JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

“LACUL PASTRAVILOR”

“Lacul pastravilor”. Asa a fost botezat de catre suedezii care au inceput sa populeze Laponia in urma cu cca. 300 de ani, iar denumirea nu este deloc intamplatoare. Omul care pazeste astazi lacul – spre rusinea mea nu i-am retinut numele – incearca sa-l pastreze neatins de catre pescari sau alte specii de pesti.

lac03

Aflandu-ne pentru o saptamana in Suedia, cu ocazia Cupei Mondiale de pescuit la stiuca de la Olsträsket, am avut sansa unica – impreuna cu Malin, si acompaniati de Florin, reprezentantul PVTV – de a fi a doua echipa de pescari care urma sa pescuiasca in apele acestui lac in 2009.

lac04

Pastravii care traiesc in acest mini-paradis acvatic sunt exclusiv pastravi salbatici, lacul nefiind vreodata populat. Alaturi de pastravii indigeni (Salmo trutta fario), singura specie prezenta in lac este “Arctic char” (Salvelinul alpinus), ruda apropiata cu pastravul fantanel de la noi, dar Bjorn, ghidul nostru, ne-a avertizat de la intrarea pe apa ca sansele de a captura unul sunt extrem de reduse in perioada de vara.  Cu siguranta suedezii iubesc natura mai mult decat romanii, dar chiar si in aceste conditii, ghidul nostru ne-a rugat sa un divulgam numele lacului sau pozitia lui. Nici nu o sa ne fie greu sa ne tinem de promisiune, pentru ca nu ne-a interesat sa retinem numele oficial al lacului ; pentru noi va ramane « lacul pastravilor ».

lac05

Inainte de a ne urca in barca, am primit si acceptul de a pastra cativa pistruiati pentru consum dar am refuzat, spunandu-i ca nu ne place sa omoram pastravi. Consider ca in conditiile date, ar fi fost o adevarata crima. Nu va ascund faptul ca ghidul nostru a fost puternic si placut impresionat de refuzul nostru categoric.

lac01

Am pescuit dintr-o barca mica, extrem de instabila, in care orice miscare mai brusca aducea cu ea un potential risc de rasturnare. Evident, n-am avut prea multa rabdare, cum am pus barca pe apa am lansat oscilanta intre plantele de la mal… si am vazut un “V”, caracteristic atacurilor de stiuca in vegetatie. Atac puternic, intepatura scurta, o lumanare… si l-am pierdut. Lansez din nou, in alta directie… las oscilanta sa se scufunde un metru, o joc  de doua ori din varful lansetei si din nou un atac puternic… de data aceasta primul pastrav poposeste in barca pentru cateva poze. Dupa numai doua lanseuri inteleg ca pescuim intr-un alt fel de lac… si ma intreb cum ar fi aratat apele daca omul nu ar fi descoperit pescuitul.  Raspunsul nu o sa-l aflu niciodata, insa cred cu tarie, mai mult decat oricand, in gestionarea responsabila a resursei acvatice. Probabil ca pescarii sportivi nu sunt determinanti, la nivel macro,  din punct de vedere al numarului de pesti sacrificati, dar cu siguranta ei trebuie sa dea tonul unui alt tip de comportament fata de partenerii nostrii de la capatul firelor. Pescuind pe un lac aproape “virgin” intelegi acest lucru mai bine decat oriunde.

Partida de pescuit a durat foarte putin, cred ca aproximativ o ora – o ora si un sfert. Am avut atacuri la mai mult de 50% din lanseuri. Cam jumatate din ele le-am concretizat. Pastravii erau extrem de sanatosi si vigurosi, dar dimensiunile lor nu erau impresionante, undeva intre 25 si 35 de centimetri. Am pescuit exclusiv cu oscilante mici si grele – Taifun si Austria, de alama, de cupru si argintate. Nu am remarcat vreo preferinta a pestilor pentru un model sau o culoare anume, desi ghidul nostru de recomandase naluci mai inchise la culoare (cupru si alama). Malin a incercat cateva minute la voblere, dar din cauza lanseurilor prea scurte, nu a reusit sa prinda nici un peste, revenind la oscilante, care ii permiteau lanseuri mai lungi, absolut necesare, mai ales la pastrav, si in special pe un lac unde se pescuieste atat de rar. Tehnica era asemenatoare cu pescuitul pastravului in lacurile noastre montane, dar adaptata unei ape adanci de numai 2-3 metri. Am pescuit in special in zona malurilor, unde vegetatia acvatica era foarte deasa. Din acest punct de vedere, pescuitul a semanat mai mult a pescuit de stiuca. Lanseu lung, oscilanta se scufunda 1-1,5 metri, dupa care o recuperam intre ape cu jocuri scurte si rapide din varful lansetei, iar atacurile erau foarte puternice. Semnalul sonor al ghidului nostru ne-a gasit pe amandoi in drill cu cate un pastrav… si parerea de rau ca se termina ne-a invadat instantaneu… probabil ca nu vom mai avea sansa sa pescuim vreodata pe un astfel de lac… nici un imi dau seama cate mai exista in lume in locuri cat de cat accesibile- probabil nu prea multe.

lac02

Pe mal, ghidul nostru ne-a asteptat cu un castron de fructe de padure si cu un ceai cald. Pe langa afine, zmeura si merisoare, am mai gustat si o specie inexistenta in Romania, ceva asemanator ca forma cu zmeura si cu murele, dar de culoare portocalie; insa gustul nu m-a impresionat in mod deosebit.

lac06

Am mai stat la povesti inca vreo doua ore, timp in care Bjorn ne-a povestit istoria lacului in care tocmai pescuisem, iar la final ne-a facut o poza pentru albumul paznicului lacului. Toti pescarii care pescuiesc in acest lac ajung personaje in aceasta « carte de onoare ».

Faptul ca ghidul nostru s-a aratat oarecum mirat de numarul mare de capturi ma face sa cred ca am avut si noroc de o zi de exceptie, dar, cu siguranta, am pescuit intr-un loc unic. Mi-ar face placere sa revin candva acolo, nu neaparat pentru a pescui, deranjand astfel pastravii, ci doar pentru a vedea cum au mai evoluat si ce mai fac locuitorii din “Lacul Pastravilor”.

Adauga un comentariu