JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

De la helic la skeletonik pro

­­­­Scriam anul trecut despre spinnertail ca este o naluca plina de surprize careia intentionam sa-i acordam mai multe sanse in viitor. Desfasurarea ulterioara a evenimentelor nu a facut decat sa ne intareasca aceasta convingere si sa ne faca sa ne intrebam din nou de ce am folosit destul de putin acest tip de naluci in trecut.

Cu siguranta exista pescari care nu stiu ca “HELIC” este numele pe care noi l-am dat primului spinnertail pe care l-am realizat in urma cu peste 20 de ani datorita –evident- asemanarii cu un elicopter si evolutiei paletei atat pe tractiune cat si pe traictorie descendenta. Chiar am dat de curand peste un mini-catalog pe care il trimiteam prin posta pescarilor care il solicitau printr-un formular postat la noi pe site prin 1999-2000, in care apare si un Helic intr-o varianta incipienta, primul spinnertail BERTI.

Intre timp, in acceptiunea foarte multor pescari, HELIC este sinonim cu spinnertail, fapt plecat de la modul in care mai multi comercianti sau importatori de produse de pescuit si-au botezat- printr-o asociere de tip “Xerox”- aceasta categorie de naluci “helic” in loc de “spinnertail”.

Am avut anul trecut cel putin doua partide de pescuit in care spinnertailurile au facut diferenta fara doar si poate. Prima a fost la deschiderea sezonului, cand am prins o sumedenie de avati, stiuci, bibani si rosioare in conditiile in care in toata delta se prindea (cel putin stiuca) extrem de greu, asa cum, din pacate, s-a intamplat- cu mici exceptii- pe parcursul intregului an. Facand o paranteza, din punctul nostru de vedere noul ordin pe prohibitie pentru Delta Dunarii cu interzicerea retinerii capturilor de stiuca (printre alte specii) este absolut necesar. Altfel, probabil ca vom ajunge in curand sa “contemplam stiuca la muzeu. Da, da! La muzeu!

Al doilea moment in care spinnertailurile ne-au ajutat sa facem diferenta a fost Cupa Ligii- DDPC 2020, un concurs cu un regulament inedit si cu 93 de echipe la start, unde, cu exceptia unui singur peste (stiuca de 69cm), toti ceilalti cu care am punctat in clasamentul final i-am prins la spinnertailuri de 14, 17 si 21g; mai exact, avati intre 52 si 59cm. Dupa ce m-am straduit sase luni sa-mi fac timp pentru asta, am reusit zilele trecute sa montez un scurt filmulet cu participarea noastra la Cupa Ligii DDPC 2020.

 

Nu o sa intru foarte mult in detalii legate de acest concurs, despre care s-a scris si s-a vorbit foarte mult, despre care s-au realizat numeroase filme. O sa punctez doar faptul ca nu pescuiseram niciodata inainte pe cca 70-80% din suprafata sectorului, ca ne-am antrenat cateva zile cu ajutorul lui Iliuta Goean de la https://www.descoperadeltadunarii.ro, ca am avut doi “sfatuitori” de nadejde carora tinem sa la multumim si din acest colt de pagina si ca am castigat detasat pentru ca am avut o strategie buna si un strop de noroc.

Cred ca astfel cade si ideea preconceputa ca diferenta la pestii mari se face din dimensiunea nalucii. Din punctul meu de vedere, este o eroare majora pe care multi pescari o fac destul de frecvent. Diferenta o poate face doar naluca cea mai asemanatoare cu pestii prada din respectivul moment. Exista cazuri in care aceasta diferenta va fi facuta de o naluca gigant si in egala masura exista zile in care cel mai mare peste va prefera o naluca de cativa centimetri.

Mi s-a intamplat asta in nenumarate ocazii. Cred ca am mai povestit despre stiucile de 10-12kg intepate in Suedia cu oscilante taifun de 5cm in timp ce pescuiam la pastrav, dupa zile intregi de pescuit la stiuca cu naluci gigant, in care reuseam foarte rar sa prind stiuci mai mari de 5-6kg. Am patit lucrul asta in trei excursii consecutive acum 10-15 ani. Sau despre stiuca de peste 10kg prinsa de Misu Sofonea la Holbina cu o oscilanta Banana nr.1, tot de 5cm, in conditii de concurs, cand toti incercam sa ademenim captura cu naluci din ce in ce mai mari. Probabil ca singurul rapitor la care se intampla foarte rar acest lucru este somnul.

Revenind la spinertailuri – am avut in ultimii ani diverse surprize legate de aceste naluci, de la castigarea mansei a doua la Campionatul Mondial in Africa de Sud pescuind la makriel, un peste absolut necunoscut pentru noi pana in acel moment, la partidele memorabile la stiuca si bibani record pe canalele deltei, la cleni prinsi pe apa de 15m in lacurile de munte sau la castigarea DDPC care ne-a adus cel mai mare premiu castigat vreodata la un concurs de pescuit.

Nu pot sa nu amintesc si de ultima surpriza pe care am avut-o telefonic in urma cu vreo doua-trei saptamani. In timp ce ma pregateam sa trimit un pachet cu spinnertailuri unui magazin de pescuit, am intrebat usor mirat… “Dar trage avatul acum?”, iar raspunsul m-a surprins total… “Ah, nu! Aici se pescuieste cu ele foarte mult la salau!”. I-am povestit acum vreo doua zile ui Andy si mi-a spus ca si el, impreuna cu Cox si Malin, au avut o partida memorabilia la salau cu spinnertailuri. Semn ca mai e loc de multe surprize si pentru noi.

In ciuda faptului ca cele doua modele de spinnertail pe care le produceam pana acum -Helic si FISHelic- vin cu o diversitate foarte mare de greutati, pescuind mai mult cu ele in ultimul timp am simtit in cateva randuri nevoia de ajustari de greutate mai fine. In special in acest sens, din 2021, printre noutatile noastre si-a facut loc si un nou membru in familia de spinnertailuri BERTI: SKELETONIK PRO – primul model de spinnertail proiectat in totalitate de noi. Am pastrat aceeasi solutie constructiva ca la modelele noastre deja consacrate, cu sarma dintr-o singura bucata indoita manual si cu fixarea paletei cu calaret; solutie mai complicata dpdv al manoperei, dar mult mai rezistenta in timp decat cea cu vartej incastrat din turnare.

Este spinnertailul care ne va ajuta la reglajele de finete in timpul partidelor de pescuit (in special in rauri sau in Dunare), avand greutati de 16-18-20-22 si 24g si o gama larga de palete si culori.

http://www.bertilure.ro/spinnertails.htm

2020. ANUL ALTFEL

Am incercat sa-mi aduc aminte cand sau daca s-a mai intamplat sa amanam prima partida serioasa de pescuit a anului pentru inceputul lunii iunie.

Am rascolit prin arhiva de fotografii si prin cutia cu ganduri si amintiri, iar daca s-a mai intamplat vreodata, cu siguranta nu a fost in ultimii 30 de ani.

Am trecut usor-usor peste probleme familiale, stare de urgenta, carantina, stari de alerta… si am asteptat cu sufletul la gura inceputul sezonului in Delta Dunarii.

 

Cu ceva peripetii, am ajuns la Egreta in dupa-amiaza primei zile in care pescuitul era permis post prohibitie si dupa cateva incercari nereusite de a gasi stiucile pe ghiolurile din zona Uzlina, am incheiat prima zi de pescuit din 2020 cu o scurta si intensa partida de jumatate de ora la avat,  cu capturi la aproape fiecare lanseu.

In zilele ce au urmat, am reusit sa localizam rand pe rand bibanii, avatii si stiucile – acestea din urma exclusiv in afara zonei de concurs- si ne-am bucurat de partide extrem de relaxante la fiecare dintre aceste specii.

Singurele constante au fost nalucile – surprinzator si pentru noi, cel putin in cazul stiucilor – spinnertail FISHhelic.  

Din pacate, lipsa unor similitudini cu oricare dintre anii anteriori a persistat si la prima etapa a campionatului si am avut parte de cel mai sarac in capturi concurs ALRS desfasurat vreodata in Delta.

Bibanii erau cantonati pe cateva fragmente de canale, iar intalnirea cu o stiuca tinea exclusiv de sansa. Noi am vazut cate una in cele doua zile in care ne-am antrenat pe sectorul de concurs, am prins doua in prima mansa, dintre care una singura punctabila, si niciuna in mansa a doua. In final, dupa o prima mansa in care am reusit sa ne clasam pe locul al treilea, am ocupat un modest dar totusi onorabil loc 10.

Situatiile speciale dau nastere la comportamente “speciale”, iar din acest punct de vedere a fost cu siguranta o etapa din care imi vor ramane in memorie forte multe aspecte si intamplari; unele dintre ele -din pacate- cu conotatii si adnotari negative.

Sa ne vedem sanatosi si voiosi la Bicaz! Prietenii stiu de ce!

Sulina, Septembrie 1983, prima excursie in Delta. Iti multumim!

2019

Au trecut deja mai bine de trei luni de la finalul sezonului competitional 2019. O sa incerc sa-mi amintesc in cateva randuri cum s-au vazut cele 5 etape ale CNSR Bergenbier 2019 si participarea la CM din Africa de Sud din barca nr.2, Eugen German – Petre German.

CM Africa de Sud. Conform calendarului FIPS, in mod normal Campionatul mondial de pescuit la rapitori din barca se desfasoara toamna. In 2019 insa a fost o exceptie, Africa de Sud organizand cea de-a doua editie a Jocurilor Olimpice de Pescuit, care aduna la un loc cat mai multe din disciplinele FIPS. Astfel, am inceput anul competitional 2019 in luna februarie in Africa de Sud, dar nu o sa insist foarte mult asupra acestui concurs, intrucat am scris un mic articol si la momentul respectiv, pe care il puteti citi aici. Pe scurt, nu am avut posibilitatea unei deplasari pentru antrenamente pe pista de concurs, am incercat sa intelegem cat mai multe in cele doua zile de antrenament oficial, insa am reusit sa ne facem o idée clara despre lacul Loskop doar dupa prima mansa, in care am avut rezultate modeste. Am dominat mansa a doua, clasandu-ne pe primele doua pozitii, insa nu a fost suficient pentru a putea urca pe podium. Am terminat pe locul 4, o clasare onorabila dar oarecum frustranta in  conditiile rezultatelor mansei a doua.

Valea Argovei. Din pacate am avut o primavera destul de complicata. Eugen se operase cu doar trei saptamani inainte de concurs, astfel incat n-am avut cum sa ne antrenam. Am participat cu o saptamana inainte de etapa LRS la “Cupa Laurentiu Andronic” organizata de Aquamania tot la Valea Argovei. Am incercat sa verificam cat mai multe dintre locurile pe care prindeam salai cu ani in urma. Etapa LRS a fost un concurs dificil; nici o echipa nu a reusit sa puncteze cu 20 de salai in cele doua manse. Noi am reusit sa prindem 10 salai in prima mansa si 7salai + 3bibani in cea de-a doua. La final ne-am clasat pe locul 5 (din 53 de echipe participante), mult peste asteptarile pe care le-am avut de la acest concurs in circumstantele date.

Delta Dunarii. Locul 23- prima etapa din Delta din 2019 a reprezentat cea mai slaba clasare a noastra in cei 5 ani de cand etapele LRS se defasoara cu echipe de cate doi pescari. Probleme familiale ne-au tinut departe de apa intre aceste doua concursuri, impiedicandu-ne sa participam in conditii optime la aceasta etapa. N-am reusit sa profitam nici macar de cele doua zile de antrenament oficial acceptate in premiera de catre LRS  la etapele din Delta; am intrat pe apa doar in cea de-a doua zi de antrenament si am reusit sa localizam stiucile pe doua zone, una pe Isac, una pe Chiril. Din pacate, aceste zone nu ne-au fost suficiente decat pentru prima mansa, in care am reusit sa ne clasam pe locul al 6-lea (din 64). In mansa a doua am reusit sa mai prindem doar 6 stiuci (dintre ele una a murit) si 5 bibani si a trebuit sa ne multumim- asa cum am spus mai sus- cu cea mai slaba clasare a noastra din istoria participarii in echipa: locul 23.

Bicaz. Am reusit sa ajungem la Bicaz pentru trei zile de antrenamente in ultima saptamana in care acestea erau permise. Cleanul a fost ceva mai putin cooperant decat ne obisnuise in anii trecuti, astfel incat un mix inspirat de cleni si bibani a fost varianta castigatoare la Bicaz. Asta am incercat si noi sa facem, dar ne-a iesit doar partial. Nici norocul nu a fost de partea noastra prea mult. De exemplu, daca in general cam 50% din cleni depaseau 25cm, noi am prins in prima mansa 8 dintre care unul singur a avut 32cm., restul fiind toti intre 20 si 23cm., in conditiile in care, statistic vorbind, era aproape imposibil sa se intample asa. La final locul 12 (din 46) iar sansele noastre de a intra in lotul national 2020 erau din ce in ce mai mici.

Snagov. Ne-am antrenat doua jumatati de zi (sambata dupa pranz si duminica dimineata) in weekendul dinaintea concursului, incercand in special sa gasim o reteta pentru stiuci, fiind 100% convinsi ca stiuca va fi alegerea castigatoare la Snagov. N-am reusit sa gasim nici o regula, stiucile fiind extrem de greu de localizat. In antrenamentele oficiale am insistat tot in cautarea stiucilor, dar tot fara a reusi sa ne facem o strategie foarte clara in acest sens. Am reusit in ambele manse sa prindem 10 bibani. In prima ceva mai greu, in a doua, foarte repede. Dupa care am mizat totul pe stiuca. Am reusit in mansa doua sa punctam cu una de 52cm. Suficient cat sa reusim sa castigam aceasta etapa (cu 42 de echipe participante). Chiar daca multi participant se simt frustrati de rezultatele foarte slabe pe care le-au obtinut la Snagov, acest lac seamana foarte bine cu pistele de concurs pe care se desfasoara de obicei Campionatele Mondiale FIPS: cu foarte putini pesti punctabili, care nu au nici o regula si sunt foarte greu de prins. Din acest motiv, cred ca cel putin atata timp cat finalitatea campionatului LRS este formarea echipei care sa reprezinte Romania la CM FIPS-ed, Snagovul nu ar trebui sa lipseasca din calendarul LRS.

Delta Dunarii. Desi ne planificaseram o saptamana de vacanta in Delta inainte de concurs, la ultima etapa a trebuit in cele din urma sa ne multumim doar cu cele doua zile de antrenament oficial. Am remarcat ca din cauza racirii accentuate a vremii stiucile erau din ce in ce mai apatice si mai greu de convins sa atace nalucile de la o ora la alta. A fost de departe cea mai grea etapa de delta de la LRS si prima in care nici macar o echipa nu a reusit sa puncteze cu 20 de stiuci. Noi am prins 9 in prima mansa si 6 in a doua. Am completat fisele cu bibani si am reusit la final sa ne clasam pe locul 6 (din 62), rezultat care ne-a ajutat sa ne metinem in lotul national 2020, dar doar in postura de rezerve; pozitie din care vom incerca in masura posibilitatilor sa ajutam cat mai mult echipele de titulari sa obtina un rezultat cat mai bun in Polonia!

A fost un an extrem de complicat pentru noi; in afara de concursurile LRS nu am fost deloc la pescuit din aprilie pana in noiembrie. Din ultimii 30 de ani, a fost cu singuranta anul in care am pescuit cel mai putin. Speram ca 2020 sa fie ceva mai prietenos cu noi! Si cu dvs, in egala masura!

 

 

AFRICA DE SUD

Au trecut aproape trei saptamani de la intoarcerea din Africa de Sud unde am participat, alaturi de Eugen, Adi si Andrei, Cosmin si Silviu, Rares, Robert si David la editia 2019 a Campionatului Mondial de pescuit la rapitori cu naluci din barca. Am intentionat sa scriu un mic articol despre acest eveniment cat mai curand dupa sosirea in Romania pentru ca amintirile sa nu se estompeze, iar in acest sens am adaugat cateva randuri in fiecare zi, in masura timpului pe care l-am avut la dispozitie.

DRUMUL. Ca orice alta destinatie de pescuit care necesita 12 ore de zbor, o excursie in Africa de Sud merita incercata doar in conditiile in care ai la dispozitie macar o saptamana strict pentru pescuit. Daca vrei sa mergi pentru trei-patru zile, drumul este mult prea obositor si cred ca un lac din Europa este mult mai potrivit pentru o astfel de iesire.

AFRICA DE SUD. Este o tara cu o situatie sociala extrem de complicata. Nu o sa intru acum in detalii, dar daca va faceti planuri pentru o excursie in acest colt de lume, informati-va bine inainte care sunt conditiile pe care trebuie sa le indepliniti pentru a fi in siguranta. Trebuie sa mentionez faptul ca, respectand indicatiile primite de la ghizi, noi nu ne-am simtit amenintati nici macar pentru o secunda de-a lungul celor doua saptamani petrecute acolo.

Din punct de vedere al pescuitului, Africa de Sud este o destinatie care merita atentie, mai ales daca vorbim despre bass. Daca apreciezi pescuitul la aceasta specie, ai la dispozitie foarte multe lacuri cu o populatie decenta numeric si cu numeroase capturi record.

Din pacate, braconajul cu plase monofilament este in plina expansiune, iar pe unul dintre lacurile pe care am pescuit, De Hoop, am vazut sute de resturi din astfel de plase incurcate in copacii din apa.

ANTRENAMENTELE NEOFICIALE. Am pescuit 5 zile pe patru lacuri de baraj diferite: cate o zi pe lacurile Middelburg, Witbank si De Hoop si ultimele doua zile pe Arabi. Am prins foarte multi pesti, in special bass.

Trebuie mentionat faptul ca toti cei patru ghizi erau pescari exclusiv de bass, si oricat de mult si-ar fi dorit sa ne poata ajuta cu sfaturi despre celelalte specii punctabile de pe Loskop, chiar nu se pricepeau la asta.

Chiar daca au avut toata bunavointa, au dat telefoane, au intrebat in stanga si in dreapta, din pacate pentru noi nu am reusit sa aflam de la ei mare lucru. Derularea evenimentelor avea sa ne demonstreze ca mai rau ne-am incurcat incercand sa punem in practica sfaturile privind pescuitul pe Loskop primite de la ei.

SAFARI. Dupa cele cinci zile de pescuit, am avut o zi cu program liber, pe care am decis de comun acord sa ne-o petrecem la safari. Intr-o acceptiune mai moderna, safari inseamna o plimbare cu masina in cautarea animalelor dispuse sa fie fotografiate. Aceasta plimbare are loc intr-o ferma de cateva mii de hectare in care animalele sunt lasate exact ca in salbaticie nefiind hranite sau protejate. In scurta noastra plimbare chiar am avut ocazia sa vedem o zebra care fusese vanata cu o seara inainte de o haita de sacali. Una peste alta a fost o experienta interesanta, in care am avut ocazia sa vedem si sa fotografiem o parte din animalele specifice continentului african.

Pe drumul de intoarcere catre resortul de pe malul lacului Loskop, unde eram cazati, am facut o oprire de vreo ora la un magazin de pescuit din Witbank, de unde am plecat cu cateva sacose de produse de care aveam mai multa sau mai putina nevoie. 🙂

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE. Un eveniment de asemenea amploare trebuia sa aiba si o festivitate de deschidere pe masura. Din pacate, programul anuntat de organizatori nu a putut fi respectat si ne-am pierdut o zi intreaga pentru a putea fi prezenti.

ANTRENAMENTELE OFICIALE. In conditiile in care nu stiam mai nimic despre lac si despre speciile la care urma sa pescuim in concurs, am incercat sa acoperim o suprafata cat mai mare de apa si sa pescuim cat mai divers in cele doua zile de antrenamente oficiale. Toate datele si sfaturile pe care le-am avut la dispozitie ne-au canalizat catre patru din cele sapte specii: Bass, Somn African si cele doua specii de Tilapia – Blue Kurper si Red brest Kurper. Despre celelalte trei specii primisem asigurari ca nu o sa fie decisive in clasamentul competitiei.

Dupa rezultatele aproape dezastruoase din antrenamentele oficiale, am cazut de acord cu toti ceilalti colegi de delegatie ca evitarea “gherlei” cu ambele echipe este un obiectiv suficient de indraznet pentru prima mansa.

MANSA 1. Tragerea la sorti a barcilor ne-a adus pentru prima mansa una din barcile de rezerva. Barca nr.18, care ne fusese initial alocata, era singura din concurs care nu avea motor electric cu comanda la picior. Barca din care am pescuit era decenta, dar extrem de mica si in consecinta cam instabila. Am pescuit totusi ok, cu exceptia momentelor in care stewardul nostru se ridica si el in picioare ca sa se dezmorteasca. Cateva informatii destul de vagi ne-au facut sa incepem pescuitul in prima mansa in una dintre cele doua cozi ale lacului, pe apa de 5-10m, schimband nalucile foarte des. Am prins vreo 10 exemplare de Papermouth , din pacate toti sub limita de 30cm. Dupa cum ne-a spus Thinus, stewardul nostru din prima mansa, limita de 30cm era una extrem de ridicata pentru aceasta specie.

Rezultatele i-au confirmat spusele, fiind punctat un singur exemplar in tot concursul. Eugen a reusit sa aduca in barca singurul peste punctabil, un Makrel de 29cm la o oscilanta Austria nr.2. Din pacate, desi am pescuit aproape doua ore pe zona respectiva, capturile punctabile au refuzat sa mai colaboreze cu noi. Am pierdut apoi mare parte din timpul mansei pescuind la drop-shot in cautarea bass-ului. Din pacate n-am adus in barca decat bassi nepunctabili; erau zone unde puteai prinde foarte multi, dar din pacate niciunul nu atingea dimensiunea limita de 30cm. Cand mai era o ora ne-am intors pe zona unde prinsesem singurul peste punctabil dimineata, dar exact cand faceam primele laseuri am primit un telefon de la Andrei care ne-a schimbat strategia pentru timpul ramas, din pacate fara rezultate in fisa de capturi.

PAUZA. Rezultatele modeste din prima mansa ne-au pus in imposibilitatea de a ne contura o strategie clara pentru ziua a doua. Parerile erau impartite intre bass si makirel. Noi am hotarat ca in mansa a doua sa mergem pe varianta Makriel fiind convinsi ca este singura varianta care ne poate ajuta sa rasturnam ce mai putea fi rasturnat in clasament, fiind sustinuti si de Robert, care fusese steward intr-una din barcile echipei gazda.

MANSA 2. Desi ar fi trebuit sa plecam in prima grupa in ziua a doua, o balba a organizatorilor ne-a trimis tot in grupa a doua, la fel ca in prima mansa. Tot raul spre bine. Din prima grupa, mai mult de jumatate dintre barci au plecat catre coada in care si noi aveam de gand sa incepem mansa, astfel incat am hotarat sa atacam cealalta coada principala a lacului. Am inceput pescuitul la limita sectorului. In prima ora am avut un singur atac la un crankbait de clean, am intepat un Blue Kurper imens, de peste doua kilograme, pe care din pacate l-am pierdut langa barca. Am continuat cu incredere, incercand sa observam cu coada ochiului ce se intampla cu barcile care pescuiau in proximitatea noastra. La distanta de cateva sute de metri, doua barci stateau aproape nemiscate de peste o ora, de la inceputul mansei, iar Eugen a insistat sa mergem sa vedem la ce pescuiesc. A fost decizia care a schimbat rezultatele noastre in aceasta mansa. Ajunsi pe zona respectiva, am vazut ca erau cele doua barci de cehi, care prindeau makriel aproape la fiecare lanseu. Am pierdut cca 15-20 de minute ca sa reusim sa intelegem cum trebuie pescuit si sa gasim naluca potrivita. Ne-am ancorat pe apa de 15m si am incercat fara succes pilkere, naluci soft (microshaduri si gruburi) si oscilante. In cele din urma, Eugen a incercat un fishelic de 17g, dupa care capturile au venit puhoi. Dupa primii trei pesti am incercat sa-l sun pe Andrei, dar nu avea semnal. In disperare de cauza am sunat la Rares, iar ca sa va faceti o idée despre frecventa capturilor, in acest timp Eugen prinsese inca trei pesti. Exact cand am inchis telefonul o barca de cameramani a venit in zona, ocazie cu care am auzit ca cehii aveau peste 40 de pesti in fiecare dintre cele doua barci. A urmat o adevarata cursa de urmarire, iar rezultatele finale ale mansei au adus echipele Romaniei pe primele doua pozitii in clasament (cu 90, respectiv 87 de pesti), devansand de putin cele doua echipe de cehi (cu 86, respectiv 84 de pesti).

Pe scurt, cardul de Makriel era unul extrem de numeros, intinzandu-se probabil pe cateva zeci sau chiar sute de metri patrati. O frecventa mare a capturilor depindea practic de doua aspecte: unul in care sansa juca un rol important, privind pozitionarea bancului cat mai aproape de barca ta, astfel incat sa poti pride pesti cu lanseuri cat mai scurte, si unul ce tinea de alegerea corecta a nalucii. Makrielul este un peste care se hraneste in special in apropierea substratului si este aproape orb, bazandu-se exclusiv pe ceea ce simte cu mustatile si linia laterala, astfel incat o greutate potrivita a nalucii pentru a scurta timpul in care aceasta se scufunda la 15m, o evolutie buna pe cadere si o vibratie puternica erau ingredientele pe care noi le-am gasit ca fiind esentiale pentru a putea face diferenta. Mai presus de toate acestea, cred ca eliminarea timpilor morti a fost punctul forte al echipelor Romaniei, cu toate ca acest lucru nu era foarte usor de realizat: pe de o parte din cauza faptului ca la campionatul mondial toti pestii trebuie scosi cu minciogul, inclusiv cei nepunctabili (in afara de pestii punctabili, noi am mai prins si vreo 30-40 de pesti sub dimensiunea minima de 25cm), iar pe de alta parte, makrielul este un peste a carui intepatura este extrem de periculoasa, astfel incat stewarzii nostri nu ne-au permis sa-i atingem direct cu mainile.

La cca 15-20 de minute dupa ce noi am inceput sa prindem, au ajuns in zona si cele doua barci de unguri, care chiar daca nu au contat la lupta pentru primele locuri in mansa, au prins suficienti pesti (cca 20-30 cu fiecare barca) incat sa se claseze foarte bine. Am punctat acest lucru pentru a sublinia faptul ca o scurgere de informatii accidentala (banuiesc ca ori de la capitanul ceh, ori de la cameramanul care filmase 10 minute in zona, ori de la unul din stewarzii din barcile noastre sau ale cehilor) te poate priva la finalul competitiei de o medalie. Am aflat ulterior ca ungurii nu aveau nici un peste prins in nici una dintre cele doua barci in momentul in care cand au inceput sa pescuiasca langa noi.

REZULTATE. Dupa locul 9 in prima mansa, am avut “de doi bani” sperante pentru o clasare pe podiumul acestei editii de CM. Punand cap la cap informatiile pe care le aveam, am dedus ca Andrei si Adi vor avea bronz individual iar pe natiuni vom fi – pentru a cata oara?!- doar pe locul 4. Rezultatele oficiale ne-au confirmat calculele.

ULTIMA ZI. In ultima zi din Africa de Sud am revenit pentru o partida de cateva ore de pescuit la bass pe lacul Witbank. Ploile din mansa a doua de pe Loskop ne-au tinut companie si in aceasta ultima zi de pescuit.

In ciuda oboselii care se acumulase, a ploii si a vantului pe alocuri foarte puternic, am avut parte de cateva ore de pescuit extrem de agreabile, cu foarte multe capturi.

CONCLUZII. Campionatul national pare sa fie inca o selectie serioasa in vederea participarii la competitiile externe. Romania se lupta aproape an de an la locurile fruntase ale Campionatelor Mondiale organizate de FIPSed.  In mansa a doua a concursului de anul acesta am avut ocazia sa ne testam priceperea la pescuit viteza si cred ca anii in care am pescuit in acest fel in campionatul national au fost decisivi in rezultatul obtinut de cele doua echipaje ale Romaniei. Raman la parerea – si am spus acest lucru dupa fiecare editie de CM la care am participat- ca regulamentul intern trebuie adus cat se poate de aproape de regulamentul  dupa care se desfasoara Campionatul Mondial. Sunt mai convins decat oricand ca o astfel de abordare ar creste sansele la medalii ale echipei nationale, din oricine ar fi ea formata. Este un moment oportun sa intelegem ca promovarea unui regulament in care sansele personale de a accede in echipa nationala sunt prioritare reprezinta o optiune gresita si care pe termen lung ne poate indeparta de medaliile Campionatelor Mondiale. Hai Romania!

In incheiere, dar in primul rand, vreau sa le multumesc si pe aceasta cale sponsorilor care au facut posibila deplasarea in Africa de Sud: Himalaya, Mammut, Relax, Stilcon, Digi, Marele Pescar, Givadi, Decathlon, AGVPS si LRS, precum si sponsorilor nostri din campionatul intern, fara ajutorul carora ne-ar fi fost mult mai greu sa ne calificam in echipa nationala: Arrow International, Daiwa si Garmin.

 

GATUN… nici un lac nu e departe !

Inceputul de an mi-a oferit sansa de a petrece o vacanta minunata de doua saptamani in Panama si Costa Rica. Inainte de plecare mi-am achizitionat o pereche de pantofi sport SCARPA de la magazinul HIMALAYA, iar in contextul dat m-a amuzat sloganul celor de la Scarpa (in fapt un proverb italian) scris pe cutia in care erau ambalati: Nessun luogo e lontano (Nici un loc nu e departe). Am parafrazat si am adaptat acest proverb pentru titlul scurtei mele povestiri pescaresti.

                      

Am rezervat biletele de avion in luna septembrie (imi aduc aminte foarte bine… in pauza dintre mansele etapei de campionat de la Snagov), dupa care am inceput sa caut pe internet o varianta de a merge si la pescuit doua-trei  zile intr-una dintre cele doua tari pe care urma sa le vizitez.

Dupa o saptamana de citit review-uri am decis sa merg pe mana lui Gerardo Duran – Gatun Sport Fishing Lodge. Parea singura varianta serioasa pentru pescuit la rapitori cu naluci. In Costa Rica pescuitul inseamna aproape exclusiv salt-water, iar in Panama majoritatea organizatorilor de expeditii de pescuit ofereau detalii in special despre pescuitul cu live-bait.

Primele lanseuri din 2019 le-am facut in apa sarata, de pe un ponton din Red Frog Marina, pe o zona cu mangrove a insulei Bastimentos, o insula panameza din Caraibe.

Am pescuit mai putin de o ora si am prins doi Snapper (Pargo in zootoponimia locala), un peste mi-a taiat firul si am mai avut si doua-trei atacuri ratate. Am pescuit cu oscilante Taifun si rotative.

In Costa Rica nu am avut unde sa-mi inmoi nalucile, delectandu-ma cu plimbari prin parcurile naturale, plaja, baie, zip-line si “inchiderea” barurilor din localitatile in care ne-am petrecut serile (Cahuita, Puerto Viejo si Monteverde). As fi avut doar posibilitatea unei partide pe ocean la trena, dar nu m-a atras aceasta varianta.

Am parasit – nu fara parere de rau – grupul de prieteni alaturi de care imi petrecusem primele 10 zile de vacanta, iar dupa o zi si jumatate de autobuze, San-Jose si avioane am fost preluat de catre Gerardo de pe aeroportul din Panama City. Dupa inca aproape doua ore de drum in care am reusit sa comunicam mai mult decat decent intr-o combinatie ciudata de engleza si spaniola am ajuns in Chorrera, Pueblo Nuevo, satucul in care am locuit ultimele patru nopti ale vacantei.

In aceeasi perioada cu mine, la Gatun Sport Fishing Lodge a fost si o pereche simpatica de elvetieni, cu care mi-am impartit diminetile si serile, cafeaua, apa, berea, mancarea si povestile mai mult sau mai putin pescaresti.

Am pescuit trei zile, cate 11 ore pe zi aproape fara pauza. Ghizii mei mi-au spus ca niciodata un client de-ai  lor nu a mai pescuit in acest ritm.

Am prins foarte multi pesti, din patru specii. In ultima zi am vazut si un tarpon atacand in suprafata.

Tilapia. M-a mirat putin faptul ca unul dintre pestii pe care i-am prins nu a putut fi recunoscut nici de catre ghizi. In cele din urma am cazut cu totii de acord ca este un tip de tilapia. L-am prins pescuind “la vedere” cu un taifun argintat de 8g.

Snook. Am prins in total sase, cate doi in fiecare zi, toti la un Lucky Craft Pointer 78sp. Pare o specie destul de bine reprezentata in lacul Gatun, dar se prinde mai greu in pescuitul “din mana”. Cand vor sa prinda snook, localnicii pescuiesc la trena.

Cel mai mare pe care l-am prins eu a avut 3kg. Mauros (partea masculina a cuplului elvetian) a prins in ultima zi unul de cca. 5kg la trena.

Oscar. Este un peste (Astronotus Ocellatus) cunoscut de catre pasionatii de acvaristica din Romania. Am prins doi, cate unul in prima si a treia zi, primul la Pointer, al doilea la Taifun.

Pesti extrem de puternici, care in ciuda dimensiunii lor destul de reduse (cei pe care i-am prins eu am inteles ca erau cam de dimensiunea maxima a speciei) ofera drilluri foarte interesante.

Peacock bass. De departe cea mai bine reprezentata specie de rapitori din lacul Gatun. A fost specia pentru care mi-am dorit in mod special sa pescuiesc in Panama.

Stiam din auzite / vazute prin filme ca peacock-ul este un bass ce ofera drilluri memorabile. Pe langa aceasta calitate, si pescuitul la Peacock Bass este extraordinar, tehnica lanseului fiind esentiala, iar atacurile survenind de cele mai multe ori la vedere.

Am prins foarte multi (cred ca o medie de 30/zi), majoritatea mici. Cele mai bune rezultate le-am avut la Pointer si Taifun.

Am prins cativa si la topwatere, spinnerbait si la o naluca ciudata pe care mi-a oferit-o Gerardo, un fel de rattling cu aripioare.

Am prins si doi Peacock de peste 2kg, ambii la Pointer.

La ultimul lanseu al vacantei am scos la poza si unul de cca 1,5kg la Taifun, in timp ce incercam – in imediata apropiere a pontonului de la care plecam dimineata – sa capturam un DogFish, specie care din pacate nu a vrut sa coopereze cu noi.

Gatun Sport Fishing Lodge este o varianta ideala pentru o scurta iesire la pescuit pe lacul Gatun. Daca ajungeti in Panama, incercati sa alocati o zi – doua – trei si pescuitului pe lacul Gatun. Credeti-ma, merita! Pesti extrem de luptatori, pescuit foarte tehnic la marginea junglei, lanseuri foarte precise pe sub copaci. Asta ca sa nu va povestesc despre adrenalina din momentul in care un crocodil iti urmareste top-waterul.

Gerardo, Rollo si Miguel sunt trei pescari foarte dedicati, alaturi de care veti putea pune in album amintiri extraordinare.

Eu am pescuit in barca cu Gerardo si am avut multe de invatat de la el despre pescuitul la Peacock Bass. Sper ca si el de la mine.

In zilele in care am pescuit impreuna, Gerardo a prins in premiera pesti la spinnerbait si oscilanta.

Sper sa am ocazia sa ma intorc in Panama in anii care vin… iar daca acest lucru se va intampla, cu siguranta voi aloca macar doua-trei zile pescutului pe lacul Gatun.

EXTREMADURA TOAMNA

SUEDIA NOASTRA

In urma cu ceva timp am primit din partea lui Andy propunerea de a participa la Lapland Pike, o competitie reinventata dupa aproape 10 ani (cu diferenta ca atunci se numea Lapland Fishing Festival), la ale carei editii din 2007 si 2009 am participat impreuna cu mai multi pescari romani, inclusiv componentii echipelor nationale de spinning din anii respectivi.

Am declinat invitatia,  preferand sa ne petrecem cateva zile de vacanta si pescuit de relaxare pe lacul Bicaz, in ideea ca avand zilele de concediu din aceasta vara drastic numarate, e mai convenabil sa nu pierdem o parte dintre ele prin aeroporturi, avioane si masini. Cu atat mai mult cu cat in trecut competitia era una fara miza, organizata pe genunchi, cu barci improprii pentru pescuit, pe piste foarte mici… etc, etc, etc…

Poate –si speram sincer acest lucru in eventualitatea unor viitoare participari – intre timp organizatorii suedezi au reusit sa transforme cu adevarat acel festival intr-o competitie de pescuit. Pana atunci, asa cum spuneam, am preferat peisajul de la Bicaz…

Am revenit la Bicaz la doua saptamani dupa etapa de campionat desfasurata in luna iulie si am gasit lacul mult mai curat, pe de o parte datorita autoritatilor care au desfasurat doua campanii de curatenie in zona de la baraj si in coada principala, la Poiana Largului, pe de alta parte datorita faptului ca lacul scazuse cca un metru si gunoaiele fusesera impinse pe maluri de vant si valuri. Speram ca in urmatorii ani natura sa-si gaseasca suficienti parteneri de lupta impotriva gunoaielor, astfel incat peste nu foarte mult timp Bicazul sa scape de aceasta plaga oribila.

Lupta nu este una usoara, si o sa va dau un singur exemplu, care din pacate se repeta la Bicaz in fiecare zi: o gasca de tineri – baieti si fete intre 20 si 30-35 de ani vin la Ceahlau, fac plaja, baie, pescuiesc, se distreaza… Spre seara fac focul si dau drumul la un gratar… a doua zi gasesti vatra de la gratar plina cu sacose cu pet-uri, tavite de mici, cutii de bere, farfurii de unica folosinta, cutia de la cort… etc.

Din pacate, oamenii care isi petrec zile de vacanta in locuri izolate din tara nu au inteles ca sacosele cu gunoaiele pe care le produc trebuie puse in masina si duse intr-un oras, pentru ca la Ceahlau – sau in alt loc similar sau chiar mai putin locuit- nimeni nu o sa le stranga dupa ei si, mai devreme sau mai tarziu, ele o sa ajunga in apa sau intr-o rapa din padure unde nu ar avea ce sa caute.

Dar sa revenim la pescuit… Dintre toate lacurile pe care pescuim in mod frecvent, Bicazul este lacul care a suferit cele mai multe modificari dpdv al populatiei piscicole in ultimele decenii.

CLEANUL. In anii ’80 si la inceputul anilor ’90, cleanul era partenerul favorit pentru pescuitul cu naluci si de departe cea mai bine reprezentata specie din lac pe care o aveau in vedere pescarii de spinning – foarte putini la acea vreme. Foarte rar te mai intalneai cu cate un PASTRAV, dar in perioada de vara, in care noi pescuiam si pescuim si acum la Bicaz, foarte rar inseamna unul sau doi pastravi pe sezon.

BIBANUL. Am prins primii bibani in vara anului 1989. Imi aduc aminte de parca a fost ieri… am prins patru bibani in acea vara, doi de cca 25cm si doi foarte mici, de 5-6cm. Prin ’86 sau ’87 AJVPS Neamt facuse o populare masiva cu caras. Imi aduc aminte ca lacul era plin ochi cu carasei de 5cm. Probabil ca printre ei au fost si bibani, care s-au acomodat foarte bine, si care pe la jumatatea anilor ’90 au devenit specia predominanta de rapitori din lacul Bicaz.

Au fost veri in care nu reuseam sa mai prindeam mai mult de cativa cleni; in schimb bibanii invadasera lacul. Primele semne de revenire le-am simtit dupa anul 2000. In 2004, la finalul verii, am avut o partida in care am prins vreo 60 de cleni, majoritatea micuti, de cca 20cm, in cateva ore. A doua zi la fel… A fost semnul evident… cleanul revenise puternic. Bibani am inceput sa prindem din ce in ce mai putini in zona malurilor, in schimb se prindeau din ce in ce mai multi pe apa adanca, pe platouri, praguri sau agataturi.

SALAUL. Primii salai i-am prins in vara lui 2015 si aveau toti intre 30 si 40cm. Intre timp, salaul s-a dezvoltat foarte puternic. Anul acesta am prins doi salai de 55cm si mai multi intre 40 si 50cm. Cei mici, de 20-30cm sunt foarte frecventi. Am avut zile in care, pescuind exclusiv la voblere in zona malurilor (adica nu un pescuit clasic de salau), am prins peste 20 de salai.

Daca lucrurile vor merge in aceeasi directie, in urmatorii ani e foarte posibil ca salaul sa devina specia principala de rapitori de la Bicaz. Cleanul in schimb pare intr-un regres puternic. In majoriatea partidelor (in general pescuim 5-6 ore pe zi) am prins maxim 10-15 cleni in doi oameni. Bibanii sunt din nou intr-un numar impresionant. Exista o generatie foarte numeroasa de bibani intre 18 si 23-24cm. S-a intamplat de mai multe ori sa prindem doi bibani la un vobler la acelasi lanseu. Daca pescarii nu-i vor decima, foarte probabil in cativa ani Bicazul va avea o populatie substantiala de bibani record.

Fiind foarte crescut, lacul Bicaz a oferit in aceasta vara oportunitatea unui pescuit de calitate in zona malurilor, unde poti exersa tehnici si lanseuri care nu iti sunt la indemana intr-un an cu apa scazuta. Asadar, am incercat sa profitam de aceasta situatie de fapt si am pescuit aproape exclusiv la voblere si rotative in proximitatea malurilor, incarcend sa atacam in primul rand zone din lac pe care le cunoastem mai putin.

Din nefericire, in ultimii ani am avut din ce in ce mai putin timp pentru vacantele de la Bicaz, si in consecinta, pentru pescuit pe lacul Izvorul Muntelui- Bicaz. In anii 90 am avut veri cu 80-100 de partide de pescuit pe acest lac, in conditiile in care pescuiam din singura barca (pneumatica la vremea aceea) aflata pe lac. Am ajuns la doar 12 zile de pescuit anul acesta, printre zeci de barci, barcute si salupe, dar in pofida acestui fapt, Bicazul ramane pentru noi un loc binecuvantat, in care orice zi de relaxare si pescuit inseamna un castig enorm…

Din pacate, bucuria celor cateva zile de vacanta din vara aceasta ne-a fost puternic umbrita de accidentul care a indoliat spinningul romanesc in urma caruia colegul nostru Laurentiu Andronic, presedintele clubului Aquamania, si-a pierdut viata in mod tragic. Campion national in 2010, vicecampion national in 2007 si Vicecampion mondial atat la echipe individual cat si pe natiuni in Italia in 2011, Laurentiu este fara indoiala una dintre figurile emblematice ale spinningului romanesc din ultimii ani. Ii dorim fir intins acolo unde este acum! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

LA SEZON NOU… CULORI NOI !

2018- o noua brigada de ultrasi.

Incurajati in egala masura de de numeroasele feedback-uri pozitive de la pescari si de rezultatele pe care noi insine le-am avut pe parcursul sezonului trecut folosind crank-urile ULTRAS, am hotarat ca pentru aceasta vara sa marim gama cu cinci culori noi.

Unele dintre ele ne-au fost sugerate de catre pescarii care au apreciat culorile de anul trecut, altele au fost alese de noi in urma unei experiente de aproape 30 de ani de pescuit la clean, biban sau pastrav  cu naluci in lacuri de baraj cu apa adanca.

Noi le-am testat cu succes la Bicaz, prinzand cu ele cleni, bibani si salai.

Am avut si doi pastravi in lanseta, dintre care unul sarit bine de kilogram, dar mbii au scapat langa barca. 

Am folosit cu succes culorile mai deschise pe zona dinspre coada lacului, unde apa era putin “ciupita”.

In zona dinspre baraj, cu apa mai limpede, culorile mai inchise au dat si ele rezultate foarte bune.

Speram ca dvs, si mai ales pestii pe care ii vizati, veti aprecia deopotriva aceasta noua gama de culori. Fir intins!

BICAZ 2018. PESCUIT PRINTRE GUNOAIE

Daca cineva mi-ar fi aratat cu 30 de ani in urma o fotografie din vara anului 2018 cu lacul (la acea vreme un adevarat colt de paradis) invadat de pet-uri, pungi, papuci, tuburi de spray sau de diverse tipuri de silicoane si adezivi, cutii de sampon, sapun, smantana, iaurt, sticle de bauturi alcoolice sau racoritoare… etc, etc, etc… as fi crezut in mod sigur ca e o imagine trucata. 

Din pacate asa arata lacul de la Bicaz dupa 30 de ani de nepasare a autoritatilor si ONG-urilor si de lipsa de educatie a riveranilor, turistilor si pescarilor.

Cam in aceste coordonate s-a pescuit anul acesta la Bicaz, un lac prins – din cate am inteles dintr-un reportaj de la TV- intre doua institutii (Hidroelectrica si Apele Romane) care incearca sa-si paseze una alteia responsabilitatea curateniei pe luciul de apa dintre munti.

Noi, Liga Romana de Spinning, am incercat, cu puterile noastre limitate, sa aratam ca este nevoie doar de putina bunavointa pentru ca Bicazul sa poata sa redevina ceea ce este el de fapt: un lac minunat.

Dar sa revenim la pescuit… in perioada 13-15 iulie s-a desfasurat la Bicaz etapa a treia a CNS Ciucas 2018. O etapa dedicata cleanului si bibanului sau – cu alte cuvinte- cam singura etapa de anul acesta in care concurentii chiar au de ales intre cele doua specii punctabile. La restul etapelor, in care punteaza stiuca sau salaul, bibanul are mai mult un rol de Cenusareasa.

Am pescuit 6 zile in ultima saptamana dedicata antrenamentelor neoficiale. Lacul era inca in crestere foarte puternica, in cele 6 zile nivelul lui crescand cu peste un metru.

Rezultatele antrenamentelor au fost, evident, influentate de aceaste puternice fluctuatii zilnice. Am pescuit in special la clean, dar si cu scurte reprize dedicate bibanului.

Dupa 6 zile de pescuit am tras concluzia ca un mix optim intre cele doua specii punctabile va fi varianta castigatoare a etapei Bicaz 2018. Ramanea de vazut cine va reusi sa-si optimizeze cel mai bine timpul si reprizele de pescuit dedicate fiecareia dintre cele doua specii.

In saptamana in care pescuitul a fost interzis pentru participantii la concurs, nivelul lacului a ramas relativ constant, ceea ce a facut ca in antrenamentele oficiale sa remarcam totusi o usoara crestere a apetitului in special la cleni.

Am hotarat sa mizam in concurs pe clean, cu speranta ca printre cele cateva zeci sau chiar sute de bibanei pe care o sa-i prindem in fiecare dintre cele doua manse sa fie si cativa mai “imbracati”.

Am reusit sa punem in livewell cate 7 cleni in fiecare dintre cele doua manse, cei mai mari de 34cm, cate unul in fiecare zi.

Din pacate bibanii nu ne-au ajutat prea mult, in prima mansa punctand, pe langa cei sapte cleni, cu trei bibani de 21cm, iar in mansa a doua cu doi bibani de 22cm si unul de 24cm.

Am pescuit cu o varietate foarte mare de voblere si rotative. Am prins pestii atat la voblere -care coboara mai putin – Cormoran Baby Shad si StrikePro Baby Pro  sau voblere deep diving – Berti Ultras DD Crank, Jackall Chubby, Daiwa Rolling Crank si Daiwa Spike cat si la rotative Berti Axat.

Am avut si scurte perioade in care am incercat bibanii cu gume, dar in concurs nu am avut sansa sa ademenim nici unul de dimensiuni considerabile, desi in antrenamente reusiseram sa aducem in barca mai multi bibani de peste 30cm.

Cu doua clasari onorabile, locul 7 in prima zi si locul 5 in cea de-a doua, ne-am clasat in final pe locul 4 din cele 45 de echipe prezente la Bicaz. O clasare frustranta in conditii obisnuite, a fost totusi pentru noi una foarte buna in lupta pentru locurile care asigura prezenta in lotul national de anul viitor.

Am urcat pe locul 2 in clasamentul general, insa mai avem de trecut doua hopuri, Snagov si Delta Dunarii – varianta de toamna. Primul dintre ele la Snagov, in primul weekend al lunii septembrie, teoretic o perioada nu foarte grozava pentru un concurs pe aceasta pista. Vom vedea…

DACA E IUNIE, E DELTA DUNARII!

Ca in fiecare din ultimii patru ani, sfarsitul perioadei de prohibitie aduce cu el o  etapa de campionat national in Delta Dunarii. Anul acesta, pentru cele doua etape din Delta, AG a LRS a hotarat sa ofere participantilor doua zile de antrenament oficial, exact asa cum se intampa si la Campionatele Mondiale organizate de FIPS-CIPS.

Temerile privind o eventuala presiune prea mare au fost spulberate de numarul mare de stiuci masurate de arbitri in cele doua zile de concurs. “Naturalul” ofera in continuare surprize placute, in ciuda zvonurilor ca sectorul de concurs e colmatat de vegetatie in proportie de 80% sau ca pestii raspund extrem de greu.

In conditiile in care barcile au inceput sa plece catre locurile de pescuit la ora 6.30, noi am pus in barca a -10-a stiuca punctabila la ora 8:18 in prima mansa si la 8:16 in cea de-a doua. Adica dupa aproximativ o ora de pescuit efectiv.

Daca punem la socoteala si ca cea mai mare stiuca, adusa la masuratoare de echipa Ciprian Danilov – Ciprian Hrisca, si prinsa- spre satisfactia noastra- la o oscilanta BERTI Doli nr.1, a avut 86cm, putem intelege cu adevarat forta uriasa de regenerare a Deltei si a pestilor care o populeaza.

In prima mansa noi am prins undeva in jur de 30 de stiuci punctabile, dar din pacate nu am reusit sa ne clasam decat pe locul 14, suma lungimilor celor mai mari 10 stuci fiind 497cm.

In a doua mansa, desi am pus in barca ceva mai putine stiuci punctabile – cred ca aproximativ 20, am reusit o clasare mult mai buna, locul 6, cu 517cm, cu toate ca am pescuit cu o ora si ceva mai putin, deoarece – la fel ca multi alti concurenti – am preferat sa admiram furtuna din finalul mansei de pe terasa camerei noastre de la  Egreta resort.

Majoritatea stiucilor le-am prins la oscilante, in special la LINX, ES si LUCKY RT, dar am avut rezultate bune si la spinnerbait.

 Desi cu 20 de puncte mansa nu speram la o clasare foarte buna, nivelul foarte ridicat la care sunt majoritatea echipelor din campionat a facut posibile rasturnari foarte spectaculoase ale clasamentului, ducandu-ne, in final pe cea de-a treia treapta a podiumului de etapa.

Clasamentele extrem de stranse aduc cu ele si nenumarate calcule post-concurs privind o eventuala captura intr-una sau alta dintre manse. Ca sa nu ne lasam nici noi mai prejos… o stiuca ceva mai imbracata in prima mansa ne-ar fi saltat de pe ultima pe prima treapta a podiumului.

Cred ca am avut aceasta stiuca in lanseta pentru cateva secunde, dar din pacate nu am reusit s-o aduc la barca…

 

Absolut remarcabil nivelul premiilor oferite de catre organizatori cu ajutorul sponsorilor. Multumim si din acest colt de pagina pentru premiul extrem de substantial oferit de American Nautics, Navtron, Herakles, Cormoran Resort si Ciucas.

Urmeaza etapa de la Bicaz, speram cu pesti mai multi si mai uniform raspanditi pe suprafata lacului decat la etapa de anul trecut. Fir intins tuturor!