Brosteni- o localitate din sud-vestul judetului Suceava, despre care tot romanul a auzit inca din scoala primara, din scrierile lui Ion Creanga, care in primul capitol al celebrelor Amintiri din Copilarie ne povesteste despre caprele Irinucai si despre casa acesteia de la Brosteni, avariata de un bolovan rostogolit la vale.

Ceva mai tarziu, in perioada interbelica, Brosteniul devine celebru datorita podului peste Bistrita care lega valea raului Neagra de soseaua de pe valea Bistritei. Pentru o vreme destul de indelungata, a fost podul de beton cu cea mai mare deschidere din tara – 75m. Podul a fost distrus de un bombardament in timpul celui de-al doilea razboi mondial iar astazi in locul lui exista un pot obisnuit, cu balustrada metalica si multe gropi (la fel ca majoritatea podurilor din tara).

In povestea noastra, Brosteniul este locul unde raul Neagra- unul dintre cele mai celebre rauri de pastrav din Moldova- se varsa in Bistrita. Locul unde drumul de asfalt este inlocuit de un drum care candva a fost pietruit si unde – macar o data pe vara – parasim drumul national care duce la Vatra Dornei pentru a incerca sa prindem cativa pistruiati.

Nici in aceasta vara nu am facut rabat de la acest obicei si am vizitat Neagra de doua ori pe parcursul concediului petrecut in Moldova. Am regasit raul cu un debit mult mai mare decat anul trecut si cu pastravi mult mai greu de localizat. La prima iesire am prins destul de bine, in special pastravi intre 22 si 26cm, dar si cativa pesti sub dimensiunea limita de 20cm (mult mai putini decat anul trecut).

Cea de-a doua partida a fost mult mai dificila. Cu o zi inainte plouase prima data dupa aproape o luna, iar forestierii erau si ei foarte activi, astfel incat am pescuit intr-o apa foarte tulbure, in care pestii puteau cu greu sa ne repereze nalucile.

Am prins cativa pastravi – majoritatea mici, dar spre finalul zilei Eugen a reusit sa prinda un superb pastrav indigen de 42cm. Este cel mai mare pastrav pe care l-am vazut vreodata pe Neagra. Exista si povesti cu pastravi mai mari, dar eu le stiu doar din auzite.

Cea mai mare drama pe care sunt nevoite sa o accepte majoritatea raurilor de munte de la noi sunt defrisarile care parca nu se mai termina. Odata cu acestea vin utilajele care sunt spalate de cele mai multe ori direct in apele raurilor, aluviunile care le modifica albiile si le tulbura apele sau rumegusul si toate celelalte resturi vegetale care sunt cu greu tolerate de catre pastravi.

Mai pe scurt, vin niste baieti cu TAF-uri, tractoare si camioane pe care nu-i intereseaza absolut deloc soarta pastravilor din raul prin care ei trag bustenii de pe versanti. Sau ii intereseaza doar in masura in care pot sa-i braconeze. Din nefericire, nici Neagra nu face exceptie de la aceste triste obiceiuri.

Profitand de faptul ca s-a desfasurat destul de aproape de locul in care ne aflam, la sfarsitul vacantei am participat – in premiera – la o etapa a CNS mal organizat de catre LRS. Chiar daca la prima vedere sistemul pare unul destul de neatractiv, cu pastravi  populati chiar inaintea concursului, incantarea aproape unanima pe care o manifestau toti cei care au participat la astfel de competitii ne-a starnit curiozitatea si dorinta de a vedea de la fata locului cum se desfasoara un eveniment de acest fel.

Spre norocul nostru am nimerit la cel mai reusit concurs de spinning de pe mal organizat pana acum in Romania (potrivit spuselor celorlalti participanti). La aceasta reusita, un aport covarsitor l-a avut dl. Viorel Mitric, proprietarul crescatoriei de unde au fost achizitionati pastravii pentru populare, devenit ulterior partenerul si sponsorul principal al concursului.

Din punct de vedere al emotiilor, este probabil competitia de spinning cea mai intensa, evenimentele desfasurandu-se intr-o viteza foarte mare.  Faptul ca te afli in permanent contact cu ceilalti concurenti cu care – vrei nu vrei – trebuie sa-ti imparti trairile incarca cu adrenalina competitiile de spinning de pe mal; si cu toate ca au destul de putina legatura cu pescuitul pastravului salbatic de rau, cu siguranta vom reveni la anul la acest gen de concursuri.

Am primit zilele trecute cateva poze cu doi pastravi capturati in Suedia de catre prietenul meu Marin Roteliuc. “Arma” lui norocoasa a fost de aceasta data o oscilanta Banana nr.2 bicolora.

Uitandu-ma cu atentie la poze am recunoscut zona in care pastravii fusesera capturati. De fapt cred ca am recunoscut exact locul. L-am intrebat pe Marin daca m-am orientat bine, iar el mi-a confirmat.

Este un fel de “canal” secundar  prin care apa curge intre doua lacuri. Pe bratul principal exista o cascada pe care pestii care vor sa ajunga in lacul din amonte o pot evita doar migrand prin acest loc.

Ceea ce este mai putin obisnuit este ca pescuind in vara lui 2010 pe aceeasi zona cu naluci mici – oscilante si rotative, tocmai pentru ca Marin ne spusese ca el a prins pastrav acolo – am prins bibani si stiuci.

Am revenit in vara lui 2011 pentru o partida de cca o ora in seara in care aterizasem in Suedia. Exact in acelasi loc si tot la rotativa  am prins o vaduvita. Imi amintesc chiar ca tineam vaduvita in apa asteptand ca Alex sau Bogdan sa ajunga langa mine sa-mi faca niste poze cand o stiuca de peste un metru a incercat sa mi-o “fure”.

Am reusit in ultima clipa sa o salvez de “furia” dintoasei si sa o eliberez in conditii optime dupa o scurta sedinta foto.

I-am multumit lui Marin pentru poze si am remarcat faptul ca in Suedia este inca zapada foarte mare in timp ce la noi sezonul de pescuit la rapitori este in plina desfasurare. Reversul medaliei – in Romania numai o situatie absolut intamplatoare te poate aduce in fata unui fapt asemanator… sa prinzi pastravi, stiuci, bibani sau vaduvite in acelasi loc.

Poate este si acesta unul dintre motivele pentru care pescarii romani sunt din ce in ce mai atrasi de turismul de pescuit  in tarile din nordul continentului.

Ca in fiecare an, am incercat sa ocolim zilele caniculare pe care le “ofera” capitala in lunile de vara retragandu-ne pentru cateva saptamani in mijlocul naturii, pe malul lacului Bicaz. Din cauza operatiei pe care a suferit-o Eugen in luna iunie, anul acesta am evitat pescuitul din barca, multumindu-ne in majoritatea zilelor cu cateva ore de pescuit de pe mal, de cele mai multe ori seara.

Am incercat sa profitam intr-un fel de aceasta situatie, facand doua excursii pe Neagra, unde nu mai fusesem de 7-8 ani. Am regasit raul pe care cu multi ani in urma am prins primii lipani si unde visele noastre cu pastravi isi gaseau implinirea intr-o perioada in care majoritatea raurilor de munte din tara erau fie inchise complet pentru pescarul de rand, fie braconate intr-un mod brutal.

Scapata – cel putin pentru moment – de perspectiva tevilor si micro-centralelor, Neagra ne-a oferit, in cele doua iesiri, doua partide de pescuit total diferite.

In prima zi am prins impreuna  peste 50 de pastravi intre 15 si 25 cm. Eugen a reusit sa pacaleasca si un fantanel de cca 20cm, specie de pastrav din ce in ce mai rara pe apele naturale din tara noastra.

Neavand la noi echipamentele de musca, am pescuit exclusiv la rotative, iar pastravii atacau incontinuu – poate si datorita faptului ca a fost una dintre foarte putinele zile cu vreme inchisa din aceasta vara. O alta conjunctura favorabila a fost faptul ca muncitorii forestieri erau aproape complet inactivi.

Am revenit peste o saptamana, insa datele problemei au fost cu totul altele. O zi extrem de calda si senina, forestieri pusi serios pe treaba, tractoare si taf-uri care trageau busteni prin albia raului – in mod implicit, apa tulbure si pastravi mult mai greu de gasit si de convins. Am reusit totusi sa prindem 20-25 de pastravi, de dimensiuni similare cu cei de la prima partida.

Desi am incercat cu multa incredere si rabdare si momeli soft, toate capturile au venit tot la rotativele cu care prinsesem in prima partida.

Eu am pescuit aproape exclusiv cu Axat Micro 2, iar Eugen a folosit in marea majoritate a timpuli Clasic nr.2. Am alternat rotative nickelate si galbene, dar nu am remarcat o preferinta accentuata a pestilor pentru vreuna din aceste variante, decat pentru scurte perioade de timp.

Lasand la o parte efortul la care ne-am supus masina – cred ca este cel mai stricat drum pe care am condus vreodata – desi am mers la pescuit in foarte multe zone de munte din tara – doua zile in compania pistruiatilor cu adevarat indigeni nu puteau fi decat minunate. Beneficiind in continuare de prezenta unuia dintre cei mai pasionati oameni din domeniu pe care i-am cunoscut in Romania, dl Filaret Cimpoiesu, Neagra iti poate oferi clipe superbe, in ciuda faptului ca pastravii de rau de la noi ating foarte rar dimensiunile celor pe care ii poti prinde in apele dinspre vestul sau nordul continentului.

Am reusit sa trec astfel cu mai putine regrete peste ratarea excursiei din tarile nordice de anul acesta. Prietenii nostri Marin si Stefan ne-au informat insa ca Taifun-urile si-au facut datoria si in aceasta vara, inclusiv cele colorate, pe care ni le-au comandat special pentru “indigenii” suedezi. Si ca sa fie mai convingatori, ne-au trimis si cateva poze.

Asa cum mi-am propus inca din ultima zi a concediului de anul trecut, in a doua jumatate a lunii iunie m-am prezentat pentru cateva zile la intalnirea – care tinde sa devina obisnuinta – cu pastravii norvegieni.

Echipa Norvegia 2011 a fost formata din Misu, Alex, Bogdan, subsemnatul, prietenii nostri stabiliti in Suedia Stefan si Marin, precum si unul dintre ginerii acestuia din urma, Andreas.

Am inceput saptamana dedicata pistruiatilor pe partea suedeza, in imediata vecinatate a granitei cu Norvegia – unde pastravii si lipanii ne-au intampinat de la primele lanseuri.

Chiar la primul lanseu, Misu a capturat si recordul echipei venite din Romania, un pastrav indigen de cca 1,3kg.

In cele cinci zile petrecute in Norvegia am pescuit pe mai multe lacuri, rezultatele nelasandu-se asteptate pe niciunul dintre ele.

Am remarcat – pe lacurile unde pescuisem si vara trecuta – talia mai mare cu cca. 200 de grame a pastravilor (in general, fiecare dintre aceste lacuri are o generatie predominanta).

Fantaneii locali (arctic char) au raspuns si ei avansurilor noastre, dar intr-un numar mai mic decat in 2010.

Spre deosebire de anul trecut, cand insectele nu erau inca iesite (excursia s-a desfasurat exact in aceeasi perioada ca in 2010), acum am avut mult de furca cu miliardele de tantari infometati.

Din acest motiv, fantaneii nu mai atacau pe substrat, ci aproape de suprafata, la o adancime de max. 2,5-3 metri.

Astfel, desi nalucile folosite au fost aceleasi – oscilante mici si grele – in special modelele austria si taifun – stilul de pescuit a fost unul mult mai dinamic, cu recuperari rapide, accelerari si jerk-uiri ale oscilantelor urmate de scurte pauze in care de cele mai multe ori surveneau atacurile.

La fel ca si in 2010, am avut in permanenta senzatia ca poti sa prinzi exact atatia pastravi cati iti doresti. Marin a avut si doua capturi remarcabile, un pastrav de cca 1,5kg, precum si unul mai mare, de 2,5 – 3 kg (care din pacate lipseste din colectia de fotografii, fiind capturat chiar in ziua in care noi plecam catre casa).

Cu biletele de avion Bucuresti – Stockholm si retur cumparate din luna martie, cu masina inchiriata si cu costuri mai mult decat rezonabile pentru cazare, barci si permisele de pescuit, o astfel de vacanta nu depaseste din punct de vedere financiar una similara petrecuta in Delta Dunarii. Este si acesta un motiv pentru care ma voi intoarce la pistruiatii norvegieni ori de cate ori voi avea ocazia.

In 2007, cand mi-am petrecut prima vacanta la pescuit in Suedia, am fost avertizat de catre cativa prieteni care se aflau pentru a patra vara consecutiv acolo ca pescuitul in aceasta tara creaza dependenta. Dependenta de pescuit in ape curate, fara PET-uri, fara manele, fara gratare sau lansete insirate pe sute de metri  de mal de catre acelasi “pescar”. Am zambit atunci, gandindu-ma ca acestia exagereaza, si ca frecventele lor vacante la pescuit in Suedia sunt incurajate de alte argumente decat cele pescaresti. In urmatorii trei ani, cu ocazia a inca doua vacante petrecute acolo, am avut ocazia sa inteleg ce cauta un pescar roman in nordul extrem al continentului.

Suedezii nu iubesc pestii prea tare. Pe parcursul vacantelor petrecute in Suedia nu am vazut pescari care sa elibereze pesti sau care sa incurajeze in vreun fel practicarea pescuitului in maniera “catch and release”. Mai mult decat atat, anul trecut am vazut cum pescarii suedezi aruncau stiucile pe mal, pentru a incerca sa-si protejeze lipanii, pastravii si somonii. Motivul pentru care Suedia are atat de mult peste este insa foarte simplu; in comparatie cu Romania, Suedia are de 28 de ori mai multa apa (referindu-ne strict la rauri si lacuri cu apa dulce) si de 2,5 ori mai putini locuitori. Cu siguranta, pestele se simte mult mai bine in aceste conditii. Costurile unei vacante de doua saptamani la pescuit in Suedia se apropie de 1000 de euro, comparabile cu preturile din orice locatie privata din Romania unde sa ai si sansa de a prinde ceva peste. In aceste conditii, am convingerea ca in urmatorii ani numerul pescarilor romani dispusi sa-si petreaca vacantele in tarile nordice va creste exponential.

Prima locatie aleasa pentru aceasta vara a fost lacul Mälaren, din apropiere de Stockholm. Este unul dintre cele mai mari lacuri din Suedia, iar pestele tinta era stiuca. Realitatea este ca am aflat ca acest lac adaposteste salai capitali in ziua in care am ajuns la destinatie. Gazda noastra a fost Stefan, un roman care a ales calea exilului in urma cu mai bine de 20 de ani. In cele doua seri petrecute la Hammarby, i-am ascultat ore in sir povestirile despre emigrare si despre dificultatile integrarii intr-o societate noua.  In prima seara am pescuit de pe mal, pe un canal ce se varsa in lac, insa capturile au fost nesemnificative din punct de vedere al dimensiunilor. Am reusit totusi sa pacalim cateva stiuci si cativa salai si bibani. Ziua a doua a vacantei noastre a coincis cu lansarea la apa a noii ambarcatiuni de pescuit a lui Stefan: o barca Terhi, cu care am reusit sa acoperim o portiune destul de mare de lac, iar capturile nu s-au mai lasat asteptate. Recordmanul zilei a fost Vali, atat ca numar de capturi cat si ca dimensiuni, el reusind sa aduca la barca cele mai mari doua stiuci ale echipei, apreciate intre 4 si 5 kilograme. Ceea ce m-a surprins pe Mälaren a fost numarul foarte mare de plase, acest lac fiind pescuit industrial foarte intens. A fost pentru prima data cand Suedia mi-a oferit o astfel de priveliste.

De la Hammarby, dupa doua ore de mers cu masina, am ajuns in cea de-a doua destinatie a vacantei noastre, raul Dalalven, cu ale lui numeroase meandre, brate moarte si baraje. A fost cea mai spectaculoasa locatie de stiuca din aceasta vacanta. Din pacate, gazda noastra, Marin,  fusese de curand victima unor amatori de motoare termice, astfel incat nu am avut la dispozitie decat o barca cu vasle, care, in conditiile curentului destul de puternic din zona in care am pescuit ne-a impus o strategie prin care unul dintre noi vaslea, iar celalalt pescuia. Cu toate acestea, rezultatele iesirilor pe apa au fost foarte bune; zeci de stiuci in fiecare zi, cu greutati cuprinse in general intre 1 si 3 kg, dar si cu cateva capturi, dintre care cea mai mare, de 6kg, pe care am prins-o la un PISCOT nr.2, argintat.

O alta specie foarte prezenta in apele raului era bibanul, numeroase exemplare de peste 30 de centimetri ajungand in ancorele nalucilor noastre. Tot aici, Vali a capturat si o vaduvita de peste doua kilograme, drill-ul fiind absolut spectaculos in conditiile unui curent foarte puternic cauzat de uzinarea puternica din acea dimineata. Am remarcat faptul ca cel mai prielnic moment al zilei – in special in ceea ce priveste stiucile mari – era seara, exact inainte de apusul soarelui.

Ultimele doua zile ale vacantei noastre le-am petrecut pe o locatie unde in urma cu trei ani am reusit cele mai importante capturi – campingul Lappland Pro Natur de la Gavsele. Este singura loc din Suedia in care am pescuit unde pestii sunt respecatati, existand reguli stricte inclusiv in ceea ce priveste eliberarea stiucilor mari. Un ghid francez este cel care e reusit sa convinga localnicii de importanta pescuitului sportiv in atragerea turistilor in zona. Conditiile – atat de cazare cat si de pescuit – sunt impecabile. Barci si motoare foarte bine intretinute stau la dispozitia turistilor. Am pescuit doua zile si am avut nenumarate capturi, dintre care si o stiuca de 103cm, pe care am “pacalit-o” cu o oscilanta VERSUS. Si aici bibanii mari sunt foarte frecventi, salvand orele din zi in care stiucile nu se hranesc. Am prins si cateva vaduvite, dar de dimensiuni mai mici decat cea capturata de Vali pe Dalalven. Desi am pescuit la Gavsele exact in aceeasi perioada ca si in urma cu trei ani, am remarcat diferente enorma de dezvoltare a vegetatiei. Si in Suedia, iarna s-a intins mai mult decat in alti ani, natura fiind mult intarziata. Dealtfel, ghidul nostru ne-a dezvaluit ca am avut norocul de a pescui in primele doua zile insorite ale anului.

Pescuitul  stiucilor suedeze nu difera foarte mult de ceea ce stim noi din Delta, este un pescuit in ape putin adanci, cu vegetatie, diferenta majora constand in substratul pietros. In rest, tehnicile de pescuit sunt cam aceleasi: lanseuri cat mai precise la “buza” vegetatiei sau printre nuferi, si un joc al nalucilor cat mai diversificat. Am avut rezultate la oscilante, voblere si spinnerbaiti cu skirt. S-a intamplat ca atunci cand incercam sa gasim pastravii pe zonele cu curenti mai puternici, cu oscilante mici sau rotative sa avem atacuri de stiuci. Cea mai mare stiuca pe care am avut-o in drill in aceasdta vacanta a atacat un TAIFUN argintat de numai 5cm., insa dupa cateva minute a taiat firul monofilament cu care incercam sa prind pastravi si lipani. In zonele cu vegetatie foarte deasa, voblerele de suprafata ale lui Misu au adus la barca cele mai multe stiuci. Capturile mai importante insa au venit la oscilante pe zone cu apa de 1,5-2m, atacand dintre nuferi. Pe rauri, cele mai mute atacuri le-am avut pe zonele cu curenti mai slabi, in jurul insulelor sau in golfuri si japse.

Dupa trei vacante in patru ani, in care am avut privilegiul sa pescuiesc pe numeroase si variate locatii, dupa sute de stiuci, bibani, lipani si pastravi capturati, dupa ce am avut ocazia sa inteleg ospitalitatea rece a nordicilor, pot spune cu mana pe inima ca, intr-adevar, Suedia este o locatie de vis pentru pescari. Chiar daca recordurile sunt greu de capturat si acolo, chiar daca uneori tantarii iti dau peste cap socotelile, o vacanta nordica iti incarca bateriile parca mai mult si mai repede decat una petrecuta “acasa”. In plin scandal provocat de logouri si identitati copiate de pe internet, “gradina carpatina” nu poate oferi unui pescar – din pacate- captrurile si conditiile pe care le intalnesti in tarile din nordul continentului.

Dupa ce in vara lui 2009 am petrecut o parte din concediu in compania pistruiatilor de pe raul Vefsna, mi-am alocat si anul acesta cateva zile pentru intalnirea pastravilor norvegieni. De data aceasta am ales perioada noptilor albe, pentru a putea petrece mai mult timp pe apa; iar locatia aleasa cu ajutorul a doi romani stabiliti in Suedia – Stefan si Marin – a fost regiunea Gjefsjoen, aflata pe granita dintre cele doua tari scandinave. Munti, lacuri si rauri cat vezi cu ochii; pastravi si reni, cocosi de munte, vulpi, elani si castori intr-o salbaticie tulburata doar de cateva grupuri de pescari in fiecare an.

Am pescuit aproape exclusiv la oscilante, in special la Taifun, Austria si Clyo. Rotativele dadeau si ele rezultate foarte bune, am incercat Axat-ele si am prins cativa pastravi in mai putin de o ora, dar preferatele mele au ramas si dupa acest concediu oscilantele, desi Marin, prietenul si ghidul nostru, a incercat in numeroase randuri sa ma convinga ca rotativele sunt mai eficiente.

Sute de pastravi indigeni de o varietate coloristica impresionanta si de Röding-i (Arctic Char – rude foarte apropiate cu fantaneii de la noi – pentru cei care isi mai aduc aminte de ei) ne-au fost parteneri de pescuit pe durata celor sase zile petrecute in Norvegia.

Am pescuit in conditii din cele mai diverse, infruntand furtuni cu lapovita si temperaturi de peste 25 de grade in aceeasi zi.

Am imbinat drumetiile si pescuit la pastrav, incercand lacuri din ce in ce mai indepartete de tabara. In penultima zi a excursiei am stabilit si un record negativ din punct de vedere al pescuitului, mergand pe munte timp de noua ore, pentru a pescui numai doua. Fiind totusi un iubitor si un fost practicant al drumetiilor alpine si un etern admirator al zonelor salbatice, cu siguranta ma voi intoarce intr-o zi la pastravii de Gjefsjoen.

Un articol mai amplu despre pastravii norvegieni voi incerca sa scriu pentru numarul din august al revistei Superpescar.

AUGUST 2009. Aflati in Norvegia pentru Cupa Mondiala de pescuit la pastrav de mare si incercand sa profitam la maxim de pauzele dintre mansele concursului (doua din cele trei manse au avut loc noaptea), am plecat intr-o scurta plimbare in cautarea celui mai mare magazin de scule de pescuit din oraselul in care locuiam (Mosjoen), avand in masini si cate o lanseta echipata. Dupa aproape doua ore de shopping, de fapt mai mult de privit prin rafturi, pentru ca preturile norvegiene sunt la fel de prohibitive la scule de pescuit ca si la oricare alte produse, ne-am repliat in masini pentru o plimbare spre fiorduri cu speranta declarata de a face macar cateva lanseuri in apa sarata.

Locul ales pentru pescuit l-am reperat usor, fiind singurul loc in care am vazut ceva activitate la suprafata… iar asteptarile nu ne-au fost inselate. Primele lanseuri au insemnat si primele capturi.

Am pescuit exclusiv cu oscilante mici si grele (eu am optat pentru taifun), iar atacurile erau furibunde la inceput… practic nu aveam lanseu fara macar un atac. Am prins doua specii de pesti, pe care am incercat mai tarziu, cu ajutorul fotografiilor, sa-i identific in enciclopediile de pe internet.

Primii pesti au fost prinsi la suprafata, pe recuperare continua si rapida si i-am identificat ca fiind o specie de TON (Thunnus thynnus). Erau pestii care-si tradasera prezenta prin atacurile vizibile din pelicula, observate de noi din mersul masinii. Numai ca dupa cateva minute de drilluri si cateva zeci de cadre, bancul de toni a disparut, iar atacurile au incetat brusc.

Am incercat atunci sa las oscilanta mai jos, si am asteptat… si am asteptat… si intr-un final aceasta a atins substratul. Apa era extrem de adanca in locul in care pescuiam eu – am apreciat-o undeva intre 20 si 25 de metri. Surpriza insa a fost pe masura… dupa numai cateva jiguiri ale “taifunului”, un atac extrem de puternic si un drill cum nu am mai avut cu nicio specie de rapitor la aceeasi dimensiune.

Mi-a fost destul de greu sa urnesc pestele de pe fund, desi greutatea lui depasea doar cu putin un kilogram. Profitand si de lanseta mea de fibra de sticla, pestele s-a lasat cu greu scos pentru poze. Am reusit sa reperez si acest peste pe internet… este vorba de o specie de COD (Gadus Morhua).

Este o specie care atinge dimensiuni impresionante. Rasfoind ulterior o revista de pescuit norvegiana (cumparata dintr-o benzinarie cam cu pretul abonamentului pe un an la orice revista romaneasca de profil) am remarcat ca pescuitul la aceasta specie este unul din stilurile preferate de localnici, iar exemplarele de 10-15 kilograme sunt ceva obisnuit. Stilul lor de pescuit nu este insa unul de invidiat… mai multi pescari echipati cu tot ce trebuie se urca intr-o barca, iar ghidul cauta bancul de pesti. Ancoreaza vasul, bate clopotul si toti pescarii “sportivi” lasa nalucile sa se scufunde pe verticala. Urmeaza drilluri pe care mi-e greu sa mi le imaginez… am vazut cum este sa scoti un peste mic de la adancime de 20 de metri, pot doar sa banuiesc ce inseamna sa tragi de un peste de 15kg de la adancime de doua-trei ori mai mare.

Per total, a fost o ora placuta, in care am reusit sa aduc la mal patru pesti mai rasariti (cate doi din fiecare specie mentionata). Cu siguranta ma voi intoarce intr-o zi in Norvegia la pescuit de pastrav de mare. Si, la fel ca si acum, voi aloca macar cateva minute pescuitului in fiorduri la specii de pesti care nu imi sunt accesibile in Romania.

“Lacul pastravilor”. Asa a fost botezat de catre suedezii care au inceput sa populeze Laponia in urma cu cca. 300 de ani, iar denumirea nu este deloc intamplatoare. Omul care pazeste astazi lacul – spre rusinea mea nu i-am retinut numele – incearca sa-l pastreze neatins de catre pescari sau alte specii de pesti.

Aflandu-ne pentru o saptamana in Suedia, cu ocazia Cupei Mondiale de pescuit la stiuca de la Olsträsket, am avut sansa unica – impreuna cu Malin, si acompaniati de Florin, reprezentantul PVTV – de a fi a doua echipa de pescari care urma sa pescuiasca in apele acestui lac in 2009.

Pastravii care traiesc in acest mini-paradis acvatic sunt exclusiv pastravi salbatici, lacul nefiind vreodata populat. Alaturi de pastravii indigeni (Salmo trutta fario), singura specie prezenta in lac este “Arctic char” (Salvelinul alpinus), ruda apropiata cu pastravul fantanel de la noi, dar Bjorn, ghidul nostru, ne-a avertizat de la intrarea pe apa ca sansele de a captura unul sunt extrem de reduse in perioada de vara.  Cu siguranta suedezii iubesc natura mai mult decat romanii, dar chiar si in aceste conditii, ghidul nostru ne-a rugat sa un divulgam numele lacului sau pozitia lui. Nici nu o sa ne fie greu sa ne tinem de promisiune, pentru ca nu ne-a interesat sa retinem numele oficial al lacului ; pentru noi va ramane « lacul pastravilor ».

Inainte de a ne urca in barca, am primit si acceptul de a pastra cativa pistruiati pentru consum dar am refuzat, spunandu-i ca nu ne place sa omoram pastravi. Consider ca in conditiile date, ar fi fost o adevarata crima. Nu va ascund faptul ca ghidul nostru a fost puternic si placut impresionat de refuzul nostru categoric.

Am pescuit dintr-o barca mica, extrem de instabila, in care orice miscare mai brusca aducea cu ea un potential risc de rasturnare. Evident, n-am avut prea multa rabdare, cum am pus barca pe apa am lansat oscilanta intre plantele de la mal… si am vazut un “V”, caracteristic atacurilor de stiuca in vegetatie. Atac puternic, intepatura scurta, o lumanare… si l-am pierdut. Lansez din nou, in alta directie… las oscilanta sa se scufunde un metru, o joc  de doua ori din varful lansetei si din nou un atac puternic… de data aceasta primul pastrav poposeste in barca pentru cateva poze. Dupa numai doua lanseuri inteleg ca pescuim intr-un alt fel de lac… si ma intreb cum ar fi aratat apele daca omul nu ar fi descoperit pescuitul.  Raspunsul nu o sa-l aflu niciodata, insa cred cu tarie, mai mult decat oricand, in gestionarea responsabila a resursei acvatice. Probabil ca pescarii sportivi nu sunt determinanti, la nivel macro,  din punct de vedere al numarului de pesti sacrificati, dar cu siguranta ei trebuie sa dea tonul unui alt tip de comportament fata de partenerii nostrii de la capatul firelor. Pescuind pe un lac aproape “virgin” intelegi acest lucru mai bine decat oriunde.

Partida de pescuit a durat foarte putin, cred ca aproximativ o ora – o ora si un sfert. Am avut atacuri la mai mult de 50% din lanseuri. Cam jumatate din ele le-am concretizat. Pastravii erau extrem de sanatosi si vigurosi, dar dimensiunile lor nu erau impresionante, undeva intre 25 si 35 de centimetri. Am pescuit exclusiv cu oscilante mici si grele – Taifun si Austria, de alama, de cupru si argintate. Nu am remarcat vreo preferinta a pestilor pentru un model sau o culoare anume, desi ghidul nostru de recomandase naluci mai inchise la culoare (cupru si alama). Malin a incercat cateva minute la voblere, dar din cauza lanseurilor prea scurte, nu a reusit sa prinda nici un peste, revenind la oscilante, care ii permiteau lanseuri mai lungi, absolut necesare, mai ales la pastrav, si in special pe un lac unde se pescuieste atat de rar. Tehnica era asemenatoare cu pescuitul pastravului in lacurile noastre montane, dar adaptata unei ape adanci de numai 2-3 metri. Am pescuit in special in zona malurilor, unde vegetatia acvatica era foarte deasa. Din acest punct de vedere, pescuitul a semanat mai mult a pescuit de stiuca. Lanseu lung, oscilanta se scufunda 1-1,5 metri, dupa care o recuperam intre ape cu jocuri scurte si rapide din varful lansetei, iar atacurile erau foarte puternice. Semnalul sonor al ghidului nostru ne-a gasit pe amandoi in drill cu cate un pastrav… si parerea de rau ca se termina ne-a invadat instantaneu… probabil ca nu vom mai avea sansa sa pescuim vreodata pe un astfel de lac… nici un imi dau seama cate mai exista in lume in locuri cat de cat accesibile- probabil nu prea multe.

Pe mal, ghidul nostru ne-a asteptat cu un castron de fructe de padure si cu un ceai cald. Pe langa afine, zmeura si merisoare, am mai gustat si o specie inexistenta in Romania, ceva asemanator ca forma cu zmeura si cu murele, dar de culoare portocalie; insa gustul nu m-a impresionat in mod deosebit.

Am mai stat la povesti inca vreo doua ore, timp in care Bjorn ne-a povestit istoria lacului in care tocmai pescuisem, iar la final ne-a facut o poza pentru albumul paznicului lacului. Toti pescarii care pescuiesc in acest lac ajung personaje in aceasta « carte de onoare ».

Faptul ca ghidul nostru s-a aratat oarecum mirat de numarul mare de capturi ma face sa cred ca am avut si noroc de o zi de exceptie, dar, cu siguranta, am pescuit intr-un loc unic. Mi-ar face placere sa revin candva acolo, nu neaparat pentru a pescui, deranjand astfel pastravii, ci doar pentru a vedea cum au mai evoluat si ce mai fac locuitorii din “Lacul Pastravilor”.

Dupa un an de munca, o vacanta este binevenita Impreuna cu prietenii Bogdan si Mihai, anul acesta am ales ca loc de relaxare statiunea  Neo Marmaras din regiunea Halkidiki, Grecia. Asa cum este natural, lansetele si trusele cu naluci ne-au insotit si in aceasta calatorie.

Am cautat cu inversunare informatii despre speciile de pesti rapitori din apele marii Egee, despre metodele de pescuit, despre momelile artificiale cele mai potrivite, despre locurile cele mai bune… etc. Din pacate, localnicii nu erau prea dispusi la comunicare, fie din nepricepere, fie din secretomanie. Oricum, nu ne-am descurajat, iar oferta mare de linguri si voblere din magazinele de profil ne-a dat sperante.

Am pescuit in special din barci inchiriate, in jurul unei insule nelocuite, urmarind conturul acesteia, cu lingurile cu care pescuiam si la noi, la stiuca si pastrav, la avat si biban, si asa cum stiam noi… alternand momente de tractiune continua cu stopurile, pentru a permite lingurilor sa plonjeze in adancul marii, si cu « jocuri » mai fine sau mai ample pe verticala.

Nalucile castigatoare au fost oscilantele grele si mici (in general, modelele cu care pescuim la pastrav si avat), in special nickelate (pestii prada erau un fel de aterine), si rotativele.

Varietatea speciilor, a formelor si a culorilor a facut ca pescuitul sa fie extrem de interesant si atragator. Rezultatele au fost multumitoare tinand cont ca era prima experienta de spinning in apa sarata.

Acest lucru avea sa ne fie confirmat si de faptul ca toata lumea ne spunea ca suntem norocosi ca am prins asa bine. Captura excursiei a fost realizata de Bogdan- un peste de aprox 2 kg.(o specie aperciata si de localnici)- la oscilanta Banana nr.1, nickel.