Am alternat doua stiluri diferite de pescuit: un pescuit in viteza, la naluci reactive, in special la spinnerbait si dynamic-jig cand soarele incepea sa aiba ceva forta si un pescuit mai static, la naluci soft in monturi texas sau cu carlige offset/swimbait lestate in orele in care vremea era mai rece. Capturile – peste 20 de pesti prinsi in doi pescari in doua zile si jumatate de pescuit – au fost impartite in mod egal intre aceste doua tipuri de abordare. Multi pesti au depasit bariera de 40cm, iar cei mai mari au avut 45 si 47 de cm.

Bass-ul a fost introdus in balastierele de la Delegyhaza in 1992 pentru a diminua populatia de somn pitic ce facea ravagii printre celelalte specii de pesti prezente. In cativa ani, somnul pitic a disparut cu desavarsire, iar bass-ul convietuieste cu crapii, carasii, amurii, stiucile, bibanii si somnii de acolo.

Si ca in toate tarile in care exista acest peste, au aparut si magazinele de scule de pescuit dedicate lui aproape in totalitate. In dupa-amiaza celei de-a doua zile petrecute in Ungaria, am facut o scurta plimbare pana in Budapesta, pentru a vizita magazinul wobblerek.com. Un magazin aflat pe malul Dunarii, gandit exclusiv pentru pescarii de rapitor, in care am admirat o diversitate foarte mare de naluci high-end, majoritatea dedicate pescuitului la bass.

Ca si la precedentele excursii in Ungaria, am remarcat faptul ca vecinii nostri maghiari sunt mai evoluati decat noi in ceea ce priveste respectul fata de natura, ape si pesti. Chiar daca Soni ne-a povestit ca au si ei probleme cu pescarii, care “fura” bassi (in Ungaria este interzisa cu desavarsire retinerea acestor pesti), diferenta fata de ce se intampla in Romania este inca una foarte mare. Daca pun la socoteala si faptul ca pretul pentru  trei zile de pescuit, casa, masa si barca a fost de cca 800 de lei pentru doi pescari, ma gandesc ca excursii de genul acesta ar trebui facute mai des. In incheiere, va invit sa parcurgeti o galerie foto cu cele mai reusite fotografii cu capturile noastre de la Delegyhaza.

PASTRAVI DE MAI

In copilarie era ziua internationala a muncii; cu defilari, parade si mitinguri regizate in cinstea conducatorului iubit… “Rade iarasi primavara/ Peste campuri peste plai/ Veselia umple tara/ C-a venit intai de mai”, iar in adolescenta, in primul cincinal al anilor ‘90 a fost deschiderea sezonului estival pe litoralul romanesc. De-abia in 1996 am cunoscut adevarata semnificatie a datei de intai mai: deschiderea sezonului de pescuit la pastrav. Parca nici nu-mi vine sa cred ca au trecut de-atunci 20 de ani…

Am pastrat traditia si anul acesta, cu o saptamana intarziere cauzata de suprapunerea Pastelui Ortodox cu data de 1 mai. In weekendul recent incheiat am facut o excursie de 3 zile la munte pentru a incerca sa pacalim vigilenta pistruiatilor. Startul a fost greoi… la inceputul saptamanii trecute am dat cateva zeci de telefoane pentru  a ne procura premise… si am reusit cu greu prin amabilitatea lui Tavi Voinea, si el un pasionat pescar de pastrav din Sibiu, care insa nu a avut prea multe cuvinte de incurajare.

Din pacate, gestionarea defectuoasa a resursei piscicole din apele Romsilva a lasat urme destul de adanci… daca in urma cu 10-15 ani reuseam sa prindem intr-o zi mai multi  pastravi de om, anul acesta am reusit sa pacalim doar cativa in cinci oameni in trei zile. Atunci – la inceputul anilor 2000, ne imaginam ca mai rau nu se poate, dar din pacate istoria ne-a demonstrat contrariul.

Sunt mai convins ca oricand ca singura varianta viabila si durabila pentru lacurile si raurile de munte este concesionarea lor si gestionarea fondului piscicol de catre asociatii de pescari. Asa cum se intampla astazi pe Tarnava Mare, dupa modelul mai tuturor tarilor invecinate.

Am pescuit pe mai multe lacuri de munte din judetele Sibiu, Alba si Valcea. Cel mai mare soc l-am avut la Oasa, unde un calugar care trecea cu barca pe langa noi ne-a spus (citez din memorie): “…sa stiti ca nu e peste aici. Puteti sa incercati, nu vreau sa va descurajez, dar eu n-am mai vazut un peste de ani de zile! Nu vedeti ca nici broaste sau boisteni nu mai sunt, au curentat tot!…”.

Realitatea este ca padurarii, cabanierii de la Cabana Oasa si calugarii de la Manastirea Oasa au toti diverse variante de povestiri in care pastravii sunt, fara exceptie, victime. Ale plaselor, ale curentului electric, ale nepasarii sau pur si simplu ale unei epoci pe care se straduiesc s-o depaseasca.

Performerul detasat al excursiei a fost prietenul nostru, craioveanul Marius Ticu care a reusit sa scoata pentru fotografie un superb exemplar de pastrav indigen pe care noi l-am apreciat undeva intre 4 si 5kg. Spre satisfactia noastra, taifun-ul a fost din nou “vinovat” pentru aceasta minunata captura. Performanta lui este cu atat mai laudabila cu cat – desi indeplinea toate conditiile legale sa sacrifice acest peste – a preferat sa-i redea libertatea imediat dupa fotografiere.

“Catch & release” autentic, asa as numi gestul lui Marius. Aviz “sportivilor” care au inceput sa umple internetul cu filme cu eliberari de pesti in locatii in care se pescuieste exclusiv in regim “catch & release”. Imi doresc sa-i vad pe toti acesti pescari dovedindu-si sportivitatea pe ape publice, nu in lacuri si incinte unde proprietarii ii obliga sa elibereze pestii prinsi.

Chiar daca din punct de vedere al numarului de capturi nu a fost o excursie foarte reusita, bucuria de a petrece cateva zile in natura a fost uriasa. Parca atunci cand in fata ti se asterne o panorama de vis, cu crestele muntilor inca inzapezite si respiri aerul proaspat cu miros de brad treci mai usor peste faptul ca pestii nu iti perturba linistea decat foarte rar.

Vom reveni la munte cat de curand si ori de cate ori vom avea cateva zile libere. Cu siguranta la un moment dat si pestii ne vor rasplati devotamentul. Cu promisiunea ferma ca se vor intoarce – ca intotdeauna – in apa.

CUPA LIGII – RELAX TROPHY 2016

Dupa o pauza de aproape 5 luni, sezonul competitional LRS 2016 a debutat cu Cupa Ligii – Relax Trophy, desfasurata in weekendul trecut, la Sarulesti.


Desi initial eram destul de decisi sa nu participam la acest concurs, inclusiv pentru a putea participa la un eveniment petrecut in familie exact in weekendul cu pricina, in ziua in care am vazut ca lista de participanti este aproape integral completata, am realizat ca nu putem sta acasa.


Au urmat trei antrenamente, in trei weekenduri consecutive, in care am reusit sa reperam cateva locuri care tineau peste in mod constant. Adevarata incercare era insa sa gasesti locuri in care sa poti spera la capturi care sa conteze in clasament;  salai de peste 50cm.


Strategia de baza a fost – ca in cazul majoritatii echipelor prezente – sa ne prindem 5 salai punctabili cat mai repede, dupa care sa incercam sa pescuim pe locuri mai izolate si mai putin pescuite (desi sunt  aproape imposibil de gasit in conditiile unui concurs cu 50 de barci).


In prima zi am reusit sa prindem primii 5 pesti din primele doua locuri in care am pescuit. Doi dintre ei – 52 si 61cm – aveau sa ramana in fise si la finalul mansei. Eugen a insistat sa pescuim la “Rapa mica de la tigani” in cautarea unor exemplare mai “imbracate”, desi in ultimii ani avusesem rezultate foarte slabe in acest loc.


Dar inspiratia lui avea sa ne aduca in lansete doua exemplare superbe de 79 si 67cm, care ne-au ajutat sa castigam detasat prima mansa a concursului.


Am folosit – pe toata durata concursului – lansete Daiwa Steez de diverse puteri si actiuni, echipate cu mulinete Daiwa Infinity Q, Certate, Steez, Caldia. Salaul de 79cm a fost capturat cu lanseta Daiwa Steez, mulineta Daiwa Certate, fir Stroft GTP, jig Gamakatsu si shad Daiwa D-Fin de 10cm.


In mansa a doua am alergat mult mai mult in cautarea primilor 5 pesti, iar cand am reusit intr-un final sa-i adunam, am realizat ca sunt numai pesti foarte mici, intre 41 si 44cm. In ultimele trei ore ale zilei am cautat pesti cu care sa-i inlocuim, dar din pacate pentru noi am reusit o singura captura notabila, un salau de 62cm.


Datorita avansului considerabil din prima zi si faptului ca echipele clasate pe locurile imediat urmatoare nu au avut nici ele rezultate prea bune in aceasta mansa, am ramas si dupa a doua zi pe primul loc, dar la distanta foarte mica de urmatoarele echipe. Ecartul a scazut de la 38cm la numai 2cm dupa aceasta mansa secunda.


In ultima mansa am ales sa pescuim pe apa mica, la “Moara”, unde cateva echipe avusesera rezultate foarte bune in ziua precedenta. Am strans repede 5 pesti, de 41-44-50-56-57cm, dupa care am cautat in alte locuri sa inlocuim macar cei doi pesti mici. Am reusit s-o facem, dar cu pesti foarte putin mai mari (doi salai de 45cm.). Au fost totusi acei 5 centimetri care ne-au mentinut pe ultima treapta a podiumului, in lipsa lor am fi terminat concursul pe locul 4.


Pe langa faptul ca a fost prima data cand am fost in postura de a lupta pentru un loc pe podium la Sarulesti, ramanem si cu amintirea unei capturi absolute memorabile. Salaul de aproape 8kg prins de Eugen in prima mansa a fost in final cel mai mare salau prins in concurs si ne-a adus si trofeele si premiile acordate pentru aceasta performanta.

Concursurile cu aditionare de centimetri sunt mult mai disputate decat cele cu puncte mansa. Problema e ca norocul poate juca un rol mult mai important in stabilirea ierarhiei finale. Rezultatul nostru de la Sarulesti sta marturie acestei teorii. O mansa excelenta in prima zi ne-a mentinut pe podium in ciuda unei manse secunde foarte slabe. Daca pentru o etapa de campionat este un algoritm ineficient, acolo fiind nevoie sa alegi cei mai constanti pescari drept castigatori, pentru un concurs din afara punctelor din CNS-LRS Newmarkt este o decizie inspirata, pastrand un suspans mult mai mare pana la final. Ca dovada, am pierdut primul loc la 7cm, locul 2 la 2cm si am castigat locul 3 la numai 3cm fata de locul 4 si la 10cm de locul 5. Un singur peste in plus sau in minus al oricarei echipe clasate intre primele 5 ar fi putut schimba radical clasamentul.


La finalul acestui concurs maraton (3 manse a cate 9 ore), ramanem cu primul nostru podium la Sarulesti, reusind ca confirmam prestatia onorabila de la etapa de campionat din toamna trecuta, cu o captura cum noi n-am mai prins niciodata pe acest lac, si cu amintirile unui concurs reusit si dinamic, in care organizatorii si sponsorii au facut eforturi absolute remarcabile, pentru care merita toate felicitarile.

La final va invitam sa urmariti drilul cu cea mai importanta captura a noastra de la Cupa Ligii – RELAX Trophy 2016:

FINAL DE AN CU GURA MARE

2015 a ajuns la final. Pentru oamenii normali, sfarsitul anului este perioada in care se relaxeaza in sanul familiei la o cana cu vin, cateva sarmale si o felie de cozonac. Pentru posesorii de lansete si naluci, temperaturile neobisnuit de mari ale acestui sfarsit de an au reprezentat un imbold pentru o ultima iesire in natura, in cautarea rapitorilor. In timp ce in Bucuresti apareau totusi primii fulgi de zapada, la invitatia lui Andrei Sava, am facut (Bogdan Doncea Cox, Adi Spiac,  Andrei Sava si subsemnatul) o excursie de doua zile la Bokod in incercarea de a vedea pentru ultima data in acest an cum arata un bass.

Mai pescuisem la Bokod in 2010 si 2011, dar prietenii nostri din Arad- Timisoara au aflat de la niste pescari maghiari ca termocentrala care-si varsa apele din procesul de racire in lac, asigurand astfel o temperatura mai crescuta a apei cel putin in zona canalului de varsare urmeaza sa fie inchisa de la 1 ianuarie 2016. Era practic ultima sansa de a pescui iarna la Bokod cu sanse mari de a captura bass, peste care in conditii normale de temperatura este foarte putin activ in aceasta perioada.

Am avut placuta surpriza ca la fata locului sa ne intalnim si cu Kicsi Sandor care pescuia si el impreuna cu alt prieten caruia – spre rusinea mea – nu i-am retinut numele. Kicsi Sandor este un pescar roman stabilit in Ungaria, foarte pasionat de pescuitul bass-ului, care a devenit in ultimii ani un fel de ghid al romanilor care doresc sa-si incerce norocul in tara vecina in capturarea acestui minunat peste. Acum  doi ani, el a fost cel care ne-a inlesnit excusia la Delegyhaza, despre care am scris la vremea respectiva cateva randuri.  Atunci nu am avut ocazia sa-l cunosc, el fiind retinut de probleme de serviciu, dar am avut aceasta placere acum, la Bokod.

 

Excursia a inceput destul de prost. Am ajuns la punctul de eliberare a permiselor, dar eu si Cox, neavand permisul unguresc pe 2015 (corespondentul permisului ANPA de la noi), nu am putut sa platim nici permisele pentru Bokod. Fiind final de an, permisele pe 2015 nu mai puteau fi eliberate. Totusi, casierul – impresionat de faptul ca venim de la o distanta atat de mare – ne-a sugerat faptul ca Adi si Andrei ar avea voie sa pescuiasca fiecare cu cate doua lansete, deci daca pescuim grupati am putea avea un sfert de alibi in fata controlorilor de premise. Care de fiecare data in excursiile noastre anterioare veneau de cateva ori pe zi. Acum – din fericire pentru noi– nu au fost deloc activi.

In prima zi, capturile s-au lasat mult asteptate. Baietii au avut cateva trasaturi anemice in prima parte a zilei, ramase nefinalizate. Spre seara, Adi a reusit sa scoata la poza primul bass. Jumatate de ora mai tarziu am avut si eu primul atac – exact in acelasi loc, dar nu am reusit decat sa-l drilez un metru si sa-l provoc sa faca o lumanare in urma careia naluca mea a ramas agatata in stalpul de lemn al unui ponton.

Ziua a doua a avut un inceput asemenator. Andrei a reusit si el sa “puncteze” un bass care ii atacase naluca si in ziua precedenta. Se apropia pranzul si nu reuseam deloc sa gasim reteta. Experientele anterioare sunt esentiale in aceste momente. Adi a participat acum doi ani, impreuna cu Eddy Peruzzo, la un concurs de bass pe Canale Brian, in Italia. A incercat la Bokod metoda prin care prinsese bass in acel concurs. Pescuit in stuf. A avut o captura si un atac ratat in doar cateva minute. Dupa care a venit la noi si ne-a sfatuit sa renuntam la pontoane si sa pescuim spre stuf.

Pentru mine au urmat cateva ore in care am avut mai multe atacuri. Am reusit sa scot la poza 5 bassi si un biban si am mai scapat langa ponton o stiuca si un bass. Partenerii mei au avut si ei atacuri, unele finalizate, altele nu. Adi a reusit sa scoata din stufuri si un bass mai imbracat, care cred ca batea spre 2kg. Am treminat astfel cu succes o excursie care la un moment dat parea compromisa din punct de vedere al capturilor.

Tehnica era una foarte simpla: lansai montura cat mai aproape de stuf acolo unde stuful era foarte des sau chiar in stuf daca stuful era mai rar, dupa care o miscai foarte incet incercand sa o tii lipita de radacinile stufului  cat mai mult timp.

Atacurile erau extrem de fine, aproape imperceptibile. Eu am folosit exclusiv creaturi soft in montura texas cu bullet de 3,5g, dar baietii au avut ceva atacuri si la lake-fork.

Tara vecina ofera in continuare conditii de pescuit mult mai bune decat Romania. Este rezultatul faptului ca acolo legile sunt respectate in mult mai mare masura. Iar pe cei care se vor grabi sa ma injure, ii intreb cati dintre cunoscutii lor pescari respecta dimensiunile minime la care pestii pot fi retinuti sau acest paragraf din ordinul MADR privind pescuitul sportiv:

“Art. 59. – Urmatoarele fapte constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 600 lei la 1.000 lei si cu retinerea si suspendarea pe o perioada de 90 de zile a permisului sau autorizatiei, dupa caz:

 d) retinerea de catre o singura persoana care practica pescuitul recreativ/sportiv a mai mult de 10 bucati/exemplare/zi, in total, din speciile de pastrav, lipan si coregon in apele de munte sau a mai mult de 5 kg de peste/zi din zona colinara si de ses, cu exceptia cazului in care s-a pescuit un singur exemplar a carui greutate depaseste 5 kg”.

La final- dar in primul rand- va doresc tuturor sa aveti un 2016 minunat, cu cat mai mult timp petrecut pe apa si cat mai multe capturi!!!

FACLIA 2015 – IN CAUTAREA LACULUI PIERDUT

Faclia 4-5 octombrie 2003. Dupa cativa ani in care competitiile de spinning la stiuca din sudul tarii luasera o pauza totala, primul weekend al lunii octombrie 2003 a programat Cupa Arrow, un concurs ce avea sa reuneasca la start  zeci de pescari de spinning din toata tara. N-as putea spune cu exactitate cati participanti au fost, dar cred ca vreo 70. Locatia: un lac din apropierea orasului Medgidia, care va ramane necunoscut pentru toti concurentii pana la data desfasurarii concursului. In realitate lucrurile n-au stat deloc asa, dar nu asta este subiectul acestui articol.

Cupa Arrow din 2003 a reprezentat pentru mine debutul in competitiile de spinning, astfel incat imi voi aminti cu placere toata viata de acest concurs.

In urmatoarele trei toamne – 2003, 2004 si 2005, ne-am petrecut  nenumarate weekenduri in cautarea stiucilor capitale de la Faclia. Si nu erau putine. Nu cred c-a existat macar o zi de pescuit la Faclia in care cel putin unul dintre noi sa nu reuseasca sa prinda o stiuca de fotografie.  Weekend de weekend se doborau recorduri, se castigau pariuri sau macar se scapau in drill stiuci de poveste.

Era rezultatul pasiunii unui om care a incercat sa faca din Faclia un colt de Delta, un loc in care pescarii de stiuca sa poata sa prinda si sa elibereze stiuci pe care le vazusera pana atunci numai in poze.

Omul sfinteste locul, iar dl Corneliu Balan sfintise prin pasiunea lui salba de lacuri de la Faclia. Intr-o perioada in care administratorii si patronii de balti din sudul tarii nu stiau cum sa faca sa scape de stiucile din lacurile lor, dl. Balan reusise sa faca din Faclia o balta de vis pentru orice pescar de stiuca din Romania.

Din pacate, in anii care au urmat, noii administrator ai lacurilor de la Faclia au modificat in mod brutal ecosistemul, in special prin obturarea canalelor de trecere dintre lacuri si japsele adiacente. Aceste interventii completate de permisiunea acordata pescarilor sportivi de a retine stiucile capturate au facut ca acestea sa devina din ce in ce mai rare.

Ultimele vizite la Faclia le-am facut in toamna anului 2009, cand am putut observa ca bibanul devenise specia de rapitor dominanta. Chiar daca am avut doua partide minunate de pescuit la biban, presarate si cu cateva marlite, am considerat in anii urmatori ca drumul este prea lung pentru pescuit la biban.

Faclia noiembrie 2015. Existau in ultima vreme ceva zvonuri cum ca Faclia ar fi redevenit un loc binecuvantat pentru pescarii de rapitori. Am facut asadar o excursie in acest weekend pentru a revedea unul dintre locurile noastre preferate.

Noii administratori au pus la punct foarte bine infrastructura, drumul foarte bun pana langa barcile care te asteapta uscate si curate, firma de paza la poarta… totul pare rupt dintr-un film occidental. Din pacate pentru pescarii de spinning am remarcat preferinta lor pentru pescuitul la crap, totul este pregatit perfect pentru pescarii care prefera drilurile cu crapi in dauna unui pescuit dinamic in cautarea rapitorilor.

Am pescuit 4 oameni din doua barci, dar din pacate rezultatele au fost mult sub asteptari… 4 bibani si o singura stiuculita.”Performerul” zilei a fost Ionut.

Am pescuit cu naluci mari, in cautarea stiucilor, dar nu am reusit sa le ademenim sub nici un chip. In cazul in care mai erau acolo, probabil ca isi schimbau dintii… sau parul, sau naravul. Nu am stiut niciodata daca legenda cu schimbatul dintilor in aceasta perioada are vreun sambure de adevar in ea; dar incet-incet o sa ma prefac macar ca incep sa o cred.

Noi am reusit sa aducem in barca doar 4 bibani; e adevarat, destul de “imbracati”. Era si greu sa prindem altfel de bibani la nalucile cu care pescuiam.

Nu stiu daca rezultatele slabe din weekend sunt un motiv suficient de puternic pentru a crede ca rapitorii sunt atat de firav reprezentati la Faclia. Probabil vom mai face o incercare, poate in aceasta iarna, poate la primavara. Macar in amintirea minunatelor partide de pescuit din trecut, Faclia merita putina insistenta.