JURNAL DE PESCARI | CU EUGEN SI PETRE GERMAN

AFRICA DE SUD

Au trecut aproape trei saptamani de la intoarcerea din Africa de Sud unde am participat, alaturi de Eugen, Adi si Andrei, Cosmin si Silviu, Rares, Robert si David la editia 2019 a Campionatului Mondial de pescuit la rapitori cu naluci din barca. Am intentionat sa scriu un mic articol despre acest eveniment cat mai curand dupa sosirea in Romania pentru ca amintirile sa nu se estompeze, iar in acest sens am adaugat cateva randuri in fiecare zi, in masura timpului pe care l-am avut la dispozitie.

DRUMUL. Ca orice alta destinatie de pescuit care necesita 12 ore de zbor, o excursie in Africa de Sud merita incercata doar in conditiile in care ai la dispozitie macar o saptamana strict pentru pescuit. Daca vrei sa mergi pentru trei-patru zile, drumul este mult prea obositor si cred ca un lac din Europa este mult mai potrivit pentru o astfel de iesire.

AFRICA DE SUD. Este o tara cu o situatie sociala extrem de complicata. Nu o sa intru acum in detalii, dar daca va faceti planuri pentru o excursie in acest colt de lume, informati-va bine inainte care sunt conditiile pe care trebuie sa le indepliniti pentru a fi in siguranta. Trebuie sa mentionez faptul ca, respectand indicatiile primite de la ghizi, noi nu ne-am simtit amenintati nici macar pentru o secunda de-a lungul celor doua saptamani petrecute acolo.

Din punct de vedere al pescuitului, Africa de Sud este o destinatie care merita atentie, mai ales daca vorbim despre bass. Daca apreciezi pescuitul la aceasta specie, ai la dispozitie foarte multe lacuri cu o populatie decenta numeric si cu numeroase capturi record.

Din pacate, braconajul cu plase monofilament este in plina expansiune, iar pe unul dintre lacurile pe care am pescuit, De Hoop, am vazut sute de resturi din astfel de plase incurcate in copacii din apa.

ANTRENAMENTELE NEOFICIALE. Am pescuit 5 zile pe patru lacuri de baraj diferite: cate o zi pe lacurile Middelburg, Witbank si De Hoop si ultimele doua zile pe Arabi. Am prins foarte multi pesti, in special bass.

Trebuie mentionat faptul ca toti cei patru ghizi erau pescari exclusiv de bass, si oricat de mult si-ar fi dorit sa ne poata ajuta cu sfaturi despre celelalte specii punctabile de pe Loskop, chiar nu se pricepeau la asta.

Chiar daca au avut toata bunavointa, au dat telefoane, au intrebat in stanga si in dreapta, din pacate pentru noi nu am reusit sa aflam de la ei mare lucru. Derularea evenimentelor avea sa ne demonstreze ca mai rau ne-am incurcat incercand sa punem in practica sfaturile privind pescuitul pe Loskop primite de la ei.

SAFARI. Dupa cele cinci zile de pescuit, am avut o zi cu program liber, pe care am decis de comun acord sa ne-o petrecem la safari. Intr-o acceptiune mai moderna, safari inseamna o plimbare cu masina in cautarea animalelor dispuse sa fie fotografiate. Aceasta plimbare are loc intr-o ferma de cateva mii de hectare in care animalele sunt lasate exact ca in salbaticie nefiind hranite sau protejate. In scurta noastra plimbare chiar am avut ocazia sa vedem o zebra care fusese vanata cu o seara inainte de o haita de sacali. Una peste alta a fost o experienta interesanta, in care am avut ocazia sa vedem si sa fotografiem o parte din animalele specifice continentului african.

Pe drumul de intoarcere catre resortul de pe malul lacului Loskop, unde eram cazati, am facut o oprire de vreo ora la un magazin de pescuit din Witbank, de unde am plecat cu cateva sacose de produse de care aveam mai multa sau mai putina nevoie. 🙂

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE. Un eveniment de asemenea amploare trebuia sa aiba si o festivitate de deschidere pe masura. Din pacate, programul anuntat de organizatori nu a putut fi respectat si ne-am pierdut o zi intreaga pentru a putea fi prezenti.

ANTRENAMENTELE OFICIALE. In conditiile in care nu stiam mai nimic despre lac si despre speciile la care urma sa pescuim in concurs, am incercat sa acoperim o suprafata cat mai mare de apa si sa pescuim cat mai divers in cele doua zile de antrenamente oficiale. Toate datele si sfaturile pe care le-am avut la dispozitie ne-au canalizat catre patru din cele sapte specii: Bass, Somn African si cele doua specii de Tilapia – Blue Kurper si Red brest Kurper. Despre celelalte trei specii primisem asigurari ca nu o sa fie decisive in clasamentul competitiei.

Dupa rezultatele aproape dezastruoase din antrenamentele oficiale, am cazut de acord cu toti ceilalti colegi de delegatie ca evitarea “gherlei” cu ambele echipe este un obiectiv suficient de indraznet pentru prima mansa.

MANSA 1. Tragerea la sorti a barcilor ne-a adus pentru prima mansa una din barcile de rezerva. Barca nr.18, care ne fusese initial alocata, era singura din concurs care nu avea motor electric cu comanda la picior. Barca din care am pescuit era decenta, dar extrem de mica si in consecinta cam instabila. Am pescuit totusi ok, cu exceptia momentelor in care stewardul nostru se ridica si el in picioare ca sa se dezmorteasca. Cateva informatii destul de vagi ne-au facut sa incepem pescuitul in prima mansa in una dintre cele doua cozi ale lacului, pe apa de 5-10m, schimband nalucile foarte des. Am prins vreo 10 exemplare de Papermouth , din pacate toti sub limita de 30cm. Dupa cum ne-a spus Thinus, stewardul nostru din prima mansa, limita de 30cm era una extrem de ridicata pentru aceasta specie.

Rezultatele i-au confirmat spusele, fiind punctat un singur exemplar in tot concursul. Eugen a reusit sa aduca in barca singurul peste punctabil, un Makrel de 29cm la o oscilanta Austria nr.2. Din pacate, desi am pescuit aproape doua ore pe zona respectiva, capturile punctabile au refuzat sa mai colaboreze cu noi. Am pierdut apoi mare parte din timpul mansei pescuind la drop-shot in cautarea bass-ului. Din pacate n-am adus in barca decat bassi nepunctabili; erau zone unde puteai prinde foarte multi, dar din pacate niciunul nu atingea dimensiunea limita de 30cm. Cand mai era o ora ne-am intors pe zona unde prinsesem singurul peste punctabil dimineata, dar exact cand faceam primele laseuri am primit un telefon de la Andrei care ne-a schimbat strategia pentru timpul ramas, din pacate fara rezultate in fisa de capturi.

PAUZA. Rezultatele modeste din prima mansa ne-au pus in imposibilitatea de a ne contura o strategie clara pentru ziua a doua. Parerile erau impartite intre bass si makirel. Noi am hotarat ca in mansa a doua sa mergem pe varianta Makriel fiind convinsi ca este singura varianta care ne poate ajuta sa rasturnam ce mai putea fi rasturnat in clasament, fiind sustinuti si de Robert, care fusese steward intr-una din barcile echipei gazda.

MANSA 2. Desi ar fi trebuit sa plecam in prima grupa in ziua a doua, o balba a organizatorilor ne-a trimis tot in grupa a doua, la fel ca in prima mansa. Tot raul spre bine. Din prima grupa, mai mult de jumatate dintre barci au plecat catre coada in care si noi aveam de gand sa incepem mansa, astfel incat am hotarat sa atacam cealalta coada principala a lacului. Am inceput pescuitul la limita sectorului. In prima ora am avut un singur atac la un crankbait de clean, am intepat un Blue Kurper imens, de peste doua kilograme, pe care din pacate l-am pierdut langa barca. Am continuat cu incredere, incercand sa observam cu coada ochiului ce se intampla cu barcile care pescuiau in proximitatea noastra. La distanta de cateva sute de metri, doua barci stateau aproape nemiscate de peste o ora, de la inceputul mansei, iar Eugen a insistat sa mergem sa vedem la ce pescuiesc. A fost decizia care a schimbat rezultatele noastre in aceasta mansa. Ajunsi pe zona respectiva, am vazut ca erau cele doua barci de cehi, care prindeau makriel aproape la fiecare lanseu. Am pierdut cca 15-20 de minute ca sa reusim sa intelegem cum trebuie pescuit si sa gasim naluca potrivita. Ne-am ancorat pe apa de 15m si am incercat fara succes pilkere, naluci soft (microshaduri si gruburi) si oscilante. In cele din urma, Eugen a incercat un fishelic de 17g, dupa care capturile au venit puhoi. Dupa primii trei pesti am incercat sa-l sun pe Andrei, dar nu avea semnal. In disperare de cauza am sunat la Rares, iar ca sa va faceti o idée despre frecventa capturilor, in acest timp Eugen prinsese inca trei pesti. Exact cand am inchis telefonul o barca de cameramani a venit in zona, ocazie cu care am auzit ca cehii aveau peste 40 de pesti in fiecare dintre cele doua barci. A urmat o adevarata cursa de urmarire, iar rezultatele finale ale mansei au adus echipele Romaniei pe primele doua pozitii in clasament (cu 90, respectiv 87 de pesti), devansand de putin cele doua echipe de cehi (cu 86, respectiv 84 de pesti).

Pe scurt, cardul de Makriel era unul extrem de numeros, intinzandu-se probabil pe cateva zeci sau chiar sute de metri patrati. O frecventa mare a capturilor depindea practic de doua aspecte: unul in care sansa juca un rol important, privind pozitionarea bancului cat mai aproape de barca ta, astfel incat sa poti pride pesti cu lanseuri cat mai scurte, si unul ce tinea de alegerea corecta a nalucii. Makrielul este un peste care se hraneste in special in apropierea substratului si este aproape orb, bazandu-se exclusiv pe ceea ce simte cu mustatile si linia laterala, astfel incat o greutate potrivita a nalucii pentru a scurta timpul in care aceasta se scufunda la 15m, o evolutie buna pe cadere si o vibratie puternica erau ingredientele pe care noi le-am gasit ca fiind esentiale pentru a putea face diferenta. Mai presus de toate acestea, cred ca eliminarea timpilor morti a fost punctul forte al echipelor Romaniei, cu toate ca acest lucru nu era foarte usor de realizat: pe de o parte din cauza faptului ca la campionatul mondial toti pestii trebuie scosi cu minciogul, inclusiv cei nepunctabili (in afara de pestii punctabili, noi am mai prins si vreo 30-40 de pesti sub dimensiunea minima de 25cm), iar pe de alta parte, makrielul este un peste a carui intepatura este extrem de periculoasa, astfel incat stewarzii nostri nu ne-au permis sa-i atingem direct cu mainile.

La cca 15-20 de minute dupa ce noi am inceput sa prindem, au ajuns in zona si cele doua barci de unguri, care chiar daca nu au contat la lupta pentru primele locuri in mansa, au prins suficienti pesti (cca 20-30 cu fiecare barca) incat sa se claseze foarte bine. Am punctat acest lucru pentru a sublinia faptul ca o scurgere de informatii accidentala (banuiesc ca ori de la capitanul ceh, ori de la cameramanul care filmase 10 minute in zona, ori de la unul din stewarzii din barcile noastre sau ale cehilor) te poate priva la finalul competitiei de o medalie. Am aflat ulterior ca ungurii nu aveau nici un peste prins in nici una dintre cele doua barci in momentul in care cand au inceput sa pescuiasca langa noi.

REZULTATE. Dupa locul 9 in prima mansa, am avut “de doi bani” sperante pentru o clasare pe podiumul acestei editii de CM. Punand cap la cap informatiile pe care le aveam, am dedus ca Andrei si Adi vor avea bronz individual iar pe natiuni vom fi – pentru a cata oara?!- doar pe locul 4. Rezultatele oficiale ne-au confirmat calculele.

ULTIMA ZI. In ultima zi din Africa de Sud am revenit pentru o partida de cateva ore de pescuit la bass pe lacul Witbank. Ploile din mansa a doua de pe Loskop ne-au tinut companie si in aceasta ultima zi de pescuit.

In ciuda oboselii care se acumulase, a ploii si a vantului pe alocuri foarte puternic, am avut parte de cateva ore de pescuit extrem de agreabile, cu foarte multe capturi.

CONCLUZII. Campionatul national pare sa fie inca o selectie serioasa in vederea participarii la competitiile externe. Romania se lupta aproape an de an la locurile fruntase ale Campionatelor Mondiale organizate de FIPSed.  In mansa a doua a concursului de anul acesta am avut ocazia sa ne testam priceperea la pescuit viteza si cred ca anii in care am pescuit in acest fel in campionatul national au fost decisivi in rezultatul obtinut de cele doua echipaje ale Romaniei. Raman la parerea – si am spus acest lucru dupa fiecare editie de CM la care am participat- ca regulamentul intern trebuie adus cat se poate de aproape de regulamentul  dupa care se desfasoara Campionatul Mondial. Sunt mai convins decat oricand ca o astfel de abordare ar creste sansele la medalii ale echipei nationale, din oricine ar fi ea formata. Este un moment oportun sa intelegem ca promovarea unui regulament in care sansele personale de a accede in echipa nationala sunt prioritare reprezinta o optiune gresita si care pe termen lung ne poate indeparta de medaliile Campionatelor Mondiale. Hai Romania!

In incheiere, dar in primul rand, vreau sa le multumesc si pe aceasta cale sponsorilor care au facut posibila deplasarea in Africa de Sud: Himalaya, Mammut, Relax, Stilcon, Digi, Marele Pescar, Givadi, Decathlon, AGVPS si LRS, precum si sponsorilor nostri din campionatul intern, fara ajutorul carora ne-ar fi fost mult mai greu sa ne calificam in echipa nationala: Arrow International, Daiwa si Garmin.

 

GATUN… nici un lac nu e departe !

Inceputul de an mi-a oferit sansa de a petrece o vacanta minunata de doua saptamani in Panama si Costa Rica. Inainte de plecare mi-am achizitionat o pereche de pantofi sport SCARPA de la magazinul HIMALAYA, iar in contextul dat m-a amuzat sloganul celor de la Scarpa (in fapt un proverb italian) scris pe cutia in care erau ambalati: Nessun luogo e lontano (Nici un loc nu e departe). Am parafrazat si am adaptat acest proverb pentru titlul scurtei mele povestiri pescaresti.

                      

Am rezervat biletele de avion in luna septembrie (imi aduc aminte foarte bine… in pauza dintre mansele etapei de campionat de la Snagov), dupa care am inceput sa caut pe internet o varianta de a merge si la pescuit doua-trei  zile intr-una dintre cele doua tari pe care urma sa le vizitez.

Dupa o saptamana de citit review-uri am decis sa merg pe mana lui Gerardo Duran – Gatun Sport Fishing Lodge. Parea singura varianta serioasa pentru pescuit la rapitori cu naluci. In Costa Rica pescuitul inseamna aproape exclusiv salt-water, iar in Panama majoritatea organizatorilor de expeditii de pescuit ofereau detalii in special despre pescuitul cu live-bait.

Primele lanseuri din 2019 le-am facut in apa sarata, de pe un ponton din Red Frog Marina, pe o zona cu mangrove a insulei Bastimentos, o insula panameza din Caraibe.

Am pescuit mai putin de o ora si am prins doi Snapper (Pargo in zootoponimia locala), un peste mi-a taiat firul si am mai avut si doua-trei atacuri ratate. Am pescuit cu oscilante Taifun si rotative.

In Costa Rica nu am avut unde sa-mi inmoi nalucile, delectandu-ma cu plimbari prin parcurile naturale, plaja, baie, zip-line si “inchiderea” barurilor din localitatile in care ne-am petrecut serile (Cahuita, Puerto Viejo si Monteverde). As fi avut doar posibilitatea unei partide pe ocean la trena, dar nu m-a atras aceasta varianta.

Am parasit – nu fara parere de rau – grupul de prieteni alaturi de care imi petrecusem primele 10 zile de vacanta, iar dupa o zi si jumatate de autobuze, San-Jose si avioane am fost preluat de catre Gerardo de pe aeroportul din Panama City. Dupa inca aproape doua ore de drum in care am reusit sa comunicam mai mult decat decent intr-o combinatie ciudata de engleza si spaniola am ajuns in Chorrera, Pueblo Nuevo, satucul in care am locuit ultimele patru nopti ale vacantei.

In aceeasi perioada cu mine, la Gatun Sport Fishing Lodge a fost si o pereche simpatica de elvetieni, cu care mi-am impartit diminetile si serile, cafeaua, apa, berea, mancarea si povestile mai mult sau mai putin pescaresti.

Am pescuit trei zile, cate 11 ore pe zi aproape fara pauza. Ghizii mei mi-au spus ca niciodata un client de-ai  lor nu a mai pescuit in acest ritm.

Am prins foarte multi pesti, din patru specii. In ultima zi am vazut si un tarpon atacand in suprafata.

Tilapia. M-a mirat putin faptul ca unul dintre pestii pe care i-am prins nu a putut fi recunoscut nici de catre ghizi. In cele din urma am cazut cu totii de acord ca este un tip de tilapia. L-am prins pescuind “la vedere” cu un taifun argintat de 8g.

Snook. Am prins in total sase, cate doi in fiecare zi, toti la un Lucky Craft Pointer 78sp. Pare o specie destul de bine reprezentata in lacul Gatun, dar se prinde mai greu in pescuitul “din mana”. Cand vor sa prinda snook, localnicii pescuiesc la trena.

Cel mai mare pe care l-am prins eu a avut 3kg. Mauros (partea masculina a cuplului elvetian) a prins in ultima zi unul de cca. 5kg la trena.

Oscar. Este un peste (Astronotus Ocellatus) cunoscut de catre pasionatii de acvaristica din Romania. Am prins doi, cate unul in prima si a treia zi, primul la Pointer, al doilea la Taifun.

Pesti extrem de puternici, care in ciuda dimensiunii lor destul de reduse (cei pe care i-am prins eu am inteles ca erau cam de dimensiunea maxima a speciei) ofera drilluri foarte interesante.

Peacock bass. De departe cea mai bine reprezentata specie de rapitori din lacul Gatun. A fost specia pentru care mi-am dorit in mod special sa pescuiesc in Panama.

Stiam din auzite / vazute prin filme ca peacock-ul este un bass ce ofera drilluri memorabile. Pe langa aceasta calitate, si pescuitul la Peacock Bass este extraordinar, tehnica lanseului fiind esentiala, iar atacurile survenind de cele mai multe ori la vedere.

Am prins foarte multi (cred ca o medie de 30/zi), majoritatea mici. Cele mai bune rezultate le-am avut la Pointer si Taifun.

Am prins cativa si la topwatere, spinnerbait si la o naluca ciudata pe care mi-a oferit-o Gerardo, un fel de rattling cu aripioare.

Am prins si doi Peacock de peste 2kg, ambii la Pointer.

La ultimul lanseu al vacantei am scos la poza si unul de cca 1,5kg la Taifun, in timp ce incercam – in imediata apropiere a pontonului de la care plecam dimineata – sa capturam un DogFish, specie care din pacate nu a vrut sa coopereze cu noi.

Gatun Sport Fishing Lodge este o varianta ideala pentru o scurta iesire la pescuit pe lacul Gatun. Daca ajungeti in Panama, incercati sa alocati o zi – doua – trei si pescuitului pe lacul Gatun. Credeti-ma, merita! Pesti extrem de luptatori, pescuit foarte tehnic la marginea junglei, lanseuri foarte precise pe sub copaci. Asta ca sa nu va povestesc despre adrenalina din momentul in care un crocodil iti urmareste top-waterul.

Gerardo, Rollo si Miguel sunt trei pescari foarte dedicati, alaturi de care veti putea pune in album amintiri extraordinare.

Eu am pescuit in barca cu Gerardo si am avut multe de invatat de la el despre pescuitul la Peacock Bass. Sper ca si el de la mine.

In zilele in care am pescuit impreuna, Gerardo a prins in premiera pesti la spinnerbait si oscilanta.

Sper sa am ocazia sa ma intorc in Panama in anii care vin… iar daca acest lucru se va intampla, cu siguranta voi aloca macar doua-trei zile pescutului pe lacul Gatun.

EXTREMADURA TOAMNA

SUEDIA NOASTRA

In urma cu ceva timp am primit din partea lui Andy propunerea de a participa la Lapland Pike, o competitie reinventata dupa aproape 10 ani (cu diferenta ca atunci se numea Lapland Fishing Festival), la ale carei editii din 2007 si 2009 am participat impreuna cu mai multi pescari romani, inclusiv componentii echipelor nationale de spinning din anii respectivi.

Am declinat invitatia,  preferand sa ne petrecem cateva zile de vacanta si pescuit de relaxare pe lacul Bicaz, in ideea ca avand zilele de concediu din aceasta vara drastic numarate, e mai convenabil sa nu pierdem o parte dintre ele prin aeroporturi, avioane si masini. Cu atat mai mult cu cat in trecut competitia era una fara miza, organizata pe genunchi, cu barci improprii pentru pescuit, pe piste foarte mici… etc, etc, etc…

Poate –si speram sincer acest lucru in eventualitatea unor viitoare participari – intre timp organizatorii suedezi au reusit sa transforme cu adevarat acel festival intr-o competitie de pescuit. Pana atunci, asa cum spuneam, am preferat peisajul de la Bicaz…

Am revenit la Bicaz la doua saptamani dupa etapa de campionat desfasurata in luna iulie si am gasit lacul mult mai curat, pe de o parte datorita autoritatilor care au desfasurat doua campanii de curatenie in zona de la baraj si in coada principala, la Poiana Largului, pe de alta parte datorita faptului ca lacul scazuse cca un metru si gunoaiele fusesera impinse pe maluri de vant si valuri. Speram ca in urmatorii ani natura sa-si gaseasca suficienti parteneri de lupta impotriva gunoaielor, astfel incat peste nu foarte mult timp Bicazul sa scape de aceasta plaga oribila.

Lupta nu este una usoara, si o sa va dau un singur exemplu, care din pacate se repeta la Bicaz in fiecare zi: o gasca de tineri – baieti si fete intre 20 si 30-35 de ani vin la Ceahlau, fac plaja, baie, pescuiesc, se distreaza… Spre seara fac focul si dau drumul la un gratar… a doua zi gasesti vatra de la gratar plina cu sacose cu pet-uri, tavite de mici, cutii de bere, farfurii de unica folosinta, cutia de la cort… etc.

Din pacate, oamenii care isi petrec zile de vacanta in locuri izolate din tara nu au inteles ca sacosele cu gunoaiele pe care le produc trebuie puse in masina si duse intr-un oras, pentru ca la Ceahlau – sau in alt loc similar sau chiar mai putin locuit- nimeni nu o sa le stranga dupa ei si, mai devreme sau mai tarziu, ele o sa ajunga in apa sau intr-o rapa din padure unde nu ar avea ce sa caute.

Dar sa revenim la pescuit… Dintre toate lacurile pe care pescuim in mod frecvent, Bicazul este lacul care a suferit cele mai multe modificari dpdv al populatiei piscicole in ultimele decenii.

CLEANUL. In anii ’80 si la inceputul anilor ’90, cleanul era partenerul favorit pentru pescuitul cu naluci si de departe cea mai bine reprezentata specie din lac pe care o aveau in vedere pescarii de spinning – foarte putini la acea vreme. Foarte rar te mai intalneai cu cate un PASTRAV, dar in perioada de vara, in care noi pescuiam si pescuim si acum la Bicaz, foarte rar inseamna unul sau doi pastravi pe sezon.

BIBANUL. Am prins primii bibani in vara anului 1989. Imi aduc aminte de parca a fost ieri… am prins patru bibani in acea vara, doi de cca 25cm si doi foarte mici, de 5-6cm. Prin ’86 sau ’87 AJVPS Neamt facuse o populare masiva cu caras. Imi aduc aminte ca lacul era plin ochi cu carasei de 5cm. Probabil ca printre ei au fost si bibani, care s-au acomodat foarte bine, si care pe la jumatatea anilor ’90 au devenit specia predominanta de rapitori din lacul Bicaz.

Au fost veri in care nu reuseam sa mai prindeam mai mult de cativa cleni; in schimb bibanii invadasera lacul. Primele semne de revenire le-am simtit dupa anul 2000. In 2004, la finalul verii, am avut o partida in care am prins vreo 60 de cleni, majoritatea micuti, de cca 20cm, in cateva ore. A doua zi la fel… A fost semnul evident… cleanul revenise puternic. Bibani am inceput sa prindem din ce in ce mai putini in zona malurilor, in schimb se prindeau din ce in ce mai multi pe apa adanca, pe platouri, praguri sau agataturi.

SALAUL. Primii salai i-am prins in vara lui 2015 si aveau toti intre 30 si 40cm. Intre timp, salaul s-a dezvoltat foarte puternic. Anul acesta am prins doi salai de 55cm si mai multi intre 40 si 50cm. Cei mici, de 20-30cm sunt foarte frecventi. Am avut zile in care, pescuind exclusiv la voblere in zona malurilor (adica nu un pescuit clasic de salau), am prins peste 20 de salai.

Daca lucrurile vor merge in aceeasi directie, in urmatorii ani e foarte posibil ca salaul sa devina specia principala de rapitori de la Bicaz. Cleanul in schimb pare intr-un regres puternic. In majoriatea partidelor (in general pescuim 5-6 ore pe zi) am prins maxim 10-15 cleni in doi oameni. Bibanii sunt din nou intr-un numar impresionant. Exista o generatie foarte numeroasa de bibani intre 18 si 23-24cm. S-a intamplat de mai multe ori sa prindem doi bibani la un vobler la acelasi lanseu. Daca pescarii nu-i vor decima, foarte probabil in cativa ani Bicazul va avea o populatie substantiala de bibani record.

Fiind foarte crescut, lacul Bicaz a oferit in aceasta vara oportunitatea unui pescuit de calitate in zona malurilor, unde poti exersa tehnici si lanseuri care nu iti sunt la indemana intr-un an cu apa scazuta. Asadar, am incercat sa profitam de aceasta situatie de fapt si am pescuit aproape exclusiv la voblere si rotative in proximitatea malurilor, incarcend sa atacam in primul rand zone din lac pe care le cunoastem mai putin.

Din nefericire, in ultimii ani am avut din ce in ce mai putin timp pentru vacantele de la Bicaz, si in consecinta, pentru pescuit pe lacul Izvorul Muntelui- Bicaz. In anii 90 am avut veri cu 80-100 de partide de pescuit pe acest lac, in conditiile in care pescuiam din singura barca (pneumatica la vremea aceea) aflata pe lac. Am ajuns la doar 12 zile de pescuit anul acesta, printre zeci de barci, barcute si salupe, dar in pofida acestui fapt, Bicazul ramane pentru noi un loc binecuvantat, in care orice zi de relaxare si pescuit inseamna un castig enorm…

Din pacate, bucuria celor cateva zile de vacanta din vara aceasta ne-a fost puternic umbrita de accidentul care a indoliat spinningul romanesc in urma caruia colegul nostru Laurentiu Andronic, presedintele clubului Aquamania, si-a pierdut viata in mod tragic. Campion national in 2010, vicecampion national in 2007 si Vicecampion mondial atat la echipe individual cat si pe natiuni in Italia in 2011, Laurentiu este fara indoiala una dintre figurile emblematice ale spinningului romanesc din ultimii ani. Ii dorim fir intins acolo unde este acum! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

LA SEZON NOU… CULORI NOI !

2018- o noua brigada de ultrasi.

Incurajati in egala masura de de numeroasele feedback-uri pozitive de la pescari si de rezultatele pe care noi insine le-am avut pe parcursul sezonului trecut folosind crank-urile ULTRAS, am hotarat ca pentru aceasta vara sa marim gama cu cinci culori noi.

Unele dintre ele ne-au fost sugerate de catre pescarii care au apreciat culorile de anul trecut, altele au fost alese de noi in urma unei experiente de aproape 30 de ani de pescuit la clean, biban sau pastrav  cu naluci in lacuri de baraj cu apa adanca.

Noi le-am testat cu succes la Bicaz, prinzand cu ele cleni, bibani si salai.

Am avut si doi pastravi in lanseta, dintre care unul sarit bine de kilogram, dar mbii au scapat langa barca. 

Am folosit cu succes culorile mai deschise pe zona dinspre coada lacului, unde apa era putin “ciupita”.

In zona dinspre baraj, cu apa mai limpede, culorile mai inchise au dat si ele rezultate foarte bune.

Speram ca dvs, si mai ales pestii pe care ii vizati, veti aprecia deopotriva aceasta noua gama de culori. Fir intins!

BICAZ 2018. PESCUIT PRINTRE GUNOAIE

Daca cineva mi-ar fi aratat cu 30 de ani in urma o fotografie din vara anului 2018 cu lacul (la acea vreme un adevarat colt de paradis) invadat de pet-uri, pungi, papuci, tuburi de spray sau de diverse tipuri de silicoane si adezivi, cutii de sampon, sapun, smantana, iaurt, sticle de bauturi alcoolice sau racoritoare… etc, etc, etc… as fi crezut in mod sigur ca e o imagine trucata. 

Din pacate asa arata lacul de la Bicaz dupa 30 de ani de nepasare a autoritatilor si ONG-urilor si de lipsa de educatie a riveranilor, turistilor si pescarilor.

Cam in aceste coordonate s-a pescuit anul acesta la Bicaz, un lac prins – din cate am inteles dintr-un reportaj de la TV- intre doua institutii (Hidroelectrica si Apele Romane) care incearca sa-si paseze una alteia responsabilitatea curateniei pe luciul de apa dintre munti.

Noi, Liga Romana de Spinning, am incercat, cu puterile noastre limitate, sa aratam ca este nevoie doar de putina bunavointa pentru ca Bicazul sa poata sa redevina ceea ce este el de fapt: un lac minunat.

Dar sa revenim la pescuit… in perioada 13-15 iulie s-a desfasurat la Bicaz etapa a treia a CNS Ciucas 2018. O etapa dedicata cleanului si bibanului sau – cu alte cuvinte- cam singura etapa de anul acesta in care concurentii chiar au de ales intre cele doua specii punctabile. La restul etapelor, in care punteaza stiuca sau salaul, bibanul are mai mult un rol de Cenusareasa.

Am pescuit 6 zile in ultima saptamana dedicata antrenamentelor neoficiale. Lacul era inca in crestere foarte puternica, in cele 6 zile nivelul lui crescand cu peste un metru.

Rezultatele antrenamentelor au fost, evident, influentate de aceaste puternice fluctuatii zilnice. Am pescuit in special la clean, dar si cu scurte reprize dedicate bibanului.

Dupa 6 zile de pescuit am tras concluzia ca un mix optim intre cele doua specii punctabile va fi varianta castigatoare a etapei Bicaz 2018. Ramanea de vazut cine va reusi sa-si optimizeze cel mai bine timpul si reprizele de pescuit dedicate fiecareia dintre cele doua specii.

In saptamana in care pescuitul a fost interzis pentru participantii la concurs, nivelul lacului a ramas relativ constant, ceea ce a facut ca in antrenamentele oficiale sa remarcam totusi o usoara crestere a apetitului in special la cleni.

Am hotarat sa mizam in concurs pe clean, cu speranta ca printre cele cateva zeci sau chiar sute de bibanei pe care o sa-i prindem in fiecare dintre cele doua manse sa fie si cativa mai “imbracati”.

Am reusit sa punem in livewell cate 7 cleni in fiecare dintre cele doua manse, cei mai mari de 34cm, cate unul in fiecare zi.

Din pacate bibanii nu ne-au ajutat prea mult, in prima mansa punctand, pe langa cei sapte cleni, cu trei bibani de 21cm, iar in mansa a doua cu doi bibani de 22cm si unul de 24cm.

Am pescuit cu o varietate foarte mare de voblere si rotative. Am prins pestii atat la voblere -care coboara mai putin – Cormoran Baby Shad si StrikePro Baby Pro  sau voblere deep diving – Berti Ultras DD Crank, Jackall Chubby, Daiwa Rolling Crank si Daiwa Spike cat si la rotative Berti Axat.

Am avut si scurte perioade in care am incercat bibanii cu gume, dar in concurs nu am avut sansa sa ademenim nici unul de dimensiuni considerabile, desi in antrenamente reusiseram sa aducem in barca mai multi bibani de peste 30cm.

Cu doua clasari onorabile, locul 7 in prima zi si locul 5 in cea de-a doua, ne-am clasat in final pe locul 4 din cele 45 de echipe prezente la Bicaz. O clasare frustranta in conditii obisnuite, a fost totusi pentru noi una foarte buna in lupta pentru locurile care asigura prezenta in lotul national de anul viitor.

Am urcat pe locul 2 in clasamentul general, insa mai avem de trecut doua hopuri, Snagov si Delta Dunarii – varianta de toamna. Primul dintre ele la Snagov, in primul weekend al lunii septembrie, teoretic o perioada nu foarte grozava pentru un concurs pe aceasta pista. Vom vedea…

DACA E IUNIE, E DELTA DUNARII!

Ca in fiecare din ultimii patru ani, sfarsitul perioadei de prohibitie aduce cu el o  etapa de campionat national in Delta Dunarii. Anul acesta, pentru cele doua etape din Delta, AG a LRS a hotarat sa ofere participantilor doua zile de antrenament oficial, exact asa cum se intampa si la Campionatele Mondiale organizate de FIPS-CIPS.

Temerile privind o eventuala presiune prea mare au fost spulberate de numarul mare de stiuci masurate de arbitri in cele doua zile de concurs. “Naturalul” ofera in continuare surprize placute, in ciuda zvonurilor ca sectorul de concurs e colmatat de vegetatie in proportie de 80% sau ca pestii raspund extrem de greu.

In conditiile in care barcile au inceput sa plece catre locurile de pescuit la ora 6.30, noi am pus in barca a -10-a stiuca punctabila la ora 8:18 in prima mansa si la 8:16 in cea de-a doua. Adica dupa aproximativ o ora de pescuit efectiv.

Daca punem la socoteala si ca cea mai mare stiuca, adusa la masuratoare de echipa Ciprian Danilov – Ciprian Hrisca, si prinsa- spre satisfactia noastra- la o oscilanta BERTI Doli nr.1, a avut 86cm, putem intelege cu adevarat forta uriasa de regenerare a Deltei si a pestilor care o populeaza.

In prima mansa noi am prins undeva in jur de 30 de stiuci punctabile, dar din pacate nu am reusit sa ne clasam decat pe locul 14, suma lungimilor celor mai mari 10 stuci fiind 497cm.

In a doua mansa, desi am pus in barca ceva mai putine stiuci punctabile – cred ca aproximativ 20, am reusit o clasare mult mai buna, locul 6, cu 517cm, cu toate ca am pescuit cu o ora si ceva mai putin, deoarece – la fel ca multi alti concurenti – am preferat sa admiram furtuna din finalul mansei de pe terasa camerei noastre de la  Egreta resort.

Majoritatea stiucilor le-am prins la oscilante, in special la LINX, ES si LUCKY RT, dar am avut rezultate bune si la spinnerbait.

 Desi cu 20 de puncte mansa nu speram la o clasare foarte buna, nivelul foarte ridicat la care sunt majoritatea echipelor din campionat a facut posibile rasturnari foarte spectaculoase ale clasamentului, ducandu-ne, in final pe cea de-a treia treapta a podiumului de etapa.

Clasamentele extrem de stranse aduc cu ele si nenumarate calcule post-concurs privind o eventuala captura intr-una sau alta dintre manse. Ca sa nu ne lasam nici noi mai prejos… o stiuca ceva mai imbracata in prima mansa ne-ar fi saltat de pe ultima pe prima treapta a podiumului.

Cred ca am avut aceasta stiuca in lanseta pentru cateva secunde, dar din pacate nu am reusit s-o aduc la barca…

 

Absolut remarcabil nivelul premiilor oferite de catre organizatori cu ajutorul sponsorilor. Multumim si din acest colt de pagina pentru premiul extrem de substantial oferit de American Nautics, Navtron, Herakles, Cormoran Resort si Ciucas.

Urmeaza etapa de la Bicaz, speram cu pesti mai multi si mai uniform raspanditi pe suprafata lacului decat la etapa de anul trecut. Fir intins tuturor!

GARCIA SOLA

Extremadura este una dintre cele 17 comunitati autonome ale Spaniei. Situata in partea de vest a tarii, la granita cu Portugalia, Extremadura este una dintre cele mai cunoscute zone de pescuit la bass din Europa, in special pentru pescarii veniti din afara granitelor Spaniei.

Na-am programat o scurta vacanta pe lacul Cijara inca din luna ianuarie, dar vestile din saptamanile dinaintea plecarii spre Spania nu erau tocmai incurajatoare. Lacul era in crestere puternica, dublandu-si volumul (de la 35% la 70% din volumul total)  in mai putin de 4 saptamani.  Apa era foarte tulbure, iar pestii bulversati si foarte putin activi.

Am pescuit in primele doua zile pa Cijara, cu rezultate modeste si fara sa reusim sa gasim niste  naluci care sa faca diferenta intr-un mod vadit. Cei cativa pesti de persoana din aceste prime doua zile s-au prins la topwater, crankbait, jerkbait, spinnerbait, chatterbait, skirt-jiguri si naluci soft. Practic nu am reusit sa tragem nici o concluzie.

Ideea mutarii barcilor pe Garcia Sola i-a apartinut lui Nicu si a fost fundamentata si pe informatiile pe care acesta le avea de la alti pescari spanioli. Am avut sansa ca ghizii nostri sa fie suficient de binevoitori si flexibili astfel incat sa nu se impotriveasca deciziei noastre, care s-a dovedit a fi una extrem de inspirata, de la o medie de 2-3 pesti de persoana pe zi  la Cijara, ajungand in ultimele trei zile de pescuit la o medie de peste 10 pe Garcia Sola.

Chiar daca este un lac cu o suprafata de aproape doua ori mai mica decat Cijara, nici Garcia Sola nu este de neglijat; avand o suprafata cu 10% mai mare decat lacul Izvorul Muntelui, cel mai mare lac interior din Romania. Din punct de vedere al configuratiei malurilor, Garcia Sola este, de asemenea, extrem de ofertant: zonele de maluri stancoase si abrupte alterneaza cu pajistile cu pante line si cu zone cu paduri inundate.

Din pacate, am fost dezamagit sa aflu de la colegii mei ca au vazut doua grupuri de pescari care indesau bassii capturati in rucsaci. Si – nu vreau sa ascund acest lucru- cu atat mai dezamagit cu cat unul dintre aceste grupuri era format din pescari care comunicau intre ei in limba romana. Din pacate, in loc sa se adapteze la obiceiurile tarilor care ii gazduiesc temporar sau definitiv, pescarii romani au luat cu ei obiceiurile de acasa si se incapataneaza sa nu intelega ca bogatia piscicola a apelor din tarile lor adoptive se datoreaza unui cu totul alt tip de comportament fata de pesti si pescuit sportiv. Trist…

In incheiere va invit sa parcurgeti o galerie foto cu o parte din capturile noastre de la Cijara si Garcia Sola, dar nu inainte de a va prezenta o fotografie foarte explicita primita de la Razvan, in care puteti observa pozitia in care trebuie fotografiat un bass pentru a nu-i provoca trauma majore si ireversibile.

 

A DOUA VARA

In luna aprilie, cand ne-am rezervat biletele pentru o saptamana de pescuit la bass pe Cijara la inceputul lui Octombrie nu am avut nici cea mai mica idée ca vom pescui la 30-35 de grade Celsius. Am consultat si accuweather.com inainte de plecare si am vazut ca maximele pentru perioada pe care urma s-o petrecem la Cijara  erau undeva intre 30 si 35 de grade. Si totusi nu m-am putut abtine sa nu ingramadesc in bagaj o geaca, doua hanorace, pantaloni de trening… Mi-au prins bine doar la intoarcere; cand am aterizat pe Otopeni, in Bucuresti erau 8 grade.

Tot raul spre bine, caldura excesiva pentru aceasta perioada a facut ca pestii sa fie extrem de activi. Daca in primavara am avut o reteta destul de clara pentru o eficienta maxima, de data aceasta am avut capturi la toate tipurile de naluci pe care le-am incercat: topwatere, dynamic jiguri – chatterbait, spinnerbait, naluci soft, skirt-jiguri, crankbaituri si jerkbaituri. 

Am prins in doi oameni, in patru zile, aproape 100 de bassi si vreo 20 de stiuci.

Chiar daca am avut ceva emotii din cauza faptului ca doar cu 8 zile inainte se incheiase Soner Euro Cup, un concurs cu 140 de barci, acestea s-au dovedit a fi – din fericire – neintemeiate. Am prins inclusiv pesti care mai fusesera prinsi de curand. Spre deosebire de primavara, pestii erau mult mai slabi, avand greutatea cu cca 25% mai mica. Cel mai mare bass din barca noastra– 2280g – l-am prins in prima zi la un soft worm cu offset-jig de 4g.

Recordman-ul excursiei a fost Adi, care in ultimele doua zile de pescuit a prins sase bassi de peste 2kg, dintre care cel mai mare de 2320g.

La revedere, Cijara! ¡Hasta pronto! Ne revedem la primavara!

ATENTIE! Pescuitul la bass creeaza dependenta!

CONCURSUL DE LA CARE AM PLECAT ACASA MAI DEVREME

…sau

ŢEAPA DE LA VALEA ARGOVEI

Fiind preocupati in ultimele saptamani mai mult de pregatirea si participarea la CM din Rusia, iar la intoarcere de rezolvarea a numeroase probleme ramase nerezolvate in perioada petrecuta la Konakovo, nu am avut timp pentru nici un antrenament in vederea participarii la etapa de pe Valea Argovei din acest weekend.

Fiind vorba de un concurs de salau, pentru cine stie ca pescuitul la aceasta specie inseamna 90% localizare, este evident ca acest fapt atrage dupa sine o probabilitate aproape nula de a obtine un rezultat bun.  Ce-i drept, nici miza nu mai era una foarte mare pentru noi, locul 7 in clasamentul general ocupat inaintea acestei etape lasandu-ne la mana jocului rezultatelor si in consecinta doar sanse pur teoretice de a mai prinde un loc pe podiumul campionatului national de anul acesta.

Am decis totusi sa participam la acest concurs din respect pentru organizatori si pentru a ne prelungi recordul de participare fara intrerupere din 2006, de la inceputurile Campionatului National in actualul sistem.

In ziua de antrenament oficial ne-am chinuit sa pescuim pe un vant de peste 30km/h, incercand sa ne conturam o strategie cat mai buna pentru zilele de concurs… si am decis ca in prima mansa, in primele ore, sa incercam sa prindem salai, dupa care sa cautam sa completam pana la 8 pesti cu ceva bibani, iar daca reusim, in timpul ramas sa incercam sa-i inlocuim si pe ei cu salai.  Zis si facut. In prima jumatate a mansei am punctat cu 4 salai, dupa care, asa cum ne propusesem, in urmatoarele 80-90 de minute am prins inca 4 bibanei, toti de 15cm. Ne-am intors pe zona pe care prinsesem salaii, dar pana la finalul mansei nu am mai reusit sa prindem niciunul punctabil.

Surpriza a venit la finalul mansei, in momentul in care am ajuns cu bibanii la arbitru: “Pai puncteaza de la 20cm!”… “Nu-i adevarat, puncteaza de la 15cm. Exista scris in Regulament si in PV al AG al LRS 2017!”… in cele din urma arbitrul, de buna credinta, a fost de acord sa ne faca o fisa cu cei 4 pesti.

Ajunsi la mal, am mai consultat o data documentele la care facusem referire in discutia cu arbitrul, gandindu-ne ca poate ne-a lasat pe noi memoria. Nicidecum. Lucrurile sunt scrise negru pe alb in regulament si negru pe galben in PV al AG a LRS exact asa cum stiam noi.

Atat in regulament cat si in Procesul Verbal al Adunarii Generale a LRS 2017 e precizat in mod explicit ca dimensiunea minima la care bibanul va puncta in editia din acest an a CNS este de 15cm. Exista o portita lasata organizatorului de a modifica aceasta dimensiune, dar numai cu acordul Adunarii Generale a LRS. Si este normal sa fie asa, intrucat lasata la mana organizatorilor de etape, aceasta decizie poate duce la incercari ale acestora de a-si crea avantaje prin stabilirea de dimensiuni neconforme cu realitatea din lac pentru o anumita specie, pe care membrii clubului organizator n-o au in vedere in strategia lor de concurs. Cam ceea ce au incercat sa faca si rusii cu stiuca la CM.

De asemenea, in anuntul concursului scrie in mod explicit ca acesta se desfășoară după regulamentul Campionatului National de Spinning din Barca 2017.

Discutand si cu organizatorii, intelegem ca e vorba de o greseala, ramasa asa dintr-un copy-paste de la etapa de anul trecut. Simplu… facem o cerere la CTDA, se consulta documentele oficiale dupa care se desfasoara editia din acest an a campionatului, ni se pun pestii si mergem la culcare. Din pacate pentru noi, lucrurile nu au stat tocmai asa… un CTDA facut pe genunchi, din care unii au lipsit sau au votat prin telefon probabil fara sa stie exact despre ce e vorba ne-a informat ca pestii nu se puncteaza, fara a ne preciza insa si baza regulamentara pentru aceasta decizie.

De prin 2011, de la episodul Belis, am facut lobby in mod constant pentru trecerea CTDA la arbitrii. Asa este normal sa fie, concurentii sa fie judecati de catre arbitrii in astfel de situatii, nu de catre ceilalti concurenti. Numai ca presedintii de cluburi din LRS evita in mod regulat sa voteze acest amendament pentru a-si pastra painea si cutitul. Si desi absolut toti ne asigurau ca avem dreptate 100%, s-a votat totusi ca pestii sa nu fie punctati. Am incercat in zadar sa-i intreb pe ce baza regulamentara sau juridica au votat asa. Mi s-a raspuns ca ceilalti asa au stiut. Am replicat ca daca din 78 de oameni doar doi stiu regulamentul, asta nu inseamna ca meciul trebuie jucat dupa alte reguli inventate ad-hoc. Si totusi decizia a ramas definitiva. Desi erau la masa aproximativ aceiasi oameni care votasera la AG aproape in unanimitate regulamentul pe care acum nu au vrut sa-l puna in practica.

In cei aproape 12 ani de cand participam la CNS nu am incalcat nici macar o virgula din regulamente, nici din litera si nici din spiritul lor. De cate ori am gasit formulari sau articole ambigue sau insuficient explicate am atras atentia conducerii LRS, din oricine era ea formata la momentul respectiv. Nu am incercat niciodata sa profitam in interes propriu de aceste ambiguitati. Si la concursul de la Valea Argovei am respectat intocmai regulamentele si hotararile AG si ale conducerii LRS; si totusi am fost depunctati. Treaba CTDA este sa aplice regulamentul atunci cand exista situatii de genul acesta sau sa gaseasca solutii atunci cand apar situatii neacoperite de regulament. Cazul de fata era unul foarte simplu, fiind acoperit integral de regulamentele LRS. Intrucat raspunsul primit de la presedintele CTDA nu contine nici o motivare, ii intrebam inca o data pe membrii CTDA de la cluburile BestFishingFriends, AquaTransilvae, Transilvania Pike si AnglersProTeam si ii rugam sa ne raspunda: pe ce baza juridica sau regulamentara au votat in acest fel?

Nu ne-am facut un obicei din a verifica anunturile de concurs, cu atat mai mult cu cat tot in Regulamentul dupa care functionam ca Liga este scris negru pe alb ce contine acesta: “speciile punctabile”. Nu dimensiunile lor, pentru ca acestea sunt hotarate inca de la inceputul anului, de la AG a LRS. Anuntul de concurs e un fel de program de meci, nu poate tine loc de regulamente, nu poate inventa sau modifca regulile jocului. De altfel, in anuntul concursului nu sunt nici un fel de precizari legate de regulamentul in sine. Daca acceptam ca cineva poate participa la concurs fara sa cunoasca regulamentul, putem avea surpriza ca la concursul urmator unii sa pescuiasca la trena, altii la momeli vii, altii cu mai multe lansete deodata. Nu avem de ce sa verificam mereu dimensiunile minime punctabile, atata timp cat ele sunt prevazute negru pe alb in regulament. E ca si cum cand ne urcam la volan am verifica intotdeauna in Codul Rutier daca trebuie sau nu sa acordam prioritate pietonilor la trecerile de pietoni.

Daca am fi intrat in mansa a doua ar fi insemnat sa acceptam si sa validam aceasta decizie halucinanta a CTDA. Am ales asadar sa scoatem barca de pe apa si sa plecam acasa exact in momentele in care ceilalti concurenti incepeau sa pescuiasca in mansa de duminica.

La ceas aniversar (LRS implineste in aceasta iarna 10 ani de la infiintare), competitia este una foarte puternica, iar trecerea la sistemul pe echipe a insemnat un pas urias inainte in ideea cresterii sanselor la participarile la CM. Din punct de vedere organizatoric, al regulamentelor si al aplicarii acestora, LRS se incapataneaza insa sa arate ca o gluma… din ce in ce mai proasta.